Întrebări de la cititori
Uneori îi auzim pe fraţi vorbind despre venirea Regatului lui Dumnezeu pe pământ sau rugându-se pentru acest lucru. Este corectă această exprimare?
În sensul strict al cuvântului, acest mod de exprimare nu este scriptural. Regatul lui Dumnezeu este ceresc. Astfel, apostolul Pavel a putut scrie: „Domnul mă va scăpa de orice lucrare rea şi mă va păstra pentru împărăţia Lui cerească. A Lui să fie slava în vecii vecilor! Amin“. — 2 Timotei 4:18; Matei 13:44; 1 Corinteni 15:50.
Regatul a fost instaurat în cer în 1914 şi nu va fi niciodată transferat în paradisul pământesc restabilit sau în altă parte. Isus Cristos este Regele Regatului. Ca Rege, Isus are autoritate peste îngeri. De aceea, locul său potrivit de guvernare este la dreapta lui Dumnezeu, în ceruri. Creştinii unşi i se alătură ca regi şi preoţi în cer. — Efeseni 1:19-21; Apocalipsa 5:9, 10; 20:6.
Înseamnă deci că nu ar mai trebui să-i adresăm lui Dumnezeu cererile din Rugăciunea Domnului: „Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ“ (Matei 6:10)? Dimpotrivă, această rugăciune este potrivită şi este încă plină de sens.
Regatul lui Dumnezeu va mai acţiona în mod hotărâtor faţă de pământ, şi la aceasta ne gândim când ne rugăm şi folosim expresii similare celor din Rugăciunea Domnului. De exemplu, Daniel 2:44 profeţeşte că Regatul va ‘veni’ pentru a distruge toate naţiunile şi va prelua conducerea acestui pământ. Apocalipsa 21:2 vorbeşte despre Noul Ierusalim, care coboară din cer. Noul Ierusalim este constituit din cei 144 000 de creştini unşi, care vor fi mireasa lui Cristos. Ei sunt totodată comoştenitori cu Isus în Regat. Astfel, Apocalipsa 21:2 arată că ei îşi îndreaptă atenţia spre pământ, rezultatul fiind mari binecuvântări pentru omenirea fidelă. — Apocalipsa 21:3, 4.
Până la împlinirea acestor profeţii minunate şi a altora, este corect să ne rugăm lui Iehova Dumnezeu în armonie cu cuvintele lui Isus: „Vie împărăţia Ta“. Dar trebuie să reţinem că Regatul nu va veni pe planeta Pământ în sens literal. Guvernul Regatului îşi are reşedinţa în cer, nu pe pământ.
[Provenienţa ilustraţiei de la pagina 31]
Pământul: după o fotografie realizată de NASA