Studiul 9

Cum se întocmeşte o schiţă

1–4. Cum pot fi stabilite tema şi punctele principale ale cuvîntării?

¹ Evanghelistul Luca îi scria prietenului său Teofil: „Am găsit şi eu că este bine, preaalesule Teofile, după ce am făcut cercetări amănunţite asupra tuturor acestor lucruri de la originea lor, să ţi le scriu în ordine, unele după altele“ (Luca 1:3). Astfel, făcînd cercetări şi adunînd numeroase fapte privitoare la subiectul său, el a trecut la ordonarea lor într-o succesiune inteligibilă. Este spre folosul nostru să urmăm aceeaşi metodă în pregătirea expunerii noastre. Aceasta înseamnă să ne întocmim o schiţă.

² Selectarea ideilor principale. Întrucît scopul unei cuvîntări, mai ales cînd este vorba de explicarea Cuvîntului lui Dumnezeu, este de a comunica idei, acestea trebuie să fie foarte limpezi în primul rînd în propria noastră minte. După ce ţi-ai adunat materialul, eşti în măsură să stabileşti cu exactitate cu ce anume vrei să rămînă ascultătorii tăi după ce ai încheiat prezentarea. Încearcă să exprimi aceasta într-o singură frază. Dacă aceasta conţine esenţa cuvîntării tale, dacă încorporează singura idee centrală pe care vrei să o reţină auditoriul, înseamnă că va putea servi drept temă pentru discursul tău. Va fi util să o aşterni în scris, ca să te poţi referi la ea în timpul pregătirii tale.

³ Acum, din materialul pe care l-ai adunat, alege ideile principale, necesare pentru a face să fie înţeleasă această temă centrală. Ideile selecţionate vor constitui punctele principale ale cuvîntării tale. Dacă ţi-ai aranjat materialul pe fişe, le poţi pune în ordine pe o masă, în faţa ta. Selectează acum alte idei necesare pentru a sprijini aceste puncte principale, punînd-o pe fiecare la locul potrivit, după punctul principal pe care îl sprijină. Pe parcursul selectării şi aranjării în cadrul schiţei a diverselor puncte principale şi a subpunctelor, s-ar putea să observi că unele dintre acestea nu contribuie în mod considerabil la dezvoltarea temei tale. Dacă acesta este cazul, nu ezita să le elimini. Este preferabil să faci aşa, decît să-ţi încarci cuvîntarea cu idei lipsite de importanţă şi străine de subiect. Asigură-te, de asemenea, că punctele sînt dispuse în ordinea cea mai logică sau mai practică. Dacă urmezi metoda sugerată mai sus, vei vedea cu uşurinţă unde există discontinuităţi în dezvoltarea schiţei tale şi le vei putea remedia. Astfel, te vei putea asigura că fiecare titlu al schiţei îl succedă în mod logic pe precedentul şi contribuie la dezvoltarea temei. Iar dacă fiecare punct de sub aceste titluri principale oferă un sprijin corespunzător, cuvîntarea va prezenta, incontestabil, o succesiune logică de idei.

⁴ Punctele de instruire pe care tocmai le-ai ordonat constituie cuprinsul cuvîntării tale. Acum vei avea nevoie de o introducere şi de o încheiere. Decide cum vrei să-ţi deschizi expunerea şi, pe baza prezentării pe care ai pregătit-o, alege o încheiere care îi va îndemna pe ascultători la acţiune, în armonie cu scopul cuvîntării tale. Acum eşti gata să aşterni în scris toate aceste idei într-o formă aproape definitivă. Lucrul acesta poate fi făcut în diferite moduri.

5, 6. În ce constau schiţa tematică şi schiţa sub formă de propoziţii?

⁵ Tipuri de schiţe. Două dintre cele mai obişnuite tipuri de schiţe sînt: schiţa tematică şi schiţa sub formă de propoziţii. În mod frecvent se foloseşte o combinaţie între aceste două tipuri. Pentru a pregăti o schiţă tematică, începe prin a nota tema în capul paginii. Scrie apoi foarte succint, sub temă, punctele principale, notîndu-l pe fiecare în marginea din stînga a paginii. Subpunctele fiecărui punct pot fi scrise mai în interior, adică puţin mai la dreapta de margine, sub punctul pe care îl sprijină. Dacă vreunul dintre aceste subpuncte are puncte secundare care sprijină subpunctul respectiv, acestea vor fi scrise şi ele sub formă de aliniate intrate spre dreapta. Astfel, o privire rapidă pe hîrtie îţi va permite să vezi care sînt punctele principale, respectiv ideile-cheie care doreşti să fie înţelese de auditoriul tău. Aceasta va constitui un ajutor în rostirea cuvîntării, căci vei putea accentua aceste idei, repetînd în timpul expunerii cuvintele-cheie ale fiecărei idei principale, astfel încît ele să facă o impresie de durată asupra auditorilor. Fă lucrul acesta în legătură cu fiecare punct principal, în timp ce îl expui. În acest tip de schiţă accentul se pune pe concizia exprimării fiecărui punct dat.

⁶ Cealaltă schiţă obişnuită este cea sub formă de propoziţii. În acest tip de schiţă toate ideile sînt exprimate în mod obişnuit sub formă de propoziţii complete, dar condensate, exprimînd fiecare ideea principală a unui paragraf al cuvîntării. Bineînţeles, unele dintre aceste propoziţii pot fi scrise mai în interiorul paginii în raport cu altele, pentru a face să iasă în evidenţă punctele principale ale cuvîntării. Vorbitorul poate citi în cadrul expunerii o propoziţie şi apoi poate dezvolta ideea acesteia prin fraze improvizate. Ambele tipuri de schiţă îşi au avantajele lor. Schiţa sub formă de propoziţii, incluzînd o exprimare completă a ideilor, se pretează de obicei la cuvîntările pregătite cu săptămîni înainte sau la cele prezentate în mod repetat, dar la intervale de mai multe luni, aşa cum este cazul cuvîntărilor publice.

7, 8. Cum poţi utiliza schiţa în vederea prezentării efective a cuvîntării?

⁷ Prima ta schiţă poate să fie sau tematică, sau pe bază de propoziţii, şi o poţi dezvolta cît doreşti. În felul acesta vei fi sigur că nu ai omis nimic din frumoasele idei pe care doreşti să le transmiţi auditoriului. Însă pentru prezentarea unei cuvîntări unii preferă o schiţă mai scurtă. În timp ce exersezi în vederea prezentării cuvîntării, ai putea să ai în faţă ambele schiţe. Exersează după versiunea prescurtată, pînă cînd îţi vor veni în minte toate detaliile menţionate în schiţa preliminară. Cînd eşti în măsură să îţi aminteşti toate aceste puncte, servindu-te doar de schiţa prescurtată, eşti pregătit pentru a ţine cuvîntarea.

⁸ Acestea sînt, pe scurt, punctele principale ale întocmirii unei schiţe. Acum ar fi profitabil să examinăm mai în detaliu cele trei părţi principale ale cuvîntării.

9–12. a) Care este scopul introducerii cuvîntării? b) Prezintă un exemplu de tip de introducere.

⁹ Introducerea. Scopul cuvintelor introductive ar trebui să fie acela de a trezi interesul ascultătorilor. Primele tale fraze trebuie să le trezească interesul faţă de subiect şi să le ajute să înţeleagă de ce este el important pentru ei. În special prima frază merită o atenţie deosebită. Este vital ca ea să stabilească un plăcut contact cu ascultătorii şi să nu fie nici dogmatică, nici contradictorie.

¹⁰ Există numeroase tipuri de introducere. S-ar putea utiliza o ilustrare sau un citat cunoscut auditorilor. Ai putea, de asemenea, să prezinţi o problemă care necesită o soluţionare. Fundalul istoric al subiectului ar putea servi şi el ca introducere. Ai putea ridica o serie de întrebări sau chiar ai putea anunţa pe scurt punctele principale pe care le vei trata.

¹¹ Important este ca introducerea să se potrivească bine cu expunerea. De exemplu, poate fi utilizată cu succes o ilustrare frapantă, în special dacă vorbitorul se referă la ea pe tot parcursul expunerii. Graţie acestui procedeu cuvîntarea va fi nu doar mai interesantă, mai uşor de urmărit şi de reţinut, ci şi mai coerentă, cu condiţia ca ilustrarea să fie bine aleasă.

¹² Interesul pe care auditoriul îl va manifesta faţă de cuvîntarea ta depinde în mare măsură de modul în care va fi prezentată introducerea. Vorbitorul trebuie să îşi înceapă cuvîntarea pe un ton ferm şi încrezător şi să vorbească fără întreruperi şi ezitări. Din acest motiv, unii vorbitori găsesc că este util să îşi noteze în scris, în întregime, primele fraze ale cuvîntării lor, ca să asigure un început fluent.

13–16. a) Explică în ce fel poate fi dezvoltat cuprinsul unei cuvîntări. b) În ce fel trebuie să se ţină cont de timp în pregătirea cuprinsului cuvîntării?

¹³ Cuprinsul cuvîntării. Există numeroase modalităţi de a dezvolta cuprinsul cuvîntării tale. Poate vei dori să prezinţi mai întîi punctele mai puţin importante şi după aceea să pregăteşti terenul pentru ideile principale, care vor forma punctul culminant al cuvîntării. Materialul poate fi prezentat şi în ordine cronologică, ca în cuvîntarea consemnată la Faptele 7:2–53. O bună metodă constă în împărţirea cuvîntării în subiecte mari, fiecare contribuind la dezvoltarea temei centrale. De exemplu, dacă ai avea drept temă „Răscumpărare din moarte“, ai putea dezvolta subiectele: „Care este originea morţii“, „Oamenii nu pot furniza o răscumpărare“, „Cine o poate furniza, şi de ce?“ şi „Binecuvîntările pe care le aduce răscumpărarea“.

¹⁴ Uneori subiectul se pretează la unele diviziuni fireşti, ca în cazul instrucţiunilor date de Pavel mai întîi întregii congregaţii, iar apoi soţiilor, soţilor şi copiilor (vezi Efeseni, capitolele 5 şi 6). Sau ai putea constata că materialul poate fi dezvoltat printr-o trecere de la cauză la efect sau prin enunţarea unei probleme şi trecerea la soluţionarea ei. Uneori este util să se combine două sau mai multe din aceste metode.

¹⁵ Un alt procedeu întrebuinţat în mod curent constă într-o expunere directă a evenimentelor, fără o abordare neapărată a aspectului cronologic. Detaliile descriptive sporesc interesul faţă de cuvîntare. Iar alte cuvîntări pot fi prezentate în mod interesant pe baza argumentării pro şi contra unei chestiuni de actualitate.

¹⁶ Ţine cont de timpul repartizat şi nu-ţi încărca schiţa cu prea mult material. Un material bun îşi pierde din valoare dacă nu ai timp să-l dezvolţi suficient. De altfel, nu este necesar să epuizezi subiectul într-o singură ocazie. Poate că alte aspecte ale aceluiaşi subiect pot fi tratate altă dată. Acordă timp corespunzător fiecărui punct principal al expunerii şi stabileşte apoi în mod realist cît material vei trata în timpul disponibil. Ceea ce contează nu este cantitatea materialului, ci, mai degrabă, calitatea lui.

17–20. De ce este foarte importantă încheierea, şi în ce moduri poate fi ea prezentată?

¹⁷ Încheierea. Ultima parte a cuvîntării merită să fie pregătită cu o atenţie specială. Ea trebuie să reunească toate punctele dezvoltate în cuprinsul cuvîntării şi să le concentreze în aşa fel încît să-i convingă pe auditori şi să-i îndemne la acţiune. În acelaşi timp, ea trebuie să fie scurtă şi la obiect.

¹⁸ Dintre diferitele moduri de încheiere alege unul care să corespundă temei pe care ai dezvoltat-o. O modalitate este aceea de a rezuma punctele principale ale cuvîntării, într-o succesiune logică; aceasta ducînd, negreşit, la concluzia care se impune. Sau ai putea utiliza drept încheiere o aplicare practică, arătîndu-le ascultătorilor cum pot pune în practică aceste informaţii şi ce pot face după aceea. În cazul anumitor cuvîntări, îndeosebi al predicilor pe care le rostim în ministerul din casă în casă, este preferabil să alegem o încheiere care să îndemne la acţiune. De exemplu, persoana poate fi îndemnată să accepte o publicaţie sau un studiu biblic la domiciliul său.

¹⁹ Încheierea poate atinge şi ea un punct culminant contribuind la amplificarea progresivă a ideii-cheie care trebuie să rămînă în mintea ascultătorilor. Pentru a aduce cuvîntarea la o încheiere cu efect, este potrivit, de asemenea, să corelăm încheierea cu o idee menţionată în introducere. Vorbitorul se poate referi la o ilustrare sau la un citat folosit la începutul expunerii sale. Adesea, încheierea va sublinia urgenţa de a lua o anumită decizie şi de a acţiona în consecinţă. Un excelent exemplu privitor la această metodă se află în cuvintele rostite de Iosua la sfîrşitul cuvîntării sale de adio, cu puţin timp înainte de moarte. — Ios. 24:14, 15.

²⁰ Se poate observa, aşadar, că o cuvîntare bazată pe o schiţă bine întocmită presupune o introducere care să trezească interesul auditoriului, o dezvoltare logică, structurată pe idei-cheie alese cu grijă care sprijină tema, şi, în sfîrşit, o încheiere care îi va îndemna pe ascultători să acţioneze în armonie cu sfaturile biblice prezentate. Toate aceste elemente trebuie să fie pregătite în momentul întocmirii schiţei. O bună schiţă te va ajuta să economiseşti timp şi să rosteşti o cuvîntare plină de sens, care va întipări în mintea ascultătorilor informaţii preţioase.