Relaţii cordiale în mijlocul familiei — Cum?
FUJIKO, tînăra femeie exasperată, despre care am vorbit în primul articol, după multe suferinţe şi-a înduplecat soţul să se mute de la părinţii lui într-o altă locuinţă din apropiere. Situaţia nu s-a îmbunătăţit prea mult. Părinţii soţului au continuat să se amestece în treburile lor şi amărăciunea lui Fujiko s-a menţinut în continuare. Apoi, într-o zi au fost vizitaţi de un străin.
Această vizită a fost pentru Fujiko punctul de plecare pe o cale care i-a schimbat complet personalitatea, fapt care s-a reflectat şi asupra relaţiilor ei cu alţii. Ea a început să studieze Biblia cu Martorii lui Iehova. Cu timpul, comportamentul ei s-a schimbat atît de radical, încît socrul său a ţinut să participe la acest studiu, pentru a se convinge personal ‘ce fel de religie poate fi în stare să transforme atît de mult personalitatea cuiva?’
Noi relaţii de familie
Biblia prezintă o imagine clară despre aranjamentul divin al căsătoriei. Atunci cînd a creat prima pereche umană şi i-a unit prin legătura căsătoriei, Dumnezeu a stabilit următorul principiu: „Iată de ce bărbatul va părăsi pe tatăl său şi pe mama sa şi ei trebuie să devină o singură carne“. (Geneza 2:24) Astfel, tinerii căsătoriţi trebuie să fie conştienţi că au intrat într-o nouă relaţie. De acum încolo trebuie să fie ataşaţi unul de celălalt, în aşa fel încît să formeze o celulă independentă, chiar dacă sînt nevoiţi să locuiască împreună cu părinţii unuia dintre ei.
Expresia, conform căreia „va părăsi pe tatăl său şi pe mama sa“, nu înseamnă că după căsătorie ei le întorc spatele părinţilor, nemaiavînd obligaţia să le acorde onoare şi respect. Biblia ne avertizează astfel: „Nu o dispreţui pe mama ta, numai din cauză că a îmbătrînit“. (Proverbe 23:22) Totuşi, prin căsătorie se impun schimbări în relaţiile de familie. Dacă fiecare membru al familiei va ţine cont de acest lucru, tinerii căsătoriţi vor putea profita de experienţa şi înţelepciunea părinţilor.
Timotei, tînărul care s-a bucurat de o bună reputaţie şi pe care apostolul Pavel l-a luat cu el în călătoriile sale misionare, a fost crescut de mama sa, evreica Eunice, dar a beneficiat şi de influenţa bunicii sale, Lois. (2 Timotei 1:5; 3:15) Prin aceasta nu vrem să spunem că bunicele au dreptul să se amestece în educarea copiilor şi să impună anumite norme diferite de ale părinţilor. Însă există o anumită modalitate potrivită prin care generaţia vîrstnicilor poate colabora cu tinerii în privinţa educării copiilor. — Tit 2:3–5.
„Femeia cu adevărat înţeleaptă“
Dacă două generaţii vor să colaboreze în domeniul atît de delicat al educării copiilor, fiecare trebuie să dea dovadă de înţelepciune. „Femeia cu adevărat înţeleaptă şi-a zidit casa — spune un proverb biblic — dar cea nechibzuită o demolează cu propriile sale mîini“. (Proverbe 14:1) Cum îşi poate zidi casa o femeie? Potrivit exprimărilor lui Tomiko, menţinerea comunicării a îmbunătăţit foarte mult relaţiile cu nora sa, Fujiko. Biblia ne sfătuieşte: „Planurile eşuează acolo unde nu se dicută în mod confidenţial“. — Proverbe 15:22.
Comunicarea nu înseamnă însă să flecăreşti despre tot ce-ţi trece prin minte, fără a ţine seama de sentimentele altora. Tocmai aici intervine înţelepciunea. „Înţeleptul va asculta“ la ceea ce-i spune altcineva. Uneori, se poate întîmpla ca soacra sau nora să aibă ceva de spus, dar ezită să vorbească. Fii, aşadar, perspicace ca să poţi „scoate“ la suprafaţă gîndurile celeilalte. Şi „meditează“ întotdeauna înainte de a vorbi. — Proverbe 1:5; 15:28; 20:5.
O mare importanţă are şi alegerea momentului potrivit pentru a vorbi. Proverbul biblic spune astfel: „Ca nişte mere de aur în orfevrerii de argint, aşa este un cuvînt spus la timpul potrivit“. (Proverbe 25:11) Tokiko şi nora sa au învăţat să aştepte momentul potrivit pentru a-şi exprima opinia, în special dacă prin aceasta ar fi fost posibil să o supere pe cealaltă. „Dacă vreau să-i spun ceva important nurorii mele, mai întîi reflectez profund şi numai după aceea îi vorbesc“, declară Tokiko. „Păstrez ideea în memorie şi i-o spun numai atunci cînd este bine dispusă şi nu-i e foame. După cum am observat, omul flămînd este cu mult mai irascibil“.
O femeie înţeleaptă va evita să vorbească de rău despre familia căreia îi aparţine. Referitor la aceasta, iată ce spune scriitoarea japoneză Sumie Tanaka, care a locuit 30 de ani împreună cu soacra sa: „Fie că sîntem soacre, fie că sîntem nurori, trebuie să fim conştiente că orice cuvinte şoptite despre cineva, mai devreme sau mai tîrziu, tot vor ajunge la urechile sale“. Ea sfătuieşte să vorbim întotdeauna bine despre soacră sau noră, indiferent dacă este de faţă sau nu.
Dar ce trebuie făcut dacă soacra sau nora nu reacţionează pozitiv la eforturile depuse?
Învăţaţi să iertaţi
De cele mai multe ori, stările încordate dintre soacră şi noră sînt provocate de cuvinte sau fapte, care dacă ar fi spuse sau făcute de altcineva, nu ar crea nici o problemă deosebită. Dar, fiindcă toţi sîntem imperfecţi şi ne „poticnim în cuvînt“, ni se întîmplă să vorbim „în mod nechibzuit, ca şi lovitura unei spade“. (Iacob 3:2; Proverbe 12:18) Aşadar, nu ar fi înţelept să ne revoltăm la primul cuvînt „nechibzuit“.
Cei care au reuşit să rezolve problemele inerente relaţiei dintre soacră şi noră, au urmat acest sfat biblic: „Continuaţi să vă suportaţi unii pe alţii şi să vă iertaţi de bunăvoie unii pe alţii, dacă cineva are un motiv de a se plînge împotriva altuia“. (Coloseni 3:13) Desigur, că nu este întotdeauna uşor să-i suporţi pe socri şi să le ceri iertare mai ales dacă într-adevăr există motive reale pentru a ne plînge. Dar un stimulent puternic pentru a proceda astfel, este asigurarea că vom primi din partea lui Dumnezeu iertarea pentru propriile noastre greşeli. — Matei 6:14, 15.
Chiar şi în ţările orientale, unde se practică în mod tradiţional religia budhistă, taoistă, confucianistă şi şintoistă, mulţi oameni au studiat Biblia, învăţînd să preţuiască adevărul despre Creatorul plin de bunăvoinţă. Această înaltă apreciere i-a ajutat să-şi învingă sentimentele de amărăciune, care păreau să fie de nedepăşit.
„Iubirea nu dă niciodată greş“
Pentru ca relaţiile dintre soacră şi noră să devină cordiale şi plăcute, trebuie aşezate pe o bază solidă. Dacă o persoană în vîrstă sau bolnavă este îngrijită numai din simţul datoriei, aceasta nu va favoriza cele mai bune relaţii. Acest lucru l-a învăţat Haruko. Atunci cînd soacra ei s-a îmbolnăvit de un cancer incurabil, ea şi-a petrecut majoritatea timpului la spital pentru a se îngriji de ea, şi aceasta, fără să-şi neglijeze îndatoririle sale familiale. Grijile au ţinut-o într-un stres atît de istovitor încît a ajuns să-şi piardă aproape tot părul.
Într-o zi, cînd îi tăia unghiile soacrei sale, din întîmplare a tăiat puţin din carne, rănind-o, moment în care aceasta i-a ripostat: „Se vede că nu mă iubeşti cu adevărat!“
La auzul acestor cuvinte ingrate, Haruko nu şi-a mai putut reţine lacrimile. După aceea, ea a înţeles că acele cuvinte au jignit-o atît de mult, fiindcă tot ceea ce făcuse pentru ea, fusese doar dintr-un simţ al datoriei. Ea a decis ca în continuare să acţioneze din iubire. (Efeseni 5:1, 2) Astfel, a putut să-şi învingă sentimentul de jignire şi să întreţină cele mai bune relaţii cu soacra sa pînă la decesul acesteia.
Într-adevăr, o iubire de felul celei definite în Biblie, este în stare să aplaneze divergenţele familiale. Citiţi ce scrie apostolul Pavel iar după aceea constataţi singuri dacă sînt adevăruri sau nu: „Iubirea este îndelung răbdătoare şi bună. Iubirea nu este geloasă, nu se laudă, nu se umflă /de mîndrie/, nu se comportă indecent, nu îşi caută propriile interese, nu se irită. Ea nu ţine cont de răul suferit. Ea nu se bucură de nedreptate, ci se bucură cu adevărul. Ea suportă totul, crede totul, speră totul, suferă totul“. Nu trebuie să ne mire că Pavel adaugă: „Iubirea nu dă niciodată greş“. (1 Corinteni 13:4–8) Cum se poate cultiva o asemenea iubire?
Biblia include „iubirea“ între „roadele spiritului“ lui Dumnezeu. (Galateni 5:22, 23) Astfel, în afară de eforturile proprii trebuie neapărat să dispuneţi de spiritul lui Dumnezeu pentru a putea cultiva această iubire. În continuare, îi veţi putea cere lui Iehova, Dumnezeul Bibliei, să vă ajute să dezvoltaţi această iubire care îl caracterizează. (1 Ioan 4:8) Toate acestea pretind, desigur, să învăţaţi să-l cunoaşteţi studiind Cuvîntul său, Biblia. Martorii lui Iehova vor fi fericiţi să vă ajute, aşa cum au făcut în cazul lui Fujiko şi al multor altora.
Pe măsură ce veţi pune în practică adevărurile învăţate din Biblie, veţi vedea cum vi se îmbunătăţeşte nu numai relaţia cu Iehova ci şi cu toţi cei ce vă înconjoară, inclusiv familia în care aţi intrat. Veţi obţine astfel ceea ce promite Biblia şi anume „pacea lui Dumnezeu, care întrece orice gîndire“. — Filipeni 4:6, 7.
Ca şi Fujiko şi celelalte femei menţionate în aceste articole, veţi putea simţi şi voi această pace. Într-adevăr, dacă vă veţi întoarce spre Iehova Dumnezeu şi dacă veţi urma întocmai sfaturile Cuvîntului său, Biblia, veţi putea dezvolta şi menţine relaţii cordiale cu familia cu care v-aţi aliat prin căsătorie.
[Chenarul de la pagina 22, 23]
Soţul promovează sau tulbură pacea?
Acolo unde 2–3 generaţii locuiesc sub acelaşi acoperiş, nu trebuie ignorat rolul soţului în menţinerea păcii familiale. Iată ce spune Tohru Arichi, profesor la universitatea Kyushu, expert în probleme de sociologie familială, cu referire la tipul de soţ care se sustrage de la responsabilitatea sa:
„Dacă un cuplu de tineri căsătoriţi locuieşte împreună /cu mama soţului/, aceasta ştie toate necesităţile fiului ei şi i le asigură imediat, aproape fără să se gîndească. Fiul ei acceptă fără ezitare această îngrijire. Dacă ar analiza puţin mai mult situaţia soţiei sale şi i-ar explica mamei sale cu tact, că nu ar dori să mai intervină în treburile lor, atunci, totul s-ar aplana fără probleme. Din nefericire însă, fiul este adesea prea puţin conştient de acest lucru“.
Cum poate deci un soţ să contribuie la instaurarea păcii în familie? După cum declară Mitsuharu, aplicarea principiilor biblice a constituit un ajutor eficient pentru familia lui. „Legăturile dintre mamă şi fiu — recunoaşte el — sînt atît de puternice, încît ele persistă şi după ce devine adult. Trebuie, deci, ca fiul să depună eforturi conştiente şi consecvente pentru ‘a părăsi pe tatăl său şi pe mama sa şi să se alipească de soţia sa’“. El a căutat să aplice acest principiu în practică, discutînd problemele referitoare la educarea şi îngrijirea copiilor numai cu soţia sa, fără să facă vreo comparaţie între soţia sa şi mama sa în materie de activităţi casnice. El continuă: „În prezent, între noi şi părinţii mei există un respect reciproc. Fiecare dintre noi ştie cînd anume o intervenţie din partea sa nu este binevenită şi cînd vor fi apreciate ajutorul şi colaborarea sa“.
În afară de faptul că trebuie „să se alipească de soţia sa“, soţul trebuie să-şi asume şi rolul de mediator între ea şi mama sa. (Geneza 2:24) Trebuie să se dovedească a fi un bun ascultător şi să o lase pe fiecare ca să-şi descarce inima faţă de el. (Proverbe 20:5) Un soţ care a învăţat cum pot fi rezolvate lucrurile cu tact, caută mai întîi să cunoască sentimentele soţiei sale. După aceea, în prezenţa soţiei, deschide discuţia cu mama sa, despre problemele controversate. Asumîndu-şi astfel, rolul de conciliator, soţul va putea contribui în mod eficient, la dezvoltarea unor relaţii plăcute între cele două femei pe care le iubeşte.
[Legenda fotografiei de la pagina 23]
Învăţaţi să ascultaţi şi să comunicaţi
[Legenda fotografiei de la pagina 24]
Pentru a fi călduroase, relaţiile de familie trebuie să stea sub semnul iubirii, nu al simţului datoriei.