1. Care este unul dintre lucrurile care îi deosebeşte pe cei drepţi de cei nelegiuiţi?

CARE este unul dintre lucrurile care îi deosebeşte pe cei drepţi de cei nelegiuiţi, pe adevăraţii slujitori ai lui Iehova Dumnezeu de cei aflaţi în robia lui Satan Diavolul, adversarul lui Dumnezeu? Fără îndoială, mai mult decît orice alt lucru este faptul că cei drepţi, adevăraţii slujitori ai lui Iehova Dumnezeu, au lumină. Pentru ei, într-adevăr, „lumina însăşi a ţîşnit“ (Psalmii 97:11). Cît priveşte pe cei nelegiuiţi, ei umblă în întuneric. Da, „cărarea celor drepţi este ca prima geană a zorilor, care străluceşte din ce în ce mai tare pînă la lumina deplină a zilei. Dar calea celor nelegiuiţi este ca bezna întunericului; ei nu ştiu ce anume îi face să se împiedice.“ — Proverbele 4:18, 19, New International Version.

2. Cum ar putea fi ilustrată creşterea luminii pe cărarea celor drepţi?

² Observaţi că strălucirea luminii pe cărarea celor drepţi este progresivă. Ea „străluceşte din ce în ce mai tare.“ Am putea ilustra această acţiune printr-un om care se scoală înainte de ivirea zorilor şi pleacă pe jos pentru a călători prin ţară. În depărtare parcă ar vedea un contur, dar la început nu poate să spună dacă este un hambar sau o casă. După un timp poate să spună că este o casă din lemn, nu din cărămidă. Apoi, mai tîrziu, poate să distingă culoarea casei şi aşa mai departe.

3. Care sînt factorii care influenţează creşterea luminii?

³ Exact la fel a fost şi experienţa slujitorilor lui Dumnezeu. Privind anumite lucruri ce se aflau încă în viitorul îndepărtat şi neexistînd decît puţină lumină asupra subiectului respectiv, deseori noi am avut o imagine incompletă, ba chiar inexactă a lucrurilor. În asemenea situaţii se prea poate să fi fost influenţaţi de concepţiile anterioare. Dar pe măsură ce lumina străluceşte mai tare şi ne apropiem mai mult de evenimente, inţelegerea felului în care Dumnezeu lucrează pentru a-şi atinge scopurile devine tot mai clară. Profeţiile se deschid înaintea noastră pe măsură ce spiritul sfînt al lui Iehova revarsă lumină asupra acestora şi pe măsură ce ele se împlinesc prin evenimentele mondiale sau prin experienţele poporului lui Dumnezeu. Oare nu acesta a fost modul în care Iehova Dumnezeu a lucrat cu slujitorii săi din vremurile de la început pînă astăzi? Într-adevăr acesta a fost!

EXEMPLUL LUI AVRAAM

4, 5. Cum i-a descoperit Dumnezeu lui Avraam în mod treptat scopul său?

⁴ Să examinăm exemplul lui Avraam, omul de credinţă pe care Dumnezeu l-a numit prietenul său (Isaia 41:8; Iacob 2:23). În ciuda relaţiei lui strînse cu Iehova Dumnezeu, la început el nu a avut o înţelegere completă a scopului lui Dumnezeu. Ne putem da seama de aceasta dintr-o serie de evenimente din viaţa lui Avraam, din care vedem că înţelegerea lui s-a îmbunătăţit treptat. Dumnezeu i-a poruncit să-şi părăsească ţara, spunîndu-i că va face din el o mare naţiune şi că prin el se vor binecuvînta toate familiile pămîntului. Dar Avraam n-a ştiut toate amănuntele; citim că el s-a supus, „deşi nu ştia încotro mergea“ (Evrei 11:8). În plus, deşi Dumnezeu îi promisese că ţara va fi dată seminţei lui, Avraam nu ştia cum au să decurgă evenimentele. El chiar şi-a exprimat îngrijorarea că slujitorul său Eleazar ar putea să-i fie moştenitorul. Atunci Iehova a limpezit lucurile şi i-a spus: „Unul care va ieşi din părţile tale lăuntrice va fi succesorul şi moştenitorul tău“ (Geneza 12:1–3, 7; 15:2–4). Deoarece Sara, soţia lui Avraam, era stearpă, ea i-a cerut ca el să se culce cu slujnica ei, Hagar, de la care Avraam l-a avut pe Ismael. Mai tîrziu, Dumnezeu i-a explicat lui Avraam că moştenitorul promisiunii va fi prin Sara. — Geneza 17:15–17.

⁵ Aşadar putem vedea că deşi tot ceea ce Iehova i-a descoperit direct lui Avraam a fost adevărat, totuşi Avraam nu a înţeles cu precizie cum îşi va aduce Dumnezeu scopul său la îndeplinire. Cu toate acestea, Avraam a continuat să manifeste credinţă şi să-l aştepte pe Iehova, şi pe măsură ce timpul se scurgea, el primea explicaţii suplimentare. De asemenea, cînd Iehova i-a poruncit să-l aducă pe Isaac, fiul său, ca jertfă pe Muntele Moria, Avraam nu ştia exact dum va decurge acest eveniment. Dar el avea credinţa că Dumnezeu va ridica o sămînţă prin Isaac, chiar dacă ar fi fost nevoie ca Dumnezeu să-l scoale pe Isaac din morţi. — Evrei 11:17–19.

DANIEL ŞI ALŢI PROFEŢI

6, 7. a) Care cuvinte ale lui Daniel arată că Dumnezeu dezvăluie lucrurile numai la timpul pe care El îl consideră potrivit? b) Ce dovadă ne dă apostolul Petru cu privire la acest aspect?

⁶ Printre numeroşii profeţi pe care Iehova i-a favorizat cu revelaţii directe, s-a numărat şi Daniel, un „om foarte plăcut“ lui Dumnezeu (Daniel 10:11, 19). Iehova i-a dat multe informaţii concrete, referitoare atît la timpul său, cît şi la timpurile viitoare; totuşi Daniel nu înţelegea tot ceea ce era cuprins în aceste informaţii. Cu privire la unele dintre viziunile pe care le-a avut, el a spus: „Am auzit, dar n-am putut să înţeleg.“ Cînd a cerut informaţii suplimentare, i s-a spus: „Du-te Daniele, deoarece cuvintele sînt ţinute secret şi sigilate pînă la timpul sfîrşitului“ (Daniel 12:8, 9). În mod similar, Iehova Dumnezeu a descoperit în permanenţă multe adevăruri slujitorilor săi, profeţii. Totuşi au existat multe lucruri pe care aceştia nu au ajuns să le înţeleagă.

⁷ Iată de ce apostolul Petru a putut să scrie cuvintele: „Cu privire chiar la salvarea aceasta, o investigaţie laborioasă şi o cercetare atentă au fost făcute de profeţii care au profeţit despre bunătatea nemeritată destinată vouă. Ei continuau să facă investigaţii cu privire spre care perioadă anume sau spre ce fel de perioadă arăta referitor la Cristos spiritul din ei, cînd depunea mărturie anticipată despre suferinţele lui Cristos şi despre gloriile care urmau după acestea. Le-a fost revelat că nu lor înşile ci vouă vă slujeau lucrurile care v-au fost anunţate acum.“ De fapt, nici chiar îngerii nu au avut o înţelegere deplină şi definitivă a modului în care se vor realiza scopurile lui Dumnezeu. — I Petru 1:10–12.

8. Cum a arătat întrebarea lui Ioan Botezătorul că înţelegerea sa nu era completă?

⁸ Ultimul dintre aceşti profeţi a fost Ioan Botezătorul. Dumnezeu l-a folosit pentru a pregăti calea înaintea Cristosului — Isus (Luca 1:16, 17, 76–79). Ioan s-a bucurat de o deosebită favoare din partea lui Dumnezeu prin faptul că a primit de la El semnul care l-a identificat pe Mesia şi l-a prezentat pe Mesia lui Israel (Ioan 1:26–36). Însă chiar în această situaţie, Ioan n-a înţeles bine toate amănunte referitoare la prima venire a lui Isus. Aceasta se poate constata din faptul că, în timp ce era în închisoare, Ioan a trimis pe discipolii săi la Isus să-l întrebe: „Tu eşti Cel care vine, sau trebuie să aşteptăm pe altcineva?“ Întrebarea lui Ioan nu era o expresie a lipsei de credinţă, ci o dorinţă de a avea o confirmare mai precisă. Răspunsul lui Isus, care îndreptă atenţia spre lucrările lui, fără îndoială că l-au liniştit pe Ioan. — Matei 11:2–6.

ISUS ŞI APOSTOLII SĂI

9. De unde reiese că Isus n-a avut o înţelegere completă a scopurilor Tatălui său?

⁹ Dumnezeu îşi dezvăluie voia în faţa slujitorilor săi numai la timpul fixat de el, ceea ce a fost valabil şi în cazul lui Isus Cristos. Fără îndoială, Isus a primit informaţii directe în tîmp ce era cu Tatăl său în cer. Totuşi el însuşi nu ştia cînd va veni sfîrşitul sistemului de lucruri actual. De aceea a mărturisit el: „Referitor la ziua aceea şi la ceasul acela, nimeni nu ştie, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl.“ — Matei 24:36.

10, 11. a) La ce concluzie greşită au ajuns discipolii lui Cristos referitor la Regat? b) De ce s-a limitat Isus la anumite probleme cînd le-a vorbit apostolilor despre viitor şi despre alte lucruri?

¹⁰ În ceea ce priveşte tratarea discipolilor săi, Isus însuşi a acţionat în armonie cu principiul enunţat la Proverbele 4:18. El a vorbit mult despre Regat: că el va pleca şi că va reveni după un timp îndelungat şi îi va duce acasă la el în ceruri. Cu toate acestea, apostolii suştineau ideea că regatul Mesianic va fi regatul lui David restabilit în Ierusalim. De aceea l-au întrebat ei pe Isus cel înviat: „Doamne, vei restabili regatul lui Israel în timpul actual?“ (Ioan 16:12). Isus le-a spus că erau unele lucruri pe care încă nu le puteau înţelege şi a mai menţionat: „Nu vă aparţine vouă să dobîndiţi cunoştinţă despre datele sau epocile pe care Tatăl le-a pus sub propria sa jurisdicţie.“ — Faptele 1:6, 7.

¹¹ Că există totuşi un timp hotărît pentru a putea înţelege anumite aspecte ale scopurilor lui Dumnezeu, reiese clar din cuvintele pe care Isus le-a adresat apostolilor: „Mai am multe lucruri să vă spun, dar nu sînteţi în stare să le purtaţi în prezent“ (Ioan 16:12). Aceasta ne arată că Dumnezeu le dă slujitorilor săi posibilitatea de a înţelege voia sa în funcţie de capacitatea lor de a pătrunde lucrurile şi de a se folosi de această înţelegere. Într-adevăr, Isus le-a spus apostolilor că spiritul lui Dumnezeu îi va îndruma în „tot adevărul“ (Ioan 16:13). Dar oare a vrut Isus să spună că din ziua în care ei au primit spiritul sfînt vor putea discerne tot adevărul, fără a mai fi nevoie de a-şi adînci ulterior înţelegerea? Faptele arată că nu a fost aşa.

PRIMIREA NEIUDEILOR

12, 13. a) Ce lumină mai clară au primit continuatorii lui Isus la sărbătoarea Zilei a cincizecea? Ce efect a avut ea asupra lor? b) Deşi Isus îi însărcinase să facă discipoli din oamenii tuturor naţiunilor, numai cînd au început să facă acest lucru? De ce abia atunci?

¹² La sărbătoarea Zilei a cincizecea din anul 33 e.n. discipolii au primit într-adevăr spiritul sfînt şi, odată cu el, o înţelegere mai clară a adevărului referitor la învierea lui Isus, urcarea sa la cer şi semnificaţia regatului lui Dumnezeu. Acest cunoştinţe le-a insuflat zelul de a spune „vestea bună“ altora. Cu toate că Isus le spusese să facă discipoli din oamenii tuturor naţiunilor, la început ei şi-au limitat predicarea la evrei, la prozeliţi şi apoi cu timpul la samariteni. Ei nu au înţeles că vor trebui să se ducă şi la păgînii necircumcişi (Matei 28:19, 20). Fără îndoială că Iehova a reţinut această iluminare, deoarece profeţia lui Daniel spusese că Mesia va păstra în vigoare convenţia cu evreii pînă la sfîrşitul săptămînii a şaptezecea. — Daniel 9:24–27.

¹³ Cînd această „săptămînă“ s-a sfîrşit în anul 36 e.n., Iehova Dumnezeu a acţionat cu hotărîre, pentru a permite oamenilor din naţiuni accesul la „vestea bună.“ Într-adevăr, Petru a avut nevoie de ajutor pentru a-şi modifica felul de gîndire înainte de a intra în locuinţa unui păgîn necircumcis, pe care Legea îl considera necurat. A trebuit ca el să fie instruit în timp ce se afla încă sub influenţa viziunii: „Să încetezi să mai numeşti profanate lucrurile pe care Dumnezeu le-a curăţat.“ Deci Petru şi ceilalţi apostoli au trebuit să-şi schimbe punctul de vedere în această problemă. Petru a acţionat în consecinţă şi a fost folosit de Dumnezeu pentru a vesti păgînilor că drumul către regatul ceresc al lui Dumnezeu le era deschis. — Faptele 10:9–43.

14. Ce lămurire au primit ulterior primii creştini cu privire la cerinţele legii mozaice?

¹⁴ Totuşi, 13 ani mai tîrziu, circumcizia era încă o problemă de discuţie între unii creştini. A fost necesar ca Pavel şi alţi apostoli să meargă la Ierusalim pentru a discuta această problemă cu apostolii şi alţi bătrîni care, la timpul acela, alcătuiau corpul sau colegiul de conducere al adunării creştine. Acest colegiu a ascultat ce a avut Petru de spus cu privire la convertirea lui Corneliu şi relatarea lui Pavel despre lucrările deosebite pe care lui înfăptuise Dumnezeu în legătură cu serviciul public al lui Pavel pentru păgîni. Apoi ei au analizat ce spunea Cuvîntul inspirat al lui Dumnezeu despre această problemă. Cu ajutorul spiritului sfînt ei au ajuns la o concluzie justă — şi anume că, deşi se cereau anumite norme de conduită, nu era necesar ca păgînii pentru a deveni creştini să fie circumcişi şi să respecte legea mozaică. — Faptele 15:1–16:5.

15, 16. a) Ce cuvinte ale lui Pavel arată că el a recunoscut că dezvăluirea adevărului s-a făcut progresiv? b) Ce dovadă similară ne dă apostolul Petru?

¹⁵ La aproximativ şase ani după această întrunire, Pavel a scris prima scrisoare către Corinteni, în care el declara următoarele cu privire la creştinii născuţi de spirit din timpul său: „Căci noi posedăm o cunoştinţă parţială şi profeţim parţial; dar cînd va sosi ceea ce este complet, ceea ce este parţial va fi înlăturat. Căci în prezent vedem într-un contur neclar, cu ajutorul unei oglinzi de metal, dar atunci va fi faţă–n faţă. În prezent cunosc parţial, dar atunci voi cunoaşte cu exactitate, întocmai cum eu sînt cunoscut cu exactitate.“ Deci chiar la acest nivel, creştinii născuţi de spirit, inclusiv apostolul Pavel însuşi, nu fuseseră conduşi de spiritul sfînt la o cunoştinţă completă a întregului adevăr. Cunoştinţa lor era încă doar parţială, în măsura în care Dumnezeu le dăduse înţelegere pînă la vremea aceea. Dar ea era suficientă pentru nevoile lor de atunci. — I Corinteni 13:9, 10, 12.

¹⁶ De ce le-a scris Petru tovarăşilor săi creştini la vreo nouă ani după ce Pavel scrisese cele de mai sus, respectiv în anul 64 e.n.? După ce a discutat despre evenimentul transfigurării, care a confirmat că Isus este Fiul lui Dumnezeu, el a spus în continuare: „În consecinţă, avem cuvîntul profetic făcut şi mai sigur; iar voi faceţi bine că îi daţi atenţie ca unei făclii care străluceşte într-un loc întunecat, pînă cînd mijesc zorile şi luceafărul de dimineaţă răsare în inimile voastre“ (II Petru 1:16–21). Deci era încă necesar ca creştinii să cerceteze Scripturile şi să acorde o atenţie deosebită Cuvîntului profetic care va fi ca o făclie strălucind într-un loc întunecat. Ei trebuie să continue să facă aceasta în permanenţă, pînă la timpul cînd creştinii unşi vor trăi evenimentul răsplătirii lor, la gloriasa dezvăluire a lui Isus Cristos.

17. a) Ce adevăruri noi devin cunoscute creştinilor odată cu primire cărţii Apocalipsul? b) Cînd era oportun să se reverse mai multă lumină asupra acestei cărţi?

¹⁷ Aproximativ 32 de ani după ce Petru a scris a doua scrisoare a sa, adică la vreo 63 de ani după sărbătoarea Zilei a cincizecea din anul 33 e.n., apostolul Ioan a primit şi a consemnat seria de viziuni care alcătuiesc cartea Apocalipsului. În aceste viziuni le-au fost dezvăluite pentru prima dată creştinilor născuţi de spirit o serie de adevăruri referitoare la scopurile lui Dumnezeu. De exemplu, ei au învăţat astfel că 144 000 de bărbaţi şi femei vor fi răscumpăraţi dintre toate naţiunile pentru a fi comoştenitori ai lui Isus Cristos în cer şi vor domni ca regi, preoţi şi judecători în regatul mesianic cu durata de 1 000 de ani (Apocalipsul capitolul 7, 14 şi 20). Totuşi, chiar creştinii din acea perioadă timpurie nu au avut o cunoştinţă completă. Cei care studiază Cuvîntul lui Dumnezeu astăzi pot vedea că viziunile din Apocalipsul, deşi poate că au fost instructive şi în curajatoare pentru creştinii din timpul lui Ioan, au o deosebită valoare pentru cei care trăiesc în „ziua Domnului,“ în care ne aflăm şi noi acum (Apocalipsul 1:10). Astfel Apocalipsul 5:1–14 descrie ca într-un tablou că trebuiau desfăcute sigiliile unui sul de carte, pentru ca sulul să poată fi deschis. Aceasta înseamnă că la timpul împlinirii profeţiilor din Apocalipsul trebuie să aibă loc o creştere treptată a cunoştinţei şi înţelegerii, pe măsură ce fiecare sigiliu este desfăcut.

18. Cum, deci, le-a dezvăluit Iehova Dumnezeu slujitorilor săi adevărul în timpurile antice şi în cursul primului secol al erei noastre?

¹⁸ Deci putem vedea că atît cu privire la slujitorii fideli ai lui Iehova din timpurile precreştine cît şi la adunarea creştinilor unşi din primul secol al erei noastre, toţi fără excepţie au avut o cunoştinţă şi o înţelegere incompletă. A trebuit ca ei să continue să facă progrese, remodelîndu-şi înţelegerea pe măsură ce observau şi trăiau împlinirea treptată a scopurilor lui Iehova. Pentru ei, cărarea celor drepţi a fost într-adevăr ca „o lumină puternică a cărei strălucire creşte din ce în ce mai mult“ (Proverbele 4:18). Pe măsură ce lumina a crescut, ei au crescut în cunoştinţă, deosebind şi mai bine măreţele adevăruri pe care Iehova continua să li le dezvăluie.

19. Ce i-a spus Dumnezeu profetului Daniel cu privire la cunoştinţa şi înţelegerea din „timpul sfîrşitului“?

¹⁹ Dar cum stau lucrurile cu slujitorii lui Iehova din timpul sfîrşitului? Un înger i-a spus lui Daniel: „O, Daniel, ţine secret cuvintele şi sigilează cartea pînă la timpul sfîrşitului. Mulţi vor umbla încoace şi încolo [în Cuvîntul lui Dumnezeu] şi [ca urmare] adevărata cunoştinţă va deveni abundentă“ (Daniel 12:4). În versetul 10 se spune în continuare cu privire la slujitorii lui Dumnezeu: „Mulţi se vor curăţi şi se vor albi vor fi purificaţi. Şi cei nelegiuiţi, cu certitudine că se vor purta nelegiuit şi absolut nimeni din cei nelegiuiţi nu va înţelege.“ Va fi oare necesar ca slujitorii lui Dumnezeu să aibă cunoştinţă şi înţelegere completă şi amănunţită, astfel încît ei să nu mai fie nevoiţi cu timpul să opereze nişte readaptări sau schimbări în vederile lor asupra anumitor învăţături sau asupra altor probleme? Aceste întrebări şi altele vor fi discutate în următoarele articole.

Creşterea luminii în timpurile moderne

„Cărarea celor drepţi este ca lumina puternică a cărei strălucire creşte din ce în ce pînă cînd ziua se instalează cu putere.“ — Proverbele 4:18.

1. Ce am constatat cu privire la împlinirea cuvintelor din Proverbele 4:18?

DOCUMENTUL biblic de la Geneza pînă la sfîrşitul Apocalipsului arată că drumul slujitorilor lui Dumnezeu a fost ca o lumină puternică a cărei strălucire se amplifică mereu (Proverbele 4:18). În timpul lui Isus şi al apostolilor multe dintre profeţiile referitoare la Mesia au devenit înteligibile, după cum au dovedit Matei şi ceilalţi scriitori ai evangheliilor. Iar revărsarea spiritului lui Dumnezeu în Ziua a cincizecea şi ducerea mesajului „vestii bune“ la păgîni au fost însoţite de o nouă iluminare asupra Cuvîntului lui Dumnezeu. — Faptele 2:14–36; 10:34–43; 15:6–21.

2. a) Cum se explică perioada de întuneric care s-a aşternut asupra continuatorilor declaraţi ai lui Isus Cristos? b) Ce anume a jucat un rol important în lucrarea de separare?

² Însă după moartea apostolilor o perioadă de întuneric i-a înghiţit treptat pe continuatorii declaraţi ai lui Isus Cristos. „Lupii asupritori“ au preluat conducerea (Faptele 20:29, 30). A fost exact aşa cum a prezis Isus într-una din parabole. El a asemănat regatul ceresc cu „un om care a semănat sămînţă excelenta în ogorul său.“ Apoi, „a venit duşmanul şi a semănat deasupra buruieni, în mijlocul grîului.“ Rezultatul a fost că buruienile au predominat terenul religios al lumii secole de-a rîndul. Dar la timpul secerişului întervine o separare. Timpul secerişului este tocmai epoca noastră, deoarece „secerişul este încheierea unui sistem de lucruri.“ Din fericire clasa „grîului“ a adevăraţilor creştini a fost adunată. Faptul arată că această lumină care creşte mereu pe cărarea acestor creştini joacă un rol important în separarea lor de buruienile nelegiuite al căror sfîrşit este distrugerea. — Matei 13:24–30, 36–43.a

LUMINĂ ASUPRA LUI IEHOVA DUMNEZEU ŞI A CUVÎNTULUI SĂU

3, 4. Ce fapte referitoare la Creator, la Iehova Dumnezeu, au învăţat să aprecieze primii „studenţi ai Bibliei“?

³ La începutul anilor 1870, un grup de studenţi ai Bibliei, zeloşi şi lipsiţi de prejudecăţi, au început să se întrunească pentru un studiu nepărtinitor al Cuvîntului lui Dumnezeu. În locul crezurilor creştinătăţii, ei au luat ca îndrumător Scripturile inspirate. Înţelepciunea, caracterul rezonabil, armonia şi puterea mesajului Bibliei s-au aprins în inimile lor. Acest mesaj i-a convins — contrar învăţăturilor ateiste şi evoluţioniste predominante — de un lucru esenţial: existenţa fără echivoc a unui Creator inteligent. Ei şi-au putut da seama că „efectele trebuie să fie produsul unor cauze autorizate“ şi că „imensitatea creaţiunii, simetria, frumuseţea, ordinea armonia, diversitatea ei“ dovedesc cu prisosinţă existenţa lui ca marele Proiectantb (Romani 1:20). De asemenea ei şi-au format o imagine clară a personalităţii Creatorului: că el are patru însuşiri cardinalec sau calităţi esenţiale, respectiv înţelepciune infinită, putere nemărginită, justiţie perfectă şi dragoste inegalabilă. — Deuteronomul 32:4; Psalmii 62:11; Proverbele 2:6, 7; I Ioan 4:8.

⁴ De altfel, ei au învăţat să aprecieze că Dumnezeu este „din veşnicie în vesnicie“ şi că numele său este Iehova (Psalmii 83:18; 90:2). Ei au ajuns să înţeleagă că dogma de căpetenie a creştinătăţii — doctrine trinităţii — este atît nerezonabilă cît şi nescripturală. Lumina adevărului Biblic le-a arătat că Dumnezeu este „un singur Iehova,“ că Isus este Fiul lui Dumnezeu (propria sa mărturie întăreşte că Tatăl său „este mai mare decît el“) şi că spiritul sfînt al lui Dumnezeu, departe de a fi a treia persoană a trinităţii, este energia lui Dumnezeu, pe care el o foloseşte pentru a obţine diverse rezultate.“d — Marcu 12:29; Ioan 14:28; Faptele 2:17, 18.

5. Ce atitudine au adoptat acei bărbaţi iubitori de adevăr cu privire la Biblie?

⁵ Cu îndrăzneală şi convingere şi au predicat că Biblia este Cuvîntul inspirat al lui Dumnezeu; că avînd în vedere calităţile lui Dumnezeu, este rezonabil să aşteptăm ca Creatorul să furnizeze o revelaţie divină pentru îndrumarea omului. Ei au prezentat Biblia ca „torţa civilizaţiei şi libertăţii.“ Biblia este „cea mai veche carte existentă, ea a supravieţuit furtunile a 30 de secole.“ De altfel, „toate celelalte cărţi laolaltă n-au reuşit să aducă ceea ce a reuşit să aducă Biblia asupra creaţiei care geme: bucuria, pacea, binecuvîntarea.“e În viaţa lipsită de egoism, pătrunsă de spirit de sacrificiu a scriitorilor Bibliei, aceşti studenţi sinceri ai Bibliei au văzut o dovadă clară că motivele acelora erau curate. Pe scurt ei au ajuns să vadă că „Biblia este o declaraţie rezonabilă şi armonioasă a cauzelor răului; ea vorbeşte despre remediul şi rezultatele finale şi serveşte la îndrumarea şi întărirea slujitorilor lui Iehova Dumnezeu.“

ISUS CRISTOS ŞI REGATUL

6. Ce adevăruri cu privire la Isus Cristos au înţeles aceşti Studenţi ai Bibliei?

⁶ De la început aceşti zeloşi studenţi ai Bibliei, conform numelui pe care şi l-a dat, au înţeles adevărurile fundamentale cu privire la Isus Cristos. El este „singurul Fiu născut“ al lui Dumnezeu. El a avut o existenţă preumană. El şi-a dat viaţa ca „răscumpărare pentru toţi.“ El a fost înviat ca spirit şi s-a suit la cer ca spirit şi trebuie să revină ca spirit — în calitate de regele mesianic invizibil al regatului lui Dumnezeu. Subiectul celei de-a doua veniri a lui Cristos este într-adevăr important: De ce, cum şi cînd? — Ioan 3:16; 17:5; I Timotei 2:5, 6; I Petru 3:18.

7. Ce a dezvăluit lumina mereu crescîndă cu privire la regatul lui Dumnezeu şi binecuvîntările lui?

⁷ Lumina mereu crescîndă le-a clarificat acestor creştini importanţa regatului lui Iehova ca singurul remediu pentru bolile omenirii. Regatul este format din Isus Cristos şi 144 000 de asociaţi ai săi, răscumpăraţi dintre oameni, care guvernează cu el ca regi şi preoţi timp de 1 000 de ani. Pe baza jertfei de răscumpărare a lui Cristos, Regele îi învie pe toţi cei răscumpăraţi din mormintele de amintire, punîndu-le în faţă perspectiva vieţii eterne pe un pămînt paradiziac. Astfel, Biblia oferă două destine celor care aparţin omenirii salvate: un destin ceresc pentru o „turmă mică“ de moştenitori ai Regatului şi viaţă pe pămînt celor care sînt „alte oi“ ale lui Isus — care cuprind o „mare mulţime“ de supravieţuitori ai celui mai mare „necaz“ al pămîntului, precum şi multe, multe milioane de oameni care se află în mormintele de amintire şi care vor ieşi pentru a se bucura de viaţă pe un pămînt paradiziac. — Luca 12:32; Ioan 5:28, 29; Apocalipsul 7:9, 14; 14:1, 4; 20:6.

8. Ce înţelegere s-a dobîndit cu privire la sufletul omului şi starea morţilor?

⁸ Lumina în creştere le-a mai dezvăluit acestor studenţi ai Bibliei lipsiţi de prejudecăţi că învăţăturile creştinătăţii despre natura sufletului omului şi starea morţilor sînt total eronate! Ei au înţeles clar că atunci cînd Adam a fost creat, el „a devenit un suflet viu“ şi că atunci cînd s-a reîntors în pămînt datorită neascultării sale, el a murit ca suflet, adică pur şi simplu a încetat să mai existe. Da, el s-a reîntors în ţărîna din care fusese luat la început. În starea de moarte nu există nici o existenţă conştientă, nici o activitate (Geneza 2:7; 3:19; Ecleziastul 9:5, 10). „Plata pe care o plăteşte păcatul este moartea,“ nu chinul veşnic. Un iad în flăcări şi un purgatoriu al chinurilor există numai în minţile religioniştilor informaţi greşit. Numai datorită faptului că omul la moarte încetează într-adevăr să mai existe, — este nevoie de o înviere, pentru ca omul să poată beneficia de jertfa lui Cristos. — Romani 6:23.

OBLIGAŢIILE CREŞTINE

9. Ce atitudine au adoptat cu privire la sfinţenie aceşti creştini iluminaţi?

⁹ De asemenea, aceşti creştini au luat în serios ce spune Biblia despre adevărata sfinţenie. Ea nu trebuie confundată cu pietatea simulată sau cu făţărnicia. Ei au înţeles că erau obligaţi să trăiască după principii biblice, cum ar fi: „Căsătoria să fie respectată de către toţi, şi patul conjugal să fie fără pată, căci Dumnezeu va judeca pe curvari şi pe cei ce comit adulter“ (Evrei 13:4). Ei au înţeles că nu puteau să închidă ochii sau să tolereze în mijlocul lor practici ca acestea: curvia, adulterul, homosexualitatea pe care Biblia le condamnă (I Corinteni 6:9, 10). De asemenea, trebuia să fie evitată orice încălcare a legilor, respectiv să plătească „Cezarului lucrurile care sînt ale Cezarului,“ precum şi „lui Dumnezeu lucrurile care sînt ale lui Dumnezeu.“ Trebuie ca ei să fie cinstiţi în toate manifestările lor faţă de ceilalţi oameni şi să trăiască după regula creştină: „Aşa cum vreţi să vă facă oamenii, aşa să le faceţi şi voi.“ — Matei 22:21; Luca 6:31.

10. Ce adevăr au sesizat de timpuriu aceşti creştini cu privire la datoria creştină?

¹⁰ Principala preocupare a acestor studenţi ai Bibliei a fost, evident, cultivarea unei personalităţi asemănătoare cu a lui Cristos. De asemenea, ei au văzut necesitatea de a depune mărturie despre Dumnezeu şi Isus. Ei şi-au dat seama că fiecare creştin, după ce a primit lumina adevărului, era obligat să răspîndească această lumină asupra altora. Ei au recunoscut necesitatea de a fi servitori ai lui Dumnezeu şi de a face ca lumina proprie să strălucească atît printr-o conduită creştină excelentă, cît şi prin cuvîntul rostit cu gura (Matei 5:14–16). De fapt, destul de timpuriu s-a lansat chemarea: „Este nevoie de 1 000 de predicatori.“ Acesta era un apel special, adresat celor care nu aveau obligaţii familiale şi care puteau să consacre jumătate sau mai mult din timpul lor pentru a răspîndi „vestea bună“ cu ajutorul tipăriturilor.

11. Ce măsuri trebuie să ia cineva pentru a deveni un serv creştin, şi de ce a fost respinsă deosebirea dintre laici şi clerici?

¹¹ Pentru a deveni un serv creştin, fiecare trebuie să creadă în Cuvîntul lui Dumnezeu, să se căiască, să se convertească şi să exercite credinţă în Dumnezeu şi în Isus Cristos ca Răscumpărător al omenirii. Individul trebuie să devină „consacrat“ lui Dumnezeu, să facă voia Sa şi să fie botezat prin cufundare totală în apă (Faptele 3:19; Matei 28:19, 20). Deoarece ei erau servitori cu toţii, aceşti creştini au respins deosebirea ce se făcea între laici şi clerici. Totuşi, din Cuvîntul lui Dumnezeu ei au văzut clar necesitatea de a numi „bătrîni“ şi „diaconi“ pe anumiţi bărbaţi calificaţi, care să se îngrijească de nevoile fiecărei adunări. — Filipeni 1:1; I Timotei 3:1–10, 12, 13.

12. Ce adevăr cumprivire la organizaţii au învăţat să aprecieze aceşti creştini şi ce s-a dedus în mod logic?

¹² Pe măsura ce lumina creştea, aceşti creştini au apreciat tot mai mult importanţa de a vesti numele lui Iehova şi regatul său ca unica speranţă a omenirii. Ei au înţeles, de asemenea, că nu există decît două organizaţii în univers şi că fiecare creatură aparţine sau organizaţiei lui Dumnezeu sau organizaţiei lui Satan, cea de-a doua fiind compusă din marea lume a afacerilor, din marea lume politică şi din marea lume religioasă. Organizaţia cerească a lui Dumnezeu, formată din creaturi spirituale loiale, este reprezentată pe pămînt de martorii săi organizaţi (Galateni 4:26; II Corinteni 4:4). De aici se deduce că creştinii nu au voie să se angajeze în politică, nici să se amestece în războiaele dintre naţiuni; de fapt, ei nu pot să ia parte nici măcar la ceremoniile patriotice. Slujitorii lui Iehova Dumnezeu sprijină şi luptă pentru regatul său, dar nu cu arme omeneşti. — Matei 26:52; Ioan 15:19; 18:36; II Corinteni 10:4; Iacob 1:27; 4:4.

13. Înţelegerea cărui litigiu frapant i-a făcut pe aceşti studenţi ai Bibliei să adopte numele „martori ai lui Iehova“ şi de ce era el foarte potrivit?

¹³ Cu timpul aceşti slujitori fideli ai lui Iehova au ajuns să-şi dea seama că justificarea numelui lui Iehova este marele litigiu cu care se confruntă omenirea şi că acesta este mult mai important chiar decît salvarea creaturilor umane. Această înţelegere a constituit într-adevăr un şuvoi de lumină scînteietoare care a ţîşnit cu mai multă strălucire decît orice lucru înţeles pînă atunci. Acest adevăr frapantf a făcut ca deosebirea între religia creştină adevărată şi cea contrafăcutăg să devină şi mai evidentă. Odată ce acest adevăr major a fost înţeles, nu a durat mult pînă cînd aceşti creştini şi-au dat seama că denumirea lor (Studenţi ai Bibliei), deşi corectă, nu era suficient de distinctă, În primul rînd, misiunea şi scopul primordial al vieţii lor nu era doar de a fi studenţi ai Bibliei, ci şi de a depune mărturie pentru Iehova. Dar numele de studenţi ai Bibliei nu-i deosebea nici de milioanele de oameni care pretindeau că studiază Biblia, dar care, totuşi aderau la eroarea de a accepta un crez bisericesc. Aşadar, datorită puterii de iluminare a spiritului sfînt al lui Dumnezeu, ei au înţeles că denumirea care într-adevăr li se aplica lor în mod unic şi corespunzător era aceea care se află în Isaia 43:10–12, adică „martorii lui Iehova.“ În 1931, ei au acceptat cu bucurie acest nume.

LUMINĂ ASUPRA PROFEŢIILOR

14. Ce înţelegere a dezvăluit lumina în creştere cu privire la profeţiile despre restabilire?

¹⁴ Pînă în prezent multe persoane au susţinut ideea că întoarcerea evreilor în patria lor a fost o împlinire a profeţiei biblice. Dar nu este aşa; aceste frumoase şi încurajatoare profeţii despre restabilire s-au împlinit iniţial în secolul al şaselea î.e.n., cînd evreii au revenit din Babilon, şi cunosc o împlinire majoră în timpul nostru, referitoare la Israelul spiritual. Vedem dovada împlinirii lor în paradisul spiritual în care se găseşte „Israelul din Dumnezeu“ modern şi însoţitorii săi loiali. — II Corinteni 12:4; Galateni 6:16.

15, 16. Ce lumină s-a revărsat peste două dintre parabolele lui Isus?

¹⁵ De asemenea s-a dobîndit o înţelegere mai exactă a parabolelor lui Isus. Un exemplu deosebit l-a dat parabola despre oi şi capre, consemnată la Matei 25:31–46. Mult timp s-a crezut că această parabolă se va împlini în timpul domniei de 1 000 de ani a lui Cristos. Dar martorii lui Iehova au văzut că ea nu avea nici o legătură cu timpul acela. Unul dintre numeroasele motive a fost şi acela că în timpul domniei milenare a lui Cristos „fraţii“ săi nu vor fi pe pămînt, ca să nu mai vorbim de faptul că ei nu vor fi strîmtoraţi atunci din cauza bolilor sau prigonirilor. Deci parabola trebuie să se împlinească acum, în timp ce Isus cel întronat în cer strînge naţiunile pentru judecată, lucru care este confirmat de fapte palpabile care se împlinesc.

¹⁶ Parabola despre omul bogat şi despre Lazăr a fost şi ea clarificată. S-a înţeles că bogatul reprezenta nu naţiunea evreiască în ansamblu, ci conducătorii religioşi bogaţi şi ipocriţi din timpul lui Isus şi, în paralel, clerul religios al creştinătăţii din timpul nostru. — Luca 16:19–31.

17. Ce înţelegere remarcabilă au dobîndit ei cu privire la cartea Apocalipsul?

¹⁷ În mod similar, lumina crescîndă i-a făcut pe slujitorii lui Iehova să aprecieze că relatarea cărţii Apocalipsului cunoaşte împlinirea punctului ei culminant de la începutul „zilei Domnului,“ adică din 1914, şi nu pe parcursul întregii istorii a adunării creştine din timpul apostolilor pînă în prezent, cum se credea odată (Apocalipsul 1:10). Ei au ajuns să înţeleagă că începutul „zilei Domnului“ a fost marcat de un război în cer, în care Mihael (Isus Cristos întronat) şi îngerii săi i-au aruncat pe Satan şi îngerii săi din cer (Apocalipsul 12:1–12). Poporul lui Iehova s-a bucurat foarte mult cînd a văzut că lucrarea sa în folosul Regatului fusese prezisă îndeosebi în Apocalipsul, capitolele 2, 3, 6–11.

ORDINEA TEOCRATICĂ

18. Ce s-a învăţat cu privire la ordinea teocratică din adunările creştine? Cum s-a pus în aplicare lucrul acesta?

¹⁸ S-ar mai putea da numeroase exemple de creşterea luminii în timpurile moderne, dar spaţiul nu mai permite decît enunţarea unuia singur. Acesta se referă la legea teocratică sau procedura stabilită de Dumnezeu. În ultima perioadă a secolului al XIX-lea studenţii Bibliei au folosit un mod democratic de a conduce adunările; ei voiau să scape de un sistem ierarhic autocratich. Dar în anul 1938, ei şi-au dat seama că acestei ordini democratice îi lipsea o bază scripturală. Ea nu era în concordanţă cu ordinea teocratică, ceea ce înseamnă conducere de la Dumnezeu în jos, nu de la oameni în sus (Isaia 60:1, 17–19). Aşa că în perioadele mai recente, prin îndrumarea spiritului sfînt, „sclavul fidel şi prevăzător“i face numiri de bărbaţi în adunări pentru a sluji ca bătrîni şi slujitori auxiliari (Faptele 20:28). Aceşti barbaţi trebuie să aibă calităţile scripturale menţionate în I Timotei 3:1–13 şi Tit 1:5–9.

19. De ce nu se putea aştepta ca lumina puternică şi completă să vină dintr-odată?

¹⁹ Tot ceea ce s-a arătat mai sus demonstrează că într-adevăr cărarea martorilor lui Iehova a fost şi este ca lumina care străluceşte tot mai puternic (Proverbele 4:18). Deoarece ei au ieşit din întunericul dens care învăluie „Babilonul cel Mare,“ imperiul mondial al religiei false, nimeni nu se putea aştepta ca ei să vadă imediat toate lucrurile în lumina adevărată (Apocalipsul 17:5). Strălucirea adevărului dezvăluit ar fi putut avea un efect orbitor, chiar confuz, asupra lor, din punct de vedere spiritual. Aceasta s-ar putea asemăna cu o persoană care iese dintr-o cameră întunecată complet, la lumina strălucitoare a soarelui. Ochii persoanei respective au nevoie de timp pentru a se acomoda la strălucirea bruscă şi orbitoare a luminii solare intense.

20. a) Care este gama largă pe care lumina progresivă a adevărului a cuprins-o? b) Ce problemă mai este de lămurit?

²⁰ Şi, aşa cum am văzut, lumina progresivă a adevărului cuprinde o gamă largă. Există semnificaţii subtile cu privire la doctrine, la profeţii, la conduita creştină, la sensul parabolelor lui Isus, la organizarea corespunzătoare a adunărilor şi aşa mai departe. Toate bune şi la locul lor, dar unii ar putea să întrebe: De ce oare cărarea creştinilor adevăraţi nu merge întotdeauna drept înainte? Cum se explică aceasta? Pentru a răspunde la aceste întrebări recomandăm cititorului să parcurgă articolul următor.

[Note de subsol]

Cărarea celor drepţi devine tot mai luminoasă

„Cînd cel care conduce peste oameni este drept, (...) atunci este ca lumina dimineţii, cînd soarele începe să strălucească.“ — II Samuel 23:3, 4.

1. La ce concluzie ne duce II Samuel 23:3, 4? S-a realizat oare lucrul acesta?

LUMINA pe cărarea slujitorilor lui Iehova a continuat să crească din cele mai vechi timpuri pînă în prezent. Această creştere a fost şi mai evidentă de la acel memorabil an 1914, cînd, aşa cum au arătat evenimentele de pe pămînt, „regătul lumii a devenit regatul Domnului nostru [Iehova] şi al Cristosului său“ (Apocalipsul 11:15). Lumina din Cuvîntul lui Dumnezeu a ţîşnit ca lumina soarelui într-o dimineaţă fără nori,“ pentru a ilumina cu şi mai multă claritate cărarea pe care trebuie să calce slujitorii lui Iehova. — II Samuel 23:3, 4.

2. Cum putem considera modificările periodice ale punctului de vedere?

² Totuşi, poate că unora li s-a părut că această cărare n-a mers întotdeauna drept înainte. Uneori, explicaţiile pe care le-a dat organizaţia vizibilă a lui Iehova se pare că au suferit modificări faţă de punctele de vedere precedente. Dar nu aşa stau lucrurile în realitate. Aceasta se poate ilustra prin ceea ce se cheamă în limbaj marinăresc, „navigare în volte.“ Prin manevrarea pînzelor marinarii pot impune unei ambarcaţiuni să navigheze în zigzag abătîndu-se de la traseul iniţial cînd la stînga, cînd la dreapta, dar înaintînd tot timpul spre punctul de destinaţie în ciuda vînturilor potrivnice. Pentru martorii lui Iehova punctul de destinaţie este, „ceruri noi şi un pămînt nou“ promise de Dumnezeu. — II Petru 3:13.

3. Ce dovadă există că Iehova continuă să-şi binecuvinteze martorii?

³ Fără îndoială că Iehova Dumnezeu continuă să binecuvinteze activitatea mondială a martorilor săi, aşa cum o îndrumă „sclavul fidel şi prevăzător.“ Aceasta se poate vedea şi după roade. Nu uitaţi ce a spus Isus: „Fiecare pom bun produce roade excelente.“ Iar aceste roade drepte se pot vedea pe întregul pămînt, astăzi, numai la un singur popor — societatea mondială unită a Martorilor lui Iehova. — Matei 7:17.

4, 5. Pe lîngă Cuvîntul său inspirat, ce alt mijloc a folosit Iehova Dumnezeu pentru a-şi îndruma poporul?

⁴ Oriunde am trăi pe pămînt, Cuvîntul lui Dumnezeu continuă să servească drept lumină pe cărarea noastră şi drept făclie pe drumul nostru în ceea ce priveşte conduita şi convingerile noastre (Psalmii 119:105). Dar totodată Iehova Dumnezeu şi-a înzestrat în aşa fel organizaţia vizibilă, ‘sclavul său fidel şi prevăzător,’ constituit din cei unşi de spirit, încît să-i ajute pe creştinii din toate naţiunile să înţeleagă aplice în mod corespunzător Biblia în viaţa lor. Dacă nu vom fi şi să în legătură cu acest canal de comunicaţie pe care îl foloseşte Dumnezeu, nu vom putea progresa pe drumul care duce la viaţă, oricît de mult am citi Biblia. — Vezi şi Faptele 8:30–40.

⁵ Referindu-se la canalul de comunicaţie al lui Dumnezeu, Isus a spus că „sclavul fidel şi prevăzător“ va furniza hrană spirituală la timpul potrivit, pentru toţi discipolii săi şi că va pune pe acest sclav peste toate avuţiile lui (Matei 24:45–47). Demn de remarcat este şi faptul că apostolul Pavel a arătat la Efeseni 4:11–16 că adunarea creştină avea nevoie nu numai de mijloace sub formă de oameni inspiriaţi, ca apostoli şi profeţi, ci şi de supraveghetori, păstori şi învăţători care să-i ajute pe creştini să ajungă la unitate în ce priveşte credinţa şi cunoştinţa exactă despre Fiul lui Dumnezeu şi să dobîndească maturitate spirituală deplină. — Vezi şi I Corinteni 1:10; Filipeni 1:9–11.

6. Datorită căror factori a fost necesară, uneori, revizuirea punctelor de vedere?

⁶ Acest „sclav fidel şi prevăzător,“ care este asociat cu Martorii lui Iehova, a fost într-adevăr folosit de Iehova Dumnezeu pentru a îndruma, întări şi conduce poporul său. Este adevărat că, deoarece lumina se revarsă progresiv şi deoarece s-au făcut greşeli datorită imperfecţiunii şi slăbiciunilor omeneşti, a trebuit ca aceşti creştini să-şi revizuiască din cînd în cînd punctele de vedere şi învăţăturile. Dar oare nu a dus aceasta la perfecţionare în avantajul lor? Să analizăm cîteva exemple.

RĂSCUMPARAREA ŞI NUMELE DE IEHOVA

7. De ce i-au acordat studenţii Bibliei o atît de mare importanţă învăţăturii despre răscumpărare? Pe ce bază?

⁷ În 1878 Charles T. Russell, care mai tîrziu a devenit primul preşedinte al lui Watch Tower Society, a rupt relaţiile cu coeditorul publicaţiei The Herald of the Morning (Vestitorul dimineţii) — N. H. Barbour — datorită controversei asupra răscumpărării. Domnul Barbour respingea credinţa în puterea jertfei lui Isus de a înlătura păcatele. Ani în şir după aceea, Studenţii Bibliei, cum se autointitulau pe atunci aceşti martori ai lui Iehova, au considerat răscumpărarea drept principala învăţătură a Bibliei. Şi nu există dubiu că salvarea prin credinţa în răscumpărarea prin Cristos este scoasă în evidenţă în Cuvîntul lui Dumnezeu (Ioan 3:16; Faptele 4:12; Evrei 5:9; Apocalipsul 7:10). Jertfa de răscumpărare a lui Isus a fost prefigurată profetic de jertfirea lui Isaac de către Avraam şi de jertfele prevăzute de legea mozaică. Ea a fost profeţită, de asemenea, de profeţi. Deci studenţii Bibliei au pus un mare accent pe ceea ce a făcut Isus Cristos pentru omenire. — Luca 24:25–27, 44.

8. a) Ce s-a văzut, atunci, că are o importanţă mai mare? b) La ce a dus aceasta? Dar ce modificare s-a făcut în ultimele decenii?

⁸ Totuşi, Biblia arată că există ceva cu mult mai important decît salvarea individuală a oamenilor. Acest ceva este marele litigiu în legătură cu suveranitatea universală a lui Iehova, pe care Satan a pus-o sub semnul întrebării cînd a avut loc răzvrătirea în Eden (Geneza 3:15; I Corinteni 15:24, 25; Apocalipsul 11:15; 12:10). Acest litigiu necesită justificarea numelui lui Iehova. Într-adevăr, întreaga temă a Bibliei, de la Geneza la Apocalipsa, este regatul mesianic, prin care acest Nume glorios este justificat şi preamărit pentru totdeauna! De aproximativ 75 de ori citim în Biblie propria declaraţie a lui Iehova: „Va trebui ca ei să ştie că eu sînt Iehova.“a Martorii săi au ajuns să înţeleagă pe parcursul timpului că creaturile puteau să-l implore pe Iehova Dumnezeu datorită faptului că era implicat numele său şi că „oricine cheamă numele de Iehova va fi salvat“ (Romani 10:13; Ioel 2:32; Ţefania 3:9). Astfel, timp de cîţiva ani, numele de Iehova şi justificarea lui au fost atît de mult evidenţiate încît criticii Martorilor lui Iehova i-au acuzat pe aceştia că nu credeau în Isus Cristos. Însă aceasta constituia cel mult o supraevidenţiere. După cum bine apreciază cititorii curenţi ai revistei Turnul de veghere din ultimele decenii, martorii creştini ai lui Iehova dau, fără îndoială, cinstea cuvenită rolului lui Isus Cristos în realizarea scopurilor lui Dumnezeu. Într-adevăr, Cuvîntul profetic al lui Iehova îl pune în lumină pe Isus ca „instrumentul principal a salvării,“ dat de Dumnezeu. — Evrei 2:10; 12:2; Apocalipsul 19:10.

9. Ce principiu care guvernează progresul cunoştinţelor ştiinţifice pare să se fi aplicat şi în domeniul biblic?

⁹ S-ar putea spune că aceste modificări urmează un principiu despre care s-a spus că guvernează progresul adevărului ştiinţific. Pe scurt, el se prezintă astfel: La început se face o propunere care este supusă discuţiei. Ea oferă mari posibilităţi de iluminare sau aplicare practică. Dar apoi, cu timpul, se observă că ea are anumite neajunsuri sau slăbiciuni. Deci tendinţa este de a merge la o propunere aflată la cealaltă extremă. Mai tîrziu se constată că nici poziţia aceasta nu reprezintă adevărul în întregime, astfel că se face o combinare a punctelor valabile din ambele poziţii. Mereu şi mereu, acest principiu s-a aplicat în împlinirea cuvintelor din Proverbele 4:18.b

CONDUITA ŞI PREDICAREA

10, 11. Care sînt cele două poziţii care de asemenea au fost evidenţiate? Dar care a fost rezultatul final?

¹⁰ Să analizăm un alt exemplu de înţelegere progresivă: Timp de aproximativ 40 de ani, studenţii Bibliei au subliniat importanţa cultivării unei personalităţi creştine excelente, pe care ei au numit-o „perfecţionarea caracterului.“ Ea a fost subliniată atît de pregnant, deoarece este neglijată în cadrul creştinătăţii. Este adevărat că trebuia ca, de asemenea, creştinii să depună mărturie, vorbind altora despre scopurile lui Dumnezeu, dar acesta era un fapt mai mult sau mai puţin secundar. Mai tîrziu, cînd poporul lui Dumnezeu a înţeles importanţa numelui de Iehova precum şi datoria de a pune mărturie despre numele şi regatul său, s-a pus accent pe această nouă îndatorire, acordîndu-se mai puţină atenţie cultivării personalităţii creştine. S-a adus argumentul că, mai presus de orice, Isus a venit să depună mărturie şi că ceea ce contează într-adevăr este predicarea. Devenise necesar să se găsească un echilibru între cele două poziţii. — Romani 10:10; Galateni 5:22, 23.

¹¹ Acest fericit echilibru a fost realizat la timpul potrivit. Ei au înţeles necesitatea cultivării roadelor spiritului, precum şi cea a depunerii unei mărturii fără teamă şi cu fidelitate alături de Iehova. Ambele cerinţe sînt împortante. Nu putem neglija una pe premisa că o facem pe cealaltă. Apostolul Pavel a spus: „Vai mie dacă nu declar vestea bună!“ Dar el a mai spus: „Îmi bat trupul cu pumnii şi îl conduc ca pe un sclav, pentru ca, după ce am predicat altora, eu însumi să nu fiu cumva dezaprobat.“ — I Corinteni 9:16, 27.

SUPUNEREA FAŢĂ DE „AUTORITĂŢILE SUPERIOARE“

12, 13. a) Ce punct vedere s-a adoptat la început cu privire la „puterile mai înalte menţionate la Romani 13:1? b) Care a fost extrema cealaltă la care s-a ajuns şi cu ce avantaj net?

¹² Înţelegerea corectă care s-a dobîndit cu privire la Romani 13:1–7 oferă încă un exemplu de „navigare“ spre punctul de vedere corect. Studenţii Bibliei din perioada începutului au înţeles, pe drept cuvînt, că „puterile mai înalte“ sau „autorităţile superioare“ erau conducătorii guvernelor acestei lumi. (Vezi Authorized Version şi New World Translation). Pe baza acestei înţelegeri, ei au tras concluzia că dacă un creştin ar fi chemat la concentrare în timp de război, el ar trebui să facă armata, să poarte uniformă şi să meargă pe front. Dar în cazul că ar fi ajuns în situaţia de a ucide un semen de-al său, i se permitea să tragă în vînt.

¹³ Totuşi, era evident că apostolul Pavel nu putea susţine o asemena conduită. S-a ridicat întrebarea: S-ar putea ca „puterile mai înalte“ să se refere, oare, la Iehova Dumnezeu şi Isus Cristos? O anumită perioadă, servii lui Dumnezeu au susţinut acest punct de vedere care, în timpul anilor de restrişte ai celui de-al doilea război mondial, cel puţin i-a întărit pentru a „asculta mai mult de Dumnezeu ca guvernator, decît de oameni.“ Astfel Martorii lui Iehova au dat un minunat exemplu de curajoasă neutralitate creştină pe întregul pămînt (Faptele 5:28, 29). Nu a existat nici cel mai mic dubiu că creştinii trebuie să acorde supunere în primul rînd Domnului Suveran Iehova şi Regelui său mesianic Isus Cristos. Dar oare ei sînt „autorităţile superioare“ cărora trebuie să le „dăm impozit, cinste şi stimă?“ — Romani 13:7.

14. Cum a fost văzută în final în adevărata ei lumină problema supunerii faţă de autorităţile guvernamentale?

¹⁴ În anul 1962 Iehova l-a făcut pe poporul său să înţeleagă principiul supunerii relative. S-a înţeles că creştinii dedicaţi trebuie să asculte de conducătorii laici, care sînt „autorităţile superioare“ şi să-i recunoască drept „ministrul“ sau „slujitorul lui Dumnezeu“ care acţionează spre binele lor (Romani 13:4). Totuşi, ce se întîmplă dacă aceste „autorităţi“ cer creştinilor să încalce legile lui Dumnezeu? Pînă la acest punct, creştinii au ascultat de porunca din Romani 13:1: „Fiecare suflet să fie supus autorităţilor superioare.“ Dar iată cum limitează cuvintele lui Isus, consemnate la Matei 22:21, această poruncă: „Daţi deci Cezarului lucrurile Cezarului, dar lui Dumnezeu lucrurile lui Dumnezeu.“ Deci ori de cîte ori „Cezarul“ cere creştinilor să facă lucruri contrare voiei lui Dumnezeu, ei trebuie să pună legea lui Iehova înaintea legii „Cezarului.“ Această atitudine este contrariul a ceea ce practică în general creştinătatea. Mulţi aşa-zişi creştini nu ezită să violeze legile lui Dumnezeu, dacă Cezarul le porunceşte s-o facă. Un oarecare patriot chiar s-a exprimat astfel: „Trăiască ţara noastră! (...) să aibă totdeauna dreptate! Şi chiar dacă nu are dreptate şi atunci să trăiască!“ Dar nu tot aşa stau lucrurile şi cu martorii lui Iehova! Cînd li se porunceşte să meargă împotriva voiei lui Dumnezeu, ei repetă cuvintele apostolilor lui Isus: „Noi trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu ca guvernator, decît de oameni.“ — Faptele 5:29.

CINE SÎNT SERVITORI?

15, 16. a) Cum s-a înţeles multă vreme cine sînt slujitori lui Dumnezeu? b) Ce modificare s-a făcut şi de ce? c) Dar ce neajunsuri avea această modificare?

¹⁵ Pentru a mai cita un exemplu de iluminare progresivă, să analizăm problema dacă toţi creştinii dedicaţi cu sinceritate sînt slujitori (ministers, engl.), indiferent de vîrstă sau sex. Mulţi ani, Martorii lui Iehova au suştinut că toţi cei care s-au căit, s-au convertit, au manifestat credinţă în Dumnezeu şi în Cristos, s-au dedicat lui Iehova pentru a face voia sa aşa cum ne-a dezvăluit Cristos şi au fost botezaţi, erau într-adevăr slujitori (ministers, engl.). Totuşi unii au ridicat obiecţii. Adesea nici autorităţile guvernamentele nu au înţeles această poziţie. S-au adus de asemenea, argumente în sensul că multe limbi nu au un echivalent pentru termenul „minister,“ (engl.) şi că, de aceea, nici cei ce posedă acest termen în limba ce o vorbesc n-ar trebui să-l folosească în sens religios. S-a mai argumentat că botezul nu prea constituie o ceremonie adecvată de hirotonire. Dar oare erau aceste motive valabile pentru limitarea folosirii termenului „minister“ (engl.) numai la cei care au primit o însărcinare în cadrul adunării, adică la bătrîni, „diaconi“ sau servi auxiliari?

¹⁶ De fapt legile ţărilor dau de obicei fiecărei organizaţii religioase dreptul de a hotărî condiţiile ce trebuie îndeplinite de membri ei pentru a deveni „servi“ (ministers, engl.). Nu are nici o importanţă dacă alţii nu înţeleg sau nu sînt de acord cu această poziţie, după cum nu are importanţă nici faptul că multe limbi nu au un echivalent pentru termenul „minister“ (engl.). Aceasta nu trebuie să-i împiedice pe cei a căror limbă conţine totuşi acest termen — engleza, italiana, spaniola şi altele — folosească, dacă slujeşte unui scop sănătos.

17, 18. Cine sînt aceia care ar putea fi numiţi „slujitori“ (ministers, engl.)? Cum trebuie să-şi privească ei serviciul lor?

¹⁷ Termenul „serv“ (minister, engl.) este un termen util, deoarece el se referă la un tip special de „slujitor,“ unul care are o însărcinare de serviciu specială, de rang înalt. Oricine, indiferent de vîrstă şi sex, care este capabil să demonstreze că el sau ea posedă o bună înţelegere a voiei şi a scopurilor lui Dumnezeu cu omenirea, care şi-a ordonat viaţa în conformitate cu principiile Bibliei şi care, de asemenea, s-a dedicat şi a fost botezat în conformitate cu porunca lui Isus din Matei 28:19, 20, este într-adevăr un serv al lui Dumnezeu. De fapt, se poate spune că o asemenea persoană este mai calificată de a vorbi în numele lui Dumnezeu decît oricare dintre cei care au frecventat cursurile seminariilor teologice, dar care nu înţeleg scopurile lui Dumnezeu şi, poate, nici nu şi-au ordonat viaţa în conformitate cu cerinţele drept ale lui Dumnezeu. Aceia care îl slujesc pe Dumnezeu cu adevărat, pot spune împreună cu apostolul Pavel: „Îmi glorific serviciul meu.“ — Romani 11:13.

¹⁸ Trebuie să subliniem că termenul „minister“ (engl.) nu reprezintă un titlu ci un calificativ (Compară Matei 20:28). Simpla îndeplinire a condiţiilor cerute pentru ca cineva să fie botezat ca serv al lui Dumnezeu nu este suficientă. Individul trebuie să facă din slujba sau „serviciul“ sau „sacru“ ţinta cea mai importantă a vieţii lui. Altfel, indiferent cît de mult timp ar putea dedica serviciului său datorită unor împrejurări îndependente de voinţa sa, el nu s-ar putea numi pe drept „minister“ (engl.) şi nici să fie considerat „minister“ (engl.) al lui Dumnezeu de către alţii. — Romani 12:1; II Timotei 4:5.

19. a) La ce a dus această înaintare a înţelegerii? Cum sînt binecuvîntaţi însă cei loiali? b) Cum a pregătit Iehova modalitatea de distribuire a hranei spirituale? De ce alegerea noastră trebuie să se îndrepte în această direcţie?

¹⁹ Desigur, această înaintare a înţelegerii, aşa-zisă „în volte,“ a servit deseori ca test al loialităţii celor ce s-au asociat cu „sclavul fidel şi prevăzător.“ Totuşi, aceştia au înaintat continuu către o mai deplină înţelegere a „veştii bune“ şi a tot ceea ce însemnă ea. Numai datorită experienţei celor care stau aproape de organizaţia lui Dumnezeu sînt întotdeauna clarificate problemele şi lucrurile greu de înţeles pe parcursul timpului. Şi pe măsură ce lumina se revarsă cu tot mai multă strălucire, cît de încurajator şi plin de satisfacţii se dovedeşte a fi drumul! Este întocmai cum l-a caracterizat Petru, cînd unii dintre discipoli s-au poticnit de învăţătura lui Isus: „Doamne, la cine să plecăm? Tu ai cuvintele vieţii veşnice“ (Ioan 6:68). Domnul Isus Cristos încă mai are acele „cuvinte“ şi el le distribuie prin singura organizaţie pe care o foloseşte astăzi pe pămînt, aceea a „sclavului fidel şi prevăzător,“ asemenea „pomului bun“ pe care Isus l-a descris că produce „roade excelente“ (Matei 7:17). Înafară de aceasta, cealaltă alegere este asocierea cu „fiara sălbatică“ politică şi cu „Babilonul cel Mare,“ imperiul mondial al religiei false, care aparţin lui Satan (Apocalipsul 13:1; 17:5). Nici un creştin dedicat n-ar vrea să se întoarca la ele! — II Petru 2:22; Ioan 14:6.

20. a) De ce putem avea acum o încredere mai deplină decît oricînd cu privire la lumina care străluceşte? b) La ce viitor fericit se pot aştepta toţi aceia care-şi aleg calea luminii crescînde?

²⁰ Într-adevăr, „lumina însăşi a ţîşnit pentru cel drept“ (Psalmii 97:11). Proverbele 4:18 se împlineşte acum prin faptul că acea „cărare a celor drepţi“ este ca o lumină care străluceşte tot mai puternic. Dacă, din cînd în cînd, intervine o oarecare modificare, aceasta duce indiscutabil la o poziţie mai bună. Îmbunătăţirea nu se face degeaba. Deoarece Cristos guvernează, iluminarea de care se bucură poporul lui Iehova, „este ca lumina dimineţii, cînd soarele începe să strălucească“ (II Samuel 23:3, 4; Matei 25:31). Toţi aceia care slujesc loial cu organizaţia „sclavului fidel şi prevăzător“ — instrumentul vizibil prin care comunică Iehova — sînt într-adevăr favorizaţi! Alegerea lor este cea înţeleaptă, deoarece drumul lor duce la ţinta preţioasă a vieţii eterne în noua ordine pe care o pregăteşte Iehova. — Isaia 65:17, 18; 66:22.

[Note de subsol]