Numele care duce la adevărata credinţă

„VOI nu credeţi în Isus şi în sângele său răscumpărător“, i-a spus o femeie unui Martor al lui Iehova. Un bărbat a făcut următoarea afirmaţie: „Voi vă numiţi Martori ai lui Iehova, dar eu sunt un martor al lui Isus“.

Opinia potrivit căreia Martorii lui Iehova nu cred în Isus sau nu îi acordă acestuia suficientă importanţă este foarte răspândită. Care este însă realitatea?

Este adevărat că Martorii lui Iehova acordă o importanţă deosebită numelui lui Dumnezeu, Iehova.a Itamar, un Martor din Brazilia, îşi aminteşte: „Un punct de cotitură în viaţa mea a fost atunci când am aflat care este numele lui Dumnezeu. Când l-am citit pentru prima dată, a fost ca şi cum m-aş fi trezit dintr-un somn adânc. Numele Iehova m-a emoţionat profund, m-a mişcat până în adâncul fiinţei mele“. Cu toate acestea, el adaugă: „Inima îmi debordează de iubire şi pentru Isus“.

Într-adevăr, Martorii lui Iehova recunosc faptul că, pentru a obţine viaţă veşnică, trebuie să aibă credinţă „în Numele Fiului lui Dumnezeu“, Isus (1 Ioan 5:13). Dar ce se înţelege prin expresia „în Numele lui Isus“?

Ce reprezintă numele lui Isus

„În Numele lui Isus“, precum şi alte expresii asemănătoare se găsesc peste tot în Scripturile greceşti creştine, sau „Noul Testament“. De fapt, cuvântul „nume“ folosit cu referire la rolul lui Isus apare de peste 80 de ori, dintre care de aproape 30 de ori numai în cartea Faptele. Creştinii din secolul I au botezat în numele lui Isus, au făcut vindecări în numele lui, au predat în numele lui, au invocat numele lui, au suferit pentru numele lui şi au glorificat numele lui. — Faptele 2:38; 3:16; 5:28; 9:14, 16; 19:17.

Potrivit unui dicţionar biblic, cuvântul grecesc tradus prin „nume“ este folosit frecvent în Biblie „pentru tot ce sugerează un nume, cu privire la autoritate, caracter, rang, măreţie, putere, superioritate etc., cu privire la tot ce presupune numele respectiv“. Prin urmare, numele lui Isus reprezintă măreaţa şi enorma autoritate executivă pe care i-a încredinţat-o Iehova Dumnezeu. Isus însuşi a afirmat: „Toată autoritatea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ“ (Matei 28:18). Când Petru şi Ioan au vindecat un şchiop, conducătorii religioşi i-au întrebat: „Cu ce putere sau în numele cui aţi făcut voi lucrul acesta?“ După aceea Petru şi-a exprimat cu curaj credinţa în autoritatea şi puterea reprezentate de numele lui Isus când a făcut cunoscut că „omul acesta se înfăţişează înaintea voastră pe deplin sănătos în Numele lui Isus Hristos Nazarineanul“. — Faptele 3:1–10; 4:5–10.

Credinţă în Isus sau în Cezar?

Totuşi, faptul de a exercita o asemenea credinţă în numele lui Isus nu avea să fie un lucru uşor. Aşa cum prezisese Isus, discipolii săi urmau să fie „obiectul urii tuturor naţiunilor din cauza numelui său“ (Matei 24:9, NW). De ce? Deoarece numele lui Isus reprezintă poziţia lui de Conducător numit de Dumnezeu, Rege al regilor, înaintea căruia ar trebui să se plece toate naţiunile în semn de supunere, ceva ce ele nu sunt gata sau nu sunt dispuse să facă. — Psalmul 2:1–7.

Nici conducătorii religioşi din zilele lui Isus nu au vrut să se plece în semn de supunere înaintea lui Isus. Ei au afirmat: „N-avem împărat decât pe Cezarul“, respingându-l astfel pe Fiul lui Dumnezeu (Ioan 19:13–15). În loc să se supună lui Isus, ei şi-au pus încrederea în numele Cezarului, adică în puterea şi autoritatea acestuia şi în guvernul lui imperial. Ca să-şi poată păstra prestigiul, ei au hotărât chiar că Isus trebuie să moară. — Ioan 11:47–53.

În secolele ulterioare morţii lui Isus, mulţi dintre cei ce pretindeau că sunt creştini au adoptat o atitudine asemănătoare cu cea a conducătorilor religioşi evrei. Aceşti aşa-zişi creştini şi-au pus încrederea în puterea şi autoritatea Statului şi s-au implicat în conflictele lui. De exemplu, în secolul al XI-lea, după ce Biserica i-a organizat pe luptătorii neînrolaţi în militia Christi, sau cavaleri creştini, „responsabilitatea conducerii războiului drept, care până atunci s-a aflat în mâinile puterilor laice ale creştinătăţii, şi-a asumat-o Biserica prin mijlocirea cavalerilor creştini“ (The Oxford History of Christianity). Consemnarea adaugă că unele declaraţii papale i-au făcut pe majoritatea cruciaţilor să creadă că prin participarea la cruciade „au încheiat un contract cu Dumnezeu şi şi-au asigurat un loc în Paradis“.

Unii ar putea susţine că poţi să-i fii loial lui Isus şi, în acelaşi timp, să te implici în politică, precum şi să iei parte la războaiele dintre naţiuni. Ei ar putea considera că este de datoria oricărui creştin să lupte împotriva răului de pretutindeni şi că lucrul acesta include şi apelarea la război dacă este necesar. Dar au împărtăşit creştinii din secolul I acest punct de vedere?

„Creştinii din secolul I nu au slujit în cadrul forţelor armate“, se spune într-un articol din revista The Christian Century. Articolul explică faptul că nu există nicăieri nici o dovadă potrivit căreia creştinii s-ar fi înrolat în armată până în anii 170–180 e.n. Apoi articolul adaugă: „Renunţarea creştinilor la poziţia lor fermă faţă de serviciul militar a avut loc treptat“.

Care au fost urmările? Articolul din revista The Christian Century face următoarea remarcă: „Probabil că nimic nu a discreditat aşa de mult creştinismul ca adoptarea unei poziţii faţă de război care nu se deosebea, de fapt, cu nimic de cea a necreştinilor“. „Faptul că, pe de o parte, creştinii îmbrăţişau credinţa blândului Salvator, în timp ce, pe de altă parte, sprijineau cu înflăcărare războaiele religioase sau naţionaliste a adus mari prejudicii credinţei.“

Cum să-i imităm astăzi pe creştinii din secolul I

Este posibil ca creştinii de astăzi să imite exemplul remarcabil al creştinilor din secolul I? Martorii lui Iehova din secolul nostru au demonstrat că este posibil. Vorbind despre ei, redactorul publicaţiei Holocaust Educational Digest a remarcat: „Nici un Martor al lui Iehova nu va merge vreodată la război.. . .Dacă toţi oamenii din lume care au deţinut funcţii importante ar fi avut această credinţă, [cel de-al doilea război mondial] nu ar fi avut loc niciodată“.

Acelaşi lucru se poate spune şi despre conflictele regionale din ultimul timp, cum ar fi cel care a izbucnit în Irlanda de Nord. Acum câţiva ani, un Martor al lui Iehova predica din casă în casă într-o zonă protestantă din oraşul Belfast. Un locatar l-a întrebat pe Martor, după ce a aflat că acesta fusese înainte catolic: „Pe vremea când erai catolic ai sprijinit IRA [Armata Republicană Irlandeză]?“ Martorul şi-a dat seama că bărbatul putea deveni violent, întrucât cu puţin timp în urmă acesta fusese reţinut din cauză că a fost prins cu o armă asupra lui în timp ce mergea să ucidă un catolic. De aceea, Martorul a răspuns: „Acum nu mai sunt catolic. Sunt Martor al lui Iehova. Ca adevărat creştin, nu aş omorî niciodată pe nimeni pentru nici un guvern sau pentru nici un om“. Când a auzit lucrul acesta, locatarul i-a strâns mâna şi i-a spus: „Toate uciderile sunt un lucru rău. Voi faceţi o lucrare bună. Nu renunţaţi!“

Ce înseamnă a avea credinţă în numele lui Isus

Totuşi, faptul de a avea credinţă în numele lui Isus înseamnă mai mult decât simplul fapt de a nu merge la război. Aceasta înseamnă respectarea tuturor poruncilor lui Cristos. De fapt, Isus a spus: „Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc Eu“, iar una dintre poruncile sale este „să ne iubim unul pe altul“ (Ioan 15:14, 17). Iubirea caută să le facă bine altora. Ea înlătură toate prejudecăţile rasiale, religioase şi sociale. Isus a demonstrat cum e posibil lucrul acesta.

Evreii contemporani cu Isus aveau aversiune faţă de samariteni. Spre deosebire de ei, Isus a vorbit cu o samariteancă şi, ca urmare a acestui fapt, ea şi mulţi alţii au manifestat credinţă în numele lui (Ioan 4:39). De asemenea, Isus a spus că discipolii săi îi vor fi martori „în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului“ (Faptele 1:8). Mesajul său dătător de viaţă nu trebuia să se limiteze la evrei. Din acest motiv, Petru a fost înştiinţat să-l viziteze pe centurionul roman Corneliu. Deşi legea nu-i permitea unui evreu să viziteze pe cineva de altă naţionalitate, Dumnezeu i-a arătat lui Petru că nu trebuia să numească „pe nici un om întinat sau necurat“. — Faptele 10:28.

Imitându-l pe Isus, Martorii lui Iehova îi ajută de bunăvoie pe toţi oamenii — indiferent de rasa, religia sau situaţia lor economică — să înveţe despre salvarea care vine prin intermediul numelui lui Isus. Credinţa în numele lui Isus îi îndeamnă să „declare public că Isus este Domn“ (NW) (Romani 10:8, 9). Vă îndemnăm să acceptaţi ajutorul lor pentru ca şi dumneavoastră să învăţaţi să aveţi credinţă în numele lui Isus.

Pe bună dreptate, numele lui Isus ar trebui să trezească sentimente de onoare şi respect, precum şi să îndemne la ascultare. Iată ce a spus apostolul Pavel: „În Numele lui Isus să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ, şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domn“ (Filipeni 2:10, 11). Chiar dacă s-ar putea ca majoritatea locuitorilor pământului să nu dorească să se supună conducerii lui Isus, Biblia arată că este aproape timpul când toţi oamenii vor trebui să se supună, sau, în caz contrar, vor fi distruşi (2 Tesaloniceni 1:6–9). Prin urmare, acum este timpul să avem credinţă în numele lui Isus, respectând toate poruncile sale.

[Notă de subsol]

[Legenda ilustraţiei de la pagina 6]

Milioane de oameni au ucis şi au fost ucişi în numele lui Isus

[Legenda ilustraţiei de la pagina 7]

Isus nu a avut prejudecăţi rasiale. Dumneavoastră aveţi asemenea prejudecăţi?