Fariseii susţineau că Moise a luat măsuri în vederea divorţului, autorizînd eliberarea unei ‘scrisori de despărţire’. Isus le-a răspuns: „Din cauza împietririi inimilor voastre a îngăduit Moise să vă lăsaţi soţiile, dar de la început n-a fost aşa. Eu însă vă spun că oricine îşi lasă soţia, afară de cauză de desfrînare (fornicaţie, NW), şi se va căsători cu alta, comite adulter“. — Matei 19:3–9.

O clauză a Legii mozaice

Cînd a fost dată Legea mozaică, relaţiile conjugale erau atît de deteriorate, încît Iehova, din consideraţie faţă de împietrirea inimilor israeliţilor, a instituit o clauză cu privire la divorţ (Deuteronomul 24:1). Scopul lui Dumnezeu nu a fost ca israeliţii să folosească greşit această lege pentru a divorţa de soţiile lor din cauza unor greşeli mărunte, după cum reiese clar din porunca sa cu privire la obligaţia lor de a-şi iubi aproapele ca pe ei înşişi (Leviticul 19:18). Chiar şi eliberarea unui certificat de divorţ servea ca mijloc de descurajare, deoarece, ca parte componentă a procesului de redactare a certificatului, soţul care solicita divorţul era nevoit să consulte persoanele cu autoritate legală, persoane care trebuiau să se străduiască să realizeze o reconciliere. Nu, Dumnezeu nu a dat această lege pentru a legaliza dreptul de a divorţa de soţie „pentru orice motiv“. — Matei 19:3.

Totuşi, israeliţii au ignorat în cele din urmă spiritul legii şi au profitat de această clauză ca să obţină divorţul pentru orice motiv dictat de capriciile lor. În secolul al V-lea î.e.n., ei ajunseseră deja să se comporte în mod perfid cu soţiile tinereţii lor, divorţînd de ele pe baza a tot felul de motive. Iehova le-a spus cu fermitate că el urăşte divorţul (Maleahi 2:14–16). Aceasta era situaţia atunci cînd Isus a condamnat divorţul pe care îl practicau israeliţii din timpul său.