Curăţă din nou templul

Isus şi discipolii săi au petrecut trei nopţi în Betania după ce au sosit din Ierihon. Luni, 10 nisan, ei pornesc dis-de-dimineaţă spre Ierusalim. Lui Isus i se face foame şi, zărind un smochin, se duce spre el ca să vadă dacă are fructe.

Este sfârşitul lui martie, iar smochinele se coc abia în iunie. Totuşi, pomul a înfrunzit mai devreme decât de obicei. Prin urmare, Isus crede că s-ar putea să găsească în el smochine timpurii. Însă nu găseşte niciuna. Întrucât smochinul are frunze, o persoană ar putea fi indusă în eroare, gândindu-se că acesta are şi fructe. Atunci Isus spune: „Nimeni să nu mai mănânce rod din tine vreodată!” (Marcu 11:14). Smochinul începe imediat să se usuce. Semnificaţia acestui lucru va fi înţeleasă dimineaţa următoare.

Isus şi discipolii săi ajung în scurt timp la Ierusalim. Isus merge la templu, unde, în după-amiaza zilei precedente, s-a uitat cu atenţie la toate lucrurile de acolo. Astăzi, el nu doar inspectează templul, ci şi face din nou ce a făcut cu trei ani în urmă, la Paştele din 30 e.n. (Ioan 2:14-16). Isus îi aruncă afară pe ‘cei care vând şi cumpără în templu’ şi răstoarnă ‘mesele schimbătorilor de bani şi băncile celor care vând porumbei’ (Marcu 11:15). El nici măcar nu-i lasă pe cei care transportă lucruri în altă parte a oraşului să treacă prin curtea templului pentru a scurta drumul.

De ce acţionează Isus cu fermitate împotriva schimbătorilor de bani şi a negustorilor de animale din templu? El spune: „Nu este scris: «Casa mea se va numi casă de rugăciune pentru toate naţiunile»? Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tâlhari” (Marcu 11:17). El îi numeşte pe aceşti oameni tâlhari pentru că cer preţuri exorbitante de la cei care trebuie să cumpere animale pentru jertfe. Isus consideră că ceea ce fac ei este o formă de extorcare, sau tâlhărie.

Desigur, preoţii principali, scribii şi oamenii de vază ai poporului aud ce face Isus şi sunt şi mai hotărâţi să-l ucidă. Însă nu ştiu cum să-şi ducă planul la îndeplinire deoarece oamenii se adună în jurul lui Isus ca să-l asculte.

La sărbătoarea Paştelui sunt prezenţi nu doar evrei, ci şi prozeliţi, oameni convertiţi la iudaism. Printre ei sunt şi greci, care au venit să se închine la templu cu această ocazie. Ei se apropie de Filip, poate datorită numelui său grecesc, şi cer să-l vadă pe Isus. Probabil că Filip nu ştie dacă o astfel de întrevedere este potrivită şi se sfătuieşte cu Andrei. Cei doi îi vorbesc despre această chestiune lui Isus, care se pare că este încă la templu.

Isus ştie că va muri peste câteva zile, prin urmare, nu este momentul să le satisfacă oamenilor curiozitatea sau să caute popularitate. El le răspunde celor doi apostoli printr-o ilustrare: „A venit ceasul ca Fiul omului să fie glorificat. Foarte adevărat vă spun: Dacă un bob de grâu nu cade în pământ şi nu moare, el rămâne doar un bob. Dar, dacă moare, dă mult rod” (Ioan 12:23, 24).

Un bob de grâu ar putea părea lipsit de valoare. Însă, dacă este pus în pământ şi „moare” în sensul că nu mai este o sămânţă, ci încolţeşte, el poate deveni după un timp un spic de grâu cu multe boabe. În mod asemănător, omul perfect Isus este unul singur. Însă, rămânându-i fidel lui Dumnezeu până la moarte, Isus va deveni mijlocul prin care mulţi oameni cu spirit de sacrificiu asemenea lui vor putea dobândi viaţă veşnică. Astfel, Isus spune: „Cine îşi iubeşte sufletul îl distruge, dar cine îşi urăşte sufletul în această lume îl va ocroti pentru viaţa veşnică” (Ioan 12:25).

Isus nu se gândeşte doar la el, deoarece spune: „Dacă cineva vrea să-mi slujească, să mă urmeze şi, unde sunt eu, acolo va fi şi slujitorul meu. Dacă cineva vrea să-mi slujească, Tatăl îl va onora” (Ioan 12:26). Ce răsplată extraordinară! Cei onoraţi de Tatăl vor fi coregenţi cu Isus în Regat.

Gândindu-se la suferinţa pe care o va îndura şi la moartea chinuitoare ce-l aşteaptă, Isus zice: „Acum sufletul îmi este tulburat. Şi ce voi spune? Tată, salvează-mă de ceasul acesta!”. Însă Isus nu vrea să se sustragă de la împlinirea voinţei lui Dumnezeu. El adaugă: „Totuşi, pentru aceasta am venit la ceasul acesta” (Ioan 12:27). Isus acceptă tot ce implică scopul lui Dumnezeu, inclusiv să-şi dea viaţa ca jertfă.