Numele lui Dumnezeu — semnificaţia şi pronunţarea sa

UNUL dintre scriitorii Bibliei întreba: „Cine a strîns vîntul în căuşul ambelor mîini? Cine a învelit apele într-o mantie? Cine a făcut să se ridice toate extremităţile pămîntului? Care este numele său şi care este numele fiului său, în caz că îl cunoşti?“ (Proverbe 30:4). Cum putem afla noi care este numele lui Dumnezeu? Iată o întrebare importantă. Creaţia constituie o puternică dovadă a faptului că trebuie să existe Dumnezeu, dar ea nu ne dezvăluie numele său (Romani 1:20). De fapt, noi n-am fi putut cunoaşte niciodată numele lui Dumnezeu dacă nu ni l-ar fi făcut cunoscut Creatorul însuşi în propria sa carte, Sfînta Biblie.

Cu o ocazie celebră, Dumnezeu şi-a rostit propriul său nume, repetîndu-l în auzul lui Moise. Moise a scris o relatare despre acest eveniment, relatare care a fost păstrată în Biblie pînă în zilele noastre (Exod 34:5). Dumnezeu însuşi şi-a scris numele cu propriul său „deget“. Cînd i-au fost date lui Moise „Cele zece porunci“, aşa cum le numim noi astăzi, ele au fost scrise personal de Dumnezeu în mod miraculos. Relatarea spune: „Şi, de îndată ce [Dumnezeu] a terminat de vorbit cu el pe muntele Sinai, i-a dat lui Moise două table ale Mărturiei, table de piatră scrise cu degetul lui Dumnezeu“ (Exod 31:18). Numele lui Dumnezeu apare de opt ori în textul original al Celor zece porunci (Exod 20:1–17). În acest fel, Dumnezeu însuşi şi-a dezvăluit numele său atît verbal cît şi în scris. Aşadar, care este acest nume?

În limba ebraică el este scris יהוה. Aceste patru litere, numite Tetragrama, se citesc de la dreapta la stînga în ebraică şi pot fi reprezentate în multe dintre limbile moderne sub forma YHWH sau JHVH. Numele lui Dumnezeu, reprezentat prin aceste patru consoane, apare de aproape 7 000 de ori în „Vechiul Testament“ original, adică în Scripturile Ebraice.

Acest nume este o formă a verbului ebraic ha·wahʹ (יהוה) care înseamnă „a deveni“ şi semnifică de fapt „El face să devină“.a Astfel, numele lui Dumnezeu îl identifică pe el drept Cel care îşi împlineşte în mod progresiv promisiunile sale şi care îşi realizează fără greş scopurile sale. Numai Dumnezeul adevărat poate purta un astfel de nume semnificativ.

Îţi aminteşti diferitele moduri în care apare numele lui Dumnezeu în Psalmul 83:18, aşa cum a fost arătat în capitolul precedent (pag. 5)? Două dintre cele patru traduceri prezintă doar nişte titluri („Domnul“ şi „Cel Etern“) ca înlocuitori pentru numele lui Dumnezeu. Iar în celelalte două apare Yahweh şi Iehova, care după cum se vede, conţin cele patru litere ale numelui lui Dumnezeu.b Însă pronunţarea este diferită. De ce?

Cum se pronunţă numele lui Dumnezeu?

Adevărul este că nimeni nu ştie în mod sigur cum a fost pronunţat iniţial numele lui Dumnezeu. De ce? Deoarece prima limbă care a fost folosită în scrierea Bibliei a fost limba ebraică, iar cînd această limbă era aşternută în scris, se scriau numai consoanele fără vocale. Aşadar, cînd scriitorii inspiraţi ai Bibliei au aşternut în scris numele lui Dumnezeu, fireşte că au procedat la fel scriind numai consoanele.

Atîta timp cît ebraica veche se vorbea în mod curent acest fapt nu prezenta o problemă. Israeliţii cunoşteau pronunţarea numelui, iar atunci cînd îl vedeau în scris ei interpuneau fără ezitare vocalele (Exact la fel cum pentru cititorul român prescurtarea „vb“ reprezintă cuvîntul „verb“ sau „cpt“ reprezintă cuvîntul „căpitan“).

Două lucruri au survenit, ducînd la schimbarea acestei situaţii. În primul rînd, printre iudei s-a ivit o idee superstiţioasă că ar fi greşit să se rostească numele lui Dumnezeu cu voce tare; de aceea, atunci cînd ajungeau să citească acest nume în Biblia lor, ei foloseau cuvîntul ebraic ’Adho·naiʹ („Domnul Suveran“). Apoi, cu trecerea timpului vechea limbă ebraică însăşi a încetat să mai fie vorbită în conversaţia zilnică şi în felul acesta pronunţarea ebraică iniţială a numelui lui Dumnezeu a fost în cele din urmă uitată.

Pentru a împiedica dispariţia pronunţării ebraice în ansamblu, erudiţii iudei din a doua jumătate a primului mileniu al erei noastre au inventat un sistem de puncte care să reprezinte vocalele lipsă, plasînd aceste puncte pe lîngă consoane, în cadrul textului Bibliei ebraice. În acest fel erau scrise atît vocalele cît şi consoanele, iar pronunţarea, aşa cum era la acea dată, s-a păstrat.

Cînd s-a ajuns la numele lui Dumnezeu, în loc să pună semnul vocalelor potrivite lîngă consoane, în majoritatea cazurilor ei au pus alte semne vocalice care să reamintească cititorului că ar trebui să pronunţe ’Adho·naiʹ. De aici s-a ajuns la forma scrisă Iehouah, ca, în cele din urmă, forma de pronunţare a numelui lui Dumnezeu în limba română să devină Iehova. În această formă de pronunţare sînt incluse elementele esenţiale ale numelui lui Dumnezeu din forma ebraică originală.

Ce formă de pronunţare veţi utiliza?

De unde provin însă pronunţări de tipul Jahweh? Aceste forme, sugerate de unii erudiţi moderni, încearcă să deducă pronunţarea originală a numelui lui Dumnezeu. Unii — dacă nu chiar toţi — consideră că israeliţii dinainte de epoca lui Isus ar fi pronunţat, probail, numele lui Dumnezeu în forma Yahweh. Dar nici unul nu poate afirma cu certitudine lucrul acesta. Este posibil să-l fi pronunţat în felul acesta, şi tot atît de posibil este să nu-l fi pronunţat aşa.

Mulţi preferă însă pronunţarea Iehova (în englezeşte Jehovah). De ce? Fiindcă, spre deosebire de forma Yahweh, aceasta este o formă curentă şi familiară. Dar oare nu ar fi mai bine să fie folosită o formă care ar putea fi mai apropiată de pronunţarea originală? Nu, deoarece nici în cazul numelor biblice nu s-a procedat aşa.

Ca să luăm cel mai proeminent exemplu, să examinăm numele lui Isus. Ştiţi cum i se adresau lui Isus membrii familiei sale şi prietenii săi în conversaţia de fiecare zi, pe vremea copilăriei sale în oraşul Nazaret? Adevărul este că nimeni nu ştie sigur lucrul acesta, deşi s-ar putea să fi fost o formă asemănătoare cu Yeshua (sau poate Yehoshua). În mod sigur însă, nu se pronunţa Isus.

Dar atunci cînd au fost scrise în limba greacă relatările privitoare la viaţa sa, scriitorii inspiraţi nu au încercat să păstreze pronunţarea ebraică originală. Ei au redat, în schimb, numele său în greceşte, adică I·e·sousʹ. În prezent el este redat în mod diferit, potrivit limbii celui care citeşte Biblia. Cititorii Bibliei în limba spaniolă întîlnesc forma Jesús (pronunţat Hesus). Italienii îl scriu Gesù (pronunţat Geizu) iar germanii îl scriu Jesus (pronunţat Ieizus).

Trebuie oare să încetăm să mai folosim numele lui Isus fiindcă majoritatea dintre noi, sau chiar toţi, nu cunoaştem în realitate pronunţarea sa originală? Pînă acum nici un traducător nu a sugerat aşa ceva. Ne face plăcere să folosim acest nume, fiindcă prin el se identifică Fiul preaiubit al lui Dumnezeu, Isus Cristos, care şi-a dat viaţa pentru noi. Ar fi oare o dovadă că îl onorăm pe Isus dacă am scoate din Biblie orice formă de menţionare a numelui său şi am înlocui-o cu simplul titlu de „Învăţător“ sau „Mijlocitor“? Sigur că nu! Noi putem stabili o relaţie cu Isus atunci cînd îi folosim numele în forma de pronunţare care este curentă în limba noastră.

Comentarii asemănătoare se pot face referitor la toate numele pe care le citim în Biblie. Noi le pronunţăm în propriile noastre limbi şi nu încercăm să imităm pronunţarea originală. Astfel spunem „Ieremia“ şi nu Yir·me·yaʹhu, şi spunem Isaia, cu toate că în zilele sale acest profet se pare că a fost cunoscut sub numele Yesha‘·yaʹhu. Chiar învăţaţii care sînt la curent cu pronunţarea originală a acestor nume folosesc totuşi pronunţarea modernă şi nu pe cea veche, atunci cînd se referă la ele.

Acelaşi lucru este valabil şi cu numele Iehova. Chiar dacă pronunţarea modernă nu corespunde exact cu modul de pronunţare original, prin aceasta nu se ştirbeşte nimic din importanţa acestui nume. Prin el este identificat Creatorul nostru, Dumnezeul cel viu, Cel Preaînalt, căruia Isus I-a zis: „Tatăl nostru care eşti în ceruri, să fie sfinţit numele tău.“ — Matei 6:9.

Nu poate fi înlocuit

Deşi mulţi traducători preferă pronunţarea Yahweh, New World Translation precum şi alte cîteva traduceri continuă să folosească forma Jehova datorită faptului că, de sute de ani oamenii sînt familiarizaţi cu această formă. În plus, aceasta păstrează, ca şi celelalte forme de pronunţare, cele patru litere ale tetragramei YHWH sau YHVH.c (În limba română este cunoscută forma de pronunţare Iehova.)

Mai demult, profesorul german Gustav Friederich Oehler a luat o hotărîre asemănătoare aproape din aceleaşi motive. El a analizat diverse pronunţări şi concluzia la care a ajuns a fost: „Din acest moment, eu voi folosi cuvîntul J e h o v a , deoarece, în realitate, acest nume a ajuns acum cel mai naturalizat în vocabularul nostru, şi nu poate fi înlocuit.“ — Theologie des Alten Testaments (Teologia Vechiului Testament), ediţia a doua, publicată în 1882, p. 143.

În mod similar, savantul iezuit Paul Joüon, afirma în cartea sa Grammaire de l’hébreu biblique (Gramatica ebraicei biblice), ediţia 1923, în nota de subsol de la p. 49: „În traducerile noastre, în locul formei (ipotetice) Yahweh, am folosit forma Jéhovah (. . .) forma literară convenţională folosită în limba franceză.“ În multe alte limbi traducătorii Bibliei folosesc o formă similară, aşa cum se vede din chenarul de la p. 8.

Dar este oare greşit să se folosească forma Yahweh sau ceva asemănător? Nicidecum. Numai că forma Iehova se pare că găseşte o mai mare receptivitate din partea cititorilor, deoarece este forma care s-a „naturalizat“ în majoritatea limbilor. Lucrul cel mai important este să folosim acest nume şi să îl vestim altora. „Aduceţi-i mulţumiri lui Iehova! Invocaţi numele său. Faceţi cunoscute printre popoare modurile sale de a acţiona. Menţionaţi că numele său este aşezat pe înălţime.“ — Isaia 12:4.

Să vedem cum au acţionat de-a lungul secolelor slujitorii lui Dumnezeu, în armonie cu acestă poruncă.

[Note de subsol]

[Chenarul de la pagina 7]

Diferiţi savanţi au opinii diferite referitor la modul cum a fost pronunţat iniţial numele YHWH.

În lucrarea „The Mysterious Name of Y.H.W.H.“, p. 74, dr. M. Reisel spunea că „vocalizarea tetragramei trebuie să fi fost iniţial Y^eHūàH sau YaHūàH“.

Canonicul D. D. Williams din Cambridge susţinea că „dovezile indică, ba chiar aproape atestă, că adevărata pronunţare a tetragramei nu era Yahweh . . . Numele era probabil JĀHÔH.“ — Zeitschrift für alttestamentliche Wissenschaft, 1936‚ Vol. 54‚ p. 269.

În glosarul traducerii revizuite franceze Segond la pag. 9 se făcea următorul comentariu: „Pronunţarea Yahve folosită în unele traduceri moderne este bazată pe cîteva mărturii vechi, dar care nu sînt concludente. Dacă cineva ia în considerare numele personale care includ numele divin, cum ar fi numele ebraic al profetului Ilie (Eliyahou), atunci pronunţarea ar putea fi chiar Yaho sau Yahou.“

În 1749 savantul biblist german Teller vorbea despre cîteva pronunţări diferite ale numelui lui Dumnezeu despre care citise el: „Diodor din Sicilia, Macrobiu, Clement din Alexandria, Sfîntul Ieronim şi Origene scriau Jao; samaritenii Epifanius şi Theodoretus Jahe sau Jave; Ludwig Cappel citeşte Javoh; Drusius, Jahve; Hottinger, Jehva; Mercerus, Jehovah; Castellio, Jovah; iar le Clerc, Jawoh sau Javoh.“

Reiese în mod evident că pronunţarea iniţială a numelui lui Dumnezeu nu mai este cunoscută. Dar acest lucru nici nu este de fapt important. Dacă ar fi fost, atunci Dumnezeu însuşi ar fi asigurat păstrarea acesteia, pentru ca s-o folosim şi noi. Lucrul cel mai important este să folosim numele lui Dumnezeu conform pronunţării convenţionale din propria noastră limbă.

[Chenarul de la pagina 8]

Forme ale numelui divin în diferite limbi, care indică acceptarea internaţională a formei Iehova

awabakal — Yehóa

bugotu — Jihova

cantoneză — Yehwowah

daneză — Jehova

efik — Jehovah

engleză — Jehovah

fijiană — Jiova

finlandeză — Jehova

franceză — Jéhovah

futunană — Ihova

germană — Jehova

igbo — Jehova

italiană — Geova

japoneză — Ehoba

maghiară — Jehova

maori — Ihowa

motu — Iehova

mwala-malu — Jihova

narrinyeri — Jehovah

nembe — Jihova

olandeză — Jehovah

petats — Jihouva

poloneză — Jehowa

portugheză — Jeová

română — Iehova

samoană — Ieova

sotho — Jehova

spaniolă —Jehová

swahili — Yehova

suedeză — Jehova

tahitiană — Jehovah

tagalog — Jehova

tongană — Jihova

vendă — Yehova

xhosa — uYehova

yoruba — Jehofah

zulu — uJehova

[Chenarul de la pagina 11]

„Iehova“ este recunoscut în mare măsură ca fiind numele lui Dumnezeu, chiar în contexte nebiblice.

Franz Schubert a compus muzica pentru poezia lirică a lui Johann Ladislav Pyrker, intitulată „Atotputernicia“ în care numele Iehova apare de două ori. Numele acesta este folosit şi în finalul ultimei scene din opera lui Verdi „Nabucco“.

Compozitorul francez Arthur Honneger care a compus oratoriul „Regele David“ a scos în relief aici numele Iehova, iar renumitul scriitor francez Victor Hugo l-a folosit în operele sale de peste 30 de ori. Atît el cît şi poetul Lamartine au scris poeme intitulate „Iehova“. Poetul român Vasile Voiculescu, într-un text autobiografic, a declarat: „Din toate lecturile, cea care m-a impresionat mai mult a fost Biblia, cu aspra ei grandoare de dramă jumătate pămînteană, jumătate divină. Dumnezeul meu favorit a fost Iehova.“

În cartea Deutsche Taler (Taleri germani) publicată în 1967 de Banca Federală a Germaniei, se găseşte o imagine a uneia dintre cele mai vechi monede germane care poartă numele „Jehova“ şi care este un taler imperial din Duchy, Silezia, datînd din anul 1634. Dacă priveşti imaginea de pe cealaltă faţă a monedei, găseşti scris: „Sub numele strălucitor IEHOVA, ridicîndu-se din mijlocul norilor este un scut încoronat cu stema sileziană.“

Astfel, forma Iehova a fost recunoscută de secole pe plan internaţional ca forma de pronunţare a numelui lui Dumnezeu, iar oamenii care îl aud rostit astfel recunosc imediat despre cine anume este vorba. Aşa cum a spus profesorul Oehler: „Acest nume a ajuns acum cel mai naturalizat în vocabularul nostru şi nu poate fi înlocuit.“ — Theologie des Alten Testaments (Teologia Vechiului Testament).

[Legenda fotografiei de la pagina 6]

Detaliu al unui înger cu numele lui Dumnezeu, descoperit la mormîntul papei Clement XIII din Bazilica Sf. Petru, Vatican

[Legenda fotografiei de la pagina 7]

Au fost emise multe monede purtînd numele lui Dumnezeu. Această monedă, datînd din 1661, provine din Nürnberg, Germania. Textul latin înseamnă: „Sub umbra aripilor tale“.

[Legenda fotografiilor de la pagina 9]

În trecut, numele lui Dumnezeu sub forma Tetragramei a făcut parte din decorul multor clădiri religioase.

Bazilica catolică Fourvière‚ Lyon, Franţa

Catedrala din Bourges, Franţa

Biserica din La Celle Dunoise, Franţa

Biserica din Digne, sudul Franţei

Biserica din Săo Paulo‚ Brazilia

Catedrala din Strasbourg, Franţa

Catedrala Sf. Marcu, Veneţia‚ Italia

[Legenda fotografiilor de la pagina 10]

Numele lui Iehova, aşa cum apare într-o mănăstire din Bordesholm‚ Germania;

pe o monedă germană datînd din 1635;

pe uşa unei biserici din Fehmarn‚ Germania;

şi pe o piatră funerară din 1845 din Harmannschlag, Austria.