Dă dovadă de înţelepciune — comportă–te ca unul dintre cei mai mici

„Cel ce se comportă printre voi ca unul dintre cei mai mici, acela este mare.“ — Luca 9:48.

1, 2. a) Cine s-a numărat printre cei mai favorizaţi oameni care au umblat vreodată pe pămînt? De ce? b) Totuşi, ce problemă s-a manifestat de repetate ori printre ei?

CINE oare s-a numărat printre cei mai favorizaţi oameni care au umblat vreodată pe pămînt? Fără îndoială că printre aceştia se includ cei doisprezece discipoli ai lui Isus Cristos pe care el i-a ales să fie apostoli. Cît de mare a fost privilegiul lor de a-l întovărăşi în timp ce „el călătorea din oraş în oraş şi din sat în sat, predicînd şi anunţînd vestea bună despre regatul lui Dumnezeu“! (Luca 8:1). Ce plăcere trebuie să fi avut ei să asculte cuvîntările lui Isus, cum a fost de pildă Predica de pe munte şi să-l vadă înfăptuind minune după minune! Şi la toate acestea se mai adaugă şi învăţătura pe care Isus le-o dădea în permanenţă, în particular!

² Totuşi, în mod surprinzător, între aceşti bărbaţi foarte favorizaţi au existat discuţii repetate, pentru a stabili cine era cel mai mare sau mai important între ei. Nici unul dintre cei doisprezece nu dorea să se comporta ca unul dintre cei mai neînsemnaţi sau mai mici. A contribuit oare o asemenea rivalitate la pace, armonie şi fericire? Îi era oare plăcută lui Iehova Dumnezeu? Era aceasta calea înţelepciunii? Categoric că nu, căci într-o zi, după ce i-a fost adus un copilaş pe care l-a aşezat în mijlocul lor, Isus le-a zis: „Oricine primeşte acest copilaş, din consideraţie pentru numele meu, mă primeşte şi pe mine, iar oricine mă primeşte pe mine îl primeşte şi pe cel care m-a trimis pe mine. Pentru că cel ce se comportă printre voi ca unul dintre cei mai mici, acela este mare.“ — Luca 9:48.

3. Ce exemple de persoane care refuză să se comporte ca unul dintre cei mai mici găsim în lume?

³ Dar oare cîţi oameni din zilele noastre adoptă cu satisfacţie atitudinea înţeleaptă de a se comporta ca unul dintre cei mai mici? Foarte puţini! Iată de ce în această lume veche există atît de multe încurcături, dispute, lupte şi războaie. Naţiuni şi blocuri de naţiuni se află într-o continuă concurenţă între ele; fiecare dintre ele doreşte să fie în frunte, să fie cea dintîi, să fie cea mai puternică. Astfel naţiunile îşi împovărează popoarele lor cu enorme cheltuieli pentru înarmare. Şi ce se poate spune despre mişcarea de eliberare a femeilor decît că este un refuz din partea lor de a se comporta ca unele dintre cele mai mici în raport cu soţii lor? Şi nu este aceasta ca o plagă pentru o mare parte din tineretul modern? Pe tineri îi enervează rolul pe care îl joacă cei mai în vîrstă; ei nu doresc să se comporte ca unii dintre cei mai mici în relaţiile cu cei mai în vîrstă, cu părinţii lor. Dar a dus oare la fericire acest refuz general de a se comporta sa unul dintre cei mai mici? Nici vorbă!

SĂ INVĂŢĂM DIN EXEMPLELE BIBLICE

4. Care a fost cea dintîi creatură care a adoptat această trufaşă stare de spirit? Ce dovedeşte acest fapt?

⁴ Că acest refuz general de a se comporta ca unul dintre cei mai mici este o nebunie, se poate vedea din faptul că tot necazul din lume a început din cauza unui anumit înger care nu a dorit să se comporte în acest mod. De ce se poate spune acest lucru? Deoarece aceste înger care i-a împins pe primii noştri părinţi pe calea păcatului şi a morţii şi-a dezvăluit adevăratele sale motive cu ocazia celei de a treia ispitiri pe care a prezentat-o Fiului lui Dumnezeu în pustiu. Cu această ocazie el a oferit lui Isus toate regatele lumii, în schimbul unui singur act de închinare. Ce altceva dovedeşte acest fapt decît că Satan dorea să fie egal cu Dumnezeu, mai degrabă decît să se comporte ca unul dintre cei mai mici în relaţia cu Creatorul său. Aceasta se poate vedea din replica dată de Isus lui Satan: „Pleacă, Satan! Căci este scris: ‘Lui Iehova, Dumnezeul tău, să te închini şi numai lui să-i aduci un serviciu sacru.’“ Din cauza refuzului său de a se comporta ca unul dintre cei mai mici, Satan s-a acoperit de ruşine şi infamie, iar în cele din urmă va fi distrus. — Matei 4:8–10; Evrei 2:14.

5. a) Cum a dovedit Eva că ea a refuzat să se comporte ca unul dintre cei mai mici? b) Ce arată că şi Cain avea aceeaşi atitudine?

⁵ De asemenea, oare nu acelaşi refuz de a se comporta ca unul dintre cei mai mici a fost motivul pentru care Eva a cedat la şiretlicul lui Satan şi nu a mai ascultat de Iehova Dumnezeu? Satan a asigurat-o că mîncînd din fructul interzis ea putea să devină asemenea lui Dumnezeu, capabilă să decidă pentru ea însăşi ce este bine şi ce este rău (Geneza 3:5). Atitudinea Evei de a refuza să se comporte ca unul dintre cei mai mici s-a dovedit fatală pentru ea. Şi ce se poate spune despre primul ei născut? Nu este oare tot atît de adevărat că şi Cain l-a omorît pe fratele său Abel pentru că pur şi simplu nu a putut să se comporte ca unul dintre cei mai mici faţă de el? Ceea ce l-a iritat atît de mult pe Cain a fost faptul că Abel a fost cel preferat. Această trufaşă stare de spirit a lui Cain a făcut ca el să devină primul ucigaş dintre oameni şi să fie exilat de Dumnezeu. — Geneza 4:1–16.

6. Cum s-a manifestat refuzul de a se comporta ca unii dintre cei mai mici în cazul: a) fraţilor vitregi ai lui Iosif? b) al lui Aaron şi al Mariei? c) al lui Core, Datan şi Abiram?

⁶ Să ne aducem aminte acum de fraţii vitregi ai lui Iosif. Pentru că tatăl lor Iacob îl prefera pe Iosif — fiindcă era fiul soţiei sale favorite, al Rahelei, ei s-au umplut de atîta ură împotriva lui Iosif încît n-au mai avut pace, pînă cînd nu s-au debarasat de el (Geneza 37:3–35). Cu timpul, însă, ei au avut motive să regrete modul lor de acţiune. Cu ani de zile mai tîrziu, chiar Maria şi Aaron s-au ridicat împotriva ideii de a se comporta ca unii dintre cei mai mici faţă de Moise, fratele lor mai tînăr. Ei şi-au exprimat nemulţumirea zicînd: „Oare numai prin Moise a vorbit Iehova? Nu a vorbit de asemenea şi prin noi?“ Dar, aşa cum arată în continuare relatarea, Iehova Dumnezeu a ascultat. Starea lor de spirit i-a displăcut foarte mult, căci el le-a spus celor doi nemulţumiţi: „Ascultaţi cuvintele mele, vă rog (...) servului meu Moise (...) i-am încredinţat toată casa mea. Eu îi vorbesc gură către gură ... Atunci de ce nu v-aţi temut să vorbiţi împotriva servului meu, împotriva lui Moise?“ Iehova Dumnezeu a fost atît de indignat încît a lovit-o pe Maria cu lepră. Un alt caz a fost apoi acela al lui Core, Datan şi Abiram, care s-au răzvrătit încă şi mai grav împotriva ideii de a se comporta ca unii dintre cei mai mici. Ei au plătit cu viaţa pentru această răzvrătire. — Numerele 12:1–15; 16:1–35; 26:9–11.

7, 8. a) Care sînt cei doi regi din antichitate care au sfîrşit-o rău pentru că nu au vrut să se comporte ca unii dintre cei mai mici? b) Ce exemple asemănătoare avem din timpul apostolilor?

⁷ Un alt serv al lui Iehova Dumnezeu care a avut necazuri în acest sens a fost regele Saul. El nu a putut suporta să asculte cîntarea femeilor din Israel: „Saul a doborît cu miile, iar David cu zecile de mii.“ Aceasta l-a înfuriat atît de mult pe Saul încît începînd din ziua aceea „l-a privit în continuu cu suspiciune pe David,“ ba chiar l-a hăituit ca pe un cîine, în eforturile sale de a-i curma zilele. Cît de amară a devenit viaţa lui Satan fiindcă nu a dorit să se comporte ca cel mai mic faţă de David în această privinţă! Şi cît de tragic a fost sfîrşitul său! (I Samuel 18:7–9; 31:3–6). Apoi a fost regele Ozia. Succesele sale militare, care într-adevăr erau mari, îi făcuseră inima trufaşă. Astfel că renunţînd la atitudinea înţeleaptă de a se mulţumi cu poziţia sa de rege şi cu conducerea treburilor statului şi refuzînd să se comporte ca cel mai mic faţă de preoţime, el a dorit să fie egal cu preoţii în ceea ce priveşte serviciul la templu. Pentru cutezanţa sa Ozia a fost lovit de Iehova Dumnezeu cu lepră pentru tot restul vieţii sale. — II Cronicile 26:16–21; Proverbele 11:2.

⁸ Ajungînd la Scripturile Creştine Greceşti, am arătat deja problema pe care au avut-o cei doisprezece apostoli în timp ce Isus se mai afla printre ei; nici unul dintre ei nu era dispus să se comporte ca unul dintre cei mai mici. Totuşi este de semnalat că nu mai citim nimic de felul acesta cu referire la ei după ce au primit spiritul sfînt al lui Dumnezeu, la Sărbătoarea Zilei a cincizecea. Însă alţi creştini din primul secol au avut aceeaşi problemă. Se pare că discipolilor creştini din Corint, cel puţin unora dintre ei, nu le plăcea să se comporte ca unii dintre cei mai mici faţă de apostolul Pavel. Iar apostolul Ioan a considerat necesar să mustre cu asprime pe Diotref, pentru că rîvnea după întîietate şi manifesta lipsă de respect faţă de ceea ce apostolul Ioan le spusese creştinilor de acolo. — II Corinteni 10:1–11; 12:5–9; III Ioan 9, 10.

RĂDĂCINA PROBLEMEI

9. Care este cauza profundă a refuzului de a ne comporta ca unii dintre cei mai mici?

⁹ Oare de ce a fost această problemă atît de preponderentă de-a lungul istoriei omenirii, afectînd nu numai pe cei din lume, atît naţiuni cît şi persoane individuale, dar chiar şi pe servii lui Iehova? Aceasta s-a datorat egoismului moştenit. Aşa cum citim la Geneza 8:21: Înclinaţia inimii omului este rea din tinereţea lui.“ Drept urmare, „inima este mai trădătoare decît orice altceva şi de nevindecat. Cine o poate cunoaşte?“ — Ieremia 17:9.

10–12. Ce exemple ne permit să înţelegem cînd şi de ce se iveşte această problemă?

¹⁰ În general, Martorilor lui Iehova nu le este prea greu să se comporte ca unii dintre cei mai mici faţă de aceia dintre fraţii lor care ocupă în mod evident o poziţie superioară. Problema se ridică însă atunci cînd este vorba să se comporte ca unii dintre cei mai mici faţă de cei care sînt mai mult sau mai puţin egalii lor. De exemplu, nici unul dintre cei doisprezece apostoli nu a avut vreo dificultate să se comporte ca unul dintre cei mai mici faţă de Maestrul lor, Isus Cristos. Dar cînd au ajuns să se compare cu vreunul dintre ceilalţi 11 apostoli, aici a apărut dificultatea. Nici unul nu dorea să se comporte ca cel mai mic faţă de ceilalţi.

¹¹ În mod asemănător şi astăzi, în adunarea creştină, poate exista o mică rivalitate, sau poate ieşi la iveală puţină gelozie feminină, mai ales între aceia care dispun de talente sau avantaje cu totul asemănătoare. Aceasta se pare că a fost situaţia între două femei creştine din adunarea din Filipi, ceea ce l-a determinat pe apostolul Pavel să scrie: „Îndemn pe Evodia şi îndemn pe Sintichia să fie cu acelaşi gînd în Domnul. Da, te rog şi pe tine, adevărat tovarăş de lucru, să ajuţi în continuare pe aceste femei care s-au luptat cot la cot cu mine în vestea bună împreună cu (...) ceilalţi tovarăşi de lucru ai mei“ (Filipeni 4:2, 3). Foarte probabil că amîndouă surorile acestea erau nişte predicatoare deosebit de capabile şi de zeloase ale „veşti bune,“ aşa încît în inima lor s-a dezvoltat un spirit de rivalitate, provocînd fricţiune.

¹² În acelaşi mod, pot exista uneori probleme între fraţii care deţin responsabilităţi asemănătoare. În organizaţia creştină, în general, nu este greu pentru servii auxiliari să se comporte ca unii dintre cei mai mici faţă de bătrîni; bătrînii faţă de supraveghetorul de circuit; supraveghetorii de circuit faţă de supraveghetorii de district, şi aşa mai departe. Dar încercarea apare între cei egali, atunci cînd servii auxiliari trebuie să fie dispuşi să se comporte ca cei mai mici faţă de alţi servi auxiliari, bătrînii faţă de alţi bătrîni din adunare ş.a.m.d.

ÎNŢELEPCIUNEA PĂMÎNTEASCĂ, ANIMALICĂ, DEMONICĂ

13–15. De ce poate fi numită gelozia şi spiritul de rivalitate înţelepciune a) pămîntească şi b) animalică?

¹³ Întrucît nu puţini sînt aceia care, din cauza imperfecţiunii lor, refuză să se comporte ca unii dintre cei mai mici, discipolul Iacob a considerat necesar să scrie: „Dacă aveţi în inimile voastre gelozie amară şi spirit de rivalitate, să nu vă lăudaţi şi să nu minţiţi împotriva adevărului. Aceasta nu este înţelepciunea care provine de sus, ci este pămîntească, animalică, demonică. Căci unde există gelozie şi spirit de ceartă, acolo există dezordine şi orice lucru rău.“ — Iacob 3:14–16.

¹⁴ Cîtă dreptate are discipolul Iacob cînd vorbeşte despre gelozie şi despre spiritul de rivalitate ca despre ceva pămîntesc, animalic, demonic! Această atitudine spirituală, în contrast cu cea venită de sus, este într-adevăr pămîntească, materialistă, caracteristică oamenilor egoişti şi imperfecţi. Ea este, de asemenea, animalică fiind tipică animalelor. Etologii, specialişti care studiază animalele în mediul lor natural, au descoperit la multe dintre ele, cum ar fi vacile şi puii de găină, ceva ce s-ar putea numi o „ordine a priorităţii,“ în care unii indivizi ţin întotdeauna pasul înaintea altora.

¹⁵ De exemplu, acum cîţiva ani, presa publică vorbea despre un număr de dresură cu 12 tigri la circul din oraşul New York. După ce acest număr din program s-a terminat, tigrii s-au îndreptat spre coridorul care ducea spre cuştile lor cînd, deodată, tigrul aflat în frunte, Rajah, şi-a înfipt colţii în gîtul tigroaicei Ila. Cînd au reuşit să le despartă pe cele două animale, rana tigroaicei era deja mortală. Ce s-a întîmplat? În loc să rămînă în urma lui Rajah, unde-i era locul, Ila a avut îndrăzneala să treacă înaintea lui, fapt ce l-a înfuriat pe tigrul care s-a aruncat asupra ei. Refuzul ei de a se comporta ca unul dintre cei mai mici a costat-o viaţă.

EXCELENTELE EXEMPLE ALE LUI MOISE, ISUS ŞI PAVEL

16. Ce frumos exemplu ne-a dat Moise în ce priveşte dispoziţia de a se comporta ca cel mai mic?

¹⁶ Unul dintre servii din vechime ai lui Iehova, care s-a comportat în mod deosebit ca cel mai mic, a fost Moise. Iehova Dumnezeu l-a folosit într-o măsură foarte mare: să prezinte mărturie lui Faraon, să declanşeze cele zece plăgi, să despartă apele Mării Roşii şi să procure în mod supranatural apă pentru popor! Dar în ciuda tuturor acestor privilegii şi a situaţiei proeminente ce i s-a acordat în acest fel, noi citim că „Moise a fost fără îndoială cel mai umil dintre toţi oamenii care au trăit pe suprafaţa pămîntului.“ Datorită dispoziţiei sale de a se comporta ca unul dintre cei mai mici, Iehova Dumnezeu a făcut din el un om mare în ochii lumii, precum şi în ochii propriului său popor. — Numerele 12:3.

17–19. Ce dovedeşte că Isus s-a comportat ca unul dintre cei mai mici a) înaintea venirii sale pe pămînt? b) în timpul existenţei sale pămînteşti? c) după învierea şi întoarcerea sa în cer?

¹⁷ Dar ce frumos exemplu a fost şi cel al lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu! Cuvîntul sau Logos, în contrast cu îngerul care a devenit Satan Diavolul, „deşi exista în forma lui Dumnezeu, n-a avut intenţia unei uzurpări, adică să fie egal cu Dumnezeu.“ El a servit cu bucurie ca „meşter lucrător,“ fiind într-o strînsă colaborare cu Tatăl său în lucrările de creare. — Proverbele 8:30; Ioan 1:1–3, 14; I Corinteni 11:3; Filipeni 2:6–8.

¹⁸ Cînd a fost pe pămînt, Isus a continuat să se comporte ca unul dintre cei mai mici faţă de Tatăl său, spunînd: „Tatăl este mai mare decît mine“ şi că nimeni nu este bun decît numai Dumnezeu (Luca 18:19; Ioan 14:28). De fapt, cînd a fost pe pămînt, Isus s-a comportat ca cel mai mic chiar şi faţă de oameni, îndeplinind rolul de slujitor. Aşa cum s-a exprimat el însuşi: „Fiul Omului nu a venit să fie servit, ci să servească şi să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi.“ El a îndeplinit chiar cea mai servilă îndatorire, aceea de a spăla picioarele apostolilor săi. Dar cît de sus a fost el înălţat datorită atitudinii sale umile! — Matei 20:28, New International Version; Ioan 13:2–16; Filipeni 2:9–11.

¹⁹ După învierea şi înălţarea sa la cer, Isus a continuat să se comporte ca cel mai mic faţă de Iehova, Tatăl său, fiind gata să aştepte cu răbdare pînă cînd Iehova avea să-i aşeze pe duşmanii săi ca scăunel pentru picioarele sale. Apoi, după domnia de o mie de ani a lui Isus, cînd Iehova va fi pus pe toţi duşmanii săi sub picioarele sale, „Fiul însuşi se va supune şi el Aceluia care i-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu să fie totul pentru toţi.“ — Psalmii 110:1; I Corinteni 15:25–28.

20, 21. a) Cum s-a dovedit apostolul Pavel un bun imitator al lui Isus Cristos în privinţa umilinţei? b) Ce va arăta articolul următor?

²⁰ În ce priveşte umilinţă, unul dintre cei mai fideli imitatori ai lui Isus Cristos a fost apostolul Pavel. Făcîndu-se, de dragul veştii bune, sclavul tuturor, el s-a comportat, fără îndoială, ca unul dintre cei mai mici (I Corinteni 9:19). El a adoptat aceeaşi atitudine faţă de colegiul central din Ierusalim, cu privire la activitatea sa ministerială, la locul unde avea să predice, sau cu privire la chestiuni doctrinale (Faptele 15:2; Galateni 2:7–10). Cu o ocazie el s-a simţit obligat să întrebe adunarea din Corint: „Oare am comis un păcat umilindu-mă pe mine pentru ca voi să puteţi fi înălţaţi?“ Nu este de mirare că Iehova a binecuvîntat atît de mult serviciul ministerial al lui Pavel! — II Corinteni 11:7.

²¹ Întrucît am văzut că e o nebunie să refuzăm a ne comporta ca unul dintre cei mai mici, şi că, dimpotrivă, o atitudine umilă este o dovadă de înţelepciune, fireşte că noi vom dori să adoptăm calea înţelepciunii. Dar pentru că am moştenit imperfecţiunea, noi vom avea nevoie de ajutor ca să reuşim. Articolul următor va arăta ce ne poate ajuta să dobîndim această dispoziţie spirituală corectă.

Ajutoare pentru a ne comporta ca unii dintre cei mai mici

1. Ce informaţii scripturale, analizate în articolul anterior ne pot ajuta să ne comportăm ca unii dintre cei mai mici?

CE NE va ajuta să ne comportăm ca unii dintre cei mai mici? Fără îndoială, tot ceea ce s-a relatat în articolul precedent cu referire la roadele rele care rezultă atunci cînd cineva nu procedează aşa, trebuie să ne servească drept exemple de avertizare împotriva înfumurării. Cu siguranţă că noi nu dorim să pierdem competiţia pentru viaţă, nu-i aşa? Pe de altă parte, toate exemplele excelente din Scripturi, despre cei care s-au comportat ca unii dintre cei mai mici, precum şi răsplata pe care ei au primit-o, trebuie să ne încurajeze să îi imităm.

2, 3. a) Cum ne poate ajuta o bună relaţie cu Iehova să ne comportăm ca cei mai mici? b) De ce ne poate ajuta umilinţa?

² Pentru cei dintre noi care nu şi-au dat seama pînă acum de acest lucru, trebuie să le amintim că cee ce ne ajută cel mai mult în acest domeniu este o bună relaţie cu Iehova Dumnezeu şi o deplină încredere în el. Procedînd astfel, noi nu vom fi obsedaţi de frica de a nu face cumva vreun rău sau de frica de a nu fi subapreciaţi sau neglijaţi. Da, noi vom dori ‘să ne încredem în Iehova din toată inima noastră şi să nu ne bizuim pe propria noastră capacitate de înţelegere. Dacă vom ţine seama de el în toate căile noastre, el ne va îndruma paşii, spre binele nostru suprem’ (Proverbele 3:5, 6). De asemenea, atunci noi vom putea avea încredere că el va face ca toate lucrările sale să coopereze spre binele nostru personal. — Romani 8:28.

³ Pentru a ne comporta ca unii dintre cei mai mici este nevoie, de asemenea, de umilinţă. Şi de ce să nu dorim să fim umili? Biblia ne spune: „Este mai bine să ai un spirit modest, cu cei blînzi, decît să împarţi prada cu cei îngîmfaţi.“ Calea mîndriei duce direct la eşec, căci citim: „În faţa prăbuşirii este mîndria şi în faţa paşilor greşiţi este un spirit înfumurat.“ Mai mult decît atît, mîndria ne face duşmani ai lui Dumnezeu, după cum citim: „Dumnezeu se opune celor îngîmfaţi, dar acordă bunătatea sa nemeritată celor umili.“ Apostolul Petru subliniază acelaşi lucru ca şi discipolul Iacob, spunînd: „Încingeţi-vă cu un spirit umil unii faţă de alţii.“ Într-adevăr, trebuie să ne comportăm ca unii dintre cei mai mici — „pentru că Dumnezeu se opune celor îngîmfaţi, dar celor umili le acordă bunătatea sa nemeritată.“ — Proverbele 16:18, 19; Iacob 4:6; I Petru 5:5; vezi şi Romani 12:16.

PRINCIPIUL AUTORITĂŢII SAU AL CONDUCERII PRINTR-UN CAP

4, 5. a) Cum ne poate ajuta faptul că acceptăm principiul conducerii printr-un cap? b) Cum se poate ilustra acest lucru în mod potrivit?

⁴ Un alt ajutor pentru noi este să apreciem principiul autorităţii. Ori de cîte ori există de făcut o lucrare care pretinde să participe mai multe persoane, este necesar să fie una care să ia conducerea şi să stabilească deciziile finale, altfel se crează confuzie, se lucrează în contradictoriu. Cu alte cuvinte, este nevoie de organizare. Un grup de persoane organizate poate fi asemănat cu corpul omenesc. Cît de multe şi de diferite sînt membrele corpului nostru şi totuşi ele sînt conduse de un singur cap! Unele organe s-ar putea chiar să fie mai proeminente, mai importante decît celelalte, dar aşa cum arată apostolul, cît se poate de clar, nici un organ nu-i poate spune altuia: „Eu nu am nevoie de tine.“ Toate sînt necesare. Urmînd acest model, n-ar trebui oare să ne declarăm satisfăcuţi că avem o parte de contribuţie la îndeplinirea scopului organizaţiei? — I Corinteni 12:21.

⁵ Importanţa recunoaşterii principiului conducerii printr-un cap sau al autorităţii poate fi bine ilustrată şi prin exemplul unei orchestre. Într-o mare orchestră simfonică pot exista o sută de muzicieni talentaţi şi totuşi fiecare din ei trebuie să se comporte ca unul dintre cei mai mici. Chiar dirijorul trebuie să se comporte ca cel mai mic, pentru că el are obligaţia să interpreteze muzica aşa cum a avut intenţia compozitorul. Iar toţi muzicienii trebuie să ţină seama de dirijor, fiind mai mici în raport cu el. Dar nu numai atît, ci în fiecare grup de instrumentişti care cîntă la acelaşi instrument există o „poziţie întîi,“ iar restul instrumentiştilor din acel grup trebuie să urmeze stilul său cît mai îndeaproape posibil. Astfel, în grupul de viori poziţia principală este deţinută de vioara întîi. Numai printr-un astfel de aranjament poate fi realizată o muzică frumoasă şi armonioasă. Da, recunoasterea principiului autorităţii ne va ajuta să ne comportăm ca unii dintre cei mai mici.

SPIRITUL UNEI MINŢI SĂNĂTOASE ŞI SPIRITUL SFÎNT AL LUI DUMNEZEU

6, 7. În ce fel poate să ne ajute spiritul unei minţi sănătoase să ne comportăm ca unii dintre cei mai mici?

⁶ Mai este util şi faptul de-a avea spiritul unei minţi sănătoase. Apostolul Pavel ne sfătuieşte: „Prin bunătatea nemeritată care mi-a fost dată, vă spun ca nimeni dintre voi să nu se aprecieze pe sine mai mult decît trebuie să se aprecieze; ci să se aprecieze astfel încît să aibă o minte sănătoasă, fiecare după măsura de credinţă pe care i-a împărţit-o Dumnezeu“ (Romani 12:3). Dacă avem un punct de vedere echilibrat despre noi înşine şi dacă nu permitem ca acesta să fie umbrit de mîndrie sau de egoism, putem găşi foarte multe motive de a ne comporta ca unii dintre cei mai mici. De ce oare?

⁷ Pentru că fiecare dintre noi se cunoaşte pe sine mult mai bine decît pe alţii. Noi trebuie să fim în stare să vedem mai bine decît oricine, ce defecte avem şi ce prăpastie ne mai desparte încă de ceea ce ar trebui să fie personalitatea şi acţiunile noastre. Aşa cum se plîngea Pavel: „Fac nu ceea ce vreau; ci, fac lucrurile pe care le urăsc“ (Romani 7:15, An American Translation). În plus, în calitate de creştini, noi sîntem obligaţi să nu-i judecăm pe alţii prea sever, ci să le trecem cu vederea imperfecţiunile şi să le cedăm lor posibilitatea de a se îndoi. Dar în ce ne priveşte, probabil că sîntem conştienţi în mod dureros de propriile noastre slăbiciuni şi de motivele rele care ne dictează uneori acţiunile. Nu este oare faptul acesta suficient pentru a ne determina să ne comportăm faţă de alţii ca unii dintre cei mai mici? Este mai presus de orice îndoială că faptul de-a avea spiritul unei minţi sănătoase ne va ajuta în această privinţă. — II Timotei 1:7.

8. De ce ajutor ne poate fi aprecierea puterii spiritului sfînt al lui Dumnezeu pentru a ne comporta ca unii dintre cei mai mici?

⁸ O bună apreciere a puterii spiritului sfînt al lui Dumnezeu ne va ajuta de asemenea să ne comportăm ca unii dintre cei mai mici. Oricare ar fi capacităţile noastre naturale şi realizările noastre din trecut, ceea ce contează în sînul organizaţiei lui Iehova este spiritul sfînt al lui Dumnezeu (Zaharia 4:6). Acest spirit sfînt i-a făcut în stare pe creştinii din primul secol să fie atît de eficienţi în lucrarea lor ministerială încît duşmanii lor i-au acuzat că „au răscolit pămîntul locuit“ (Faptele 17:6). Tocmai datorită spiritului lui Dumnezeu au putut ei vorbi atît de deschis în confruntarea cu opozanţii lor religioşi, deşi, omeneşte vorbind, ei erau neinstruiţi şi de rînd (Faptele 4:13, 29–31). Recunoaşterea faptului că toţi fraţii noştri dispun de spiritul sfînt al lui Dumnezeu ne va ajuta să ne comportăm ca unii dintre cei mai mici faţă de ei, deşi, din punct de vedere lumesc, noi am putea excela în anumite capacităţi. În acest fel ne-ar fi mai uşor să ţinem seama de sfatul acesta: „Fiţi exemplu în faptul de-a vă arăta onoare unii altora.“ — Romani 12:10.

9. Care ne va fi atitudinea dacă vom recunoaşte regatul lui Iehova ca lucru primordial în viaţa noastră?

⁹ Astfel, să nu apreciem, oare, importanţa regatului lui Iehova Dumnezeu? Dacă noi vom face acest lucru, atunci vom fi dispuşi să punem interesele sale pe primul loc în viaţa noastră. O asemenea procedură ne va ajuta, de asemenea, să ne comportăm ca unii dintre cei mai mici. De ce se poate spune lucrul acesta? Deoarece, dacă noi apreciem că lucrarea Regatului, în care sîntem angajaţi cu toţii, este lucrul cel mai important şi nu noi înşine, atunci nu vom fi prea tulburaţi dacă ni se întîmplă să fim trecuţi cu vederea în ceea ce priveşte anumite privilegii de serviciu pe care poate le-am dorit. Noi vom lua în serios lucrarea lui Dumnezeu şi nu pe noi înşine. La urma urmei, numărul celor care pot contribui la desfăşurarea programului unei întruniri a adunării sau, a întrunirilor cu ocazia congreselor de circuit şi district, este limitat. De aceea unii dintre noi sînt nevoiţi să rămînă pe dinafară. Dacă sîntem în cauză, să ne bucurăm împreună cu fraţii care au primit acele privilegii, în loc să-i invidiem. Să adoptăm atitudinea spirituală a psalmistului care spunea: „Căci o zi în curţile tale este mai bună decît o mie în altă parte. Am ales să stau mai degrabă, în pragul casei Dumnezeului meu decît să umblu în corturile răurăţii.“ Într-adevăr, este cu mult mai bine să fii unul dintre cei mai mici în organizaţia lui Iehova, decît să fii unul dintre cei mai mari în sistemul rău şi condamnat al lui Satan. — Psalmii 84:10.

ÎNŢELEPCIUNE PRACTICĂ

10. Ce situaţie jenantă putem evita dacă ne vom comporta ca unii dintre cei mai mici?

¹⁰ Cuvîntul lui Dumnezeu, Biblia, are multe lucruri de spus despre înţelepciunea practică. De exemplu, ea subliniază că este o înţelepciune din partea cuiva să folosească unelte ascuţite, ca să nu se obosească în mod inutil (Ecleziastul 10:10). Biblia ne dă, de asemenea, sfaturi practica cu privire la faptul de a ne comporta ca unii dintre cei mai mici. Isus face această precizare aşa cum citim la Luca 14:8–11: „Cînd eşti invitat de cineva la un ospăţ de nunţă, să nu te aşezi în locul cel mai de frunte. S-ar putea ca cineva mai distins decît tine să fie invitat în acel moment şi el, iar cel care te-a invitat şi pe tine şi pe el, să vină şi să-ţi spună: ‘Cedează–i acestui om locul tău.’ Şi atunci tu te vei duce ruşinat să ocupi locul cel din urmă. Ci tu, cînd eşti invitat, mergi şi aşează–te pe locul cel din urmă, pentru ca, atunci cînd va veni cel care te-a invitat, el să-ţi spună: ‘Prietene, treci mai în faţă.’ Atunci tu vei fi onorat înaintea tuturor celorlalţi oaspeţi. Căci oricine se înalţă va fi umilit, iar cel care se umileşte va fi înălţat.“

11. a) Cum este favorizată relaţia cu semenii noştri, comportîndu-ne ca unii dintre cei mai mici? b) În ce alte privinţe ne este de folos această atitudine de spirit?

¹¹ A căuta să avem bune relaţii cu alţii este de asemenea o dovadă de înţelepciune practică prin care putem atinge acest scop. Preocuparea de propriile interese face parte din natura umană, iar dacă sîntem ambiţioşi sau peste măsură de preocupaţi să-i întrecem pe alţii, atunci aceştia se vor simţii stingheriţi. Dar dacă noi ne comportăm ca unii dintre cei mai mici, nu vom ameninţa poziţia altora, nu-i vom face să se simtă inferiori sau în nesiguranţă, nu-i vom face să se posteze pe o poziţie de apărare. Drept urmare, ei vor arăta mai multă prietenie şi afecţiune faţă de noi. Mai mult decît atît, dacă ne vom comporta ca unii dintre cei mai mici, ne vom abţine să rivalizăm cu alţii, pentru a le diminua prestigiul. Astfel ne vom feri să ne lăudăm că putem face lucruri care ne depăşesc facultăţile sau resursele; sau cum spune zicala: vom evita să ne întindem mai mult decît ne este plăpuma. Şi în sfîrşit, aşa cum a spus Isus, este înţelept să calculăm cheltuielile. Aşadar, înţelepciunea practică ne va feri să promitem mai mult decît putem realiză. — Luca 14:28.

12. Ce ajutor oferă comportarea noastră ca unii dintre cei mai mici, în cadrul cercului familiei?

¹² Înţelepciunea practică, — înţelepciune care ne face să ne comportăm ca unii dintre cei mai mici, se aplică şi în cercul familiei. De exemplu, soţia înţeleaptă va fi mulţumită să aibă un rol complementar şi supus faţă de soţul ei, ştiind că aceasta produce pace în familie şi aduce fericire. Dacă ea este dispusă să joace un astfel de rol, îşi va cîştiga iubirea şi afecţiunea soţului ei şi-l va determina să-i ajute la unele treburi gospodăreşti. Şi cum ar putea fi oare fericită o femeie decît să aibă un soţ atît de binevoitor faţă de ea încît să-i arate întotdeauna dovezi de apreciere şi afecţiune, atît prin cuvinte cît şi prin fapte? În această privinţă, este de asemenea o înţelepciune practică din partea soţului să recunoască în ce anume excelează soţia lui şi să fie mulţumit să joace un rol secundar în acel domeniu, fără a înceta, totuşi, să-şi exercite autoritatea lui de soţ. Acest mod de-a acţiona va avea şi el un efect binefăcător asupra soţiei.

IUBIREA NEEGOISTĂ — CEL MAI MARE AJUTOR

13, 14. Cum i-a ajutat iubirea neegoistă a) pe Ionatan b) pe Isus Cristos?

¹³ Ne ajută oare afecţiunea şi iubirea neegoistă să ne comportăm ca unii dintre cei mai mici? Da, şi încă mai mult decît orice alt lucru! Un excelent exemplu avem în persoana lui Ionatan, fiul regelui Saul. Noi citim că, îndată după ce David l-a omorît pe uriaşul Goliat, „sufletul lui Ionatan s-a legat de sufletul lui David şi Ionatan a început să-l iubească întocmai ca pe propriul său suflet“ (I Samuel 18:1). Pe măsură ce timpul trecea, Ionatan a înţeles că nu el, ci David era cel pe care Iehova l-a ales ca succesor al lui Saul la tronul lui Israel. Dar Ionatan, datorită iubirii sale faţă de David, departe de a-l invidia, a spus: „Nu te teme, pentru că mîna tatălui meu Saul nu te va găsi, iar tu vei fi rege peste Israel, şi eu voi deveni al doilea după tine.“ — I Samuel 23:17.

¹⁴ Ce exemplu excelent avem, de asemenea în Isus Cristos! Isus a spus: „Eu îl iubesc pe Tatăl.“ Datorită acestei iubiri, Isus nu s-a gîndit nici un moment să fie egal cu Tatăl său, ci el a recunoscut întotdeauna autoritatea lui Iehova Dumnezeu asupra sa (Ioan 14:31; I Corinteni 11:3; Filipeni 2:6). Mai mult încă, datorită marii iubiri a lui Cristos pentru discipolii săi unşi, el a fost gata să moară pentru ei (Efeseni 5:25). Exemplul de umilinţă şi de iubire al lui Isus ne va ajuta cu siguranţă să ne comportăm ca unii dintre cei mai mici.

15. Ce exemplu excelent a dat apostolul Pavel, comportîndu-se ca unul dintre cei mai mici?

¹⁵ Am notat mai înainte că apostolul Pavel s-a comportat ca unul dintre cei mai mici faţă de fraţii săi creştini. De ce? Datorită marii sale iubiri faţă de ei. Astfel, scriindu-le fraţilor săi creştini din Roma, el şi-a exprimat dorinţa de a întări nu numai credinţa lor, ci de a-şi întări totodată şi propria sa credinţă, printr-un schimb de încurajări (Romani 1:8–12). O mărturie asemănătoare o constituie cuvintele adresate de el fraţilor săi din Corint: „Gura noastră s-a deschis pentru voi, Corintenilor, inima noastră s-a lărgit. Voi nu sînteţi la strîmtorare în inimile noastre, ci sînteţi la strîmtorare în propria voastră afecţiune tandră. De aceea, în schimb, şi ca un mod de recompensă, — vă vorbesc ca unor copii — lărgiţi-vă şi voi“ (II Corinteni 6:11–13). Să reţinem şi alte expresii similare cu referire la creştinii din Filipi şi din Tesalonic. — Filipeni 1:8; 4:1; I Tesaloniceni 2:7, 8.

16, 17. a) Ce se poate spune despre exemplele moderne ale celor care se comportă ca cei mai mici? b) Ce ajutor poate da iubirea în această privinţă?

¹⁶ Nu avem noi însă multe exemple excelente şi în aceste timpuri moderne? Sînt mulţi aceia care fiind în poziţii de răspundere, dau exemple excelente, comportîndu-se ca unii dintre cei mai mici. Cu umilinţă, ei se pun în serviciul fraţilor lor care au nevoie de ajutor. Acest lucru devine evident mai ales cu ocazia întrunirilor noastre mai mari. Atunci, indiferent de capacităţile lor naturale sau de poziţia lor în adunare, ei toţi ‘îşi suflecă mînecile şi se aşează serios la treabă.’

¹⁷ Fără îndoială că iubirea neegoistă ne va ajuta să ne comportăm ca unii dintre cei mai mici. Da, ‘iubirea nu se laudă, nu se umflă [de orgoliu], nu caută propriile sale interese.’ Ea nu este prea preocupată să obţină exact ceea ce i se cuvine (I Corinteni 13:4, 5). Iubirea ne poate ajuta cu adevărat, pentru că ea ne va mişca ‘să continuăm să căutăm nu propriul nostru avantaj, ci pe al altora’ (I Corinteni 10:24). Aşa cum a spus Pavel creştinilor galateni, „Prin iubire serviţi ca sclavi unii pentru alţii.“ A servi ca sclavi unii pentru alţii pretinde desigur ca fiecare din noi să se comporte ca cel mai mic! — Galateni 5:13.

18. Cum s-ar putea rezuma ceea ce s-a spus despre necesitatea de a ne comporta ca unii dintre cei mai mici?

¹⁸ În mod evident, relatarea biblică, precum şi istoria laică antică şi modernă dovedesc că faptul de a ne comporta ca unii dintre cei mai mici reprezintă o cale înţeleaptă. Aceasta este de folos pentru bunele noastre relaţii cu Iehova Dumnezeu, cu fraţii noştri creştini şi cu membrii propriilor noastre familii. Mai mult decît atît, aceasta este calea fericirii, pentru că ea înseamnă a le acorda altora întîietate şi avantaje, şi se ştie că „este mai mare fericire în a da decît în a primi“ (Faptele 20:35). Multe lucruri ne pot determina să ne comportăm ca unii dintre cei mai mici: urmărirea cu atenţie a exemplelor biblice, recunoaşterea principiului autorităţii, exercitarea spiritului unei minţi sănătoase, conducerea spiritului sfînt al lui Dumnezeu, precum şi manifestarea de înţelepciune practică şi de iubire neegoistă. Fie ca noi să considerăm întotdeauna ca un privilegiu şi o binecuvîntare faptul de a ne comporta ca unii dintre cei mai mici, spre folosul altora şi al nostru, dar mai ales, spre lauda lui Iehova.

„Omul înţelept (...) omul puternic (...) omul bogat să nu se laude (...) ci acela care se laudă (...) să se laude numai datorită acestui lucru, că are perspicacitatea şi că are cunoştinţă despre Mine, că Eu sînt Iehova, Cel care exercit bunătate iubitoare, dreptate şi justeţe pe pămînt, căci în aceste lucruri îmi găsesc Eu desfătarea.“ — Ieremia 9:23, 24.