¹⁸ Bateţi-vă pieptul în lamentări pentru cîmpurile dorite, pentru via roditoare. Pentru ce? Pe pămîntul poporului meu cresc numai spini, tufişuri pline de ghimpi, căci ele sînt pe toate casele de plăcere şi chiar şi peste oraşul Ierusalim. Căci însuşi turnul de locuit a fost părăsit a fost abandonată chiar şi rumoarea cetăţii; înseşi dealul Ofel şi turnul de veghere au devenit cîmpuri goale pentru un timp nehotărît, bucuria zebrelor şi păşunea turmelor în mişcare; pînă cînd este turnat spiritul de sus şi pustia va deveni o grădină de pomi fructiferi şi însăşi grădina de pomi fructiferi va fi socotită ca o pădure adevărată“. (Isaia 32:12–16.)

19 Spre ce nenorocire naţională a indicat Isaia atunci?

¹⁹ Stim noi astăzi ce nenorocire naţională a descris Isaia prin aceste cuvinte cu mai mult de un secol înainte de a se întîmpla? Da el a vorbit despre pustiirea de şaptezeci de ani a ţării regatului lui Iuda în timpul cărora israeliţii deportaţi se găseau în stare de captivitate în păgînul Babilon. Ei au rămas în viaţă cînd babilonienii au făcut una cu pămîntul oraşul sfînt Ierusalim şi templul său în anul 607 î.e.n. Pentru aceşti supravieţuitori acesta trebuie să fi fost un eveniment zguduitor. In timp ce ei sufereau într-o ţară ai cărei locuitori practicau închinarea la idoli, templul lui Iehova zăcea în ruine, Ierusalimul era un oraş mort, fără tumult şi ţara lor roditoare odinioară era năpădită de tufişuri de mărăcini, un loc de sbenguială, evitat de oameni, al zebrelor sălbatice.

21 In ce măsură s-a împlinit atunci profeţia lui Isaia (capitolul 32)?

²¹ Dar s-a împlinit oare în mod definitiv profeţia lui Isaia cap. 32 cu acest eveniment de care ne despart 2 500 de ani? Nu! Această profeţie s-a împlinit atunci doar în mic. Ea trebuia să se împlinească în timpul nostru în secolul al douazecilea, în mare. Această împlinire mai mare şi definitiva au trăit-o aceia care astăzi sînt poporul lui Iehova, ai aceluiaş Dumnezeu.

22 Cu ce fel de arme s-a luptat în primul război mondial împotriva martorilor creştini ai lui Iehova, şi de ce erau mîniate naţiunile pe ei?

²² Este vorba despre creştinii care sînt cunoscuţi din anul 1931 ca martorii lui Iehova. Cu ani înainte, şi anume în timpul primului război mondial, au fost loviţi de o nenorocire care trebuia să zdruncine credinţa lor. In timp ce acest sîngeros război bubuia, simbolica fiară sălbatică care îşi primise puterea, tronul şi marea sa autoritate de la satan Diavolul — a purtat război împotriva lor. Insă acest război n-a fost purtat cu arme cauzatoare de moarte, căci cercetătorii creştini ai Bibliei ce fusesera atacaţi, erau oameni inofensivi, neînarmaţi. In schimb împotriva acestor creştini paşnici şi nevinovaţi, au fost luate măsuri politice şi juridice, şi mulţi dintre ei Chiar au fost băgaţi la închisoare. (Apoc. 13:3–7) Naţiunile beligerante care aparţineau fiarei sălbatice, s-au mîniat pentru că martorii creştini ai lui Iehova anunţau că Impărăţia lui Dumnezeu sub Cristos ar fi unica guvernare legală pentru pămînt; deoarece „timpurile hotărîte ale naţiunilor“ au expirat în toamna anului 1914. (Luca 21:24; Apoc. 11:15–18).

23 De cine au fost aţîţate naţiunile beligarante şi de către ce puternic „trio“ a fost învinsă rămăşiţa vestitorilor împărăţiei?

²³ Naţiunile mîniate au fost aţîţate de către conducătorii religioşi care aparţineau Babilonului celui mare, imperiului mondial al falsei religii, care-şi are originea în vechiul Babilon. Inainte de toate creştinătatea care aparţine şi ea acestui imperiu religios, a fost aceea care a îmboldit naţiunile să persecute mica rămăşiţă a israeliţilor spirituali. Rămăşiţa, o minoritate inofensivă, neînarmată, a fost învinsă de către tripla alianţă constituită din fiara sălbatică, falsul profet şi balaur. Acest puternic „trio“ şi-a unit forţele pentru a duce în robia Babilonului cel mare pe rămăşiţa vestitorilor împărăţiei. Ce s-a întîmplat după aceea şi cum s-a împlinit definitiv capitolul 32 al profeţiei lui Isaia, va fi expus pe paginile următoare.

1 In ce stare se afla rămăşiţa Israelului spiritual înainte ca primul război mondial să fi luat sfîrşit în anul 1918?

Inainte ca primul război mondial să ia sfîrşit, la 11 noiembrie 1918, ţara spirituală a rămăşiţei prigonite a israeliţilor spirituali a fost pustiită. Ea era în privinţă spirituală, ca o pustietate, căci în ea nu se mai „produceau fructele împărăţiei“, deoarece rămăşiţa unsă a neglijat să predice fără teamă „vestea bună a împărăţiei“ (Matei 21:43; 24:14). Rămăşiţa urîtă şi oprimată în toate naţiunile a trimişilor împărăţiei a fost cuprinsă de îndoială şi de lipsă de curaj.