Botezul „în numele“
UN STUDIU efectuat asupra a mii de documente laice din antichitate scrise pe papirus şi descoperite în nisipurile din Egipt la începutul acestui secol clarifică deseori într-un mod interesant Scripturile greceşti creştine. Cum? Prin analizarea felului în care erau folosite anumite cuvinte, ni se oferă o înţelegere mai exactă a cuvintelor respective în contextul lor scriptural.
Un exemplu în acest sens este folosirea de către Isus a expresiei „în numele“ atunci cînd, înainte de a se urca la cer, a poruncit discipolilor săi: „Duceţi-vă deci şi faceţi discipoli dintre oamenii tuturor naţiunilor, botezîndu-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al spiritului sfînt“. Ce a vrut Isus să spună prin aceste cuvinte? — Matei 28:19, NW.
Savanţii au descoperit că, în scrierile laice, expresia „în numele“ este folosită cu referire la plăţile „în contul oricărei persoane“. Profesorul de teologie dr. G. Adolf Deissmann era de părere că, avînd în vedere dovezile de pe papirus, „ideea care stă la baza . . . expresiilor a boteza în numele Domnului sau a crede în numele Fiului lui Dumnezeu este că botezul sau credinţa constituie bunul care aparţine lui Dumnezeu sau Fiului lui Dumnezeu“. — Sublinierile lui Deissmann.
Este interesant faptul că o expresie asemănătoare era folosită de evreii din timpul lui Isus, după cum explică Theological Dictionary of the New Testament: „Circumcizia unui prozelit este făcută . . . «în numele prozelitului», pentru a fi primit la iudaism. Această circumcizie are loc . . . «în numele legămîntului», pentru ca el să fie primit în legămînt“. În felul acesta se stabileşte o relaţie şi neiudeul devine prozelit, aflîndu-se sub autoritatea legămîntului.
Deci pentru un creştin, botezul care urmează dedicării sale stabileşte o relaţie intimă cu Iehova Dumnezeu, cu Fiul său Isus Cristos şi cu spiritul sfînt. Cel convertit recunoaşte autoritatea lor în noul său mod de viaţă. Să vedem acum în ce măsură este valabil acest lucru cu privire la cei trei menţionaţi aici.
Prin recunoaşterea autorităţii lui Dumnezeu ne apropiem de el şi stabilim o relaţie cu el (Evrei 12:9; Iacov 4:7, 8). Noi devenim proprietatea lui Dumnezeu ca sclavi ai săi, cumpăraţi cu preţul jertfei de răscumpărare a lui Isus Cristos (1 Corinteni 3:23; 6:20). Apostolul Pavel le-a mai spus creştinilor din secolul întîi că ei îi aparţineau lui Isus Cristos, nu unor oameni care le-au adus, poate, adevărul la cunoştinţă (1 Corinteni 1:12, 13; 7:23; compară cu Matei 16:24). Botezul în numele Fiului implică recunoaşterea acestui fapt, acceptarea lui Isus ca fiind „calea, adevărul şi viaţa“. — Ioan 14:6.
Spiritul sfînt este şi el un factor esenţial în relaţia noastră corectă cu Iehova şi Isus Cristos. Botezul în numele spiritului sfînt arată că recunoaştem rolul spiritului în relaţiile lui Dumnezeu cu noi. Noi vrem să urmăm îndrumarea lui, nu să-l desconsiderăm sau să acţionăm împotriva lui, împiedicînd desfăşurarea activităţii efectuată de el în noi (Efeseni 4:30; 1 Tesaloniceni 5:19). Natura impersonală a spiritului nu creează nici o dificultate în ce priveşte folosirea sau înţelesul, aşa cum nici folosirea expresiei „în numele legămîntului“ nu a creat nici o dificultate în iudaism.
Aşadar, în momentul dedicării şi al botezului trebuie să reflectăm prin intermediul rugăciunii la ceea ce implică noua noastră relaţie. Ea pretinde supunere faţă de voinţa lui Dumnezeu, demonstrată prin exemplul şi răscumpărarea lui Isus Cristos, voinţă care va fi realizată prin intermediul spiritului sfînt în timp ce acesta îi direcţionează pe toţi slujitorii lui Dumnezeu în iubire şi unitate pe tot globul.