Când Iosif şi Maria au ajuns la Betleem, oraşul era plin de oameni. Mulţi sosiseră înaintea lor pentru a fi înregistraţi, astfel că în camera de găzduire nu mai era niciun loc.b De aceea, ei au fost nevoiţi să înnopteze într-un grajd. Cât de îngrijorat trebuie să fi fost Iosif când pe soţia lui au cuprins-o durerile cumplite ale naşterii, dureri pe care nu le mai simţise niciodată. Şi tocmai într-un astfel de loc!

Orice femeie care a născut poate înţelege prin ce trecea Maria. Iehova prezisese cu aproximativ 4 000 de ani mai înainte că, din cauza păcatului moştenit, toate femeile aveau să aducă pe lume copii în dureri (Geneza 3:16). Nimic nu lasă să se înţeleagă că Maria ar fi fost o excepţie. Relatarea lui Luca prezintă cu discreţie acest episod, spunând simplu: Ea „l-a născut pe fiul ei, întâiul născut“ (Luca 2:7). Da, atunci a venit pe lume „întâiul născut“ al Mariei, primul dintre copiii ei, cel puţin şapte la număr (Marcu 6:3). Acesta însă avea să fie cu totul deosebit. El nu era doar întâiul născut al Mariei, ci întâiul născut al lui Iehova, „întâiul născut din toată creaţia“, Fiul unic-născut al lui Dumnezeu (Coloseni 1:15).

Luca adaugă acum un detaliu bine cunoscut: „L-a înfăşat şi l-a culcat într-o iesle“ (Luca 2:7). Punerile în scenă, machetele şi picturile înfăţişând naşterea lui Isus prezintă acest episod într-o manieră idilică. Dar să ne gândim cum au stat lucrurile în realitate. Familia se adăpostea într-un grajd, un loc care nici atunci şi nici acum nu se caracterizează prin aer bun şi condiţii de igienă, iar ieslea este un jgheab în care se dă de mâncare vitelor. Într-adevăr, ce părinţi ar alege un asemenea loc pentru naşterea copilului lor dacă ar exista altă posibilitate? Majoritatea părinţilor vor ce este mai bun pentru copiii lor. Cu cât mai mult doreau Maria şi Iosif să-i ofere tot ce era mai bun Fiului lui Dumnezeu!

Cu toate acestea, ei nu s-au lăsat descurajaţi de situaţia în care se aflau, ci au făcut tot ce le-a stat în putinţă cu lucrurile de care dispuneau. Să remarcăm, de pildă, că însăşi Maria s-a îngrijit de copilaş: l-a înfăşat şi l-a pus cu grijă în iesle ca să doarmă, asigurându-se că îi este cald şi bine. Maria nu s-a lăsat copleşită de îngrijorare şi nu a permis ca împrejurările să o împiedice să facă tot ce putea. Amândoi ştiau că cel mai important lucru pe care îl puteau face pentru copil era să-i poarte de grijă pe plan spiritual (Deuteronomul 6:6–8). Astăzi, în această lume care nu pune preţ pe valorile spirituale, părinţii înţelepţi acordă prioritate aceluiaşi lucru când îşi cresc copiii.