Watchtower – BIBLIOTECĂ ONLINE
Watchtower
BIBLIOTECĂ ONLINE
Română
  • BIBLIA
  • PUBLICAȚII
  • ÎNTRUNIRI
  • w90 15/7 pag. 8–9
  • El îi învaţă folosindu–se de ilustrări

Nu este disponibil niciun material video.

Ne pare rău, a apărut o eroare la încărcarea materialului video.

  • El îi învaţă folosindu–se de ilustrări
  • Turnul de veghere anunță Regatul lui Iehova – 1990
  • Materiale similare
  • Îi învaţă cu ajutorul ilustrărilor
    Cel mai mare om care a trăit vreodată
  • Ilustrări despre Regat
    Isus – Calea, adevărul și viața
  • Grăunte de muștar
    Biblia – Traducerea lumii noi (ediția de studiu)
  • Ilustrările Regatului
    „Să vină regatul tău”
Vedeți mai multe
Turnul de veghere anunță Regatul lui Iehova – 1990
w90 15/7 pag. 8–9

Viaţa lui Isus şi serviciul său divin

El îi învaţă folosindu–se de ilustrări

SE PARE că Isus se află în Capernaum cînd îi mustră pe farisei. Mai tîrziu, în aceeaşi zi, el pleacă de acasă şi se duce în apropiere, la Marea Galileii, unde se adună mulţimi de oameni. Acolo el se suie într–o barcă, se îndepărtează puţin de ţărm şi începe să–i înveţe pe oamenii care stau pe ţărm despre Regatul cerurilor. El face aceasta cu ajutorul unei serii de parabole sau ilustrări, fiecare dintre ele avînd un cadru familiar oamenilor.

Mai întîi Isus le relatează despre un semănător care seamănă seminţe. Unele dintre acestea cad la marginea drumului şi sînt mîncate de păsări. Altele cad pe un pămînt pietros. Întrucît rădăcinile plantelor care răsar nu sînt adînci, acestea se usucă sub soarele arzător. Apoi alte seminţe cad printre mărăcini, care înăbuşă plantele răsărite din seminţele respective. În sfîrşit, alte seminţe cad pe un sol bun şi unele produc de o sută de ori mai mult, altele de şaizeci de ori mai mult iar altele de treizeci de ori mai mult.

Într–o altă ilustrare Isus spune că Regatul lui Dumnezeu este ca atunci cînd un om seamănă seminţe. Pe măsură ce zilele se scurg în timp ce omul doarme şi în timp ce este în stare de veghe, seminţele cresc. Omul nu ştie cum anume are loc acest proces. Seminţele cresc singure şi produc grîne. Cînd grînele se coc omul le seceră.

Isus spune o a treia ilustrare cu privire la un om care seamănă sămînţă bună, dar, în timp ce doarme, vine un duşman şi seamănă iarbă rea printre seminţele de grîu. Slujitorii omului îl întreabă pe acesta dacă să smulgă iarba rea. Dar omul le răspunde: ’Nu. Veţi dezrădăcina grîul dacă faceţi aceasta. Lăsaţi–le să crească împreună pînă la seceriş. Atunci voi spune secerătorilor să aleagă iarba rea, să o ardă şi să pună grîul în hambar.‘

Continuîndu–şi cuvîntarea pe care o adresează mulţimilor de pe ţărm, Isus spune încă două ilustrări. El explică arătînd că „regatul cerurilor“ este asemănător cu un bob de muştar pe care îl seamănă un om. Deşi aceasta este cea mai mică dintre toate seminţele, spune el, sămînţa de muştar creşte, devenind cea mai mare dintre toate plantele legumicole. Ea devine un copac în ale cărui ramuri vin să se adăpostească păsările.

Unii obiectează astăzi arătînd că există seminţe mai mici decît cele de muştar. Dar Isus nu a ţinut o lecţie de botanică. Sămînţa de muştar este într–adevăr cea mai mică dintre seminţele pe care le cunoşteau galileenii din timpul său. Aceştia înţeleg deci că Isus vorbeşte despre o creştere fenomenală.

În final Isus compară „regatul cerurilor“ cu aluatul pe care o femeie îl ia şi îl amestecă cu trei măsuri mari de făină. Cu timpul, adaugă el, aluatul fermentează întreaga cocă.

După ce prezintă aceste cinci ilustrări, Isus lasă mulţimile să plece şi se întoarce la casa unde locuieşte. În curînd, cei doisprezece apostoli şi ceilalţi discipoli vin la el. Matei 13:1–9, 24–36; Marcu 4:1–9, 26–32; Luca 8:1–8.

◆ Cînd şi unde le–a vorbit Isus mulţimilor cu ajutorul ilustrărilor?

◆ Care sînt cele cinci ilustrări pe care le–a prezentat Isus?

◆ De ce a zis Isus că sămînţa de muştar este cea mai mică dintre toate seminţele?

    Publicații în limba română (1970-2025)
    Deconectare
    Conectare
    • Română
    • Partajează
    • Preferințe
    • Copyright © 2025 Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania
    • Condiții de utilizare
    • Politică de confidențialitate
    • Setări de confidențialitate
    • JW.ORG
    • Conectare
    Partajează