„Regatul cerurilor este asemenea unui om, stăpânul unei case, care a ieşit dis-de-dimineaţă să tocmească lucrători la via lui. După ce s-a înţeles cu lucrătorii pentru un dinar pe zi, i-a trimis în via lui. A ieşit şi pe la ceasul al treilea şi i-a văzut pe alţii care stăteau în piaţă şi n-aveau de lucru. Şi le-a zis: «Duceţi-vă şi voi în vie şi vă voi da ce este drept». Şi ei s-au dus. El a ieşit din nou pe la ceasul al şaselea şi pe la al nouălea şi a făcut la fel. În sfârşit, pe la ceasul al unsprezecelea a ieşit şi i-a găsit pe alţii care stăteau şi i-a întrebat: «De ce staţi aici toată ziua şi nu lucraţi?» Ei i-au răspuns: «Pentru că nu ne-a tocmit nimeni». El le-a zis: «Duceţi-vă şi voi în vie».” (Matei 20:1-7)

Preoţii şi alţii din acest grup cred că evreii de rând îi slujesc lui Dumnezeu într-o măsură mai mică, asemenea unor lucrători cu jumătate de normă în via sa. În ilustrarea lui Isus, aceştia sunt cei care au fost tocmiţi „pe la ceasul al treilea” (ora 9.00) sau mai târziu – la ceasul al şaselea, al nouălea şi, în final, la ceasul al unsprezecelea (ora 17.00) al zilei de lucru.

Bărbaţii şi femeile care îl urmează pe Isus sunt consideraţi ‘blestemaţi’ (Ioan 7:49). Ei au fost aproape toată viaţa pescari ori au îndeplinit alte munci. Dar, în toamna anului 29 e.n., „stăpânul viei” l-a trimis pe Isus să-i cheme pe aceşti oameni umili să lucreze pentru El ca discipoli ai lui Cristos. Ei sunt „cei din urmă” pe care îi menţionează Isus, lucrătorii la vie din ceasul al unsprezecelea.