Potrivit Bibliei

Ce trebuie să faci când îi jigneşti pe alţii

CEVA nu merge bine. Simţi asta. Fratele tău creştin se poartă rece cu tine. Nu a spus ce îl frământă, însă abia dacă te salută — şi aceasta numai dacă tu eşti cel care salută primul! Ar trebui să vorbeşti cu el şi să afli ce s-a întâmplat?

„Este problema lui“, probabil că te gândeşti tu. „Dacă are ceva împotriva mea, el trebuie să vină şi să vorbească cu mine despre acest lucru.“ Este adevărat, Biblia îl îndeamnă pe cel care a fost jignit să facă primul pas ca să se împace cu fratele său (compară cu Matei 18:15–17). Dar ce se poate spune despre cel care jigneşte? Care este responsabilitatea lui, în cazul în care o astfel de responsabilitate există?

În Predica sa de pe munte, Isus a spus: „Deci, dacă îţi vei aduce darul la altar şi acolo îţi aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ţi darul acolo înaintea altarului şi du-te întâi şi împacă-te cu fratele tău; apoi vino şi adu-ţi darul“ (Matei 5:23, 24). Să remarcăm că Isus se adresează aici celui care a greşit. Care este responsabilitatea lui pentru a rezolva problema? Ca să răspundem la această întrebare, să analizăm ce a vrut Isus să le spună ascultătorilor săi evrei din primul secol.

‘Îţi aduci darul la altar’

Isus descrie aici o scenă ruptă din viaţă: un închinător evreu vine la Ierusalim cu ocazia unei sărbători anuale. El are un dar — probabil un animal — pe care îl aduce ca jertfă lui Iehovaa. Oferirea unei jertfe nu era, în mod sigur, un ritual lipsit de semnificaţie. Iată ce spune cartea Judaism​—Practice and Belief (Iudaismul: Practici şi convingeri): „Alegerea unor jertfe grase, fără cusur, observarea modului în care specialiştii le examinau, purtarea lor până la câţiva metri de altarul în flăcări, predarea lor, aşezarea mâinilor deasupra capului acestora, mărturisirea faptelor impure sau a sentimentelor de vinovăţie, precum şi dedicarea animalului, spintecarea gâtului acestuia sau chiar numai ţinerea lui — toate acestea constituie o garanţie a faptului că momentul era plin de semnificaţie şi emoţie. . . . Nici o persoană care credea că Dumnezeu a poruncit tot acest serviciu . . . nu putea să participe la el fără să fie cuprinsă de emoţie“.

Cuvintele lui Isus din Matei 5:23, 24 îi poartă, prin urmare, pe ascultătorii săi spre un moment plin de semnificaţie şi de emoţie pentru închinătorul evreu. Un biblist descrie această scenă astfel: „Închinătorul a intrat în Templu; el a trecut prin cele câteva curţi ale sale, Curtea Păgânilor, Curtea Femeilor, Curtea Bărbaţilor. În spatele acestor curţi se află Curtea Preoţilor, în care nu pot să intre cei care nu sunt preoţi. Închinătorul stă lângă balustradă, gata să-i dea preotului jertfa sa; mâinile sale sunt deasupra [capului animalului] ca să se confeseze“.

În acest moment decisiv, închinătorul îşi aduce aminte că fratele lui are ceva împotriva sa. Poate că propria sa conştiinţă îi spune acest lucru sau poate că el a sesizat din atitudinea pe care fratele său o are faţă de el că acesta se simte jignit. Ce trebuie să facă?

„Lasă-ţi darul . . . şi du-te“

„Lasă-ţi darul acolo înaintea altarului, spune Isus, şi du-te.“ De ce? Ce putea fi mai important în acel moment decât oferirea unei jertfe lui Iehova? „Întâi . . . împacă-te cu fratele tău, spune Isus în continuare, apoi vino şi adu-ţi darul.“ Prin urmare, închinătorul îşi lasă ofranda vie lângă altarul pe care se ard jertfele şi pleacă să-l caute pe fratele său pe care l-a jignit.

Întrucât este sărbătoare, în mod sigur fratele jignit se află printre pelerinii care au venit în număr mare la Ierusalim. Având străzile înguste şi casele foarte înghesuite, Ierusalimul are o populaţie numeroasă. Însă acum este sărbătoare, iar oraşul este plin de vizitatorib.

Chiar dacă persoanele din acelaşi oraş au călătorit împreună şi stau în aceeaşi tabără, este destul de greu să străbaţi oraşul aglomerat pentru a găsi pe cineva. De exemplu, în timpul Sărbătorii Colibelor, vizitatorii îşi ridicau colibe în tot oraşul şi pe drumurile şi în grădinile din jurul Ierusalimului (Leviticul 23:34, 42, 43). Cu toate acestea, închinătorul evreu trebuie să-l caute pe fratele său pe care l-a jignit, până când îl găseşte. Şi după aceea ce face?

„Împacă-te cu fratele tău“, spune Isus. Termenul grecesc redat prin „împacă-te“ provine dintr-un verb (diallásso) care înseamnă „«a face o modificare, a schimba» şi, prin urmare, «a aduce pacea»“. După ce a făcut un efort extraordinar ca să-l găsească pe fratele său pe care l-a jignit, închinătorul evreu caută să se împace cu el. Apoi, spune Isus, el se poate întoarce la templu să-şi ofere darul, întrucât acum Dumnezeu i-l va accepta.

Aşadar, din cuvintele lui Isus din Matei 5:23, 24 învăţăm o lecţie importantă: împăcarea, sau pacea, este mai importantă decât jertfa. Modul în care îi tratăm pe colaboratorii noştri de închinare are o legătură directă cu relaţia noastră cu Dumnezeu. — 1 Ioan 4:20.

Ce trebuie să faci când îi jigneşti pe alţii

Aşadar, ce se întâmplă dacă tu eşti în situaţia descrisă la începutul articolului — când simţi că l-ai jignit pe un colaborator de închinare? Ce trebuie să faci?

Aplicând sfatul lui Isus, tu faci primul pas şi mergi să îi vorbeşti fratelui tău. Cu ce scop? Să-l convingi că nu are motiv să se simtă jignit? Categoric, nu! Problema poate că nu este doar o simplă neînţelegere. „Împacă-te“, a spus Isus. Înlătură, dacă este posibil, duşmănia din inima sa (Romani 14:19). În acest scop, probabil că trebuie să recunoşti, nu să negi, sentimentele sale rănite. Poate că va trebui şi să-l întrebi: „Ce pot să fac ca să îndrept lucrurile?“ Adesea, nu trebuie decât să-ţi ceri scuze în mod sincer. În unele cazuri însă, poate că persoana jignită are nevoie de o anumită perioadă de timp pentru a-şi învinge sentimentele.

Dar dacă, în ciuda eforturilor tale repetate, nu poţi să obţii împăcarea? În Romani 12:18 se spune: „Dacă este cu putinţă, atât cât depinde de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii“. Astfel, poţi să fii sigur că, odată ce ţi-ai folosit toate puterile ca să te împaci, Iehova va accepta închinarea ta cu plăcere.

[Note de subsol]