Nu fi părtaş la păcatele altuia

„Eu nu m-am aşezat cu oamenii nedreptăţii; şi nu intru la cei care ascund ceea ce sînt.“ — PSALM 26:4.

1. De ce a decis Iuda să schimbe subiectul scrisorii pe care şi-a propus s-o scrie fraţilor săi creştini?

ÎN URMĂ cu nouăsprezece secole, discipolul Iuda a intenţionat să scrie fraţilor săi creştini despre ‘salvarea pe care o deţin împreună’. Dar a considerat necesar să-i îndemne ‘să lupte energic pentru credinţa care a fost transmisă sfinţilor odată pentru totdeauna’. De ce? Deoarece oameni lipsiţi de respect faţă de Dumnezeu s-au infiltrat în adunare’, „schimbînd favoarea nemeritată a Dumnezeului nostru în pretext pentru imoralitate“. — Iuda 3, 4.

2. Cu toate că o discuţie despre salvare ne poate fi încurajatoare, ce trebuie să analizăm uneori prin rugăciune?

² A vorbi despre salvarea pe care o deţinem în comun este ceva foarte încurajator. Meditarea asupra unui asemenea mesaj aduce o profundă satisfacţie, iar noi ne bucurăm dinainte de toate binecuvîntările pe care ni le va aduce salvarea. Există însă momente cînd este necesar mai degrabă de a analiza unele probleme grave, decît de a vorbi despre salvare. Dacă acestea nu sînt reglementate, există riscul de a ne ruina credinţa, ajungînd astfel la pierderea alergării pentru viaţă. Iuda i-a pus în gardă pe creştini împotriva conduitei rele în termeni foarte hotărîţi. În mod asemănător, uneori este necesar să facem analiza, însoţită de rugăciune, a anumitor sfaturi directe şi precise pe care le dau Scripturile.

Păcatele noastre

3. De ce avem nevoie de disciplinare, şi cum trebuie s-o primim?

³ Psalmistul David a zis: „În eroare am fost adus pe lume, în dureri de naştere, şi în păcat m-a conceput mama mea“ (Psalm 51:5). Noi toţi am fost născuţi păcătoşi (Romani 5:12). Apostolul Ioan a spus: „Dacă facem declaraţia: «Nu avem păcat», ne înşelăm singuri şi adevărul nu este în noi“ (1 Ioan 1:8). Deoarece sîntem păcătoşi, noi avem uneori nevoie de disciplinare, pentru a ne corecta o anumită linie de conduită. Această disciplinare vine de la Iehova, prin intermediului Cuvîntului său, Biblia, şi prin intermediul organizaţiei sale. Ea ne corectează şi ne ajută să umblăm în dreptate înaintea lui. Apostolul Pavel a făcut următorul comentariu: „Pentru moment, este adevărat, nici o disciplinare nu pare a fi un motiv de bucurie, ci întristare; după aceea însă ea le aduce acelora pe care i-a format un rod paşnic, adică dreptatea“ (Evrei 12:11). Judecînd această disciplinare după rodul paşnic pe care îl produce, noi ar trebui s-o acceptăm cu recunoştinţă.

4. În ce moment ar putea fi dată disciplinarea, şi care ar putea fi rezultatul?

⁴ Noi putem avea parte de disciplinare din partea lui Iehova încă în momentul cînd doar ne îndreptăm spre o cale care ne-ar putea duce la comiterea unui păcat grav (Galateni 6:1). În alte cazuri, disciplinarea ne poate fi administrată după ce am înaintat mult pe calea cea rea. Ea va fi probabil mai severă, aşa ca atunci cînd apostolul Pavel i-a îndemnat hotărît pe corinteni să-l pedepsească aspru pe un fornicator care se afla chiar în sînul adunării (1 Corinteni 5:1–5). Atît într-un caz, cît şi în celălalt, disciplinarea este aplicată cu scopul ca cel care a comis încălcarea să se căiască, să se întoarcă şi să adopte o cale dreaptă, departe de dorinţele cărnii, care duc la greşeli grave. (Vezi Fapte 3:19.) Servitorii lui Iehova sînt bucuroşi să primească această disciplinare, la fel ca păcătosul din anticul Corint, care a fost mustrat, şi a tras el însuşi profit, deoarece se pare că a fost restabilit pînă acolo încît să fie reprimit în compania plină de iubire a adunării. — 2 Corinteni 2:5–8.

5. Ce fac în general creştinii cărora li se întîmplă să comită vreun păcat grav?

⁵ Imensa majoritate a creştinilor dedicaţi lui Iehova sînt întru totul conştienţi de necesitatea de-a umbla în dreptate faţă de el. Dacă vreodată li se întîmplă să comită vreun păcat grav, ei se întorc imediat de la ceea ce este incorect şi se adresează bătrînilor, dînd dovadă de căinţă sinceră (Iacob 5:13–16). Faptul că relativ puţini Martori ai lui Iehova sînt excluşi anual, dovedeşte că ei urăsc ceea ce este rău şi doresc să facă ceea ce este corect. — Psalm 34:14; 45:7.

Păcatele altuia

6, 7. Cum încearcă unele persoane necurate să-i influenţeze şi pe alţii?

⁶ Totuşi, unii fraţi care, în aparenţă, iubesc ceea ce este drept, pare să se fi lăsat înşelaţi de inima lor, deoarece ei nu lasă impresia că urăsc ceea ce este rău (Psalm 97:10; Amos 5:15). Ei au păcătuit, dar nu continuă să lupte pentru a face ceea ce este drept. Uneori, ei merg chiar mai departe, încercînd să-i antreneze şi pe alţi creştini pe calea lor rea. Prin urmare, este foarte important de a refuza asemenea invitaţii. — Vezi Proverbe 1:10–15.

⁷ Aceşti indivizi care, după toate aparenţele nu urăsc răul, vorbesc uneori atît de mieros, încît cei care îi ascultă pot permite să se dezvolte în inima lor dorinţa de a face ceea ce este rău. Ei poate că îi vor îndemna să se dedea la acte imorale sau la vreo acţiune ce implică o conduită dezaprobată de Dumnezeu. Un creştin mai poate fi antrenat şi într-o situaţie care poate fi periculoasă pe plan spiritual. Indivizii care depun eforturi pentru a-i determina pe alţii să procedeze aşa, poate că vor afirma că Iehova este un Dumnezeu al iubirii, care ne dă îndurare atunci cînd păcătuim. O asemenea înşelare a inimii ne poate aduce daune de lungă durată (Ieremia 17:9; Iuda 4). Fără doar şi poate că noi trebuie să ne reţinem picioarele departe de calea acestui fel de oameni. — Proverbe 1:15.

Nu fi părtaş la păcatele altuia

8. La ce întrebări trebuie să reflectăm?

⁸ Dar ce vom face atunci cînd observăm că drumul pe care sîntem invitaţi să-l urmăm este rău? Simplul fapt că respingem o astfel de propunere ne va scuti oare de răspundere referitor la acest caz? Ce vom face în cazul că aflăm că aceia care ne îndeamnă să comitem ceea ce este rău, practică ei înşişi răul?

9. De ce unii nu dezvăluie păcatele comise de alţii, şi de ce este grav lucrul acesta?

⁹ Unii, care au cunoştinţă de conduita incorectă a altor creştini, sînt uneori înclinaţi să nu spună nimic acelora care au principala răspundere de a păstra curăţenia adunării. De ce? Poate că nu vor să fie consideraţi drept nişte denunţători. Sau, deoarece ei şi-au făcut o idee falsă despre loialitate. Ei păstrează tăcerea, nevorbind nimic decît persoanelor care le promit că vor păstra secretul. Lucrul acesta este foarte grav. În realitate, o asemenea atitudine te poate face părtaş la păcatele altora.

10, 11. (a) Ce spune apostolul Ioan referitor la faptul de a fi părtaş la păcatele altuia? (b) Ce întrebare ne putem pune cînd aflăm că un membru al adunării a săvîrşit un lucru rău?

¹⁰ Apostolul Ioan a arătat că este posibil ca cineva să participe la păcatele cuiva. El a scris: „Oricine o ia înainte şi nu rămîne în învăţătura lui Cristos nu îl are pe Dumnezeu. (...) Dacă vine cineva la voi şi nu vă aduce această învăţătură, să nu-l primiţi niciodată în casele voastre şi să nu-i adresaţi nici un salut. Fiindcă cel care îi adresează un salut participă la lucrările sale rele“ (2 Ioan 9–11). Nu este potrivită nici o asociere cu cineva care respinge „învăţătura lui Cristos“. Creştinul va evita să se facă părtaş lucrărilor rele ale respectivului, prin faptul că nici măcar nu-l salută.

¹¹ Aşa stînd lucrurile cu un apostat, noi desigur că nu am dori să ne facem părtaşi nici la lucrările rele ale altor persoane, despre a căror conduită necurată am aflat. Ce vom face deci dacă vom afla că cutare membru al adunării a devenit hoţ sau beţiv? Dacă noi nu îl vom îndemna să caute iertare la Iehova şi să-şi mărturisească bătrînilor păcatul, sîntem noi oare ireproşabili? Nu. Noi purtăm o serioasă răspundere.

Puritatea şi ocrotirea sînt vitale

12. De ce trebuie să ne îngrijim de curăţenia spirituală a adunării?

¹² Fiecare, individual, trebuie să îngrijească de curăţenia spirituală a adunării. Lucrul acesta a fost subliniat în mod special în secolul al VI-lea î.e.n., cînd evreii exilaţi în Babilon erau pe punctul de a părăsi acest oraş. Dumnezeu le-a dat următoarea poruncă: „Îndepărtaţi-vă, îndepărtaţi-vă, ieşiţi de acolo, nu atingeţi nimic necurat; ieşiţi din mijlocul ei [al Babilonului], păstraţi-vă curaţi, voi, care purtaţi ustensilele lui Iehova!“ — Isaia 52:11.

13. Cum a arătat Iuda că noi trebuie să veghem, pentru a-i ocroti pe servitorii lui Iehova în faţa celor care fac ceea ce este rău?

¹³ Trebuie, de asemenea, să ne îngrijim de a-i ocroti pe slujitorii lui Iehova împotriva acelora care se străduiesc să-i antreneze în înfăptuirea a ceea ce este rău. Oamenii „lipsiţi de devoţiune sfîntă din timpul lui Iuda au încercat să ‘schimbe favoarea nemeritată a lui Dumnezeu în pretext de conduită imorală’, însă acest discipol fidel a intervenit, pentru a-i avertiza pe fraţii săi creştini, oferindu-le astfel ocrotire. În acest scop el le-a amintit mai multe exemple, printre care acela al israeliţilor infideli şi al îngerilor neascultători. Citeşte scrisoarea sa de inspiraţie divină şi vei constata că creştinii fideli nu pot rămîne liniştiţi în locul lor atunci cînd curăţenia spirituală a adunării este ameninţată, sau cînd servitorii lui Dumnezeu au nevoie să fie ocrotiţi în faţa indivizilor imorali şi cu motive necurate.

14. Dacă un creştin care a păcătuit nu-şi mărturiseşte bătrînilor păcatul, cum ne poate ajuta Psalmul 26:4 să luăm o decizie corectă?

¹⁴ Să presupunem însă că noi l-am îndemnat pe un creştin care a păcătuit să caute iertare la Iehova şi să-şi mărturisească bătrînilor greşeala, dar el întîrzie s-o facă sau nu vede necesitatea de a proceda astfel. Putem noi, pur şi simplu, să ne oprim aici? Unii îşi vor spune probabil că ei nu vor să fie amestecaţi în treburi de genul acesta, sau că nu ar dori să piardă prietenia păcătosului. Ei nu ar dori să relateze bătrînilor faptele, de teamă să nu dea impresia că s-au dovedit trădători faţă de încrederea care li s-a acordat. Dar acesta este un raţionament greşit. Psalmistul David a zis: „Eu nu m-am aşezat cu oamenii nedreptăţii; şi nu intru la cei care ascund ceea ce sînt“ (Psalm 26:4). Noi, desigur, nu am dori să devenim complici ai acelora care „ascund ceea ce sînt“.

15. În ce mod ne arată Levitic 5:1 ce răspundere avem după ce am acordat celui cu proceduri incorecte o suficientă perioadă de timp pentru a le vorbi bătrînilor despre greşeala sa?

¹⁵ Prin urmare, după ce am acordat celui incorect suficient timp pentru a se adresa bătrînilor, cu scopul de a le vorbi acestora despre greşeala lui, noi avem în faţa lui Iehova răspunderea de a nu fi părtaşi la păcatul lui. Se impune, aşadar, necesitatea de a-i informa pe supraveghetorii care răspund de aceste probleme că persoana respectivă ne-a relatat o abatere gravă, care ar pretinde o cercetare din partea lor. Aceasta, în armonie cu Levitic 5:1, care zice: „Acum, în caz că un suflet păcătuieşte prin faptul că a auzit un blestem public şi este martor, sau l-a văzut, sau a luat cunoştinţă de el, dacă nu declară, va trebui să răspundă de eroarea sa.“ Natural că trebuie să evităm să acţionăm în mod pripit, în baza unei simple presupuneri.

16. Ce anume este mai important decît loialitatea faţă de un prieten care refuză să se adreseze bătrînilor cu privire la un păcat grav pe care l-a comis?

¹⁶ Tăinuirea acţiunilor incorecte ale altora este un lucru frecvent în lumea modernă. Mulţi sînt aceia care nu scot nici un cuvînt, atunci cînd este vorba să dezvăluie conduita nelegiuită a cuiva în faţa acelora care trebuie să fie informaţi. Avem nevoie de o personalitate creştină foarte puternică, pentru a-i informa pe bătrîni că unul dintre fraţii noştri a comis un păcat foarte grav. Dar, pentru a primi aprobarea lui Iehova, noi nu trebuie să ne lăsăm orbiţi de prietenie pînă acolo încît să închidem ochii faţă de nelegiuirea cuiva. Relaţia noastră cu Dumnezeu este mult mai importantă decît loialitatea faţă de un prieten care s-a făcut vinovat de un păcat grav şi refuză să îl facă cunoscut bătrînilor numiţi.

O problemă care îi priveşte pe toţi

17. Cum putem ajunge la concluzia că unii dintre tinerii noştri trebuie să vegheze ca nu cumva să devină părtaşi la păcatele altora?

¹⁷ Problema de a fi părtaş la păcatele altuia apare uneori la tinerii noştri. Ei păstrează tăcerea şi refuză să-i informeze pe bătrîni atunci cînd vreunul dintre ei comite abateri care s-ar răsfrînge negativ asupra adunării, putînd atrage dezaprobarea din partea lui Iehova. În şcolile lumii de astăzi, acoperirea abaterilor cuiva este un lucru obişnuit. Dar în cadrul adunării, o asemenea atitudine poate da naştere la numeroase probleme. Rapoartele arată că unii tineri au format grupuri, în scopul de a comite acte incorecte, jurîndu-se unii altora că vor păstra secretul, ca nu cumva faptele lor să ajungă la urechile bătrînilor şi părinţilor lor. Ce dînd presiunilor exercitate asupra lor de către alţi tineri, precum şi dorinţei de a fi acceptaţi de grup, aceşti tineri au cauzat multă suferinţă atît propriilor lor persoane cît şi părinţilor, precum şi altor membri ai adunării, atunci cînd faptele lor au fost descoperite. Să nu uităm că nimic din ceea ce este ascuns nu rămîne nedescoperit; iată de ce una dintre răspunderile noastre cele mai importante faţă de Iehova constă în a păstra curată organizaţia sa. — Luca 8:17.

18. Ce vor face părinţii creştini cînd copiii lor comit vreun păcat grav?

¹⁸ Toţi slujitorii lui Iehova trebuie să vegheze atenţi pentru a nu fi părtaşi la păcatele altora. Unii părinţi încearcă să justifice conduita rea a copiilor lor, străduindu-se să le ia apărarea. Dar părinţii creştini nu trebuie să-şi facă impresia că toată lumea este împotriva lor, atunci cînd copiii lor comit vreo abatere. Dimpotrivă, părinţii care au un respect profund faţă de Dumnezeu trebuie să-şi ajute copiii care au comis un păcat, să primească şi să accepte disciplinarea necesară prevăzută de Cuvîntul lui Dumnezeu, apreciindu-i foloasele.

19. (a) Ce anume trebuie să vegheze cuplurile creştine să facă atunci cînd este vorba de păcate grave? (b) Ce trebuie să facă bătrînii atunci cînd se întîmplă ca vreunul dintre ei sau vreun slujitor auxiliar să comită vreun păcat grav?

¹⁹ Perechile căsătorite trebuie să vegheze şi ele, de asemenea, de a nu încălca legea lui Dumnezeu, acoperind vreun păcat grav comis de vreunul dintre ei. Să ne amintim de Anania şi Safira care au încercat zadarnic să-şi ascundă grava lor încălcare (Fapte 5:1–11). Chiar şi bătrînii trebuie să fie atenţi ca nu cumva să-l protejeze pe vreunul dintre ei, sau pe vreun slujitor auxiliar, dacă acesta a comis vreun păcat grav, care i-ar putea atrage excluderea. Ei vor urma principiul pe care apostolul Pavel l-a enunţat astfel: „Să nu-ţi pui mîinile nicicînd în mod pripit asupra nimănui; şi nici să nu participi la păcatele altora; păstrează-te curat.“ — 1 Timotei 5:22.

Este înţelept să rămîi ireproşabil

20. Ce ar trebui să faci mai degrabă, în loc să acoperi păcatele altuia şi să te faci părtaş lor?

²⁰ Slujitorii lui Iehova nu trebuie nici să participe la acţiunile rele ale acestei lumi, nici să le imite. Apostolul Ioan i-a scris lui Gaiu: „Iubitule, nu imita răul, ci imită binele. Cel care face binele provine de la Dumnezeu. Cel care face răul nu l-a văzut pe Dumnezeu“ (3 Ioan 11). Cît de bine este, aşadar, să ne lăsăm conduşi de către Cuvîntul sigur al lui Dumnezeu şi să facem astfel binele! În loc să acoperim păcatele grave ale altora, devenind astfel complicii lor, trebuie să ne străduim să strălucim ca lumina, fiind ireproşabili şi fără răutate (Filipeni 2:14, 15). Fiecare slujitor al lui Dumnezeu are răspunderea să menţină curăţenia adunării, rămînînd, totodată, el însuşi fără pată (2 Petru 3:14). Dar ce vei face în cazul în care conduita cuiva te tulbură, dar nu-ţi poţi da seama dacă este sau nu corectă? În cazul acesta, ar trebui să te simţi liber să te adresezi bătrînilor, pentru a primi un sfat referitor la atitudinea pe care ar trebui s-o iei.

21. (a) În ce fel ne este un exemplu iubirea lui Cristos faţă de adunare? (b) Ce răspundere trebuie să ne asumăm dacă alţi membri ai adunării comit răul?

²¹ Iubirea noastră faţă de organizaţia lui Iehova trebuie să fie identică aceleia pe care Isus Cristos a dovedit-o faţă de logodnica să spirituală, adunarea. El „a iubit adunarea şi s-a dat pe sine pentru ea, pentru a o sfinţi, curăţind-o în baie de apă prin intermediul cuvîntului, ca să-şi prezinte lui însuşi adunarea în splendoarea ei, neavînd nici pată, nici rid, nici nimic asemănător, ci ca ea să fie sfîntă şi fără defect“ (Efeseni 5:25–27). În mod asemănător, iubirea noastră faţă de organizaţia lui Iehova ne va îndemna să facem tot posibilul, pentru a o păstra curată. Să nu săvîrşim niciodată vreun lucru care l-ar putea dezonora pe Dumnezeu sau organizaţia sa şi să nu închidem ochii faţă de faptele rele ale altor membri ai adunării. Să-i îndrumăm mai degrabă pe cei păcătoşi să-şi îndrepte cărările şi să caute ajutorul bătrînilor. Dacă ei nu vor face lucrul acesta într-un timp raţional, atunci ne vom asuma răspunderea de a-i informa pe supraveghetorii numiţi. Astfel, noi nu vom fi părtaşi la păcatele altora şi nu vom fi răspunzători de conduita lor rea.

22. (a) Ce trebuie să facem pentru a beneficia de salvare? (b) Ce întrebări mai trebuie examinate?

²² Salvarea pe care o deţinem în comun este o incomparabilă comoară. Pentru a beneficia de ea, noi trebuie să continuăm să umblăm în dreptate faţă de Iehova. Să ne ajutăm deci unii pe alţii pentru a proceda astfel şi să nu ne facem părtaşi niciodată păcatelor altora. În iubirea sa, Iehova Dumnezeu s-a îngrijit de o organizaţie care ne ajută în acest domeniu în care bătrînii joacă un rol important. Dar cum îi imită ei pe Iehova şi pe Fiul său, Păstorul excelent? Ce ajutor ne pot da ei pentru a merge pe calea care duce la viaţă? Articolul care urmează răspunde acestor întrebări.

Vă amintiţi?

■ Cum trebuie privită disciplinarea?

■ Dacă un creştin vă spune că a comis un păcat grav, ce îndemn trebuie să-i daţi?

■ Ce veţi face atunci cînd ştiţi că un creştin a comis o greşeală gravă şi nu a dezvăluit-o bătrînilor?

■ Fie că sîntem bătrîni, soţi, soţii sau copii, cum ne putem păzi ca să nu ne facem părtaşi păcatelor altora?

[Legenda ilustraţiei de la pagina 18]

Apostolul Ioan ne pune în gardă împotriva oricărei participări la păcatele altora