Cel mai neglijat artist al timpurilor noastre

„Natura este arta lui Dumnezeu.“ — Sir Thomas Browne, medic din secolul al XVII-lea.

LEONARDO DA VINCI, Rembrandt, van Gogh . . . Milioane de persoane cunosc aceste nume. Chiar dacă nu aţi văzut niciodată vreuna dintre picturile lor originale, ştiţi că este vorba despre nişte pictori renumiţi. Într-un fel, arta lor i-a făcut nemuritori.

Ei au imprimat pe canava un zâmbet enigmatic, un portret pătrunzător, o strălucire a frumuseţii creaţiei, picturi care şi astăzi stârnesc imaginaţia privitorului. Chiar dacă s-au scurs secole, ceea ce i-a fascinat pe ei ne fascinează şi pe noi.

Poate că nu suntem nici artişti, nici critici de artă, însă şi noi ne putem da seama când este vorba despre măiestrie artistică. Precum artistul a cărui operă o admirăm, şi noi posedăm un simţ al frumosului. Sensibilitatea noastră la culoare, la formă, la modele şi la lumină poate fi un lucru căruia nu îi acordăm în mod conştient o atenţie aparte, însă ea face parte din viaţă. În mod sigur ne place să ne decorăm interiorul casei cu obiecte sau cu tablouri care plac ochiului. Deşi gusturile diferă, majoritatea oamenilor au darul de a fi sensibili la frumos. Iar acest dar ne poate apropia şi mai mult de Creator.

Darul frumosului

Simţul frumosului este una dintre multele calităţi care îi deosebesc pe oameni de animale. În lucrarea Summa Artis — Historia General del Arte (Summa Artis — Istoria universală a artei) se subliniază faptul că „omul ar putea fi definit drept animalul care are simţul estetic“. Fiindcă ne deosebim de animale, noi vedem creaţia dintr-o perspectivă diferită. Apreciază oare câinele un splendid apus de soare?

Cine ne-a creat în acest fel? Biblia arată că „Dumnezeu a creat pe om după chipul Său, l-a creat după chipul lui Dumnezeu“ (Geneza 1:27). Prin aceasta ea nu vrea să spună că primii noştri părinţi arătau ca Dumnezeu. Mai degrabă, că Dumnezeu i-a înzestrat cu calităţi pe care le posedă el însuşi. Una dintre acestea constă în capacitatea de a aprecia frumosul.

Printr-un proces greu de înţeles, creierul uman percepe frumosul. Mai întâi, simţurile noastre îi transmit creierului informaţii detaliate despre sunete, mirosuri, culori şi aspecte ale lucrurilor care ne atrag atenţia. Frumosul însă înseamnă mai mult decât însumarea acestor impulsuri electrochimice care ne vorbesc îndeosebi despre ceea ce se petrece în jurul nostru. Noi nu vedem un copac, o floare sau o pasăre în acelaşi mod în care le vede un animal. Deşi aceste lucruri probabil că nu ne oferă imediat un avantaj concret, ele totuşi ne procură plăcere. Datorită creierului nostru ne putem da seama de valoarea lor estetică.

Această capacitate dă naştere la emoţii şi ne îmbogăţeşte viaţa. Maria, o spaniolă, păstrează vie în minte o seară de noiembrie de acum câţiva ani când, stând pe malul unui lac ascuns, privea apusul soarelui. „Cârduri-cârduri, cocorii se îndreptau spre mine, chemându-se unul pe altul. Mii de păsări zburau în stol, împăienjenind cerul de un roşu aprins. Ele migrează în fiecare an din Rusia şi din Scandinavia ca să se odihnească în acest loc din Spania. Imaginea era atât de minunată, încât mi-au dat lacrimile.“

De ce există darul frumosului?

Pentru mulţi oameni simţul frumosului indică cu claritate existenţa unui Creator iubitor, care doreşte ca cei care fac parte din creaţia sa inteligentă să se bucure de măiestria lui artistică. Cât este de logic să-i atribui unui Creator iubitor simţul frumosului şi câtă satisfacţie îţi aduce acest lucru! Biblia ne arată că „Dumnezeu este dragoste“, iar esenţa acesteia constă în faptul de a împărţi cu alţii (1 Ioan 4:8; Faptele 20:35). Iehova a găsit plăcere în faptul de a ne împărtăşi şi nouă din arta lui creatoare. Dacă o piesă muzicală nu ar fi niciodată audiată sau dacă o pictură nu ar fi niciodată văzută de alţii, frumuseţea lor ar fi zadarnică. Arta este creată pentru a fi împărtăşită cu alţii, astfel încât şi ei să se bucure de ea. Fără admiratori arta este searbădă.

Într-adevăr, Iehova a creat lucruri minunate cu un anumit scop — ca să le ofere şi altora, pentru ca şi aceştia să se bucure de ele. De fapt, locuinţa primilor noştri părinţi a fost un imens parc paradiziac numit Eden, ceea ce înseamnă „Plăcere“. Dumnezeu nu numai că a umplut pământul cu măiestrie artistică, dar i-a şi dat omenirii capacitatea de-a o percepe şi de-a o aprecia. Şi cât de multe frumuseţi sunt de văzut! După cum remarca Paul Davies, „uneori natura parcă «s-a întrecut pe sine» ca să producă un univers interesant şi roditor“. Cu siguranţă, noi găsim că universul este interesant şi roditor fiindcă Iehova „s-a întrecut pe sine“ şi ne-a creat cu capacitatea de a-l cerceta şi de a ne bucura de el.

Nu este surprinzător deci faptul că recunoaşterea frumuseţii din natură — şi dorinţa de a o imita — este un element specific tuturor culturilor, de la arta rupestră până la impresionism. Cu mii de ani în urmă, locuitorii din nordul Spaniei au reprezentat grafic forme de animale în peşterile de la Altamira, Cantabria. Cu peste un secol în urmă, pictorii impresionişti şi-au părăsit atelierele şi au încercat să obţină strălucirile de culoare ale unui câmp cu flori sau modelele schimbătoare ale luminii în apă. Chiar şi copiii mici sunt foarte atenţi cu lucrurile drăguţe. De fapt, multora dintre ei, atunci când li se dau creioane şi hârtie, le place să deseneze tot ceea ce le trece prin minte.

Azi, mulţi adulţi preferă să facă o fotografie care să le reamintească de o privelişte minunată care i-a impresionat. Însă chiar şi fără aparatul de fotografiat, mintea noastră îşi poate reaminti unele imagini deosebit de frumoase văzute poate cu zeci de ani în urmă. Cu siguranţă, Dumnezeu ne-a creat cu capacitatea de a ne bucura de locuinţa noastră pământească, pe care el a decorat-o într-un mod iscusit (Psalmul 115:16). Totuşi, există încă un motiv pentru care Dumnezeu ne-a înzestrat cu simţul frumosului.

‘Însuşirile lui se văd lămurit’

Adâncindu-ne aprecierea faţă de măiestria artistică revelată în natură, îl putem cunoaşte mai bine pe Creator, a cărui operă ne înconjoară. Cu o anumită ocazie Isus le-a spus discipolilor săi să privească cu atenţie florile de câmp din Galileea. „Uitaţi-vă cu atenţie cum cresc crinii de pe câmp: ei nici nu torc, nici nu ţes; totuşi vă spun că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia“, a spus el (Matei 6:28, 29). Frumuseţea unei neînsemnate flori de câmp ne poate reaminti faptul că Dumnezeu nu rămâne indiferent la necesităţile familiei umane.

Isus a mai spus că o persoană se poate judeca după „roadele“, sau lucrările, ei (Matei 7:16–20). Astfel, ne putem aştepta ca opera lui Dumnezeu să ne dezvăluie care este personalitatea sa. Care sunt unele dintre ‘însuşirile nevăzute ale Lui care se văd lămurit de la crearea lumii’? — Romani 1:20.

„Cât de multe sunt lucrările Tale, DOAMNE! Tu pe toate le-ai făcut cu înţelepciune“, a exclamat psalmistul (Psalmul 104:24). Înţelepciunea lui Dumnezeu poate fi remarcată chiar şi în culorile pe care le-a folosit ca să „picteze“ flora şi fauna terestră. „Culoarea procură multă plăcere spiritului şi ochilor“, afirmă Fabris şi Germani în cartea lor intitulată Colore, Disegno ed estetica nell’arte grafica (Culoarea — design şi estetică în arta grafică). Pretutindeni întâlnim culori armonioase sau contrastante, care încântă ochiul şi înalţă spiritul. Însă cele mai atrăgătoare pentru ochi sunt, probabil, acele efecte ale culorii produse prin irizare — reflectarea unor culori asemănătoare cu cele ale curcubeului — ceea ce constituie o mărturie evidentă a unui proiect înţelept.

Culorile irizante se întâlnesc îndeosebi la colibri.a Ce anume face ca penajul lor să fie atât de încântător? O treime din aripile lor unice, şi anume partea din vârf, descompune lumina soarelui în culorile curcubeului — aşa cum face o prismă. Denumirile populare ale păsărilor colibri, de exemplu rubin, safir şi smarald, vorbesc clar despre strălucirile de roşu, albastru şi verde care împodobesc aceste păsări asemănătoare unor giuvaeruri. „Care este rostul fermecătoarei gingăşii a acestor creaturi atrăgătoare?“, întreabă Sara Godwin în cartea sa intitulată Colibri. „Atât cât poate ştiinţa să pătrundă, această gingăşie nu are nici un rost pe pământ cu excepţia aceluia de a-l încânta pe privitor“, răspunde ea. Fără îndoială că nici un artist pământesc nu ar fi putut da naştere vreodată unei asemenea game de culori!

Putem remarca puterea lui Dumnezeu admirând o cascadă vijelioasă, mareele schimbătoare, talazurile furioase sau copacii falnici dintr-o pădure care se leagănă la o puternică rafală de vânt. Această măiestrie dinamică poate fi la fel de impresionantă ca şi o scenă liniştită. Cu o anumită ocazie, renumitul naturalist american John Muir a descris efectul pe care l-a avut o furtună asupra unui pâlc de arbori din Sierra Nevada (California):

„Deşi destul de tineri, ei erau înalţi de aproximativ 50 de metri, iar vârfurile lor mlădioase şi stufoase se legănau şi se răsuceau într-un extaz sălbatic. . . . Coroanele lor zvelte fâlfâiau întruna şi se răsuceau într-un torent pasionat, aplecându-se şi răsucindu-se înainte şi înapoi, o dată şi încă o dată, trasând combinaţii imaginare de curbe verticale şi orizontale“. Cuvintele scrise de psalmist cu mii de ani în urmă, „lăudaţi pe DOMNUL. . . vânturi aducătoare de furtună“, ne oferă o imagine a extraordinarei lui puteri. — Psalmul 148:7, 8.

La japonezi, de mult timp simbolul iubirii este o anumită pasăre. Este vorba despre cocorul japonez, ale cărui expresive dansuri de curtare sunt tot atât de graţioase ca şi un balet. Aceşti performeri înaripaţi sunt atât de preţuiţi, încât în Japonia ei sunt consideraţi un „monument deosebit al naturii“. Întrucât cocorii îşi aleg partenerul pe viaţă, iar durata vieţii lor este de 50 de ani sau chiar mai mult, japonezii îi consideră întruchiparea fidelităţii conjugale.

Ce s-ar putea spune despre iubirea lui Dumnezeu? Este demn de reţinut faptul că Biblia compară ocrotirea iubitoare a lui Iehova faţă de cei loiali lui cu cea a unei păsări-părinte care îşi acoperă puişorii cu aripile pentru a-i feri de stihiile naturii. Deuteronomul 32:11 vorbeşte despre vulturul care „îşi scutură cuibul, zboară deasupra puilor, îşi întinde aripile, îi ia şi-i poartă pe penele lui“. Vulturul-părinte face toate acestea ca să-şi încurajeze puiul să iasă din cuib şi să zboare. Deşi rareori cineva a văzut aceasta, există totuşi persoane care au relatat că au văzut vulturi care îşi ajutau puii purtându-i pe aripi. — Psalmul 17:8.

Dacă privim mai îndeaproape natura care ne înconjoară, observăm existenţa anumitor principii care dezvăluie trăsături ale personalităţii lui Dumnezeu.

Varietatea este condimentul vieţii

Diversitatea operei lui Dumnezeu este imediat sesizată. Varietatea de plante, păsări, animale şi insecte existente este uluitoare. Într-un singur hectar de pădure tropicală pot trăi 300 de specii de copaci şi 41 000 de specii de insecte; trei kilometri pătraţi pot adăposti 1 500 de specii de fluturi; iar un singur copac poate fi căminul a 150 de specii de gândaci! Şi aşa cum nu există doi oameni identici, acelaşi lucru se poate spune şi despre stejari sau tigri. Originalitatea, o calitate mult apreciată la artiştii pământeşti, constituie o parte intrinsecă a naturii.

Desigur, noi nu am atins decât în treacăt câteva aspecte ale artei naturii. Observând-o şi mai îndeaproape, putem discerne numeroase alte faţete ale personalităţii lui Dumnezeu. Dar, ca să putem face aceasta, este necesar să ne folosim sensibilitatea artistică cu care ne-a înzestrat Dumnezeu. Cum putem învăţa să apreciem şi mai mult arta Celui Mai Mare Artist din câţi există?

[Notă de subsol]

[Chenarul/Fotografia de la pagina 7]

Trebuie să ştim cine ne-a aşezat aici

Ronald Knox, un traducător al Bibliei, purta cândva o discuţie pe teme teologice cu cercetătorul John Scott Haldane. „Într-un univers în care există milioane de planete, a spus Haldane, nu vi se pare că, în mod inevitabil, viaţa ar fi trebuit să apară cel puţin pe una dintre ele?“

„Sir, a răspuns Knox, dacă Scotland Yard-ul ar găsi un cadavru în cufărul din cabina dumneavoastră, i-aţi spune: «Există milioane de cufere în lume. Cu siguranţă, în vreunul dintre ele trebuie să se afle un cadavru»? Eu cred că ei tot vor dori să ştie cine a pus cadavrul acolo.“ — The Little, Brown Book of Anecdotes.

Pe lângă faptul că ne satisfacem curiozitatea, mai există un motiv pentru care trebuie să ştim cine ne-a aşezat aici — în felul acesta îi putem acorda Acestuia respectul cuvenit. Cum ar reacţiona un artist talentat dacă un critic arogant i-ar descrie opera ca fiind nimic altceva decât un simplu accident într-un magazin de vopsele? În mod asemănător, ce altă umilire mai mare ar putea exista pentru Creator decât aceea de a-i atribui şansei oarbe măiestria artistică existentă în univers?

[Provenienţa fotografiei]

Cu amabilitatea ROE/Anglo-Australian Observatory, foto David Malin

[Legenda fotografiilor de la pagina 8]

Cocori în zbor

Picturi din grotele din Altamira, Spania

[Legenda fotografiilor de la pagina 9]

Delfinii, colibrii şi cascadele, toate dezvăluie trăsături ale personalităţii Marelui Artist.

[Provenienţa fotografiilor]

Foto: Godo

G.C. Kelley, Tucson, AZ

Foto: Godo