„N-aţi citit de a făcut David cînd lui şi oamenilor care erau cu el li s-a făcut foame? Cum (...) ei au mîncat pîinile de prezentare, un lucru care nu era legal ca el să-l mănînce, nici cei care erau cu el, ci numai preoţii? Sau nu aţi citit în Lege că în ziua de sabat preoţii din templu tratează sabatul ca şi cum nu ar fi sacru şi totuşi continuă să fie nevinovaţi? Dar vă spun că aici este ceva mai mare decît templul. Însă dacă aţi fi înţeles ce înseamnă „Vreau milă, nu jertfă“, nu aţi fi condamnat pe cei nevinovaţi. Căci Fiul omului este Stăpînul sabatului.“ — Matei 12:3–8.

El a spus că înşişi preoţii care slujeau în templu puteau fi acuzaţi că „tratează sabatul ca şi cum nu ar fi sacru“, fapt ce le atrăgea acuzaţia de călcare a legii. De ce oare? Ei bine, preoţii munceau din greu la tăierea animalelor de jertfă în ziua sabatului. Dar erau ei oare violatori ai legii? Cristos a spus că preoţii aceştia „continuau să fie nevinovaţi“. În loc să stînjenească închinarea, muncile lor la templu mai degrabă contribuiau la efectuarea ei. Cînd Isus (care era „mai mare decît templul“ şi urma să aducă jertfa supremă) mergea împreună cu discipolii săi, ei învăţau pe oameni Cuvîntul lui Dumnezeu şi promovau astfel adevărata închinare. De aceea, ei nu călcau sabatul dacă culegeau ceva ca să mănînce. Şi n-ar fi fost contrar spiritului legii sabatului, dacă cum a explicat Isus, să „sălveze un suflet“, trăgînd afară o oaie din prăpastie, chiar dacă aceasta se petrecea într-o zi de închinare. — Luca 6:9; Matei 12:5, 11.