Să muncim cu o conştiinţă curată înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor

¹ În calitate de slujitori devotaţi ai lui Iehova, noi trebuie să fim oameni harnici, care „lucrează cu mâinile lor la ceva bun, ca să aibă ce să dea celui lipsit“ (Ef. 4:28). În timp ce efectuăm o muncă fructuoasă, ar trebui să ne asigurăm că locul nostru de muncă nu contravine principiilor biblice. Altminteri nu am putea acorda atenţie sfatului inspirat care spune: „Orice faceţi, să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul“. — Col. 3:23.

² Deşi dorim în primul rând să fim aprobaţi de Dumnezeu, trebuie să ne gândim şi la semenii noştri. Dorim să evităm acele situaţii care i-ar ofensa în mod inutil sau care ar da naştere la critici la adresa veştii bune. — Compară cu 2 Corinteni 4:2.

³ În acelaşi timp, trebuie să avem un punct de vedere realist cu privire la locurile de muncă. La fel ca în alte activităţi ale vieţii, nu putem să evităm orice relaţie sau contact cu oamenii lacomi, extorcatori, idolatri şi fornicatori ai acestei lumi. Altminteri, aşa cum a scris apostolul inspirat, „ar trebui să ieşim din lume“. — 1 Cor. 5:9, 10.

⁴ Un creştin poate lucra la firma unui patron care nu este completamente cinstit. Însă, atât timp cât creştinul nu participă în mod direct sau nu promovează activităţi incorecte, el nu este răspunzător. De exemplu, în mod rezonabil nu este de aşteptat ca o secretară să-şi exprime părerea în legătură cu fiecare propoziţie pe care patronul i-o dictează pentru a o dactilografia. Ea trebuie să lase pe umerii patronului responsabilitatea pentru orice minciună sau incorectitudine. Însă, dacă lipsa de onestitate a acestuia devine flagrantă, astfel încât firma sa ajunge să aibă o reputaţie proastă, conştiinţa ei ar putea-o determina să-şi caute un alt loc de muncă.

⁵ În realitate, orice are legătură cu această lume păcătoasă prezintă unele aspecte nedorite. Din acest motiv trebuie să avem discernământ când stabilim care tip de muncă este cu adevărat nepotrivit pentru un creştin şi care este totuşi acceptabil din punct de vedere scriptural — chiar dacă în unele aspecte nu este completamente de dorit.

⁶ Întrebări principale: Întrebarea principală pe care ar trebui să ne-o punem este următoarea: „Constituie în sine munca sau activitatea prestată un act condamnat de Cuvântul lui Dumnezeu? Şi, dacă nu, are totuşi acea muncă o legătură directă cu unele practici condamnabile în aşa măsură încât să-i facă pe cei ce o efectuează complici sau promotori ai unei practici greşite? Cu siguranţă, în acest caz, conştiinţa unui creştin ar trebui să-l îndemne să refuze acel loc de muncă.

⁷ Să ilustrăm: Noi nu dorim ca alţii să ne trateze cu violenţă, să ne otrăvească corpul, să ne ademenească să comitem imoralitate sau să practicăm o închinare idolatră. Aşadar, cu siguranţă, nu putem să ne implicăm în fabricarea, vânzarea sau răspândirea unor lucruri concepute în mod expres pentru aceste scopuri, cum ar fi substanţe dăunătoare care creează dependenţă, materiale pornografice, imagini idolatre şi alte lucruri similare. Cum am putea să-i învăţăm pe alţii că folosirea acestor lucruri este greşită din punct de vedere scriptural şi, în acelaşi timp, să efectuăm o muncă ce are legătură directă cu fabricarea sau încurajarea folosirii lor? Această muncă ar fi incorectă în sine.

⁸ O altă muncă ar putea fi în sine potrivită, şi totuşi incorectă, în cazul în care este o parte integrantă a unei acţiuni sau activităţi greşite. Meseria de casier este în sine o muncă corectă. Însă ce se poate spune dacă cineva lucrează în calitate de casier într-o casă de jocuri de noroc? Practicarea jocurilor de noroc nu este în armonie cu Cuvântul lui Dumnezeu, care condamnă lăcomia şi porunceşte efectuarea unei munci cinstite şi fructuoase (1 Cor. 6:9, 10; Ef. 4:28; 1 Tes. 4:11, 12). Deşi casierul poate că nu participă efectiv la vreun joc de noroc, aşa cum face un crupier, nu va include munca lui (a ei) vânzarea jetoanelor de joc care constituie o parte esenţială a activităţii? Şi oare nu se poate spune acelaşi lucru şi despre cei a căror muncă constă în repararea şi întreţinerea echipamentului de joc, adică a automatelor, ruletelor şi a altor obiecte similare? În mod evident, există o legătură directă între munca efectuată şi activitatea care este incorectă în sine.

⁹ Să ne străduim să ne însuşim o concepţie echilibrată cu privire la locurile de muncă: Însă, dacă este vorba despre prestarea unei munci care nu este în sine incorectă din punct de vedere scriptural şi nu este direct legată de practici greşite, pot exista alţi factori de care un creştin trebuie să ţină cont când ia o decizie pe baza conştiinţei sale.

¹⁰ De exemplu, munca de bucătar într-un restaurant este o meserie cinstită, deoarece mâncarea le este necesară tuturor oamenilor în egală măsură. Dar ce se poate spune despre cineva care lucrează pentru o reţea de restaurante situate în incinta unui hipodrom? Faptul de a lucra ca profesor este o meserie potrivită. Dar ce se poate spune dacă şcoala respectivă este patronată de o organizaţie religioasă pseudo-creştină? Faptul de a lucra ca menajeră este de asemenea o ocupaţie potrivită. Însă ce se poate spune dacă această ocupaţie îi pretinde unei menajere să lucreze într-o casă situată într-o zonă rezervată unor scopuri ce contravin principiului consemnat în Isaia 2:4?

¹¹ Pariurile de la un hipodrom nu depind de mâncare. Şcoala care este patronată de acea organizaţie religioasă poate că nu îi pretinde profesorului să predea doctrine false; poate că şcoala foloseşte manuale furnizate de guvern şi se află chiar sub supravegherea acestuia. Munca menajerei poate consta în faptul de a face curăţenie, de a spăla şi de a găti. Va fi exclus din congregaţie un creştin care îndeplineşte aceste activităţi? Să analizăm unele exemple scripturale.

¹² În cazurile menţionate mai sus, persoana prestează un serviciu în locuri ce aparţin unor organizaţii care desfăşoară activităţi nescripturale. Dar înseamnă acest lucru că acel serviciu este de condamnat? Cineva s-ar putea gândi la îndemnul: „Ieşiţi din mijlocul lor şi despărţiţi-vă de ei, . . . nu vă atingeţi de ce este necurat“ (2 Cor. 6:17). Ar trebui să înţelegem prin aceasta că locul însuşi sau clădirile care se află în proprietatea acestor organizaţii sunt contaminate? Sau mai degrabă practicile în sine sunt „necurate“ în ochii lui Dumnezeu?

¹³ Aparenţele nu sunt întotdeauna factorul determinant. Să reflectăm la exemplul lui Isus Cristos. În activitatea sa de predicare şi de predare, el i-a ajutat pe cei ce erau cunoscuţi ca păcătoşi. S-a asociat el cu aceşti oameni numai în locurile publice, refuzând să intre în casele lor şi să mănânce cu ei, ca nu cumva să lase impresia că tolera modul lor de viaţă păcătos? Nu. Cu toate acestea, unii, precum fariseii, care erau extrem de meticuloşi în aceste chestiuni, dar cărora le lipsea îndurarea şi compasiunea, au interpretat greşit asocierea lui Isus cu aceste persoane, lăsând să se înţeleagă că Isus tolera faptele rele ale celor păcătoşi (Luca 15:1, 2; 19:7). Însă Isus a demonstrat prin învăţăturile sale şi prin modul său de viaţă falsitatea acestor presupuneri. Urmând exemplul lui Isus, noi trebuie să fim atenţi să nu îi judecăm pe alţii pe baza aparenţelor, presupunând că tolerează răul deoarece lucrează în anumite locuri. — Rom. 14:4.

¹⁴ Preocupaţi serios de efectul asupra altora: Înseamnă aceasta că un creştin nu trebuie să ţină deloc cont de efectul pe care îl produc asupra altora factori cum ar fi locul său de muncă şi tipul organizaţiei pentru care lucrează? Nu, deoarece această lipsă de preocupare ar fi o altă extremă care trebuie evitată. — Vezi 1 Cor. 10:14, 18–33.

¹⁵ Deşi poate că o anumită activitate nu este greşită în sine şi nici nu se poate spune efectiv că cel care prestează acea activitate este complice la o practică greşită, creştinul va avea însă grijă să nu devină o cauză de poticnire pentru alţii. De exemplu, poate că un creştin a lucrat într-un restaurant care funcţiona vizavi de un hipodrom. Probabil că majoritatea clienţilor acelui restaurant erau persoane care frecventau hipodromul. Mai târziu, poate că s-a ivit posibilitatea ca restaurantul să fie transferat în incinta hipodromului. Munca creştinului urma să fie aceeaşi, o muncă cinstită care consta în furnizarea de mâncare. Clienţii restaurantului urmau să fie în mare parte aceiaşi. Totuşi, poate că acum unele persoane puteau să facă o asociere între locul lui de muncă şi practicarea jocurilor de noroc. Să luăm un alt exemplu: Într-o casă de jocuri de noroc ar putea exista un restaurant care să vândă gustări la preţuri mici pentru a-i atrage pe jucători. Prin urmare, creştinul va trebui să analizeze această relaţie — existentă între munca sa şi jocurile de noroc — şi să cântărească problema pe baza conştiinţei. El nu va dori să-i determine pe unii să se angajeze în practicarea jocurilor de noroc, influenţându-le conştiinţa. Dacă el află că aşa ceva s-a întâmplat din cauza serviciului său, conştiinţa îl va determina fără îndoială să caute un alt loc de muncă. Aşadar, preocuparea lui va fi aceea de a nu deveni o cauză de poticnire, lucru care depinde, desigur, în mare măsură de cât de puternică este influenţa pe care această situaţie o are asupra altora. De asemenea, el trebuie să reflecteze la efectul pe care îl are asupra lui însuşi faptul de a lucra într-un mediu nesănătos, în care se confruntă cu presiunea de a se implica în practici greşite.

¹⁶ Dar ce se poate spune dacă locul de muncă nu are legătură cu practici greşite, însă retribuitorul este o organizaţie care se ocupă în primul rând cu activităţi nescripturale? Şi în acest caz, un creştin trebuie să analizeze pe baza conştiinţei situaţia şi efectul pe care l-ar putea avea faptul că el sau ea este plătită de o asemenea organizaţie. De exemplu, un restaurant poate fi situat lângă o casă de jocuri de noroc şi, după un timp, casa de jocuri cumpără restaurantul. După aceea, angajaţii restaurantului ar putea fi plătiţi de casa de jocuri, probabil cu cecuri eliberate de aceasta. Însă activitatea restaurantului este aceeaşi. Deci, şi în acest caz, un creştin care este un angajat al acestui restaurant va trebui să analizeze situaţia şi efectul acesteia asupra altora, chiar dacă este conştient că munca sa în sine nu demonstrează că tolerează jocurile de noroc sau că participă la acestea. Decizia va fi determinată de gravitatea consecinţelor acţiunii lui. La fel stau lucrurile şi în cazul unui profesor care predă probabil o materie, cum ar fi matematica, într-o şcoală patronată de o organizaţie religioasă din cadrul creştinătăţii. Cu toate că el nu participă prin procesul de predare la promovarea închinării false, el va analiza efectul pe care locul lui de muncă îl va avea asupra altora şi va lua o decizie în baza constatărilor sale ulterioare.

¹⁷ Conform Scripturilor, este evident faptul că un creştin care dă o sumă de bani unei persoane sau organizaţii în schimbul unor bunuri şi servicii sau, viceversa, primeşte o sumă de bani de la persoana sau organizaţia respectivă nu înseamnă neapărat că acesta susţine sau tolerează vreo acţiune incorectă în care ar putea fi implicată respectiva persoană sau organizaţie. Creştinii din Corint puteau să cumpere carne care provenea de la temple păgâne. Templele păgâne obţineau profituri financiare. Acest lucru nu se realiza în urma unei contribuţii directe, ci indirect, prin vinderea cărnii.

¹⁸ Chiar dacă nu cel care plăteşte munca cinstită prestată de un creştin determină caracterul potrivit sau nepotrivit al serviciului său, creştinul va trebui să manifeste, în acest sens, aceeaşi preocupare şi atenţie care trebuie manifestate în ce priveşte locul de desfăşurare a serviciului lui, aşa cum s-a arătat în exemplele de mai sus. Dorinţa lui va fi întotdeauna aceea de a promova adevărul şi de a răspândi vestea bună, nu de a o obstrucţiona. De asemenea, un creştin trebuie să reflecteze la efectul asupra propriei persoane, analizând dacă condiţiile în care lucrează se pot dovedi dăunătoare pentru spiritualitatea lui, prezentând, probabil, un risc spiritual sau o tentaţie puternică de a comite un păcat. El nu trebuie să permită ca ura lui faţă de ceea ce este rău să slăbească, deoarece acest lucru ar duce la compromis şi efectiv la comiterea unor lucruri greşite. — Evr. 1:9.

¹⁹ „Dacă are îndoieli“: În multe aspecte ale vieţii, inclusiv în ce priveşte locurile de muncă, trebuie să ne lăsăm îndrumaţi de conştiinţa noastră iluminată de Cuvântul lui Dumnezeu şi de spiritul Său. Poate că un alt membru al congregaţiei nu are mustrări de conştiinţă în ce priveşte caracterul potrivit al unui anumit tip de muncă. Însă conştiinţa noastră ar putea să ne determine să avem îndoieli. Ar trebui să ignorăm aceste îndoieli şi să lăsăm conştiinţa acelei persoane să decidă în locul nostru? În analiza sa privitoare la consumarea cărnii, apostolul Pavel dă răspunsul inspirat spunând: „Dar dacă are îndoieli, el este deja condamnat dacă mănâncă, deoarece el nu mănâncă din credinţă. Într-adevăr, tot ce nu este din credinţă este păcat“ (Rom. 14:23, NW). Aşadar, dacă cineva are reţineri cu privire la un anumit loc de muncă şi nu poate să se justifice în faţa propriei lui conştiinţe, este înţelept ca acesta să îl schimbe. Astfel el evită să păcătuiască, adică evită să acţioneze împotriva propriei conştiinţe lezând-o. În acelaşi timp, incertitudinea şi „îndoielile lăuntrice“ (NW) ale cuiva cu privire la caracterul potrivit al unui anumit tip de muncă nu ar trebui să-l determine să îi critice pe alţii, făcând din aceasta un subiect de discuţie inutil sau să-i judece drept violatori ai legii lui Dumnezeu, atât timp cât nu există nici o dovadă scripturală concludentă în acest sens. — Rom. 14:1–5.

²⁰ Biblia nu furnizează o listă lungă de reguli cu privire la ceea ce este sau nu potrivit în materie de muncă. În esenţă, Biblia ne furnizează trei factori pe care trebuie să-i examinăm cu atenţie: 1. Este munca în sine categoric nepotrivită, constând într-o activitate care este incorectă deoarece violează legile morale ale lui Dumnezeu sau contribuie în mod direct la acest lucru? 2. Există posibilitatea ca observatorilor să li se dea impresia că creştinii aprobă ceea ce este greşit, posibilitate ce ar putea duce probabil la poticnirea lor şi la comiterea unor acţiuni greşite? 3. Are îndoieli creştinul însuşi cu privire la locul său de muncă?

²¹ Responsabilitatea congregaţiei: În cazul în care un frate se angajează într-un serviciu care vine în mod evident în contradicţie cu legea lui Dumnezeu, congregaţia şi bătrânii care slujesc în ea vor deveni pe bună dreptate preocupaţi de această situaţie. Dacă munca prestată sau produsul rezultat în urma muncii prestate este condamnat de Scripturi sau este de aşa natură încât îl face pe creştin complice sau promotor al unei practici greşite, bătrânii se vor strădui mai întâi să îl ajute pe creştin să înţeleagă că atitudinea lui este greşită. În cazul în care legătura dintre munca sa şi o practică greşită este clară şi incontestabilă, bătrânii trebuie să îl ajute să înţeleagă punctul de vedere biblic şi motivul pentru care acesta se aplică în realitate în cazul lui. Totuşi, pentru a-l ajuta să înţeleagă acest aspect şi să analizeze sub rugăciune problema care i s-a adus la cunoştinţă, vor fi, probabil, necesare mai multe discuţii, poate pe parcursul câtorva săptămâni. Dacă s-a stabilit în mod categoric că serviciul lui vine în contradicţie cu principiile creştine şi, cu toate acestea, el nu doreşte să şi-l schimbe, el poate fi exclus din congregaţie.

²² Ce se poate spune în cazul în care munca în sine nu este greşită, însă, din cauza locului propriu-zis unde îşi desfăşoară activitatea, a retribuitorului sau a altor factori similari, unii observatori şi-ar putea forma o impresie greşită? În acest caz, bătrânii trebuie să fie atenţi să nu permită conştiinţei lor să le dicteze altora, ca şi cum ar avea „stăpânire peste credinţa lor“ (2 Cor. 1:24). Stăpânul unei case poate să le spună altora ce muncă pot şi ce muncă nu pot să efectueze. Însă bătrânii îi recunosc pe Dumnezeu şi pe Cristos ca stăpâni peste congregaţia creştină şi lasă ca însuşi cuvântul lor să stabilească acest lucru. Când nu există nici un precedent concludent în Scripturi, bătrânii lasă ca persoana să-şi manifeste credinţa după cum îi dictează propria conştiinţă.

²³ Dacă un membru al congregaţiei prestează o muncă, iar aceasta, dă totuşi naştere la întrebări, deşi nu constituie în sine o activitate nescripturală, bătrânii pot discuta despre acest lucru cu cel în cauză. Deşi nu îl vor condamna, ei pot să semnaleze orice pericol sau risc, precum şi aspectele care i-ar putea poticni pe unii. Ei pot scoate în evidenţă foloasele faptului de a se păstra la distanţă de ceea ar putea fi un caz „limită“. Iar dacă situaţia merge până acolo încât stârneşte tulburare în congregaţie sau devine subiectul unor comentarii nefavorabile pentru cei din afara congregaţiei, bătrânii pot decide ca persoanei în cauză să nu i se acorde privilegii în congregaţie. Se poate acţiona astfel deoarece, aşa cum spune apostolul Pavel, ceea ce este „permis“ poate să nu fie în acelaşi timp şi „avantajos“. În consecinţă, el îndeamnă: „Nimeni să nu caute folosul său, ci al altuia“. — 1 Cor. 10:23, NW, 24.

²⁴ Îndeosebi bătrânii trebuie să studieze cu seriozitate Cuvântul lui Dumnezeu pentru a dobândi discernământ şi perspicacitate care îi vor ajuta să dea dovadă de o judecată profundă. Ei vor fi conştienţi că „înţelepciunea de sus este mai întâi curată“ şi, prin urmare, vor rămâne neclintiţi de partea închinării curate şi vor susţine cu fermitate legile lui Dumnezeu. Însă ei vor fi conştienţi că această înţelepciune de sus este, de asemenea, „rezonabilă“ (NW) şi, prin urmare, vor evita extremele în aplicarea principiilor biblice, imitând propriul exemplu al lui Dumnezeu şi lăsându-se conduşi de spiritul său. — Iac. 3:17.

²⁵ Nu trebuie să ne temem că faptul de a evita să stabilim un cod exact de reguli în ce priveşte serviciul laic va cauza prejudicii spirituale congregaţiei lui Dumnezeu. Când Dumnezeu a abrogat codul Legii mozaice, el nu a lăsat congregaţia creştină într-o stare de incertitudine cu privire la ce anume trebuia să facă pentru a-i plăcea lui. Forţa activă a lui Dumnezeu, care a acţionat asupra minţii şi a inimii celor a căror conştiinţă era instruită şi modelată pe baza studierii Cuvântului lui Dumnezeu, i-a îndemnat pe aceştia — cu o putere superioară celei a Legii — să acţioneze în mod drept. Acest lucru este valabil şi astăzi.

²⁶ Într-adevăr, iubirea, acel rod al spiritului lui Dumnezeu, îl va îndemna pe un creştin adevărat să refuze o muncă pe care Cuvântul lui Dumnezeu o condamnă în mod clar. În cazul în care decizia trebuie luată pe baza conştiinţei, iubirea îl va îndemna să nu devină o cauză de poticnire gravă pentru alţii. De asemenea, înţelepciunea practică îl va ajuta să stabilească dacă trebuie să îşi caute un alt serviciu pentru a-şi putea păstra spiritualitatea şi pentru a evita capcanele (Rom. 13:10; Prov. 3:21–23). Astfel, creştinul va demonstra că „nu este din lume“ şi îşi va păstra o conştiinţă curată înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor. — Ioan 17:16; 1 Tim. 1:5, 19.