Potrivit Bibliei

Adulterul — Să ierţi sau să nu ierţi?

„SĂ IERTAŢI dacă aveţi ceva împotriva cuiva, pentru ca şi Tatăl vostru care este în ceruri să vă ierte greşelile voastre“ (Marcu 11:25). Aceste cuvinte rostite de Isus aduc în discuţie câteva întrebări dificile, care apar atunci când liniştea unei căsnicii este tulburată de comiterea unui adulter: Trebuie oare o creştină nevinovată să-l ierte pe soţul ei şi să păstreze căsnicia neştirbită?a Dacă ea se hotărăşte să divorţeze, îşi periclitează relaţia pe care o are cu Dumnezeu? Să vedem în continuare cum ne ajută Biblia să răspundem la aceste întrebări.

Trebuie să ierţi întotdeauna?

Înseamnă oare cuvintele lui Isus, şi anume „să iertaţi dacă aveţi ceva împotriva cuiva“, că un creştin este obligat să ierte indiferent de situaţie — inclusiv atunci când partenerul comite adulter? Afirmaţia lui Isus trebuie să fie înţeleasă în lumina altor detalii date de el cu privire la iertare.

De exemplu, din cuvintele lui Isus consemnate în Luca 17:3, 4, învăţăm un principiu important despre iertare: „Dacă fratele tău păcătuieşte împotriva ta, mustră-l. Şi dacă se va pocăi [se căieşte, NW], iartă-l. Şi chiar dacă păcătuieşte împotriva ta de şapte ori pe zi şi de şapte ori pe zi se întoarce la tine şi zice: «Mă pocăiesc [căiesc, NW]», să-l ierţi“. Cu siguranţă, în situaţiile în care s-a comis un păcat grav, cel împotriva căruia s-a greşit este îndemnat să încerce să ierte dacă există căinţă sinceră. Însuşi Iehova priveşte lucrurile astfel; pentru a primi iertarea divină, trebuie să ne căim în mod sincer. — Luca 3:3; Faptele 2:38; 8:22.

Aceasta mai arată însă că, în cazul în care partenerul care a comis adulter nu se căieşte, refuzând să-şi asume responsabilitatea pentru păcatul său, este de înţeles că celălalt partener, cel nevinovat, ar putea lua hotărârea să nu acorde iertare. — Compară cu 1 Ioan 1:8, 9.

Iertarea şi consecinţele păcatului

Însă cum ar sta lucrurile dacă cel care a comis adulter se căieşte? Dacă există căinţă, există şi o bază pentru iertare. Dar înseamnă oare că, atunci când este iertat, cel care a greşit este scutit de toate consecinţele acţiunii sale rele? Să vedem câteva exemple în care este vorba despre iertarea acordată de Iehova.

Când israeliţii s-au răzvrătit după ce au ascultat de cei zece spioni care nu au dat nişte informaţii favorabile despre Ţara Canaan, Moise l-a implorat pe Iehova: „Iartă, Te rog, fărădelegea poporului acestuia“. Iehova i-a răspuns: „Am iertat, cum ai cerut“. A însemnat aceasta oare că rebelii au fost scutiţi de toate consecinţele acţiunii lor? Iehova a zis în continuare: „Căci toţi bărbaţii care . . . n-au ascultat de glasul Meu, cu nici un chip nu vor vedea ţara pe care am jurat părinţilor lor că le-o voi da“ (Numeri 14:19–23). Iehova s-a ţinut de cuvânt; acea generaţie în vârstă — cu excepţia lui Iosua şi Caleb — nu a văzut Ţara Promisă. — Numeri 26:64, 65.

În mod asemănător, când profetul Natan l-a mustrat pe regele David pentru păcatul comis cu Bat-Şeba, plin de căinţă David a recunoscut: „Am păcătuit împotriva DOMNULUI!“ Natan i-a spus atunci lui David: „DOMNUL a înlăturat păcatul tău“ (2 Samuel 12:13). Însă, cu toate că Iehova l-a iertat, David a suferit tot restul vieţii sale din cauza consecinţelor păcatului său. — 2 Samuel 12:9–14; vezi şi 2 Samuel, capitolul 24.

Aceste exemple de iertare divină scot în evidenţă o lecţie importantă: Nu putem să păcătuim şi să rămânem nepedepsiţi (Galateni 6:7, 8). Cu toate că un păcătos care se căieşte poate fi iertat, acesta nu scapă neapărat şi de consecinţele acţiunii sale greşite. Înseamnă acest lucru că partenerul nevinovat poate să-l ierte pe cel adulter — măcar în sensul că nu mai nutreşte resentimente amare — şi totuşi să se hotărască să divorţeze?

Iertarea şi divorţul

În timpul ministerului său, Isus a vorbit de trei ori despre divorţ (Matei 5:32; 19:3–9; Luca 16:18). Este interesant că în nici una dintre aceste ocazii Isus nu a menţionat iertarea. De exemplu, în Matei 19:9 găsim consemnate următoarele cuvinte ale sale: „Oricine divorţează de soţia sa, cu excepţia motivului de fornicaţie, şi se căsătoreşte cu alta, comite adulter“ (NW). Spunând „cu excepţia motivului de fornicaţie“, Isus a recunoscut că imoralitatea sexuală îi va da partenerului nevinovat dreptul, adică ‘motivul’ scriptural, să divorţeze. Însă Isus nu a spus că partenerul nevinovat trebuie să divorţeze. Totuşi, el a dat de înţeles în mod clar că poate să o facă.

Căsătoria este o legătură care uneşte doi oameni (Romani 7:2). Dar atunci când unul dintre ei este infidel, această legătură poate fi desfăcută. În asemenea cazuri, soţia nevinovată este pusă, de fapt, în faţa a două decizii. Prima, trebuie ea să ierte? După cum am văzut, un factor important în luarea acestei decizii este atitudinea soţului adulter, adică dacă acesta se căieşte în mod sincer sau nu. Dacă există căinţă, partenerul nevinovat ar putea cu timpul să ierte — cel puţin în sensul că nu mai nutreşte resentimente.

A doua decizie este următoarea: Trebuie ea să se gândească la divorţ? De ce se mai pune această problemă dacă ea l-a iertat?b Ei bine, care ar fi situaţia în cazul în care soţia are motive întemeiate să se teamă pentru siguranţa ei şi a copiilor ei, îndeosebi dacă în trecut soţul ei a comis abuzuri? Sau dacă există pericolul să fie infectată cu vreo boală transmisibilă sexual? Sau dacă ea simte cu tărie că, din cauză că a fost trădată, nu mai poate avea încredere în el în cadrul relaţiei soţ-soţie? În asemenea situaţii este uşor de înţeles faptul că o soţie nevinovată ar putea să-l ierte pe soţul care a greşit (în sensul că nu mai nutreşte resentimente) şi totuşi să se hotărască să divorţeze de el, din cauză că nu mai doreşte să trăiască în continuare alături de el. Faptul că nu mai nutreşte resentimente poate să o ajute să-şi vadă în continuare de viaţă. De asemenea, ar putea să o ajute ca pe viitor, atunci când se impune să aibă vreo tangenţă cu partenerul adulter, relaţiile dintre ei să fie mai cordiale.

Decizia de a divorţa de partenerul infidel este o chestiune personală, care va fi luată după ce partenerul nevinovat cântăreşte cu atenţie şi sub rugăciune toţi factorii care sunt implicaţi (Psalmul 55:22). Ceilalţi nu au dreptul să încerce să-i impună sau să facă presiuni asupra partenerului nevinovat pentru a lua o decizie sau alta (compară cu Galateni 6:5). Nu uitaţi, Isus nu a spus ce trebuie să facă partenerul nevinovat. Prin urmare, cu siguranţă că Iehova nu se supără pe cei care se hotărăsc să divorţeze având o bază scripturală corespunzătoare.

[Note de subsol]

[Provenienţa ilustraţiei de la pagina 10]

Life