Este completă Biblia mea?
O ediţie a Bibliei numai atunci este completă dacă ea corespunde cît mai exact posibil cu manuscrisele originale şi cuprinde, prin urmare, tot ceea ce „este inspirat de Dumnezeu şi de folos pentru învăţătură, pentru mustrare, pentru rectificarea lucrurilor, pentru educare în dreptate“. 2 Tim. 3:16. Dar tu te poţi întreba: „Cum pot eu şti dacă Biblia mea corespunde acestor condiţii?“
După cum probabil ai constatat, mai multe traduceri de Biblie conţin aşa numitele cărţi „deuterocanonice“ sau „apocrife“, cum sînt Tobit. Iudita, Inţelepciunea, Eclesiasticul, Baruc şi cartea I şi a II-a a Macabeilor. Inseamnă că aceste ediţii a Bibliei sînt complete, pe cînd traducerile din care lipsesc cărţile deuterocanonice sînt Incomplete? Dacă într-adevăr asemenea cărţi ar face parte dintre Scripturile inspirate, atunci o ediţie de Biblie din care ele ar lipsi ar fi incompletă? Dar aparţin ele oare Scripturilor inspirate?
Există dovezi fără echivoc că aceste cărţi apocrife nu erau recunoscute ca parte a Scripturilor inspirate pe timpul întemeierii adunării creştine. Pe atunci canunul Scripturilor ebraice era stabilit deja şi nu conţinea nici o carte apocrifă. Istoricul iudeu Iosephus care a trăit în primul secol, a scris: „La noi nu există o sumedenie de cărţi care să difere una de altă sau care să se contrazică una pe alta, ci există doar 22 (echivalentul celor 39 de cărţi ale Scripturilor ebraice conform împărţirii actuale), care descriu trecutul întreg şi ele sînt pe drept considerate ca divine“. El şi-a exprimat cunoştinţa sa despre existenţa cărţilor apocrife în următoarele cuvinte: „De la Artaxerxes şi pînă în zilele noastre totul este descris satisfăcător; dar aceste cărţi nu se bucurau de aceeaşi consideraţie ca şi cele precedente, deoarece lor le lipsea o succesiune exactă a profeţiilor.“ (Impotriva lui Apion, i. 8 [Scrierile mai modeste ale lui Flavius Josephus, traduse de Clementz]).
Demnă de luat în seamă este şi observaţia lui Hieronymus, traducătorul Vulgatei latine. In al său PROLOGUS GALEATUS la Vulgata, el enumeră cărţile inspirate ale Scripturilor ebraice în concordanţă cu canunul ebraic (în care cele 39 de cărţi sînt împărţite în 22) şi apoi spune: „Prin urmare, sînt 22 de cărţi . . . Acest „cuvînt înainte“ la Scripturi le poate servi ca o intensificată asemănare tuturor cărţilor pe care le traducem noi din ebraică în latină, ca să putem şti că întotdeauna ceea ce le depăşeşte pe acestea trebuie plasat în apocrife“. Hieronymus i-a dat odată unei femei cu numele de Laeta următorul sfat, în scris, în legătură cu educaţia fiicei sale: „Toate cărţile apocrife trebuie evitate; Totuşi dacă ea doreşte să le citească mai cu seamă pe acestea, — nu pentru fundamentarea învăţăturilor credinţei ci cu veneraţie în faţa adevărurilor pe care ele le fac de cunoscut —, trebuie să i se spună că ele nu sînt opera autorilor ale căror nume le poartă, că ele conţin multe lucruri greşite, şi că a găsi aur în lut este o sarcină care pretinde multă prudenţă.“
Cărţile apocrife nu aparţineau, evident, scripturilor inspirate şi este clar că n-au fost recunoscute ca atare în primul secol al erei noastre. Prin urmare, dacă o traducere de Biblie nu conţine aceste cărţi, ea totuşi nu este incompletă.
Un alt motiv pentru care cineva poate pune la îndoială completitudinea (întregimea) Bibliei sale îi constituie faptul că anumite cuvinte, propoziţii şi chiar versete întregi care se găsesc în unele traduceri mai vechi, nu apar în multe traduceri moderne. Să se ia seama de pildă, la următoarele citate din Biblia Luther: „Căci Fiul Omului a venit să mîntuiască ce s-a pierdut.“ Mat. 18:11. „Caci El trebuia să pună în libertate pe unul, după obiceiul sărbătorii“. Luca 23:17. „Căci trei sînt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvîntul şi Spiritul sfînt; şi aceştia trei una sînt.“ 1 Ioan 5:7. Ed. 1877. Dacă se caută aceste versete în textul traducerilor moderne ca „Traducerea unitară (catolică), Biblia Ierusalem (catolică), Traducerea lui Ulrich Wilckens şi Traducerea Lumii Noi, primele două citate şi cuvintele subliniate din al treilea nu se găsesc. De ce nu?
Invăţaţii din domeniul Bibliei au stabilit că aceste cuvinte evident au lipsit din manuscrisele originale. Ele nu erau conţinute în vechile manuscrise dinainte de secolul al 4-lea. Impotriva oricăror aşteptări, copiştii înclinau să adauge mai degrabă ceva decît să lase ceva afară. Aceasta se confirmă prin faptul că cele mai vechi şi cele mai de încredere manuscrise Biblice sînt şi cele mai scurte. Prin urmare, cînd nu găseşti anumite cuvinte sau texte într-o traducere modernă, nu există nici un motiv de nelinişte. Asemenea traduceri moderne ale Bibliei pot respecta mai strict textul original decît transpunerile mai vechi ai căror traducători nu au putut avea la dispoziţie niciodată manuscrise atît de preţioase din secolul al 4-lea, cum sînt Codex Vaticanus şi Codex Sinaiticus.