Potrivit Bibliei

Trebuie să ne respectăm jurămintele?

UN CUPLU, de altfel fericit, se confruntă cu o problemă chinuitoare. Cu ani în urmă, aflîndu-se în faţa unei serioase probleme familiale, juraseră că dacă Dumnezeu îi va scoate din situaţia respectivă îi vor dărui a zecea parte din venitul lor. Acum, înaintaţi în vîrstă şi împovăraţi de probleme financiare neprevăzute, ei se întreabă: „Sîntem obligaţi să respectăm acest jurămînt?“

Problema lor scoate în relief sfatul înţeleptului de a nu ne pripi în vorbire: „Mai bine să nu faci nici un jurămînt, decît să faci un jurămînt şi să nu-l împlineşti. Nu lăsa gura să te bage în păcat şi nu zice înaintea trimisului lui Dumnezeu: «M-am pripit»“. — Eclesiastul 5:5, 6.

Nu aduceţi scuze puerile

Deşi în societatea tolerantă de astăzi jurămintele superficiale şi promisiunile evazive sînt o regulă, nu ne putem aştepta ca Dumnezeu să dea crezare unor scuze născocite; nici oamenii de afaceri nu sînt atît de naivi încît să le creadă. Articolul „Cinstea în afaceri: un nonsens?“, publicat în revista comercială Industry Week, deplîngea situaţia astfel: „Nu mai avem încredere că oamenii spun adevărul, că fac ce este drept în loc să înşele, că îşi respectă promisiunile“. Deşi unele minciuni convenabile, de genul: „Cecul este deja expediat“, pot însemna timp cîştigat în relaţiile cu creditorii umani, îngerii nu pot fi niciodată înşelaţi.

Aceasta nu înseamnă că Dumnezeu utilizează îngeri pentru a impune respectarea jurămintelor aşa cum un cămătar lipsit de scrupule ar utiliza nişte bandiţi pentru a stoarce dobînzi exagerate de la nefericitele victime. În loc de aceasta, în mod iubitor, Dumnezeu face din îngerii săi „duhuri slujitoare [ziditoare] trimise să slujească pentru cei care vor moşteni mîntuirea“ (Evrei 1:14). Ca atare, îngerii pot avea, şi chiar au, un rol în răspunsurile date rugăciunilor noastre sincere.

Putem însă spera să primim binecuvîntări din partea lui Dumnezeu dacă continuăm să facem promisiuni seci în rugăciunile noastre? Înţeleptul declară: „Pentru ce să Se mînie Dumnezeu din cauza cuvintelor tale şi să nimicească [cel puţin într-o anumită măsură] lucrarea mîinilor tale?“ — Eclesiastul 5:6b.

Aşadar, nu teama de un înger răzbunător ar trebui să ne determine să ne respectăm jurămintele în loc să căutăm scuze, ci aprecierea faţă de o relaţie bună cu Dumnezeu şi dorinţa sinceră ca Dumnezeu să ne binecuvînteze activităţile. Aşa cum foarte bine s-a exprimat cuplul menţionat mai sus: „Dorim să avem o conştiinţă curată înaintea lui Dumnezeu şi dorim să acţionăm în armonie cu voinţa sa“.

Păstraţi o conştiinţă bună

Pentru a avea o conştiinţă curată în ce priveşte respectarea unui jurămînt, trebuie să fim cinstiţi cu noi înşine. Să ilustrăm aceasta: Să presupunem că cineva vă datorează o mare sumă de bani, dar din cauza unei întîmplări nefericite nu poate să vă restituie banii. Ce aţi prefera? Ca persoana să decidă să nu-şi mai plătească datoria socotindu-se incapabilă să o achite sau, cel puţin, să aranjeze să vă plătească puţin cîte puţin, în funcţie de posibilităţi?

Utilizînd acelaşi raţionament, să presupunem că am făcut în pripă jurămîntul că ne vom dedica tot timpul sau alte resurse activităţilor creştine, dar pur şi simplu nu-l putem respecta. Nu ar trebui oare să ne simţim obligaţi din punct de vedere moral să încercăm să ne îndeplinim jurămîntul în măsura în care ne permit împrejurările? „Dacă este bunăvoinţă, a scris Pavel, darul este primit“, fie că avem mult, fie că avem puţin de oferit (2 Corinteni 8:12). Dar ce se poate spune despre jurămintele făcute înainte ca o persoană să fi avut o cunoştinţă exactă cu privire la adevărul Bibliei?

Jurăminte greşite sau nescripturale

Dacă aflăm că un jurămînt este impur sau imoral, ar trebui să ne debarasăm de el imediat, aşa cum am face cu un cărbune aprins (2 Corinteni 6:16–18). Iată exemple de jurăminte impure:

◻ Jurăminte făcute falşilor zei sau zeiţe, cum ar fi babiloneana ‘împărăteasă a cerurilor’. — Ieremia 44:23, 25.

◻ Jurăminte nelegale, de genul legămîntului făcut de cei 40 de bărbaţi că nu vor gusta nimic pînă cînd îl vor ucide pe apostolul Pavel. — Faptele 23:13, 14.

◻ Jurăminte apostate care urmează ‘învăţături ale demonilor, . . . oamenilor care vorbesc minciuni . . . opresc căsătoria şi învaţă să ne ferim de unele mîncăruri, pe care Dumnezeu le-a făcut, ca să fie luate cu mulţumiri de către cei care cred şi cunosc adevărul’. — 1 Timotei 4:1–3.

Aşadar, este clar că ar trebui să anulăm unele jurăminte făcute în trecut. Dar în ce priveşte jurămintele care nu implicau nimic nescriptural, de ce am căuta o portiţă de scăpare? Nu ar trebui oare ca actuala noastră cunoştinţă exactă să ne determine să arătăm şi mai mult respect faţă de jurămintele din trecut?

Examinaţi-vă jurămintele din trecut şi pe cele viitoare

Înseamnă, deci, că trebuie să reflectăm cu seriozitate înainte de a face noi jurăminte legate de închinarea noastră. Jurămintele nu ar trebui utilizate pur şi simplu pentru a determina o persoană să facă sau nu un anumit lucru, de pildă să-şi intensifice participarea la închinarea creştină sau să se reţină de la mîncatul în exces. Isus nu a obiectat împotriva tuturor jurămintelor, de exemplu, împotriva celui pretins la tribunal. Dar se pare că el a fixat o limită cu privire la jurămintele făcute fără discernămînt, deoarece el a avertizat: „Aţi mai auzit iarăşi că s-a zis celor din vechime: «Să nu juri strîmb; ci să împlineşti faţă de DOMNUL jurămintele tale». Dar Eu vă spun: Să nu juraţi nicidecum“ (Matei 5:33, 34). De ce a luat el această poziţie? Deveniseră jurămintele mai puţin potrivite ca înainte?

Jurămintele făcute de persoane fidele din timpurile antice erau adesea condiţionale. Printr-o rugăciune solemnă ei îi făceau lui Iehova promisiunea: ‘Dacă mă ajuţi în această situaţie critică, voi face cutare şi cutare lucru pentru tine’. Însă Isus a zis: „Orice veţi cere de la Tatăl în Numele Meu, vă va da“. Departe de a le recomanda celor fideli din timpul său jurăminte condiţionale, Isus le-a dat asigurarea: „Pînă acum, n-aţi cerut nimic în Numele Meu; cereţi şi veţi primi“. — Ioan 16:23, 24.

Această încredere în numele sau poziţia lui Isus ar trebui totodată să-l consoleze pe cel care are încă sentimente de vinovăţie deoarece — deşi se străduieşte — nu poate să facă ceea ce i-a promis lui Dumnezeu „vorbind uşuratic cu buzele sale“ (Leviticul 5:4–6). Aşadar, în timp ce nu tratăm în mod uşuratic jurămintele anterioare, acum nu numai că putem să ne rugăm în numele lui Isus, dar putem să apelăm la Dumnezeu pentru a aplica jertfa de răscumpărare a lui Isus la păcatele noastre şi să-l implorăm să ne ierte în numele lui Isus. Astfel vom primi „o deplină siguranţă a credinţei, cu inimile . . . curăţite de o conştiinţă rea“. — Evrei 10:21, 22.

[Ilustraţia de la pagina 28]

Preoţi rostind jurăminte la Montmartre