Se pot iubi toţi oamenii unii pe alţii?

UN JURIST tocmai spusese că, pentru a primi „viaţa veşnică“, trebuie să-l iubim pe Dumnezeu din toată inima şi să ne iubim aproapele ca pe noi înşine. Isus l-a lăudat pe jurist şi i-a spus: „Bine ai răspuns; fă aşa şi vei trăi“ (Luca 10:25–28; Leviticul 19:18; Deuteronomul 6:5). Dar bărbatul, dorind să se dovedească a fi un om drept, l-a întrebat: „Cine este [în realitate, NW] aproapele meu?“

Fără îndoială, el se aştepta ca Isus să spună: „Concetăţenii tăi evrei“. Însă Isus a relatat o întâmplare despre un samaritean care s-a dovedit a fi un „aproape“, întâmplare din care reieşea că oameni şi de alte naţionalităţi sunt semenii noştri (Luca 10:29–37; Ioan 4:7–9). Pe parcursul ministerului său, Isus a scos în evidenţă că faptul de a-l iubi pe Dumnezeu şi de a-l iubi pe aproapele nostru sunt cele mai importante porunci pe care ni le-a dat Creatorul. — Matei 22:34–40.

Dar a existat vreodată un grup de oameni care să-şi fi iubit cu adevărat aproapele? Este oare posibil ca toţi oamenii să se iubească unii pe alţii?

Un miracol din secolul I e.n.

Isus le-a spus continuatorilor săi că ei aveau să fie recunoscuţi datorită iubirii care depăşeşte barierele rasiale, naţionale şi de orice altă natură. El a spus: „Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unul pe altul!“ El a adăugat: „Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste între voi“. — Ioan 13:34, 35; 15:12, 13.

Învăţăturile lui Isus despre iubire, susţinute de propriul său exemplu, au dat naştere unui miracol în secolul întâi. Continuatorii săi l-au imitat pe Domnul lor prin faptul că au învăţat să se iubească unii pe alţii într-un mod care a stârnit interesul şi admiraţia multora. Tertulian, un scriitor din secolele al II-lea şi al III-lea, a consemnat laudele unor necreştini aduse la adresa continuatorilor lui Isus: „Priviţi cum se iubesc unii pe alţii şi cum sunt gata să moară unii pentru alţii“.

Da, apostolul Ioan a scris: „Noi trebuie să ne dăm viaţa pentru fraţi“ (1 Ioan 3:16). Isus i-a învăţat pe continuatorii lui să-şi iubească chiar şi duşmanii (Matei 5:43–45). Ce anume rezultă în urma faptului că oamenii îi iubesc cu adevărat pe alţii, aşa cum i-a învăţat Isus să o facă?

Se pare că un profesor de ştiinţe politice a meditat la această întrebare. Aşadar, el a pus următoarea întrebare în The Christian Century: „Şi l-ar putea imagina cineva pe Isus aruncând grenade spre duşmanii lui, folosind o mitralieră, manipulând un aruncător de flăcări, aruncând bombe nucleare sau lansând un ICBM care ar ucide sau ar mutila mii de mame şi copii?“

Răspunzând, profesorul a spus: „Întrebarea este atât de absurdă, încât aproape că nu merită nici un răspuns“. Aşadar, el a pus altă întrebare: „Dacă Isus nu a putut face acest lucru, întrucât nu ar fi fost consecvent cu sine însuşi, cum putem face noi acest lucru şi, în acelaşi timp, să-i rămânem loiali?“ Nu ar trebui să ne surprindă, aşadar, poziţia de neutralitate pe care au adoptat-o primii continuatori ai lui Isus, poziţie bine dovedită de cărţile de istorie. Să analizăm doar două exemple.

În cartea Our World Through the Ages (Omenirea de-a lungul secolelor), de Nathan Platt şi Muriel Drummond, se spune: „Exista o mare deosebire între comportamentul creştinilor şi cel al romanilor. . . . Întrucât Cristos predicase pacea, ei au refuzat să devină soldaţi“. Iar în lucrarea The Decline and Fall of the Roman Empire (Apusul Imperiului Roman şi căderea acestuia), de Edward Gibbon, se afirmă: „[Creştinii din secolul I] au refuzat să ia parte activă la administrarea civilă sau la apărarea militară a imperiului. . . . Era imposibil ca creştinii să se înroleze în serviciul militar fără să renunţe la o datorie mult mai sacră“.

Cum stau lucrurile în prezent?

Manifestă cineva în prezent iubirea creştină? În Encyclopedia Canadiana se afirmă: „Activitatea Martorilor lui Iehova reprezintă renaşterea şi restabilirea creştinismului primitiv, practicat de Isus şi de discipolii săi . . . Toţi sunt fraţi“.

Ce înseamnă aceasta? Aceasta înseamnă că Martorii lui Iehova nu permit nici unui lucru — nici rasei, nici naţionalităţii, nici originii etnice — să-i determine să-şi urască aproapele. Nici nu vor ucide pe nimeni, pentru că şi-au transformat, figurativ vorbind, săbiile în brăzdare şi suliţele în cosoare, aşa cum a prezis Biblia că vor face adevăraţii slujitori ai lui Dumnezeu. — Isaia 2:4.

Nu este de mirare că într-un editorial al ziarului californian Sacramento Union se spunea: „Este suficient să spunem că, dacă toată lumea şi-ar călăuzi viaţa după principiile Martorilor lui Iehova, atunci ar înceta vărsarea de sânge şi ura, iar iubirea ar domni ca rege“!

În mod asemănător, în revista maghiară Ring, un redactor făcea următoarea remarcă: „Am ajuns la concluzia că, dacă toţi oamenii ar fi Martori ai lui Iehova, nu ar mai exista războaie, iar singurele sarcini ale poliţiştilor ar fi supravegherea traficului şi eliberarea paşapoartelor“.

De asemenea, în revista religioasă italiană Andare alle genti, o călugăriţă catolică a scris cu admiraţie despre Martorii lui Iehova: „Ei refuză orice formă de violenţă şi, fără să se împotrivească, suportă numeroasele încercări la care sunt supuşi, iar acest lucru datorită convingerilor lor . . . Şi cât de diferită ar fi lumea dacă toţi ne-am trezi într-o dimineaţă ferm hotărâţi să nu mai punem mâna pe arme, întocmai ca Martorii lui Iehova, indiferent cât ne-ar costa acest lucru!“

Martorii sunt cunoscuţi pentru că iau iniţiativa în a-şi ajuta aproapele (Galateni 6:10). În cartea sa Women in Soviet Prisons (Femeile în închisorile sovietice), o letonă a relatat că, pe la jumătatea anilor ’60, în timp ce muncea în lagărul din Potma, s-a îmbolnăvit foarte tare. „Tot timpul cât am fost bolnavă, [Martorele] s-au dovedit a fi infirmiere sârguincioase. Nici că se putea o îngrijire mai bună, îndeosebi în condiţiile din lagăr.“ Ea a adăugat: „Martorii lui Iehova consideră că este de datoria lor să-i ajute pe toţi oamenii, indiferent de religia sau naţionalitatea acestora“.

Nu demult, presa din Republica Cehă şi-a îndreptat atenţia asupra comportamentului Martorilor în lagărele de concentrare. Comentând pe marginea filmului documentar „Locuinţa pierdută“, realizat în oraşul Brno, ziarul Severočeský deník făcea următoarea observaţie: „Este remarcabil faptul că până şi contemporanii [supravieţuitori evrei de naţionalitate cehă şi slovacă] demni de încredere au depus mărturie, cu o deosebită admiraţie, în favoarea deţinuţilor Martori ai lui Iehova. «Erau nişte oameni foarte curajoşi, care întotdeauna ne ajutau în orice fel puteau, deşi riscau să fie executaţi», au spus mulţi. «Se rugau pentru noi, ca şi cum am fi făcut parte din familia lor; ne încurajau să nu renunţăm»“.

Totuşi, ce putem spune despre faptul de a-i iubi pe cei ce efectiv ne urăsc? Este posibil acest lucru?

Iubirea învinge ura

Învăţătura lui Isus despre faptul de a ne iubi duşmanii este în armonie cu proverbul biblic care spune: „Dacă este flămând vrăjmaşul tău, dă-i pâine să mănânce, dacă-i este sete, dă-i apă să bea“ (Proverbele 25:21; Matei 5:44). Referitor la efectul pozitiv pe care îl are faptul de a primi atenţie din partea celor odinioară consideraţi duşmani, o negresă care nu demult a devenit Martoră a lui Iehova a scris: „Cu acea ocazie, am fost cuprinsă de o emoţie atât de puternică, încât nu-mi puteam stăpâni lacrimile simţind iubirea sinceră a Martorilor albi, oameni pe care cu puţin timp înainte i-aş fi ucis fără ezitare pentru a susţine cauza unei schimbări politice“.

O Martoră din Franţa a relatat cum, în timpul celui de-al doilea război mondial, o vecină a denunţat-o pe mama ei la Gestapo. „Prin urmare, mama a petrecut doi ani în lagărele de concentrare naziste, unde a fost la un pas de moarte“, relatează fiica. „După război, poliţia franceză i-a propus mamei să semneze un document prin care să o incrimineze pe femeia respectivă că a fost colaboratoare nazistă. Dar mama a refuzat.“ Mai târziu, femeia respectivă s-a îmbolnăvit de cancer, ajungând în metastază. Fiica spune: „Mama a petrecut ore în şir ajutând-o pe această vecină să se simtă cât mai bine în ultimele luni ale vieţii ei. Nu voi uita niciodată acest triumf al iubirii asupra urii“.

Fără îndoială, oamenii pot învăţa să se iubească unii pe alţii. Foşti duşmani, hutu şi tutsi, evrei şi arabi, armeni şi turci, japonezi şi americani, germani şi ruşi, protestanţi şi catolici, toţi au fost uniţi de adevărul biblic!

Dacă milioane de oameni, care înainte au nutrit ură unii faţă de alţii, în prezent se iubesc, cu siguranţă că şi o lume întreagă poate face acest lucru. Totuşi, trebuie să recunoaştem că este necesară o mare schimbare la nivel mondial pentru ca toţi oamenii să se iubească unii pe alţii. Cum se va realiza această schimbare?

[Legenda fotografiilor de la pagina 7]

Albi şi negri în Africa de Sud

Evrei şi arabi

Hutu şi tutsi

Martorii şi-au transformat, figurativ vorbind, săbiile în brăzdare