„Cine este cu adevărat administratorul fidel, administratorul prevăzător?“

„Cine este cu adevărat administratorul fidel, administratorul prevăzător pe care stăpînul său l-a numit peste grupul servitorilor săi?“ — Luca 12:42.

1. Cît de veche este întrebarea care este în faţa noastră? Ce pierd aceia care nu găsesc răspunsul?

ÎNTREBAREA aceasta este acum veche de peste 1 900 de ani. Multe sute de mii de oameni cred astăzi că au găsit răspunsul la ea. Cei care nu găsesc răspunsul pierd posibilitatea de a se bucura de binefaceri strîns legate de viitorul lor etern. Întrebarea este aceasta: „Cine este cu adevărat administratorul fidel, administratorul prevăzător, pe care stăpînul său l-a numit peste grupul servitorilor săi, ca să le dea măsura lor de hrană la timpul potrivit?“ — Luca 12:42.

2. a) Cînd a fost ridicată întrebarea aceasta pentru prima oară? De cine? b) Cui ar trebui să-i trezească un mare interes această întrebare? De ce?

² Întrebarea a fost ridicată pentru prima dată în Orientul Mijlociu, mai precis în Israel. Era în anul 32 era noastră, între sărbătoarea israelită a corturilor, care avea loc toamna, şi sărbătoarea Dedicaţiei templului reconstruit, din Ierusalim, care avea loc la începutul iernii. Bărbatul care a ridicat această întrebare constituie obiectul unor vii controverse în întreaga lume. Numele său este Isus Cristos. Întrebarea lui s-ar cuveni, aşadar, să trezească un interes deosebit mai ales la religiile aşa-zis creştine, întrucît acestea vorbesc despre Isus ca despre „Domnul“ lor şi pretind că ele îi regrupează pe toţi discipolii săi.

3, 4. a) În ce îşi puseseră nădejdea ascultătorii lui Isus? De aceea cu privire la ce le-a spus el să nu le fie teamă? b) Care sînt cele două ilustraţii pe care le dă Isus cu privire la necesitatea ca ei să continue să vegheze?

³ Potrivit relatării biblice, această întrebare examinatoare a fost ridicată ca răspuns la o altă întrebare şi era adresată unor persoane care îşi puseseră nădejdea în cea mai mare guvernare care a fost stabilită vreodată pe pămînt, anume regatul Creatorului cerului şi pămîntului, „regatul lui Dumnezeu.“ Iată de ce Isus le-a spus în prealabil ascultătorilor săi israeliţi: „Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a considerat potrivit să vă dea regatul. Vindeţi lucrurile oare vă aparţin şi daţi daruri de îndurare. Faceţi-vă pungi care nu se uzează, o comoară inepuizabilă în ceruri, unde nu se apropie hoţul şi nu le roade nici molia. Căci acolo unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră.“

⁴ „Rinichii să vă fie încinşi şi lămpile voastre aprinse şi voi înşivă să fiţi asemenea unor oameni care aşteaptă pe stăpînul lor cînd el se va întoarce de la nuntă, aşa încît, la sosirea lui, cînd el va bate, ei să poată să-i deschidă imediat. Fericiţi sînt acei sclavi pe care stăpînul, la sosirea lui, îi găseşte veghind! Adevărat vă spun, el se va încinge şi îi va face să se aşeze la masă, se va apropia şi îi va servi. Iar dacă va sosi la a doua strajă sau chiar la a treia şi îi va găsi astfel, fericiţi vor fi ei! Dar să ştiţi că dacă stăpînul casei ar şti la ce oră vine hoţul, el ar continua să aştepte şi nu ar lăsa să i se spargă casa. Şi voi, la fel, fiţi gata, căci Fiul Omului vine la o oră la care nu vă gîndiţi.“ — Luca 12:32–40.

5. a) Cum numeşte Petru cuvintele din acest loc ale lui Isus? Cum poate fi considerat răspunsul lui Isus? b) Ţinînd cont de întrebarea lui Petru, ce ne-am putea întreba în legătură cu cuvintele pe care le-a rostit Isus după aceea?

⁵ Apostolul Petru a numit „parabolă“ cele spuse aici de Isus. În acest sens, relatarea lui Luca spune în continuare: „Petru a spus: ‘Doamne, pentru noi spui parabola aceasta sau pentru alţii?’“ (Luca 12:41, Revised Standard Version şi alte traduceri). Astfel, în mod logic, ceea ce avea să spună Isus ca răspuns trebuie să fie considerat o parabolă care urma să ilustreze anumite realităţi din viitor. În realitate, răspunsul lui Isus din Luca 12:42–44 urma să facă parte din parabola „administratorului înţelept şi fidel“ (RVS). Examinînd această parabolă, să păstrăm în minte întrebarea lui Petru, care se aplică şi la parabola pe care Isus o adaugă în continuare, şi anume: „Doamne, pentru noi spui această parabolă sau pentru alţii?“ (Luca 12:41, New International Version; The Living Bible). Prin urmare, noi întrebăm: „Această parabolă a „administratorului“ se aplică oare unei clase, clasa desemnată prin ‘noi,’ a celor doisprezece apostoli ai lui Isus Cristos, sau se aplică la oricare dintre cei care ascultau atunci pe Isus, iar azi la oricine citeşte parabola lui Isus, indifirent de legăturile sale religioase înăuntrul sau înafara Creştinătăţii? Parabola face oare referinţă la o clasă sau la un individ?

„STĂPÎNUL SĂU“

6. Prin ce parabolă a răspuns Isus la întrebarea lui Petru?

⁶ Isus nu a răspuns în mod direct la întrebarea lui Petru cu privire la „parabola“ precedentă ci i-a oferit drept răspuns o altă parabolă, spunînd: „Cine este cu adevărat administratorul fidel, administratorul prevăzător, pe care stăpînul său l-a numit peste grupul servitorilor săi, ca să le dea măsura lor de hrană la timpul potrivit? Fericit este acel sclav, dacă stăpînul său la sosire îl găseşte făcînd aşa! Adevărat vă spun că el îl va numi peste toată avuţia sa.“ — Luca 12:42–44, New World Translation.

7. Pe cine reprezintă stăpînul administratorului? Ce atitudine trebuie deci să menţină cei care au de-a face cu acest „stăpîn,“ pe parcursul „încheierii sistemului de lucruri“?

⁷ Nimeni nu va contesta că „stăpînul“ administratorului fidel îl reprezintă pe însuşi autorul parabolei, Domnul Isus Cristos. În parabola care a generat întrebarea lui Petru, Isus s-a reprezentat pe sine însuşi în calitate de mire care, datorită festivităţilor nunţii, se întoarce acasă la o oră incertă din noapte, sau aproape spre dimineaţă (Luca 12:35–45). Este sigur, deci, că cei incluşi în împlinirea parabolei lui Isus trebuie să conţinue să vegheze, mai ales în timpul ‘încheierii sistemului de lucruri.’ — Matei 24:3.

8. De cînd a fost pus Isus Cristos ca „stăpîn“ peste un „grup de servitori“? Cum îi descrie Apocalipsul 7:1–8?

⁸ În cazul acestei parabole a administratorului, ‘stăpînul are un grup de servitori,’ printre care se află şi administratorul însuşi. Aceasta se armonizează cu faptul că autorul parabolei, Domnul Isus Cristos, are, în sens spiritual, o casă. În acest sens, în Evrei 3:4–6 este scris: „Cel care a clădit toate lucrurile este Dumnezeu. Iar Moise a fost fidel în toată casa lui ca servitor, ca mărturie a lucrurilor care trebuia să fie anunţate mai departe, dar Cristos a fost fidel peste casa lui ca Fiu.“ Profetul Moise a fost pus peste casa celor 12 triburi ale lui Israel, la începuturile acestei naţiuni. Isus Cristos, în calitate de Mai marele Moise, a fost pus peste casa Israelului spiritual, de la Sărbătoarea Zilei a cincizecea a anului 33 e.n., pînă acum. Apocalipsul 7:1–8 dezvăluie faptul că această „casă“ este alcătuită din 144 000 de israeliţi spirituali, repartizaţi în 12 triburi de cîte 12 000 fiecare. Aceasta este o „casă“ alcătuită de fii spirituali ai lui Dumnezeu, asemenea cu însuşi capul lor, Isus Cristos. Aceştia formează în ansamblu „turma mică,“ turma căreia, aşa cum a spus Isus, Iehova Dumnezeu, Tatăl ceresc, a considerat potrivit să îi dea regatul ceresc. — Deuteronomul 18:15–18; Luca 12:32; Faptele 3:19–23.

9. Dacă se susţine că „administratorul“ reprezintă un anume creştin individual, numit în primul secol al erei noastre, ce dificultate avem de înfruntat cu privire la data fixată a sosirii stăpînului?

⁹ Aşadar, cei 144 000 de fii spirituali ai lui Dumnezeu alcătuiesc „grupul servitorilor“ peste care Stăpînul, Domnul Isus Cristos, l-a numit pe „administratorul“ din parabolă. Identitatea „administratorului“ din parabolă (greceşte oikonómos; în ebraică so-khen’, Delitsch translation) este încă o chestiune de controversă printre mulţi dintre cei care se declară creştini. Dacă am spune că „administratorul“ îl reprezintă pe orice creştin, în mod individual, ajungem în nişte dificultăţi de nedepăşit. De exemplu, parabola indică faptul că stăpînul administratorului pleacă într-o anumită zi, şi după o absenţă nedeterminată se întoarce acasă la o oră care nu este specificată. În primul secol al erei noastre nu se putea fixa o oră precisă, pentru că pe atunci oamenii nu dispuneau de mijloacele moderne cum ar fi telefonul, radio-comunicaţiile şi mijloacele de călătorie rapidă cu orar fixat.

10. Ce dificultăţi se ridică cu privire la vîrstă dacă s-ar admite că „administratorul“ reprezintă un singur creştin, privat ca persoană individuală?

¹⁰ Potrivit cuvintelor lui Isus, „administratorul“ a fost numit peste „grupul servitorilor,“ înainte ca stăpînul său să plece în călătoria sa. În mod corespunzător, întrucît stăpînul administratorului îl reprezenta pe Domnul Isus Cristos, „administratorul“ său a fost numit înainte de plecarea sa, care a avut loc prin întoarcerea lui în cer, cu zece zile înainte de Sărbătoarea iudaică a Zilei a cincizecea, anul 33 e.n. La data reîntoarcerii stăpînului său, „administratorul“ trebuie să fie în viaţă şi fidel în responsabilitatea în care a fost numit. Acum sînt deja nouăsprezece secole de cînd Domnul Isus Cristos a plecat în casa Tatălui său ceresc. Aşadar dacă cineva suştine că „administratorul“ din parabolă reprezintă pe un creştin individual din adevărata adunare creştină, cum ar putea să fie el încă în viaţă astăzi, după ce a fost numit de Isus Cristos în anul 33 al primului secol al erei noastre? Nici un om nu a trăit vreodată atît de mult, nici chiar faimosul Metusala. — Geneza 5:27.

11. În loc de o persoană creştină individuală, ce reprezintă aşadar „administratorul“? Ce dovezi scripturale există pentru a sprijini acest punct de vedere?

¹¹ Logica, sprijinită de exemple similare din Scripturi, clarifică faptul că „administratorul“ (oikonómos) reprezintă o clasă, un grup colectiv, care corespunde unei persoane juridice morale, asemenea unei societăţi care este recunoscută de legea unei ţări. De exemplu, Iehova Dumnezeu a numit întreaga naţiune a anticului Israel „servul meu pe care l-am ales“ (Isaia 43:10). În acelaşi fel, „administratorul“ reprezintă „turma mică“ a israeliţilor spirituali, întregul corp al discipolilor dedicaţi şi botezaţi ai „stăpînului,“ Isus Cristos, care au fost născuţi de spiritul lui Dumnezeu pentru a primi moştenirea cerească împreună cu „stăpînul“ lor, glorificatul Isus Cristos. Acest „administrator“ colectiv era viu şi apt să fie numit de către „stăpînul“ alfat pe punctul de a pleca, iar astăzi o rămăşiţă a clasei „administratorului“ este încă pe pămînt, dovedindu-se fidelă faţă de Stăpînul Isus Cristos. Întrucît fiecare membru al acestei clase este fidel şi prevăzător, întreaga clasă este la fel.

12. Care era scopul numirii „administratorului“ peste „grupul de servitori“? Demonstrează oare faptele dacă acest scop a fost îndeplinit de clasa „administratorului“?

¹² În parabolă, „administratorul“ a fost numit peste „grupul servitorilor“ stăpînului, cu scopul de a „continua să le dea măsura de hrană la timpul potrivit“ (Luca 12:42). Pînă în prezent acest scop a fost îndeplinit de către clasa „administratorului“ colectiv. Aşa a fost situaţia în primul secol, în zilele celor doisprezece apostoli ai lui Isus Cristos, pînă la moartea ultimului apostol, Ioan, care, în jurul anului 98 şi-a redactat ultima sa contribuţie la Sfintele Scripturi (Ioan 21:20–23). În prezent, în timpul „încheierii acestui sistem de lucruri,“ care a început odată cu dramaticul an 1914, trebuie să fie în mod deosebit „timpul potrivit“ pentru ca „măsura de hrană“ necesară să fie distribuită ‘grupului de servitori,’ şi chiar aşa s-a dovedit a fi. Rămăşiţa clasei „administratorului“ s-a dovedit a fi fidelă în acest sens. — Matei 24:3–14.

13. Ce intenţie are Domnul Isus Cristos la întoarcerea sa în ce priveşte clasa „administratorului“? Ce a făcut între timp această clasă?

¹³ Aceasta coincide cu faptul că, la sfîrşitul „timpurilor păgînilor,“ în anul 1914, Domnul Isus Cristos a primit puterea regală, alături de Tatăl său ceresc, obţinînd astfel, în sfîrşit, ceea ce plecase să caute (Luca 19:12). El putea astfel să se întoarcă în mod invizibil, sub formă spirituală, cu întenţia de a care socoteală „administratorului“ său. Pînă la această tragere la răspundere, distribuirea acestei ‘măsuri de hrană la vremea potrivită’ nu era o sarcină uşoară. Dar membrii clasei „administratorului“ au lucrat împreună la distribuirea „hranei“ spirituale, unii altora, în mod progresiv, în timp ce Iehova Dumnezeu chema încă şi alte persoane ca să devină moştenitori ai Regatului, membri ai „turmei mici.“

NUMIT „PESTE TOATĂ AVUŢIA SA“

14. De ce urmează să fie un timp fericit pentru „administrator“ atunci cînd stăpînul său se întoarce şi-l găseşte făcîndu-şi datoria sa de sclav?

¹⁴ În această parabolă a „administratorului“ fidel şi prevăzător, Stăpînul, Domnul Isus Cristos, vorbeşte despre acesta ca despre un „sclav,“ spunînd: „Fericit este sclavul acesta, dacă stăpînul său la sosire îl găseşte făcînd aşa!“ De ce? Isus spune: „Adevărat vă spun că el îl va numi peste toată avuţia sa.“ — Luca 12:43, 44.

15. De ce numirea ‘administratorului peste toată avuţia stăpînului’ urmează să fie o experienţă plină de fericire pentru el?

¹⁵ Aceasta înseamnă că, drept răsplată pentru că s-a dovedit fidel şi prevăzător şi pentru că s-a menţinut treaz în mod statornic în aşteptarea întoarcerii stăpînului, „sclavul“ primeşte o responsabilitate mai mare decît cea de „administrator.“ Lucrul acesta este posibil. Cum aşa? Pentru că stăpînul şi-a încununat cu succes călătoria sa şi s-a întors cu mai mult decît avea atunci cînd plecase. Avuţia sa s-a mărit, aşa că avea mai multe peste care să-l numească pe „administratorul“ său fidel. Continuarea serviciului de „administrator“ avea să însemne pentru acesta un serviciu de mai înaltă calitate. Însuşi stăpînul acestuia s-a întors într-o mai mare calitate decît aceea pe care o avusese atunci cînd plecase pentru a-şi îndeplini misiunea. Acest lucru s-a dovedit valabil în împlinirea modernă a parabolei, în ceea ce priveşte rămăşiţa clasei „administratorului“ şi Stăpînul său, glorificatul Isus Cristos.

16. Ce cuvinte ale lui Isus, rostite la puţin timp după parabolă, arată că el a dat această parabolă a „administratorului“ într-un timp de foc?

¹⁶ Cum putem noi atesta că acesta este timpul potrivit pentru ca rămăşiţa clasei „administratorului“ să fie numită peste „avuţia“ sporită sau interesele sporite ale Stăpînului? Ei bine, cu cîteva versete după această parabolă, Isus a spus: „Am venit să aprind un foc pe pămînt şi ce am mai mult de dorit decît să fie deja aprins?“ (Luca 12:49). Acest limbaj figurat este în armonie cu ceea ce profeţise Ioan Botezătorul cu privire la Isus, cu cîteva luni înainte. Printre altele Ioan spusese: „Acela vă va boteza cu spiritul sfînt şi cu foc. El are în mînă lopata de vînturat [ca să separe grîul de pleavă] şi el îşi va curăţi complet aria de treierat, îşi va strînge grîul în magazie, iar pleava o va arde cu un foc ce nu se poate stinge.“ — Matei 3:11, 12.

17. Cine dintre contemporanii lui Isus urma să treacă prin focul unor severe dificultăţi? Cu ce catastrofă avea să culmineze acest fapt?

¹⁷ Acele cuvinte profetice prevesteau sfîrşitul, ca prin foc, al sistemului de lucruri iudaic. Iudeii necreştini urmau să treacă, la fel ca pleava, prin focul unor severe dificultăţi care aveau să se sfîrşească prin nimicirea Ierusalimului şi prin împrăştierea iudeilor din Palestina în lumea întreagă. Această sarcină şi-au asumat-o legiunile romane în anul 70 e.n.

18, 19. a) Ce ilustraţie a dat Isus în profeţia sa despre „semnul“ „încheierii sistemului de lucruri,“ care corespunde cu parabola „administratorului“? b) S-au dovedit fideli şi prevăzători membrii acestei clase în timpul încheierii sistemului iudeu din Palestina? Cum s-a comportat rămăşiţa acestei clase în timpul „încheierii“ prezente a „sistemului de lucruri“?

¹⁸ Cu 37 de ani înainte ca această „pleavă“ simbolică să fie arsă în anul 70 e.n. într-un foc de nestins, Isus Cristos a dat profeţia sa despre „semnul“ „încheierii [ca prin foc] a sistemului de lucruri“ precum şi semnul „prezenţei“ sale invizibile în spirit. Cam pe la mijlocul acestei profeţii el s-a referit la un „sclav fidel şi prevăzător“ care va fi activ pe pămînt atunci cînd sistemul mondial de lucruri se va apropia de sfîrşit. Observaţiile lui Isus cu privire la acest „sclav“ sînt foarte asemănătoare cu cele referitoare la „administratorul fidel, administratorul prevăzător.“ În mod evident ele se aplică aceleiaşi clase, dar termenul „administrator“ precizează tipul de lucrare pe care o exercită „sclavul.“

¹⁹ Să reţinem descrierea lui Isus: „Cine este în realitate sclavul fidel şi prevăzător pe care l-a numit stăpînul său peste slujitorii săi, ca să le dea hrana lor la vremea potrivită? Fericit este sclavul acela dacă stăpînul său, la sosire, îl va găsi făcînd aşa! Adevărat vă spun: El îl va numi peste toată avuţia sa“ (Matei 24:45–47). Membrii clasei „sclavului fidel şi prevăzător“ sau ai clasei „administratorului“ au servit cu asiduitate pînă la sfîrşitul sistemului de lucruri iudaic în anul 70 e.n. Membrii rămăşiţei clasei „sclavului“ sau ai clasei „administratorului“ s-au dovedit a fi fideli şi prevăzători în decursul „încheierii“ moderne a „sistemului de lucruri,“ începînd din anul 1914 e.n.

20. Ascultarea de care cuvinte ale lui Isus ne permite să recunoaştem astăzi rămăşiţa clasei „administratorului“?

²⁰ Astăzi rămăşiţa clasei „administratorului“ este uşor de identificat, căci ea se conformează cuvintelor lui Isus spuse acelora care aveau să formeze parte iniţială a clasei „administratorului.“ De pe muntele Măslinilor, cu puţin înainte de înălţarea sa la cer, Isus le-a spus: „Voi veţi primi putere cînd spiritul sfînt va veni asupra voastră şi îmi veţi fi martori atît în Ierusalim cît şi în toată Iudeea, în Samaria şi pînă în cele mai îndepărtate părţi ale pămîntului“ (Faptele 1:8). Pentru a fi martori ai Domnului Isus Cristos, aceşti discipoli iudei trebuia să fie în acelaşi timp martori ai Dumnezeului şi Tatălui său Iehova. Ei nu au încetat niciodată să fie martori ai lui Iehova!

21. Ai cui martori erau acei discipoli iudei, prin naşterea lor? Cînd au devenit ei membrii iniţiali ai clasei „administratorului“?

²¹ Acei discipoli iudei trebuia să fie martori ai lui Iehova, pentru că ei aparţineau prin naştere naţiunii căreia Dumnezeu îi spusese pe vremea strămoşilor lor „‘Voi sînteţi martorii mei,’ este declaraţia lui Iehova, ‘chiar servul meu pe care l-am ales ... Voi sînteţi martorii mei’ este declaraţia lui Iehova, ‘şi eu sînt Dumnezeu’“ (Isaia 43:10–12). În felul acesta, acei martori iudei ai lui Iehova urmau acum să devină totodată şi martori ai Fiului său Isus Cristos. La sărbătoarea Zilei a Cincizecea, zece zile după înălţarea la cer, ei au fost botezaţi cu spiritul sfînt şi în felul acesta ei au fost investiţi de către Stăpînul lor glorificat. Isus Cristos, peste „grupul servitorilor săi,“ ca să le dea hrană spirituală. În acest mod ei au devenit cei dintîi membri ai „administratorului“ colectiv. Ei au dat un excelent punct de pornire acestei clase.

22. Clasa „administratorului“ este în mod special un popor pentru al cui nume? Cum a fost subliniat acest lucru la o întrunire specială din Ierusalim, cu puţin timp după anul 36 e.n.?

²² Această clasă a „administratorului“ este un popor pentru numele lui Iehova. Faptul acesta a fost subliniat la puţin timp după anul 36 e.n., la o întrunire specială a apostolilor şi bătrînilor din adunarea din Ierusalim. Cu această ocazie, Iacob, fratele vitreg al lui Isus Cristos, a spus: „Simeon [adică apostolul Simon Petru] a relatat despre modul cum Dumnezeu şi-a îndreptat pentru prima dată atenţia asupra naţiunilor [păgînii necircumcişi] ca să-şi ia din mijlocul lor un popor pentru numele său.“ — Faptele 15:1–14.

23. De la obligaţia de a fi ai cui martori nu se pot sustrage cei din rămăşiţa clasei „administratorului,“ la această „încheiere a sistemului de lucruri“? Al cui nume este chemat asupra lor?

²³ Aceşti neiudei au devenit şi ei o parte a clasei „administratorului“ din primul secol. Prin urmare, această clasă era poporul uns pentru numele lui Dumnezeu, nume care este Iehova, iar acest nume al lui Dumnezeu, Iehova, era chemat asupra lor. Ei nu se puteau sustrage de la obligaţia de a fi martori ai săi. Acest lucru este valabil şi în cazul rămăşiţei clasei „administratorului“ de azi, cînd semnul care a devenit vizibil din anul 1914 arată că stăpînul reîntors al clasei „administratorului“ este prezent şi că „încheierea acestui sistem de lucruri“ este gata să-şi atingă punctul culminant în Har-Maghedon. — Matei 24:3.

Ca recapitulare a acestui articol despre „administratorul fidel,“ cum aţi răspunde la următoarele întrebări?

◼ Cine este „stăpînul administratorului fidel“ din parabola lui Isus?

◼ Cine este „administratorul fidel“?

◼ Cine formează „grupul servitorilor săi“?

◼ După Evrei 3:16, care este „casa“ peste care este pus Cristos?

◼ De ce nu este posibil ca „administratorul fidel“ să fie o persoană individuală?

◼ Este „administratorul fidel“ unul şi acelaşi cu „sclavul fidel şi prevăzător“?

◼ În fruntea cărei lucrări se află clasa „administratorului fidel“ fapt care face posibilă identificarea acestei clase astăzi?

[Legenda ilustraţiei de la pagina 10]

„Atunci Petru a spus: ‘Doamne, pentru noi ai spus această ilustraţie, sau pentru toţi?’ Iar Domnul a spus: ‘Cine este cu adevărat administratorul fidel şi prevăzător?’“ — Luca 12:41–42.