Capitolul zece
Un Regat ‘care nu va fi distrus niciodată’
1. Ce au arătat cu claritate evenimentele mondiale de-a lungul întregii istorii umane?
CU FIECARE zi ce trece, evenimentele mondiale arată cu claritate că oamenii nu au găsit fericirea respingând suveranitatea lui Iehova şi încercând să se guverneze singuri. Nici o formă de guvernare umană nu le-a adus foloase oamenilor într-un mod imparţial. Deşi în domeniul ştiinţei au atins un nivel de cunoştinţe fără precedent, oamenii nu au reuşit să înlăture bolile sau să pună capăt morţii, nici măcar în cazul unui singur om. Guvernarea umană nu a eliminat războiul, violenţa, criminalitatea, corupţia sau sărăcia. În multe ţări, guvernele aflate la putere continuă să îi asuprească pe oameni (Eclesiastul 8:9). Tehnologia, lăcomia şi ignoranţa au contribuit la poluarea solului, a apei şi a aerului. Din cauza unei administrări inadecvate pe plan economic, mulţi îşi procură tot mai greu cele necesare vieţii. Miile de ani de guvernare umană au demonstrat cât se poate de clar următorul fapt: „Soarta omului nu este în puterea lui; nici nu stă în puterea omului, când umblă, să-şi îndrepte paşii“. — Ieremia 10:23.
2. Care este unica soluţie la problemele omenirii?
2 Dar care este soluţia? Regatul lui Dumnezeu, pentru care Isus şi-a învăţat discipolii să se roage astfel: „Să vină regatul tău. Să se facă voinţa ta, precum în cer, aşa şi pe pământ“ (Matei 6:9, 10). În 2 Petru 3:13, Regatul ceresc al lui Dumnezeu este prezentat ca fiind „cerurile noi“ care vor guverna peste „un pământ nou“, adică peste o societate umană dreaptă. Acest Regat ceresc al lui Dumnezeu este atât de important, încât a constituit tema centrală a predicării lui Isus (Matei 4:17). Isus a arătat ce loc trebuie să ocupe Regatul în viaţa noastră şi ne-a îndemnat astfel: „Continuaţi deci să căutaţi mai întâi regatul şi dreptatea Sa“. — Matei 6:33.
3. De ce este mai urgent decât oricând ca oamenii să afle despre Regatul lui Dumnezeu?
3 În prezent, este mai urgent decât oricând ca oamenii să afle despre Regatul lui Dumnezeu, întrucât acesta va trece în curând la acţiune şi va schimba pentru totdeauna conducerea exercitată asupra acestui pământ. Iată ce a fost prezis în Daniel 2:44: „În zilele acestor împăraţi [guvernele actuale], Dumnezeul cerurilor va ridica [în cer] o împărăţie [un regat, NW] care nu va fi distrusă şi care nu va trece sub stăpânirea unui alt popor [oamenii nu vor mai guverna niciodată pământul]. Ea va sfărâma şi va nimici toate acele împărăţii [cele actuale], dar ea însăşi va dăinui pentru totdeauna“. Astfel, Regatul va pune capăt acestor ultime zile distrugând în întregime sistemul actual rău de lucruri. Pământul va fi apoi guvernat de Regatul ceresc şi nimeni nu va mai putea contesta autoritatea lui. Cât de recunoscători trebuie să fim pentru că eliberarea pe care o va aduce Regatul ceresc este atât de aproape!
4. Ce evenimente au avut loc în cer în anul 1914 în legătură cu Regatul, şi de ce este important acest lucru pentru noi?
4 În 1914, Isus Cristos a fost întronat ca Rege şi a primit autoritate să ‘domnească în mijlocul vrăjmaşilor lui’ (Psalmul 110:1, 2). Atunci au început „ultimele zile“ ale actualului sistem rău de lucruri (2 Timotei 3:1–5, 13). Tot în acest an au avut loc în cer evenimentele pe care Daniel le-a văzut într-o viziune profetică. „Cel Bătrân de Zile“, Iehova Dumnezeu, i-a conferit Fiului omului, adică lui Isus Cristos, „stăpânire, slavă şi împărăţie [un regat, NW], pentru ca toate popoarele, neamurile şi oamenii de toate limbile să-I slujească“. Descriind ce a văzut, Daniel a scris: „Stăpânirea sa este o stăpânire de o durată indefinită, care nu va trece, iar regatul său un regat care nu va fi distrus“ (Daniel 7:13, 14, NW). Prin intermediul acestui Regat ceresc condus de Isus Cristos, Dumnezeu va face posibil ca toţi cei ce iubesc dreptatea să se bucure de nenumăratele lucruri bune pe care el le-a avut în vedere când i-a aşezat pe primii noştri părinţi în Paradis.
5. Ce detalii referitoare la Regat sunt de un interes deosebit pentru noi, şi de ce?
5 Doreşti să devii un supus loial al acestui Regat? Dacă da, atunci înseamnă că te interesează foarte mult să ştii care este structura acestui guvern ceresc şi cum funcţionează el. De asemenea, înseamnă că vrei să afli ce realizează Regatul în prezent, ce va face în viitor şi ce se cere din partea ta. Pe măsură ce vei analiza cu atenţie toate aceste aspecte, aprecierea ta faţă de Regat va creşte. Dacă te vei supune conducerii lui, vei fi mai bine pregătit să le vorbeşti altora despre minunatele lucruri pe care Regatul lui Dumnezeu le va face pentru oamenii ascultători. — Psalmul 48:12, 13.
Conducătorii Regatului lui Dumnezeu
6. a) Potrivit Bibliei, a cui suveranitate este exprimată prin intermediul Regatului mesianic? b) Ce efect trebuie să aibă asupra noastră ceea ce învăţăm despre Regat?
6 Unul dintre primele lucruri pe care le vei înţelege în urma unei astfel de analize va fi acela că Regatul mesianic constituie o expresie a suveranităţii lui Dumnezeu. Iehova i-a dat „stăpânire, slavă şi împărăţie“ Fiului său. După ce Fiul lui Dumnezeu a primit autoritatea de a guverna ca Rege, în cer s-au auzit voci care au declarat în mod potrivit: „Regatul lumii a devenit regatul Domnului nostru [Iehova Dumnezeu] şi al Cristosului său, şi el [Iehova] va domni ca rege pentru totdeauna şi veşnic“ (Revelaţia 11:15). Prin urmare, tot ceea ce învăţăm despre acest Regat şi despre realizările lui ne apropie şi mai mult de însuşi Iehova. Cele învăţate trebuie să trezească în noi dorinţa de a ne supune pentru totdeauna suveranităţii lui Dumnezeu.
7. De ce este în avantajul nostru faptul că Isus Cristos domneşte în numele lui Iehova?
7 Să ne gândim şi la faptul că Iehova l-a întronat pe Isus Cristos ca să domnească în numele Său. Fiind Meşterul care a colaborat cu Dumnezeu la crearea pământului şi a oamenilor, Isus ştie mai bine decât oricine care sunt necesităţile noastre. În plus, încă de la începutul istoriei umane, el a arătat că ‘îşi găseşte plăcerea în fiii oamenilor’ (Proverbele 8:30, 31; Coloseni 1:15–17). Iubirea sa faţă de oameni a fost atât de mare, încât a venit pe pământ şi şi-a dat viaţa ca răscumpărare în folosul nostru (Ioan 3:16). Astfel, ne-a pus la dispoziţie mijlocul prin care putem fi eliberaţi din păcat şi moarte şi ne-a oferit posibilitatea de a primi viaţă veşnică. — Matei 20:28.
8. a) Spre deosebire de guvernele umane, de ce guvernul lui Dumnezeu va fi permanent? b) Ce relaţie există între „sclavul fidel şi prevăzător“ şi guvernul ceresc?
8 Regatul lui Dumnezeu este un guvern stabil şi permanent. Caracterul permanent al acestuia este garantat de faptul că Iehova însuşi nu este supus morţii (Psalmul 146:3–5, 10). Spre deosebire de regii umani, Isus Cristos, căruia Dumnezeu i-a încredinţat Regatul, este nemuritor (Romani 6:9; 1 Timotei 6:15, 16). Alături de Cristos, pe tronurile cereşti se vor afla 144 000 de slujitori loiali ai lui Dumnezeu, proveniţi din „orice trib şi limbă şi popor şi naţiune“. Şi ei vor primi viaţă nemuritoare (Revelaţia 5:9, 10; 14:1–4; 1 Corinteni 15:42–44, 53). Marea lor majoritate sunt deja în cer, iar cei care se află încă pe pământ alcătuiesc „sclavul fidel şi prevăzător“ din prezent, care promovează cu loialitate interesele acestui Regat. — Matei 24:45–47.
9, 10. a) Ce influenţe dezbinatoare şi corupătoare vor fi înlăturate de Regat? b) Dacă nu vrem să devenim duşmani ai Regatului lui Dumnezeu, faţă de cine anume trebuie să ne menţinem separaţi?
9 Foarte curând, la timpul fixat de el, Iehova îşi va trimite forţele cereşti de execuţie pentru a curăţa pământul. Acestea îi vor distruge o dată pentru totdeauna pe oamenii care în mod deliberat au refuzat să recunoască suveranitatea lui Iehova şi care au dispreţuit iubitoarele măsuri luate de el prin intermediul lui Isus Cristos (2 Tesaloniceni 1:6–9). Aceea va fi ziua lui Iehova, momentul atât de mult aşteptat în care suveranitatea sa universală va fi justificată. „Iată, vine ziua DOMNULUI, zi fără milă, zi de mânie şi de furie aprinsă, . . . [care] va nimici pe toţi păcătoşii de pe [pământ]“ (Isaia 13:9). „Ziua aceea este o zi de mânie, o zi de necaz şi de suferinţă, o zi de ruină şi de nimicire, o zi de întuneric şi de negură, o zi de nori şi de întunecime.“ — Ţefania 1:15.
10 Toată religia falsă şi toate guvernele umane cu armatele lor, care sunt manevrate de conducătorul rău şi invizibil al acestei lumi, vor fi distruse o dată pentru totdeauna. Toţi cei care se asociază cu această lume şi duc o viaţă egoistă, necinstită şi imorală vor fi nimiciţi. Satan şi demonii săi nu vor mai putea să-i influenţeze pe locuitorii pământului, deoarece vor fi aruncaţi în abis pentru o mie de ani. Regatul lui Dumnezeu va avea atunci controlul absolut asupra tuturor activităţilor de pe pământ. Ce eliberare va fi aceasta pentru toţi cei ce iubesc dreptatea! — Revelaţia 18:21, 24; 19:11–16, 19–21; 20:1, 2.
Cum îşi va atinge Regatul obiectivele
11. a) Cum va realiza Regatul mesianic scopul lui Iehova cu privire la pământ? b) Ce va însemna domnia Regatului pentru oamenii care vor trăi atunci pe pământ?
11 Regatul mesianic va realiza în mod deplin scopul iniţial al lui Dumnezeu cu privire la pământ (Geneza 1:28; 2:8, 9, 15). Până acum, oamenii nu au reuşit să sprijine realizarea acestui scop. Însă „viitorul pământ locuit“ va fi supus Fiului omului, Isus Cristos. Toţi cei care vor supravieţui executării judecăţii lui Iehova împotriva acestui sistem vechi de lucruri vor lucra în unitate sub conducerea Regelui Cristos, îndeplinind cu bucurie tot ce le va cere el, astfel încât pământul să devină un paradis mondial (Evrei 2:5–9). Toţi oamenii se vor bucura de munca lor şi vor avea parte din plin de abundenţa roadelor pământului. — Psalmul 72:1, 7, 8, 16–19; Isaia 65:21, 22.
12. Cum vor ajunge supuşii Regatului la perfecţiune mintală şi fizică?
12 Când au fost creaţi, Adam şi Eva erau perfecţi, iar scopul lui Dumnezeu era ca întregul pământ să fie populat de descendenţii lor, având toţi o minte perfectă şi un corp perfect. Acest scop va deveni o măreaţă realitate sub domnia Regatului. Pentru realizarea lui trebuie eliminate toate efectele păcatului şi, în acest sens, Cristos va sluji nu numai ca Rege, ci şi ca Mare Preot. Cu răbdare, el îi va ajuta pe supuşii săi ascultători să tragă foloase din valoarea ispăşitoare a jertfei sale, propria sa viaţă umană.
13. De ce foloase pe plan fizic vor avea parte oamenii sub domnia Regatului?
13 Sub domnia Regatului, locuitorii pământului vor avea parte de minunate foloase pe plan fizic. „Atunci se vor deschide ochii orbilor, se vor deschide urechile surzilor; atunci şchiopul va sări ca un cerb şi limba mutului va cânta“ (Isaia 35:5, 6). Carnea asupra căreia vârsta înaintată sau boala au lăsat urme va deveni mai fragedă decât cea a unui copil, iar bolile cronice vor ceda locul unei sănătăţi înfloritoare. „Şi atunci carnea lui se face mai fragedă ca în copilărie, se întoarce la zilele tinereţii lui“ (Iov 33:25). Va veni ziua când nimeni nu va mai spune: „Sunt bolnav“. De ce? Deoarece oamenii temători de Dumnezeu vor fi eliberaţi de povara păcatului şi a efectelor sale dureroase (Isaia 33:24; Luca 13:11–13). Într-adevăr, Dumnezeu „va şterge orice lacrimă din ochii lor, şi moartea nu va mai fi; nici jale, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi. Lucrurile anterioare au trecut“. — Revelaţia 21:4.
14. Ce altceva mai înseamnă perfecţiunea umană?
14 Însă a fi perfect nu înseamnă doar a avea un corp sănătos şi o minte sănătoasă. Perfecţiunea mai înseamnă şi reflectarea în mod corespunzător a calităţilor lui Iehova, întrucât suntem făcuţi ‘după chipul lui Dumnezeu, după asemănarea lui’ (Geneza 1:26). În acest sens, va fi necesară o amplă lucrare de instruire. În lumea nouă „va locui dreptatea“. Prin urmare, aşa cum a profeţit Isaia, „locuitorii lumii învaţă dreptatea“ (2 Petru 3:13; Isaia 26:9). Această calitate promovează pacea — pacea între oamenii de toate rasele, între prietenii apropiaţi, între membrii familiei şi, mai presus de toate, între oameni şi Dumnezeu (Psalmul 85:10–13; Isaia 32:17). Cei care învaţă dreptatea vor fi instruiţi progresiv pentru a şti care este voinţa lui Dumnezeu cu privire la ei. Pe măsură ce iubirea faţă de Iehova va prinde rădăcini tot mai adânci în inima lor, ei vor aplica normele lui în toate aspectele vieţii. Vor putea spune atunci ca şi Isus: ‘Oricând fac lucrurile care îi plac Tatălui meu’ (Ioan 8:29). Cât de frumoasă va fi viaţa când toţi oamenii vor face acest lucru!
Realizări deja evidente
15. Cu ajutorul întrebărilor de la sfârşitul acestui paragraf, menţionează unele realizări ale Regatului şi arată ce trebuie să facem în prezent.
15 Realizările impresionante ale Regatului lui Dumnezeu şi ale supuşilor lui sunt deja evidente. Următoarele întrebări şi versete îţi vor reaminti unele dintre acestea, precum şi lucrurile pe care pot şi trebuie să le facă în prezent toţi supuşii Regatului.
Împotriva cui a acţionat prima dată Regatul, şi cu ce rezultat (Revelaţia 12:7–10, 12)?
După întronarea sa, spre care grup şi-a îndreptat atenţia Cristos pentru a-i strânge pe ultimii membri ai acestuia (Revelaţia 14:1–3)?
În armonie cu ceea ce este consemnat în Matei 25:31–33, ce lucrare a prezis Isus că urma să facă după ce va începe marele necaz?
Ce lucrare preliminară este înfăptuită în prezent? Cine participă la ea (Psalmul 110:3; Matei 24:14; Revelaţia 14:6, 7)?
De ce opozanţii politici şi religioşi nu pot opri lucrarea de predicare (Zaharia 4:6; Faptele 5:38, 39)?
Ce schimbări au făcut în viaţă cei ce se supun domniei Regatului (Isaia 2:4; 1 Corinteni 6:9–11)?
Un Regat de o mie de ani
16. a) Cât timp va domni Cristos? b) Ce lucruri minunate se vor realiza în acea perioadă şi după aceea?
16 După aruncarea în abis a lui Satan şi a demonilor lui, Isus Cristos şi cei 144 000 de comoştenitori ai săi vor domni ca regi şi preoţi timp de o mie de ani (Revelaţia 20:6). În această perioadă, omenirea va fi adusă la perfecţiune, păcatul şi moartea adamică fiind eliminate pentru totdeauna. La sfârşitul Domniei de O Mie de Ani, după ce Isus îşi va fi îndeplinit cu succes însărcinarea pe care a avut-o în calitate de Rege-Preot mesianic, el „îi va preda . . . Tatălui său regatul . . . pentru ca Dumnezeu să fie toate lucrurile pentru toţi“ (1 Corinteni 15:24–28). Apoi, Satan va fi eliberat pentru puţin timp ca să-i pună la încercare pe oamenii răscumpăraţi şi astfel să se vadă dacă sprijină sau nu suveranitatea universală a lui Iehova. După încheierea testului final, Iehova îi va distruge pe Satan şi pe cei care, răzvrătindu-se, au trecut de partea acestuia (Revelaţia 20:7–10). Cei ce vor fi susţinut suveranitatea lui Iehova — adică dreptul său de a guverna — îşi vor fi demonstrat pe deplin loialitatea de nezdruncinat. Atunci ei se vor putea bucura cu adevărat de relaţii bune cu Iehova, care îi va accepta ca fii şi fiice ale sale şi le va acorda aprobarea divină pentru a trăi veşnic. — Romani 8:21.
17. a) Ce se va întâmpla cu Regatul la sfârşitul celor o mie de ani? b) În ce sens putem spune că Regatul ‘nu va fi distrus niciodată’?
17 Prin urmare, rolul lui Isus şi al celor 144 000 cu privire la pământ se va schimba. Cu ce se vor ocupa ei după aceea? Biblia nu ne spune. Însă, dacă vom susţine cu fidelitate suveranitatea lui Iehova, vom fi în viaţă la sfârşitul Domniei de O Mie de Ani şi vom afla ce are în vedere Iehova pentru ei şi pentru universul său impresionant. Cu toate acestea, guvernarea milenară a lui Cristos va fi „de o durată indefinită“, iar Regatul său ‘nu va fi distrus’ (Daniel 7:14, NW). În ce sens? În sensul că autoritatea guvernamentală nu va fi preluată de altcineva care să aibă scopuri diferite, întrucât Conducătorul va fi Iehova. De asemenea, Regatul ‘nu va fi distrus niciodată’ în sensul că realizările lui vor rămâne pentru eternitate (Daniel 2:44). Iar Regele-Preot mesianic şi regii-preoţi asociaţi cu el vor fi veşnic onoraţi pentru serviciul lor fidel adus lui Iehova.
Recapitulare
• De ce este Regatul lui Dumnezeu unica soluţie la problemele omenirii? Când a început să guverneze Regele Regatului lui Dumnezeu?
• Ce anume îţi place în mod deosebit în legătură cu Regatul lui Dumnezeu şi cu ceea ce va realiza el?
• Ce realizări ale Regatului putem vedea deja, şi cum contribuim noi la acestea?
[Legenda ilustraţiei de la paginile 92, 93]
Sub domnia Regatului lui Dumnezeu, toţi oamenii vor învăţa dreptatea