Poţi să le ajuţi pe văduve şi pe copiii fără tată „în necazul lor“?
1, 2. (a) Care este deosebirea între a vizita pe cineva care se află în suferinţă şi a avea grijă de acea persoană? (b) În conformitate cu Iac. 1:27, la ce responsabilitate obligă adevărata închinare?
ESTE o diferenţă enormă între a vizita pe cineva care se află în suferinţă, şi a avea grijă de acea persoană. Adevărata închinare trebuie să–i transforme pe oameni din observatori indiferenţi în persoane săritoare, care manifestă interes faţă de fraţii lor de credinţă, deoarece „forma de închinare care este curată şi nepătată din punctul de vedere al Dumnezeului şi Tatălui nostru este aceasta: să avem grijă de orfani şi de văduve în necazul lor şi să ne păstrăm nepătaţi de lume.“ — Iac. 1:27.
2 La Iacob 1:27 cuvîntul grecesc original care este tradus „a avea grijă“ este definit ca „a purta de grijă, a se îngriji.“ El transmite ideea de a vizita pe cineva şi a-i aduce ajutorul necesar. Acest ajutor este apreciat profund.
COPIII POT FURNIZA UN AJUTOR PREŢIOS
3, 4. (a) În conformitate cu 1 Tim. 5:4, cine trebuie să se preocupe de ajutorarea văduvelor? (b) Care sînt modurile în care pot să ajute copiii unui părinte fără partener şi care este cel mai frumos ajutor pe care îl pot da aceşti copiii?
3 Apostolul Pavel arată cine trebuie să se preocupe de ajutorarea văduvelor şi spune: „Dacă o văduvă are copii sau nepoţi, aceştia să practice în primul rînd respectul profund faţă de Dumnezeu în propria lor familie şi să răsplătească cum se cuvine pe părinţii şi bunicii lor, căci acestea sînt plăcute înaintea lui Dumnezeu“ (1 Tim. 5:4). Deşi această afirmaţie se referă la copiii adulţi, chiar şi minorii pot învăţa cum să–şi arate devotamentul lor faţă de Dumnezeu, răsplătind „cum se cuvine“ pe părinţii lor care au făcut atîtea pentru ei. Dar cum anume? Unii tineri ajută financiar, aşa cum a procedat un tînăr care şi-a oferit toate economiile cîştigate de pe urma unui serviciu cu jumătate de normă ca să plătească o chitanţă neaşteptată. „Acest mod de generozitate din partea unui băiat de 14 ani,“ a spus mama sa radiind de bucurie, „îmi dă un curaj pe care nu sînt capabilă să-l exprim în cuvinte.“
4 Chiar dacă copiii nu pot să contribuie cu bani, ei pot oferi lucruri cu mult mai importante — apreciere şi ascultare (Prov. 23:22; Efes. 6:1–3). Majoritatea părinţilor fără partener se întreabă: „Procedez corect în modul în care cresc copilul?“ Închipuiţi-vă bucuria pe care a avut-o un părinte fără partener cînd micuţul a confecţionat un bilet de carton pe care a scris: „Te iubesc foarte mult şi ştiu că munceşti din greu.“ Ce spui? Dacă eşti copilul unui părinte fără partener, i-ai spus în ultima vreme cît de mult apreciezi sacrificiile pe care el sau ea le-a făcut pentru tine? Eşti gata să–i dai ascultare? Ştii ce înseamnă să fii ascultător şi să speli vasele, să duci gunoiul afară, să–ţi faci lecţiile să vii la timp acasă, să deretici locuinţa şi, mai presus de toate, să–ţi înveţi regulat lecţiile biblice? O asemenea ascultare consimţită în mod conştient este cel mai frumos ajutor pe care îl poţi da părintelui tău.
CUM POATE AJUTA ADUNAREA?
5. (a) Ce înseamnă a arată „un sentiment de tovărăşie“ şi de ce este acesta important? (b) Care sînt modurile în care ar putea adunarea noastră să manifeste acest „sentiment de tovărăşie faţă de părintele fără partener?
5 „Este greu şi uneori sînt copleşit,“ spunea un părinte fără partener care avea şase copii, printre care doi gemeni în vîrstă de un an şi 5 luni. „Totuşi, din cînd în cînd un frate sau o soră [din adunare] îmi zice: ‘Joan, faci o treabă bună. O să merite efortul.’ A şti că alţii se gîndesc la tine şi că îi preocupă ce faci tu constituie un ajutor. Aceasta arată că toţi pot da ajutor. „Cu toţii,“ îndemna apostolul Peter „să aveţi acelaşi mod de gîndire, arătînd un sentiment de tovărăşie, manifestînd afecţiune frăţească şi o caldă compasiune“ (1 Petr. 3:8). Puneţi-vă în situaţia celuilalt. O vorbă bună, un zîmbet direct din inimă poate însemna foarte mult. Fiţi înţelegători şi blînzi şi nu critici.
6. Din ce cauză ar fi într-adevăr respinsă de Dumnezeu o persoană asemănătoare cu cea prezentată la 1 Ioan 3:17?
6 Adevărata iubire conţine mai mult decît cuvinte calde. Cu puţin înainte de a-i îndemna pe creştini să–şi dovedească iubirea prin fapte, apostolul Ioan a scris: „Dar oricine posedă mijloace de subzistenţă în lumea aceasta şi vede că fratelui său îi lipsesc acestea şi totuşi îi închide uşa compasiunii sale, în ce fel rămîne în el iubirea lui Dumnezeu?“ (1 Ioan 3:17). Cuvîntul original pentru „a vedea“ nu înseamnă doar o privire întîmplătoare, ci o privire atentă şi deliberată. Cuvîntul se referă la un general care trece în revistă o armată. Bineînţeles că el se uită atent la amănunte. Deci imaginaţi-vă scena pe care o zugrăveşte Ioan: Cineva care dispune de mijloace pentru a ajuta, după ce se uită atent la fratele său observă că acesta are nevoie de ceva, apoi îşi închide uşa inimii sale. Refuză să ajute. Cîtă indiferenţă! Din fericire, astfel de reacţii negative constituie rare excepţii la martorii lui Iehova. Numeroase rapoarte demonstrează generozitatea lor faţă de cei „care duc lipsă.“
7. Cînd familiile nevoiaşe cu un singur părinte sînt neglijate, care este, de obicei, problema şi cum poate fi rezolvată?
7 Totuşi, au fost şi cazuri de neglijenţă. De regulă acestea s-au petrecut deoarece a existat o nereuşită în ceea ce priveşte „observarea“ necesiţilor. ‘Observarea atentă’ manifestînd interes faţă de cei care duc lipsă a fost neglijată. Dar cum stau lucrurile în adunarea ta? Eşti cu adevărat conştient de lipsurile în care se află văduvele şi orfanii? Care a fost ultima ocazie cînd ai făcut mai mult decît să–i saluţi din întîmplare? I-au invitat vreodată la tine la masă pe unii dintre ei sau la o întîlnire cu prietenii pentru a-i cunoaşte mai îndeaproape? Aceste întrebări ne ajută să vedem dacă într-adevăr „vedem“ situaţia familiilor creştine în care a rămas un singur părinte.
8. Cum au ajutat unii membri ai adunării pe familiile nevoiaşe cu un singur părinte?
8 Nu este nevoie să ai mari bogăţii pentru a ajuta. Mulţi văzînd care este adevărata lipsă au dat la alţii mîncarea care le prisosea sau hainele care rămăseseră mici pentru copiii lor. Unii chiar i-au învăţat pe părinţii rămaşi fără partener anumite meserii practice cum ar fi ţesutul, astfel ca acestia să poată s-o scoată la capăt. Un proverb vechi spune: „Dă–i unui om un peşte şi l-ai hrănit pentru toată ziua. Învaţă–l cum să pescuiască şi l-ai hrănit pentru toată viaţă.“ Un părinte rămas fără partener a scris: „O soră mi-a dat o maşină de cusut, doi coţi de stambă şi lecţii de cusut la maşină. De atunci am economisit sute de dolari.“
9. Care este punctul de vedere echilibrat pe care trebuie să-l aibă familiile cu un singur părinte, referitor la ajutorul oferit de alţii?
9 Dar este normal ca părinţii fără partener să se aştepte la o „avalanşă“ de ajutoare, sau să se descurajeze dacă acestea nu îşi fac apariţia? Trebuie să păstrăm un punct de vedere echilibrat. În timp ce aşteaptă recunoscătoare orice ajutor care i se oferă, persoana respectivă ar trebui să–şi pună întrebarea: „Fac eu tot ce se poate pentru a rezolva problema?“ Aşa cum s-a exprimat un părinte rămas fără partener: „Nimeni nu poate, pur şi simplu, să–şi asume întreţinerea unei familii în plus. Dacă nu te ajuţi singur înseamnă că nu accepţi responsabilitatea totală ce–ţi revine. Trebuie să înveţi să stai pe picioarele tale.“ Există în Biblie exemple de văduve credincioase care mai degrabă au dat de la ele, decît să aştepte servicii de la alţii (Luca 2:36–38; Marcu 12:42–44). Un părinte rămas singur, care de mulţi ani se zbătea din punct de vedere financiar să–şi crească cei doi copii, şi-a pus pe peretele casei o inscripţie care suna astfel: „Cei care aduc razele soarelui în casa altora nu pot ei înşişi să se lipsească de ele.“ Timp de doisprezece ani, ca vestitoare cu timp integral, ea a procedat întocmai. Ea a dat de la ea, şi acum, la 73 de ani, încă mai dă pentru a-i ajuta pe alţii. Rezultatul: niciodată n-a dus lipsă. — Prov. 11:25.
10. Ce dovadă există că surori mature au jucat un rol important în ajutorarea văduvelor şi a orfanilor în primul secol al erei noastre?
10 Femeile mature fără îndoială au jucat un rol important în ajutorarea văduvelor şi orfanilor din primul secol al erei noastre. Unele văduve sînt descrise ca „aducîndu-le uşurare“ celor care se află în suferinţă,“ după cîte se pare, inclusiv familiile cu un singur partener (1 Tim. 5:10). În scrisoarea sa către creştinii din Roma, o pătrime dintre cei cărora Pavel le trimitea salutul său erau femei care serviseră credincios cu sau în numele adunării. Despre unele se vorbea ca muncind susţinut sau executînd munci grele „în Domnul“ (Rom. 16:3–15). Femeia Fivi, o „diaconiţă a adunării“ (bineînţeles că ea slujea în mod neoficial, îngrijindu-se de nevoile personale ale altora) este descrisă ca „apărătoarea multora.“ Fără îndoială ea a luat iniţiativa de a-i ajuta pe „mulţi,“ ceea ce a întărit adunarea. Astăzi, asemenea lui Fivi, femei creştine mature încurajează cu iubire şi dau ajutor, inclusiv din posibilităţile lor materiale, pentru a ajuta pe „cei care se află în suferinţă. — Rom. 16:1, 2.
11. (a) Ce fel de ajutor pot a surorile mature părinţilor rămaşi fără partener? (b) Ce exemplu poţi să dai tu însuţi? Mai cunoşti şi alte cazuri?
11 Multe femei creştine în vîrstă oferă ajutor spiritual şi afectiv în calitate de „învăţător a ceea ce este bun,“ astfel încît „ele să aducă la realitate pe femeile tinere“ oferindu-le sfaturi inteligente (Tit. 2:3–5). Pentru exemplificare: o mamă părăsită de soţul ei a izbucnit în lacrimi după ce a auzit o cuvîntare biblică referitoare la căsătorie. O creştină mai în vîrstă a întrebat-o ce s-a întîmplat. Cred că îmi pare rău pentru mine,“ se auzi răspunsul printre lacrimi. Femeia mai în vîrstă începu să discute cu ea. Ea ştia cum este cineva care se simte deprimat„ deoarece ea însăşi fusese părăsită de soţul ei în urmă cu 20 deani. Femeia mai tînără a spus: „Ea a fost pentru mine cel mai mare ajutor. A discutat cu mine şi m-a invitat să iau parte la lucrarea de predicare. Mi-a rămas foarte dragă.“ Multe creştine mature au dat ajutor unora ca această femeie, oferindu-le „umărul ca să plîngă pe el,“ discutînd chiar unele probleme personale pe care un bărbat creştin nu le-ar putea rezolva corespunzător.
BĂTRÎNI — ‘ADUC BUCURIE INIMII VĂDUVELOR’
12. Cum pot bătrînii să umple de ‘bucurie inima văduvelor’?
12 „Umpleam de bucurie inima văduvei,“ spunea Iov în timpurile precreştine (Iov 29:13). El „simţea“ durerea pe care a aveau văduvele. El nu adăuga la ea un cuvînt sau o faptă nechibzuită, ci mai degrabă făcea în aşa fel încît să le însenineze, în interior, inima. Bătrînii adunărilor creştine de astăzi pot acţiona la fel, îmbărbătîndu-le pe văduve şi dovedindu-le că adunarea este o familie plină de căldură, făcînd în aşa fel ca să simtă că şi ele sînt o parte din aceasta familie. Supraveghetorii ar putea să le împărtăşească o mîngîiere dintr-un pasaj scriptural care demonstrează binecuvîntările care rezultă din calitatea de a fi credincios. „Sentimentul de solidaritate“ le va ajuta în încercarea lor de a înţelege puternicele tensiuni emoţionale şi psihice care apasă asupra părinţilor rămaşi fără partener (1 Petr. 3:8). Prin urmare, cele care sînt afectate de această lipsă se vor simţi îndreptăţite să vină la ei pentru a primi ajutor. Fiecare dintre aceşti oameni spirituali pot într-adevăr să fie ca „un loc de refugiu din calea furtunii, ca şuvoaie de apă într-o regiune uscată.“ — Is. 32:1, 2.
13. De ce pot părînţii fără partener să apeleze la bătrîni pentru ajutor în luarea hotărîrilor importante şi ce fel de ajutor trebuie să primească ei?
13 Biblia a prezis că Dumnezeu va restabili „sfetnici“ capabili în rîndul oamenilor săi în vechime (Is. 1:26). În mod asemănător, părinţii fără partener de astăzi pot apela la bătrîni pentru sfat în ceea ce priveşte anumite decizii importante. Cînd sînt solicitaţi, bătrînii trebuie să ofere „îndrumări pline de pricepere,“ care să-l ajute pe cel care solicită să identifice principiile biblice în problema în discuţie. Totuşi, rolul bătrînului sau al oricui este solicitat pentru a da ajutor, este acela de „sfetnic“ şi nu de a lua hotărîri pentru alţii. — Prov. 11:14; Gal. 6:5.
14. (a) De ce trebuie ca bătrînii să încerce să „îndrepte“ pe cineva are ia o hotărîre greşită? (b) Cum era folosit în primul secol al erei noastre cuvîntul grecesc pentru „a îndrepta“ şi cum ar trebui să fie influenţat modul în care se face această îndreptare odată ce cunoaştem semnificaţia lui?
14 Un bătrîn ar putea observa cînd, datorită presiunilor, un părinte fără partener ia o „hotărîre greşită,“ de exemplu cînd îşi dă întîlnire cu un necredincios. Persoana respectivă poate că nu–şi dă bine seama de gravitatea unei astfel de hotărîri. „Fraţilor, chiar dacă un om ia o hotărîre greşită înainte de a–şi da seama de aceasta,“ ne sfătuieşte Biblia, „voi, care sînteţi calificaţi spiritual, încercaţi să-l îndreptaţi cu un spirit de blîndeţe“ (Gal. 6:1). Astfel, bătrînii şi alţii, pot împiedica la timp ca o „hotărîre greşită“ să devină un mod de comportare îndărătnic. Cuvîntul grecesc pentru „a îndrepta“ este redat şi prin „a repara“ (Marcu 1:19). În primul secol al erei noastre acest cuvînt desemna fixarea unui os rupt. Deşi medicul, în această situaţie, trebuia să apese puţin osul pentru a-l fixa, el făcea cu multă fineţe lucrul acesta! El proceda astfel deoarece scopul era de a „repara“ rana, nu de a o agrava. Deci bătrînii care vor să ajungă la inima celor care se află în asemenea situaţii vor discuta cu persoana „într-un spirit de blîndeţe,“ calm dar clar, ajutînd-o să înţeleagă de ce aplicarea sfatului dat de Cuvîntul lui Dumnezeu corespunde cel mai bine intereselor sale, fapt care în final îl va pune pe linia de plutire, din punct de vedere spiritual.
15. (a) Care sînt cazurile în care bătrînii trebuie să organizeze ajutoare pentru văduvele nevoiaşe? (b) De ce au bătrînii vevoie de ajutorul celorlalţi din adunare?
15 Uneori sînt situaţii în care bătrînii trebuie să organizeze ajutoare pentru văduvele care trăiesc singure. În Trinidad, o văduvă creştină în vîrstă de 79 de ani s-a îmbolnăvit grav de cancer în fază finală care necesita zilnic 12 ore de îngrijire. Deşi primea o pensie modestă de la stat, nu avea nici o rudă care să o ajute. Pentru a împiedica faptul ca sarcina să cadă în atribuţia numai a cîtorva persoane, bătrînii au planificat echipe de femei creştine care s-au oferit să dea ajutor. Timp de peste şase luni aceste femei au gătit şi au făcut curat pentru sora lor spirituală, au transportat-o, i-au spălat îmbrăcămintea şi chiar au îmbăiat-o cînd ea nu s-a mai putut mişca. Aceste fapte au constituit un exemplu de iubire care i-a impresionat adînc pe vecinii ei. Bineînţeles că bătrînii nu pot face absolut tot ce este necesar în asemenea cazuri. În general, au şi ei familiile lor pentru care trebuie să furnizeze cele necesare vieţii. Dar ei sînt fericiţi să facă tot ce le stă în putinţă, şi apreciează cînd alţii iau iniţiativa de a oferi ajutor în împrejurări ca acestea.
FRAŢILOR — „SALVAŢÎ BĂÎEŢII ORFANI DE TATĂ“
16. (a) Care este preocuparea mamelor-văduve, în calitate de părinte, în ceea ce priveşte fiii lor? (b) Cine poate ajuta şi cum?
16 Mama într-o familei cu un singur părinte este preocupată, bineînţeles, de lipsa influenţei pe care o exercită un tată în gospodărie, în special asupra băieţilor. Bărbaţii din adunare ar trebui să aibă aceleaşi intenţii pe care le-a avut şi Iov, care a zis: „Salvam . . . pe orfanul fără tată şi pe oricine care avea nevoie de ajutor“ (Iov 29:12). Ceea ce este necesar de multe ori ese să fii preocupat sincer de persoana respectivă. Astfel de băieţi ar trebui invitaţi personal să ia parte împreună cu tine la punerea mărturiei, la anumite activităţi la Sala Regatului şi chiar la un mod de recreare sănătos. Această atenţie care trebuie acordată ar putea „salva“ un băiat de la modul de viaţă lumesc şi l-ar atrage spre adunare.
17. (a) Cine a fost un exemplu bun în „salvarea orfanilor de tată“ şi cu ce rezultate? (b) Cînd oferă ajutor altor copii, la ce ar mai trebui să reflecteze un frate căsătorit?
17 Apostolul Petru a fost unul care „a salvat orfani de tată.“ El s-a împrietenit cu Ioan Marcu şi îl numea chiar „Marcu, fiul meu“ (1 Petr. 5:13). Mama lui Marcu, Maria, era probabil un părinte rămas fără partener, deoarece relatarea spune că Petru s-a dus la casa ei, nu la a soţului ei (Fapt. 12:12). Fără îndoială că excelenta tovărăşie spirituală pe care Marcu o avea cu Petru şi cu alţi bărbaţi creştini a fost hotărîtoare pentru ca el să devină misionarul care a scris chiar una din cărţile biblice. El reprezintă un exemplu bun pentru băieţii care sînt crescuţi numai de mame. Bineînţeles că orice frate căsătorit ar trebui să înţeleagă că, în conformitate cu Biblia, el are o responsabilitate care are prioritate — să se îngrijească în primul rînd de propria sa familie. În timp ce nu-i neglijează pe cei „care sînt ai săi,“ se poate face mult bine prin manifestarea de interes faţă de aceşti copiii lipsiţi de tată. Acest interes, se va manifesta în măsura în care permit împrejurările. — 1 Tim. 5:8.
BAZA UNUI ASTFEL DE AJUTOR — IUBIREA ÎMPINSĂ PÎNĂ LA SACRIFICIU
18. (a) Prin ce fel de iubire se identifică adevăratul creştinism? Cum a arătat Isus lucrul acesta? (b) Cum putem manifesta o asemenea iubire?
18 Semnul de recunoaştere al adevăratului creştin nu este pur şi simplu iubirea, ci iubirea împinsă pînă la sacrificiu de sine. Isus le-a spus discipolilor: „Vă dau acum o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii; întocmai cum v-am iubit eu pe voi, aşa să vă iubiţi unii pe alţii. Prin aceasta toţi vor şti că sînteţi discipolii mei, dacă aveţi iubire între voi“ (Ioan 13:34, 35). Exemplul său de a da trebuia să reprezinte un model. El „nu şi-a făcut pe plac lui.“ El „s-a făcut sărac de dragul vostru.“ El „s-a dat pe sine [printr-o moarte îngrozitoare] pentru păcatele noastre.“ Numai imitînd acest model de iubire au putut discipolii săi să dovedească atenţia şi grija de care aveau nevoie văduvele şi orfanii de tată în timpul „necazului lor.“ — Rom. 15:3; 2 Cor. 8:9; Gal. 1:4; Iac. 1:27.
19, 20. (a) Este întotdeauna uşor să arătăm iubire împinsă pînă la sacrificiu de sine? De ce nu? (b) De a cui ajutorare trebuie să fim preocupaţi în mod special?
19 Deoarece presiunile sporesc şi devine din ce în ce mai greu să ne ocupăm de propriile noastre probleme, este uşor să devenim insensibili la durerea altuia şi să ne îngrijim numai de viaţa noastră. Chiar unii din secolul întîi al erei noastre, care fuseseră învăţaţi de Dumnezeu să „se iubească unii pe alţii, trebuia să „continue s-o facă în deplină măsură“ (1 Tes. 4:9, 10). N-ar trebui oare să privim cu sinceritate la propria noastră atitudine şi fapte faţă de fraţii şi surorile noastre care se află în împrejurări nefericite? Iubirea arătată de Isus cere ca noi să ne sacrificăm viaţa pentru fraţii noştri. Deci, dacă sîntem pregătiţi să ne dăm chiar viaţa pentru fraţii noştri, atunci ce părere avem despre împărţirea „pîinii“ noastre atunci cînd „îl vedem pe fratele nostru că trăieşte în lipsuri“? — 1 Ioan 3:17.
20 Datorită îndeletnicirii legate de responsabilităţile noastre conform Scripturii, sîntem cu toţii foarte ocupaţi. Deseori dorim să facem mai mult pentru a-i ajuta pe alţii. Dar dacă facem din inimă ceea ce putem, fiţi siguri că Iehova ştie limitele noastre şi apreciază ceea ce facem. „Atîta vreme cît avem timp favorabil pentru aceasta, să facem bine tuturor, îndeosebi celor înrudiţi cu noi în credinţă.“ — Gal. 6:10.
LUCRAŢI TOŢI ÎN UNITATE PENTRU A PUTEA SUPORTA NECAZURILE
21. (a) Ce pot părînţii rămaşi fără partener, pentru a face faţă dificultăţilor de azi? (b) Cum pot ceilalţi din adunare să–i ajute? Este important acest ajutor?
21 În concluzie, părinţii rămaşi fără partener pot suporta greutăţile dacă fac cele ce urmează: (1) Încrede-te în Dumnezeu în permanenţă acum şi priveşte spre speranţa vieţii veşnice, în care Dumnezeu va satisface dorinţele tuturor (Ps. 37:3, 4). (2) Păstrează o relaţie strînsă cu Dumnezeu prin studiu biblic şi rugăciuni fierbinţi. (3) Ia parte permanent la lucrarea de binefacere, inclusiv la punerea mărturiei despre Regat, la conducerea gospodărirei şi creşterea copiilor. Iubirea împinsă pînă la sacrificiu de sine îi va îndemna pe toţi din adunare să devină receptivi la necesitatea de a-i ajuta pe părînţii rămaşi fără partener, care se află în lipsuri. Cum? Arătîndu-le „sentimente de solidaritate,“ dovedindu-le că sîntem preocupaţi de viaţa copiilor lor şi ajutîndu-i spiritual şi material — pentru a nu menţiona decît cîteva din faptele minunate pe care le putem face pentru ei. Cît de mult valorează un astfel de ajutor? Un părinte rămas fără partener a spus: „Am trecut prin atîtea lucruri neplăcute, încît prefer să le uit. Dar aş vrea să spun doar atît: fără ajutorul din partea fraţilor şi surorilor iubitoare n-aş fi reuşit niciodată!“
22. Ce rezultate vom avea dacă ne vom îngriji de văduvele nevoiaşe şi de copii orfani de tată?
22 Da, cei care „se îngrijesc“ cu sinceritate de familiile cu un singur părinte — familii care se află în lipsuri — nu se vor îngriji doar ca aceste familii să poată îndura cu credinţă (Iac. 1:27). De asemenea, ei vor reflecta în mod strălucit personalitatea Tatălui nostru ceresc care „dă ajutor văduvei şi copilului care n-are tată.“ — Ps. 146:9, The Bible in Basic English.
[Legenda ilustraţiei de la pagina 25]
Femeile creştine mature pot să încurajeze pline de iubire şi să dea ajutor inclusiv material
[Legenda ilustraţiei de la pagina 26]
Învăţarea anumitor meserii practice îi poate ajuta pe părinţii fără partener să facă faţă costului vieţii
[Legenda ilustraţiei de la pagina 27]
Ai invitat vreodată la masă o familie care are un singur părinte, pentru ca să vă cunoaşteţi mai bine?