Watchtower – BIBLIOTECĂ ONLINE
Watchtower
BIBLIOTECĂ ONLINE
Română
  • BIBLIA
  • PUBLICAȚII
  • ÎNTRUNIRI
  • w83 1/3 pag. 17–21
  • Ajutoare pentru a ne comporta ca unii dintre cei mai mici

Nu este disponibil niciun material video.

Ne pare rău, a apărut o eroare la încărcarea materialului video.

  • Ajutoare pentru a ne comporta ca unii dintre cei mai mici
  • Turnul de veghere anunță Regatul lui Iehova – 1983
  • Subtitluri
  • Materiale similare
  • PRINCIPIUL AUTORITĂŢII SAU AL CONDUCERII PRINTR-UN CAP
  • SPIRITUL UNEI MINŢI SĂNĂTOASE ŞI SPIRITUL SFÎNT AL LUI DUMNEZEU
  • ÎNŢELEPCIUNE PRACTICĂ
  • IUBIREA NEEGOISTĂ — CEL MAI MARE AJUTOR
  • Dă dovadă de înţelepciune — comportă–te ca unul dintre cei mai mici
    Turnul de veghere anunță Regatul lui Iehova – 1983
  • Te străduieşti să fii umil?
    Turnul de veghe anunță Regatul lui Iehova – 2012
  • Să ne comportăm ‘ca cei mici’
    Cîntați laude lui Iehova
  • „Convingeţi-vă de lucrurile cele mai importante“
    Cîntați laude lui Iehova
Vedeți mai multe
Turnul de veghere anunță Regatul lui Iehova – 1983
w83 1/3 pag. 17–21

Ajutoare pentru a ne comporta ca unii dintre cei mai mici

1. Ce informaţii scripturale, analizate în articolul anterior ne pot ajuta să ne comportăm ca unii dintre cei mai mici?

CE NE va ajuta să ne comportăm ca unii dintre cei mai mici? Fără îndoială, tot ceea ce s-a relatat în articolul precedent cu referire la roadele rele care rezultă atunci cînd cineva nu procedează aşa, trebuie să ne servească drept exemple de avertizare împotriva înfumurării. Cu siguranţă că noi nu dorim să pierdem competiţia pentru viaţă, nu-i aşa? Pe de altă parte, toate exemplele excelente din Scripturi, despre cei care s-au comportat ca unii dintre cei mai mici, precum şi răsplata pe care ei au primit-o, trebuie să ne încurajeze să îi imităm.

2, 3. a) Cum ne poate ajuta o bună relaţie cu Iehova să ne comportăm ca cei mai mici? b) De ce ne poate ajuta umilinţa?

2 Pentru cei dintre noi care nu şi-au dat seama pînă acum de acest lucru, trebuie să le amintim că cee ce ne ajută cel mai mult în acest domeniu este o bună relaţie cu Iehova Dumnezeu şi o deplină încredere în el. Procedînd astfel, noi nu vom fi obsedaţi de frica de a nu face cumva vreun rău sau de frica de a nu fi subapreciaţi sau neglijaţi. Da, noi vom dori ‘să ne încredem în Iehova din toată inima noastră şi să nu ne bizuim pe propria noastră capacitate de înţelegere. Dacă vom ţine seama de el în toate căile noastre, el ne va îndruma paşii, spre binele nostru suprem’ (Proverbele 3:5, 6). De asemenea, atunci noi vom putea avea încredere că el va face ca toate lucrările sale să coopereze spre binele nostru personal. — Romani 8:28.

3 Pentru a ne comporta ca unii dintre cei mai mici este nevoie, de asemenea, de umilinţă. Şi de ce să nu dorim să fim umili? Biblia ne spune: „Este mai bine să ai un spirit modest, cu cei blînzi, decît să împarţi prada cu cei îngîmfaţi.“ Calea mîndriei duce direct la eşec, căci citim: „În faţa prăbuşirii este mîndria şi în faţa paşilor greşiţi este un spirit înfumurat.“ Mai mult decît atît, mîndria ne face duşmani ai lui Dumnezeu, după cum citim: „Dumnezeu se opune celor îngîmfaţi, dar acordă bunătatea sa nemeritată celor umili.“ Apostolul Petru subliniază acelaşi lucru ca şi discipolul Iacob, spunînd: „Încingeţi-vă cu un spirit umil unii faţă de alţii.“ Într-adevăr, trebuie să ne comportăm ca unii dintre cei mai mici — „pentru că Dumnezeu se opune celor îngîmfaţi, dar celor umili le acordă bunătatea sa nemeritată.“ — Proverbele 16:18, 19; Iacob 4:6; I Petru 5:5; vezi şi Romani 12:16.

PRINCIPIUL AUTORITĂŢII SAU AL CONDUCERII PRINTR-UN CAP

4, 5. a) Cum ne poate ajuta faptul că acceptăm principiul conducerii printr-un cap? b) Cum se poate ilustra acest lucru în mod potrivit?

4 Un alt ajutor pentru noi este să apreciem principiul autorităţii. Ori de cîte ori există de făcut o lucrare care pretinde să participe mai multe persoane, este necesar să fie una care să ia conducerea şi să stabilească deciziile finale, altfel se crează confuzie, se lucrează în contradictoriu. Cu alte cuvinte, este nevoie de organizare. Un grup de persoane organizate poate fi asemănat cu corpul omenesc. Cît de multe şi de diferite sînt membrele corpului nostru şi totuşi ele sînt conduse de un singur cap! Unele organe s-ar putea chiar să fie mai proeminente, mai importante decît celelalte, dar aşa cum arată apostolul, cît se poate de clar, nici un organ nu-i poate spune altuia: „Eu nu am nevoie de tine.“ Toate sînt necesare. Urmînd acest model, n-ar trebui oare să ne declarăm satisfăcuţi că avem o parte de contribuţie la îndeplinirea scopului organizaţiei? — I Corinteni 12:21.

5 Importanţa recunoaşterii principiului conducerii printr-un cap sau al autorităţii poate fi bine ilustrată şi prin exemplul unei orchestre. Într-o mare orchestră simfonică pot exista o sută de muzicieni talentaţi şi totuşi fiecare din ei trebuie să se comporte ca unul dintre cei mai mici. Chiar dirijorul trebuie să se comporte ca cel mai mic, pentru că el are obligaţia să interpreteze muzica aşa cum a avut intenţia compozitorul. Iar toţi muzicienii trebuie să ţină seama de dirijor, fiind mai mici în raport cu el. Dar nu numai atît, ci în fiecare grup de instrumentişti care cîntă la acelaşi instrument există o „poziţie întîi,“ iar restul instrumentiştilor din acel grup trebuie să urmeze stilul său cît mai îndeaproape posibil. Astfel, în grupul de viori poziţia principală este deţinută de vioara întîi. Numai printr-un astfel de aranjament poate fi realizată o muzică frumoasă şi armonioasă. Da, recunoasterea principiului autorităţii ne va ajuta să ne comportăm ca unii dintre cei mai mici.

SPIRITUL UNEI MINŢI SĂNĂTOASE ŞI SPIRITUL SFÎNT AL LUI DUMNEZEU

6, 7. În ce fel poate să ne ajute spiritul unei minţi sănătoase să ne comportăm ca unii dintre cei mai mici?

6 Mai este util şi faptul de-a avea spiritul unei minţi sănătoase. Apostolul Pavel ne sfătuieşte: „Prin bunătatea nemeritată care mi-a fost dată, vă spun ca nimeni dintre voi să nu se aprecieze pe sine mai mult decît trebuie să se aprecieze; ci să se aprecieze astfel încît să aibă o minte sănătoasă, fiecare după măsura de credinţă pe care i-a împărţit-o Dumnezeu“ (Romani 12:3). Dacă avem un punct de vedere echilibrat despre noi înşine şi dacă nu permitem ca acesta să fie umbrit de mîndrie sau de egoism, putem găşi foarte multe motive de a ne comporta ca unii dintre cei mai mici. De ce oare?

7 Pentru că fiecare dintre noi se cunoaşte pe sine mult mai bine decît pe alţii. Noi trebuie să fim în stare să vedem mai bine decît oricine, ce defecte avem şi ce prăpastie ne mai desparte încă de ceea ce ar trebui să fie personalitatea şi acţiunile noastre. Aşa cum se plîngea Pavel: „Fac nu ceea ce vreau; ci, fac lucrurile pe care le urăsc“ (Romani 7:15, An American Translation). În plus, în calitate de creştini, noi sîntem obligaţi să nu-i judecăm pe alţii prea sever, ci să le trecem cu vederea imperfecţiunile şi să le cedăm lor posibilitatea de a se îndoi. Dar în ce ne priveşte, probabil că sîntem conştienţi în mod dureros de propriile noastre slăbiciuni şi de motivele rele care ne dictează uneori acţiunile. Nu este oare faptul acesta suficient pentru a ne determina să ne comportăm faţă de alţii ca unii dintre cei mai mici? Este mai presus de orice îndoială că faptul de-a avea spiritul unei minţi sănătoase ne va ajuta în această privinţă. — II Timotei 1:7.

8. De ce ajutor ne poate fi aprecierea puterii spiritului sfînt al lui Dumnezeu pentru a ne comporta ca unii dintre cei mai mici?

8 O bună apreciere a puterii spiritului sfînt al lui Dumnezeu ne va ajuta de asemenea să ne comportăm ca unii dintre cei mai mici. Oricare ar fi capacităţile noastre naturale şi realizările noastre din trecut, ceea ce contează în sînul organizaţiei lui Iehova este spiritul sfînt al lui Dumnezeu (Zaharia 4:6). Acest spirit sfînt i-a făcut în stare pe creştinii din primul secol să fie atît de eficienţi în lucrarea lor ministerială încît duşmanii lor i-au acuzat că „au răscolit pămîntul locuit“ (Faptele 17:6). Tocmai datorită spiritului lui Dumnezeu au putut ei vorbi atît de deschis în confruntarea cu opozanţii lor religioşi, deşi, omeneşte vorbind, ei erau neinstruiţi şi de rînd (Faptele 4:13, 29–31). Recunoaşterea faptului că toţi fraţii noştri dispun de spiritul sfînt al lui Dumnezeu ne va ajuta să ne comportăm ca unii dintre cei mai mici faţă de ei, deşi, din punct de vedere lumesc, noi am putea excela în anumite capacităţi. În acest fel ne-ar fi mai uşor să ţinem seama de sfatul acesta: „Fiţi exemplu în faptul de-a vă arăta onoare unii altora.“ — Romani 12:10.

9. Care ne va fi atitudinea dacă vom recunoaşte regatul lui Iehova ca lucru primordial în viaţa noastră?

9 Astfel, să nu apreciem, oare, importanţa regatului lui Iehova Dumnezeu? Dacă noi vom face acest lucru, atunci vom fi dispuşi să punem interesele sale pe primul loc în viaţa noastră. O asemenea procedură ne va ajuta, de asemenea, să ne comportăm ca unii dintre cei mai mici. De ce se poate spune lucrul acesta? Deoarece, dacă noi apreciem că lucrarea Regatului, în care sîntem angajaţi cu toţii, este lucrul cel mai important şi nu noi înşine, atunci nu vom fi prea tulburaţi dacă ni se întîmplă să fim trecuţi cu vederea în ceea ce priveşte anumite privilegii de serviciu pe care poate le-am dorit. Noi vom lua în serios lucrarea lui Dumnezeu şi nu pe noi înşine. La urma urmei, numărul celor care pot contribui la desfăşurarea programului unei întruniri a adunării sau, a întrunirilor cu ocazia congreselor de circuit şi district, este limitat. De aceea unii dintre noi sînt nevoiţi să rămînă pe dinafară. Dacă sîntem în cauză, să ne bucurăm împreună cu fraţii care au primit acele privilegii, în loc să-i invidiem. Să adoptăm atitudinea spirituală a psalmistului care spunea: „Căci o zi în curţile tale este mai bună decît o mie în altă parte. Am ales să stau mai degrabă, în pragul casei Dumnezeului meu decît să umblu în corturile răurăţii.“ Într-adevăr, este cu mult mai bine să fii unul dintre cei mai mici în organizaţia lui Iehova, decît să fii unul dintre cei mai mari în sistemul rău şi condamnat al lui Satan. — Psalmii 84:10.

ÎNŢELEPCIUNE PRACTICĂ

10. Ce situaţie jenantă putem evita dacă ne vom comporta ca unii dintre cei mai mici?

10 Cuvîntul lui Dumnezeu, Biblia, are multe lucruri de spus despre înţelepciunea practică. De exemplu, ea subliniază că este o înţelepciune din partea cuiva să folosească unelte ascuţite, ca să nu se obosească în mod inutil (Ecleziastul 10:10). Biblia ne dă, de asemenea, sfaturi practica cu privire la faptul de a ne comporta ca unii dintre cei mai mici. Isus face această precizare aşa cum citim la Luca 14:8–11: „Cînd eşti invitat de cineva la un ospăţ de nunţă, să nu te aşezi în locul cel mai de frunte. S-ar putea ca cineva mai distins decît tine să fie invitat în acel moment şi el, iar cel care te-a invitat şi pe tine şi pe el, să vină şi să-ţi spună: ‘Cedează–i acestui om locul tău.’ Şi atunci tu te vei duce ruşinat să ocupi locul cel din urmă. Ci tu, cînd eşti invitat, mergi şi aşează–te pe locul cel din urmă, pentru ca, atunci cînd va veni cel care te-a invitat, el să-ţi spună: ‘Prietene, treci mai în faţă.’ Atunci tu vei fi onorat înaintea tuturor celorlalţi oaspeţi. Căci oricine se înalţă va fi umilit, iar cel care se umileşte va fi înălţat.“

11. a) Cum este favorizată relaţia cu semenii noştri, comportîndu-ne ca unii dintre cei mai mici? b) În ce alte privinţe ne este de folos această atitudine de spirit?

11 A căuta să avem bune relaţii cu alţii este de asemenea o dovadă de înţelepciune practică prin care putem atinge acest scop. Preocuparea de propriile interese face parte din natura umană, iar dacă sîntem ambiţioşi sau peste măsură de preocupaţi să-i întrecem pe alţii, atunci aceştia se vor simţii stingheriţi. Dar dacă noi ne comportăm ca unii dintre cei mai mici, nu vom ameninţa poziţia altora, nu-i vom face să se simtă inferiori sau în nesiguranţă, nu-i vom face să se posteze pe o poziţie de apărare. Drept urmare, ei vor arăta mai multă prietenie şi afecţiune faţă de noi. Mai mult decît atît, dacă ne vom comporta ca unii dintre cei mai mici, ne vom abţine să rivalizăm cu alţii, pentru a le diminua prestigiul. Astfel ne vom feri să ne lăudăm că putem face lucruri care ne depăşesc facultăţile sau resursele; sau cum spune zicala: vom evita să ne întindem mai mult decît ne este plăpuma. Şi în sfîrşit, aşa cum a spus Isus, este înţelept să calculăm cheltuielile. Aşadar, înţelepciunea practică ne va feri să promitem mai mult decît putem realiză. — Luca 14:28.

12. Ce ajutor oferă comportarea noastră ca unii dintre cei mai mici, în cadrul cercului familiei?

12 Înţelepciunea practică, — înţelepciune care ne face să ne comportăm ca unii dintre cei mai mici, se aplică şi în cercul familiei. De exemplu, soţia înţeleaptă va fi mulţumită să aibă un rol complementar şi supus faţă de soţul ei, ştiind că aceasta produce pace în familie şi aduce fericire. Dacă ea este dispusă să joace un astfel de rol, îşi va cîştiga iubirea şi afecţiunea soţului ei şi-l va determina să-i ajute la unele treburi gospodăreşti. Şi cum ar putea fi oare fericită o femeie decît să aibă un soţ atît de binevoitor faţă de ea încît să-i arate întotdeauna dovezi de apreciere şi afecţiune, atît prin cuvinte cît şi prin fapte? În această privinţă, este de asemenea o înţelepciune practică din partea soţului să recunoască în ce anume excelează soţia lui şi să fie mulţumit să joace un rol secundar în acel domeniu, fără a înceta, totuşi, să-şi exercite autoritatea lui de soţ. Acest mod de-a acţiona va avea şi el un efect binefăcător asupra soţiei.

IUBIREA NEEGOISTĂ — CEL MAI MARE AJUTOR

13, 14. Cum i-a ajutat iubirea neegoistă a) pe Ionatan b) pe Isus Cristos?

13 Ne ajută oare afecţiunea şi iubirea neegoistă să ne comportăm ca unii dintre cei mai mici? Da, şi încă mai mult decît orice alt lucru! Un excelent exemplu avem în persoana lui Ionatan, fiul regelui Saul. Noi citim că, îndată după ce David l-a omorît pe uriaşul Goliat, „sufletul lui Ionatan s-a legat de sufletul lui David şi Ionatan a început să-l iubească întocmai ca pe propriul său suflet“ (I Samuel 18:1). Pe măsură ce timpul trecea, Ionatan a înţeles că nu el, ci David era cel pe care Iehova l-a ales ca succesor al lui Saul la tronul lui Israel. Dar Ionatan, datorită iubirii sale faţă de David, departe de a-l invidia, a spus: „Nu te teme, pentru că mîna tatălui meu Saul nu te va găsi, iar tu vei fi rege peste Israel, şi eu voi deveni al doilea după tine.“ — I Samuel 23:17.

14 Ce exemplu excelent avem, de asemenea în Isus Cristos! Isus a spus: „Eu îl iubesc pe Tatăl.“ Datorită acestei iubiri, Isus nu s-a gîndit nici un moment să fie egal cu Tatăl său, ci el a recunoscut întotdeauna autoritatea lui Iehova Dumnezeu asupra sa (Ioan 14:31; I Corinteni 11:3; Filipeni 2:6). Mai mult încă, datorită marii iubiri a lui Cristos pentru discipolii săi unşi, el a fost gata să moară pentru ei (Efeseni 5:25). Exemplul de umilinţă şi de iubire al lui Isus ne va ajuta cu siguranţă să ne comportăm ca unii dintre cei mai mici.

15. Ce exemplu excelent a dat apostolul Pavel, comportîndu-se ca unul dintre cei mai mici?

15 Am notat mai înainte că apostolul Pavel s-a comportat ca unul dintre cei mai mici faţă de fraţii săi creştini. De ce? Datorită marii sale iubiri faţă de ei. Astfel, scriindu-le fraţilor săi creştini din Roma, el şi-a exprimat dorinţa de a întări nu numai credinţa lor, ci de a-şi întări totodată şi propria sa credinţă, printr-un schimb de încurajări (Romani 1:8–12). O mărturie asemănătoare o constituie cuvintele adresate de el fraţilor săi din Corint: „Gura noastră s-a deschis pentru voi, Corintenilor, inima noastră s-a lărgit. Voi nu sînteţi la strîmtorare în inimile noastre, ci sînteţi la strîmtorare în propria voastră afecţiune tandră. De aceea, în schimb, şi ca un mod de recompensă, — vă vorbesc ca unor copii — lărgiţi-vă şi voi“ (II Corinteni 6:11–13). Să reţinem şi alte expresii similare cu referire la creştinii din Filipi şi din Tesalonic. — Filipeni 1:8; 4:1; I Tesaloniceni 2:7, 8.

16, 17. a) Ce se poate spune despre exemplele moderne ale celor care se comportă ca cei mai mici? b) Ce ajutor poate da iubirea în această privinţă?

16 Nu avem noi însă multe exemple excelente şi în aceste timpuri moderne? Sînt mulţi aceia care fiind în poziţii de răspundere, dau exemple excelente, comportîndu-se ca unii dintre cei mai mici. Cu umilinţă, ei se pun în serviciul fraţilor lor care au nevoie de ajutor. Acest lucru devine evident mai ales cu ocazia întrunirilor noastre mai mari. Atunci, indiferent de capacităţile lor naturale sau de poziţia lor în adunare, ei toţi ‘îşi suflecă mînecile şi se aşează serios la treabă.’

17 Fără îndoială că iubirea neegoistă ne va ajuta să ne comportăm ca unii dintre cei mai mici. Da, ‘iubirea nu se laudă, nu se umflă [de orgoliu], nu caută propriile sale interese.’ Ea nu este prea preocupată să obţină exact ceea ce i se cuvine (I Corinteni 13:4, 5). Iubirea ne poate ajuta cu adevărat, pentru că ea ne va mişca ‘să continuăm să căutăm nu propriul nostru avantaj, ci pe al altora’ (I Corinteni 10:24). Aşa cum a spus Pavel creştinilor galateni, „Prin iubire serviţi ca sclavi unii pentru alţii.“ A servi ca sclavi unii pentru alţii pretinde desigur ca fiecare din noi să se comporte ca cel mai mic! — Galateni 5:13.

18. Cum s-ar putea rezuma ceea ce s-a spus despre necesitatea de a ne comporta ca unii dintre cei mai mici?

18 În mod evident, relatarea biblică, precum şi istoria laică antică şi modernă dovedesc că faptul de a ne comporta ca unii dintre cei mai mici reprezintă o cale înţeleaptă. Aceasta este de folos pentru bunele noastre relaţii cu Iehova Dumnezeu, cu fraţii noştri creştini şi cu membrii propriilor noastre familii. Mai mult decît atît, aceasta este calea fericirii, pentru că ea înseamnă a le acorda altora întîietate şi avantaje, şi se ştie că „este mai mare fericire în a da decît în a primi“ (Faptele 20:35). Multe lucruri ne pot determina să ne comportăm ca unii dintre cei mai mici: urmărirea cu atenţie a exemplelor biblice, recunoaşterea principiului autorităţii, exercitarea spiritului unei minţi sănătoase, conducerea spiritului sfînt al lui Dumnezeu, precum şi manifestarea de înţelepciune practică şi de iubire neegoistă. Fie ca noi să considerăm întotdeauna ca un privilegiu şi o binecuvîntare faptul de a ne comporta ca unii dintre cei mai mici, spre folosul altora şi al nostru, dar mai ales, spre lauda lui Iehova.

„Omul înţelept (...) omul puternic (...) omul bogat să nu se laude (...) ci acela care se laudă (...) să se laude numai datorită acestui lucru, că are perspicacitatea şi că are cunoştinţă despre Mine, că Eu sînt Iehova, Cel care exercit bunătate iubitoare, dreptate şi justeţe pe pămînt, căci în aceste lucruri îmi găsesc Eu desfătarea.“ — Ieremia 9:23, 24.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 17]

Dacă toţi ar fi dirijori, unde ar fi muzicanţii?

    Publicații în limba română (1970-2025)
    Deconectare
    Conectare
    • Română
    • Partajează
    • Preferințe
    • Copyright © 2025 Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania
    • Condiții de utilizare
    • Politică de confidențialitate
    • Setări de confidențialitate
    • JW.ORG
    • Conectare
    Partajează