Tinerii se întreabă . . .

Cum pot să-mi revin după moartea tatălui meu?

„Tatăl meu a murit pe canapea. L-am găsit acolo. Avusese un atac de cord. Am fost realmente îngrozită deoarece mă simţeam foarte apropiată de el. . . . Mama încă plânge după el noaptea. Fără tata, lucrurile nu se fac la fel.“ — Emily.

„MOARTEA unui părinte sau a unui membru apropiat al familiei constituie un traumatism pentru un adolescent“, spune scriitoarea Kathleen McCoy. „Un timp, el sau ea se poate simţi răvăşit de durere, vinovăţie, panică şi mânie.“ Dacă ai pierdut un părinte, atunci ştii foarte bine cât de dureros poate fi acest lucru.

Totuşi este absolut normal ca, atunci când îţi moare cineva drag, să fii prins într-un vârtej de sentimente. Biblia spune că atunci când patriarhul Iacov a aflat că fiul său Iosif a murit, el „şi-a rupt hainele“ într-o izbucnire de durere. Şi chiar dacă „toţi fiii şi toate fiicele lui au venit să-l mângâie . . . el nu voia să primească nici o mângâiere“ (Geneza 37:34, 35). Şi tu ai putea simţi că durerea este atât de adâncă, încât nu va trece niciodată.

Cu timpul, ea va trece. Însă cheia este să-ţi înfrunţi durerea, în loc să încerci să o ignori. Tânărul John, de exemplu, nu îşi exterioriza durerea cauzată de moartea unui membru al familiei. Însă el a început să se amestece în bătăile de la şcoală. John a explicat: „Port cu mine o încărcătură emoţională dureroasă. Am încercat să mă debarasez de ea prin bătaie, dar nu a mers“.

Alţi tineri încearcă să-şi înăbuşe durerea implicându-se într-o mulţime de activităţi. Când alţii îi întreabă cum se mai simt, unii încearcă să evite răspunsul afişând o bună dispoziţie. În felul acesta s-ar putea să mascheze unele sentimente dureroase, pentru un timp, dar nu pentru mult. În Proverbele 14:13 se spune: „Chiar în mijlocul râsului, inima poate fi mâhnită“.

Este interesant ce spune un articol dintr-o revistă pentru tineri: „Potrivit unui studiu, printre adolescenţii care şi-au înăbuşit sentimentele naturale de durere, de mânie sau de vinovăţie după moartea unei rude . . . se constată o mai mare implicare într-un comportament distructiv, cum ar fi abuzul de droguri şi de alcool, expunerea la riscuri (cum ar fi conducerea automobilelor cu viteză ridicată) şi un comportament delincvent“. Din fericire, există modalităţi mai bune pentru a face faţă durerii.

‘Un timp pentru a plânge’

Eclesiastul 7:2 spune: „Mai bine să te duci într-o casă de jale decât într-o casă de petrecere; căci acolo îţi aduci aminte de sfârşitul oricărui om şi cine trăieşte îşi pune la inimă lucrul acesta“. Moartea poate fi înspăimântătoare. Şi când moare un prieten sau o persoană iubită, unii încearcă să evadeze din dureroasa realitate a morţii mergând într-o „casă de petrecere“ şi participând activ la festivitate. Însă Solomon încurajează faptul de a înfrunta direct moartea şi de a merge „într-o casă de jale“. Solomon adaugă: „Mai bună este întristarea decât râsul; căci prin întristarea feţei inima se face mai bună“. — Eclesiastul 7:3.

Deşi acest sfat le-a fost adresat în primul rând prietenilor şi familiei celui îndoliat, este la fel de util ca persoana îndoliată să înfrunte durerea pierderii suferite. Există „un timp pentru a plânge“ (Eclesiastul 3:4, NW). Astfel, bărbaţii şi femeile temătoare de Dumnezeu din timpurile biblice au dat curs sentimentelor lor de durere în loc să le înăbuşe. — Compară cu Geneza 23:2; 2 Samuel 1:11, 12.

Faptul de a da frâu liber durerii are multe foloase. Cartea The Art of Condolence afirmă: „Persoana îndoliată trebuie să dea curs durerii şi neliniştii datorate suferinţei sale. Opunând rezistenţă acestui proces, ea împiedică vindecarea“. Călăuziţi de ideea eronată că adevăraţii bărbaţi nu plâng, unii băieţi pot constata că le este foarte greu să-şi exprime sentimentele. Însă cel mai mare om care a trăit vreodată a ‘plâns’ în faţa tuturor atunci când prietenul său Lazăr a murit (Ioan 11:35). Şi în mod sigur lacrimile sunt potrivite atunci când cineva îşi pierde un părinte. Aşadar, nu-ţi reţine jalea şi lacrimile (compară cu Iacov 4:9). Cartea Death and Grief in the Family spune: „Plânsul este una dintre cele mai importante căi de a depăşi tristeţea“.

Acţionează pentru a-ţi depăşi tristeţea

În timpurile biblice, regele David şi-a exprimat durerea faţă de pierderea celui mai bun prieten al său, Ionatan, nu numai plângând, dar şi consemnându-şi sentimentele în scris. „Sunt îndurerat pentru tine, fratele meu Ionatan! Tu erai plin de farmec pentru mine“, scria David în frumosul cântec de jale pe care l-a numit „Cântecul Arcului“. — 2 Samuel 1:18, 26.

Tot la fel, ai putea considera că este util faptul de a-ţi exprima sentimentele în scris. Cartea Giving Sorrow Words spune: „Faptul de a-ţi aşterne în scris sentimentele poate contribui la descătuşarea emoţiilor. . . . Când simţi mânie sau tristeţe, scrie ce simţi“. O tânără pe nume Shannon spune: „Aveam un jurnal. Îmi consemnam toate sentimentele. Tot ce simţeam puneam pe hârtie fără să ascund nimic şi m-a ajutat mult . . . faptul că am consemnat totul“.

Un alt ajutor este exerciţiul fizic. „Deprinderea trupească este de . . . folos“, spune Biblia (1 Timotei 4:8). Şi remarcă ce se spune într-o carte care tratează despre durere: „Exerciţiul fizic este o bună modalitate de a-ţi descărca energia“. O alergare tonică, o plimbare vioaie sau o înviorătoare călătorie cu bicicleta pot contribui mult la descărcarea tensiunilor care se pot acumula atunci când eşti trist sau îndurerat.

Vorbeşte cu cineva

Fii atent însă ca să nu te izolezi complet de alţii (Proverbele 18:1). În Proverbele 12:25 se spune: „Neliniştea din inima omului îl doboară, dar un cuvânt bun îl înveseleşte“. Cum va primi o persoană deprimată acest „cuvânt bun“ de încurajare? Numai dacă a vorbit cu cineva şi şi-a exprimat „neliniştea“. De ce nu ai proceda şi tu astfel? Deschide-ţi inima şi vorbeşte cu cineva în care poţi avea încredere.

În mod normal, ar fi logic să i te adresezi părintelui tău care se teme de Dumnezeu. Ce poţi face însă dacă el sau ea este prea copleşit de propria sa durere pentru a fi un ajutor şi pentru tine? În acest caz, în congregaţia creştină există membri maturi care te pot ajuta. În Proverbele 17:17 se spune: „Prietenul adevărat iubeşte oricând şi în nenorocire ajunge ca un frate“. După moartea mamei sale, tânăra Morfydd şi-a pus povara pe umerii congregaţiei locale a Martorilor lui Iehova. „Toţi bătrânii m-au sprijinit foarte mult, îşi aminteşte ea, dar în mod special unul dintre ei a fost întotdeauna gata să mă asculte.“

De ce nu ai depune eforturi pentru a găsi un astfel de ajutor şi sprijin? Spune-i cuiva că simţi nevoia să vorbeşti. Probabil te simţi indignat, înspăimântat sau vinovat. Sau poate te simţi pur şi simplu singur şi îţi lipseşte părintele. Faptul de a-ţi exprima sentimentele în faţa unui ascultător plin de înţelegere se poate dovedi un ajutor real.

Susţine-ţi părintele

Totuşi, unii tineri îşi măresc tulburarea asumându-şi responsabilităţi pe care nu sunt pregătiţi să le poarte. Situaţia de acasă poate părea acum haotică şi dezorganizată. Este de înţeles faptul că părintele rămas în viaţă poate fi tensionat, iritabil şi trist. Văzându-i durerea, este natural să doreşti să-l ajuţi. O expertă în chestiuni legate de durere notează că „adolescenţii . . . îşi înăbuşesc jalea într-o încercare necugetată de a-şi ajuta părinţii“. Ei ar putea să „acţioneze ca nişte «adulţi» prematuri, probabil chiar asumându-şi unele responsabilităţi suplimentare“.

Bineînţeles, poate că nu ai de ales decât să îţi asumi câteva responsabilităţi în plus din cauza morţii părintelui tău. Dar aceasta nu face din tine bărbatul sau femeia casei. Părintele rămas în viaţă este încă responsabil şi tu îl poţi sprijini mai bine nu preluându-i sarcinile, ci colaborând cu el şi fiind ascultător (Efeseni 6:1). Adu-ţi aminte că „înţelepciunea este cu cei smeriţi [modeşti, NW]“ (Proverbele 11:2). Modestia înseamnă cunoaşterea propriilor limite.

Este important de reţinut acest lucru mai ales atunci când părintele tău începe să depindă de tine în ce priveşte sfaturile sau începe să te împovăreze cu sarcini de adulţi. Chiar dacă doreşti să fii amabil şi de ajutor, modestia te va ajuta să recunoşti că experienţa ta de viaţă este destul de limitată (compară cu Evrei 5:14). Deci, dacă începi să te simţi oarecum copleşit, discută cu părintele tău în mod direct, dar plin de respect (Proverbele 15:22). Probabil că i-ai putea sugera să caute un sprijin la persoanele adulte din congregaţie.

Faptul de a înfrunta moartea unui părinte nu este deloc uşor. Însă fii sigur că, odată cu trecerea timpului, sentimentele de tristeţe nu te vor mai domina (compară cu Geneza 24:67). Unele amintiri triste ale părintelui tău mort îţi vor reveni în minte din când în când. Însă tu ai şi multe amintiri plăcute şi reconfortante la care să te gândeşti. Să nu uiţi niciodată că Iehova se interesează de tine şi îţi înţelege tristeţea. Când te simţi singur şi abandonat, gândeşte-te la cuvintele psalmistului: „Căci tatăl meu şi mama mea mă părăsesc, dar DOMNUL mă primeşte“. — Psalmul 27:10.

Continuă să reflectezi totodată la speranţa biblică a învierii şi la perspectiva de a-ţi revedea părintele — pe un pământ paradiziac (Luca 23:43; Faptele 24:15). Tânăra Kim care şi-a pierdut tatăl în moarte spune: „Mă gândesc zilnic la tatăl meu. Dar ştiu că el nu ar dori ca noi să cedăm sau să permitem vreunui lucru să ne stingherească în serviciul lui Iehova. Când se va întoarce la înviere vreau să fiu acolo ca să-l întâmpin“. — Ioan 5:28, 29.

[Legenda fotografiei de la pagina 23]

Dând frâu liber lacrimilor poţi contribui la procesul de vindecare.