Întrebări de la cititori

● Este greşit a omorî un animal de casă bătrîn sau bolnav?

Nu, căci după Biblie, omul are dreptul să decidă dacă, cînd şi cum ar trebui să fie omorîte animalele.

Cu această stabilire, însă, noi nu voim să încurajăm la răutate sau cruzime. Din păcate, istoria raportează despre multe cazuri de chinuiri de animale. Mai cu seamă, s-a evidenţiat la aceaste brutalul Nimrod. Acest lucru nu corespunde însă modelului de comportare divin al Dumnezeului iubirii, al milei şi compătimirii (Gen. 10:9). In Cuvîntul lui Dumnezeu, închinătorii săi sînt îndemnaţi în mod expres să se îngrijească de animale şi să nu le trateze cu cruzime (Prov. 12:10).

Noi putem, cu toate acestea, să nu ţinem seamă de faptul că Iehova Dumnezeu a transmis omului domnia asupra animalelor (Gen. 1:26–28). Mai tîrziu, el a permis omului să ucidă animale în scopuri de hrană. Si exemplele biblice arată că animalele pot fi ucise şi din alte motive, printre altele pentru ocrotire sau pentru procurarea de material pentru îmbrăcămintea (Gen. 3:21; 9:3–5; Jud. 14:5, 6; Evr. 11:37). Biblia nu pune nici un fel de reguli cu privire la modul cum trebuie ucise astfel de animale. Totuşi, ar trebui să se întîmple în mod logic cît mai mult posibil în armonie cu ceea ce Biblia are de spus despre milă şi evitarea cruzimii inutilă faţă de animale.

In decursul timpurilor biblice, animalele au fost judecate în principal după utilitatea lor, mulţi oameni ţin astăzi animale de casă. Adesea apare o dorinţă de a juca un rol aproape de camaraderie. Multe persoane dezvoltă o legătură sentimentală puternică faţă de animalul lor de casă. Gîndul de a ucide un animal de casă, care a devenit foarte bătrîn, destul de slăbit sau poate bolnav, ar putea să le cauzeze aşadar durere.

Faptul este însă că Biblia nu spune că ar fi greşit a ucide un astfel de animal. Cineva ar putea chiar să ajungă la concluzia că aceasta ar fi mai bine de făcut într-un mod rapid şi relativ fără durere, decît să-i dai animalului un tratament scump şi prin aceasta doar să-i mai prelungeşti suferinţele. Persoana, care este răspunzătoare pentru animal, să exercite stăpînire asupra ei, trebuie să hotărască, dacă şi cum ar trebui cel mai bine să fie ucis animalul.

● Din ce cauză a spus Isus în Evanghelia după Ioan 16:5: „Totuşi, nimeni dintre voi nu mă întreabă: ‘unde te duci?’“, dacă totuşi, Petru şi Toma l-au întrebat cu scurt timp înainte de aceasta?

Cuvintele ştiute au căzut toate în timpul ultimei nopţi, în care Isus era împreună cu ucenicii săi. Seara, Petru i-a pus întrebarea: „Doamne, unde te duci?“ (Ioan 13:36). Cu puţin mai tîrziu, a spus Toma: „Doamne, noi nu ştim unde te duci. Cum cunoaştem noi deci calea?“ (Ioan 14:5). Cuvintele lui Isus din Ioan 16:5: „Totuşi, nimeni din voi nu mă întreabă, ‘unde te duci?’“ ar putea, aşadar să sune ca un proverb.

Aparent, Isus avusese, în schimb, în minte ceva deosebit. Din corelaţie rezultă că Petru în legătură cu cele ce a întrebat pe Isus s-a gîndit mai mult la sine, iar cuvintele lui Toma au trădat toate că el nu era sigur, dacă ucenicii aveau conducerea corectă. După întrebările lor a apărut în darea de seamă, cu toate acestea, cuvintele lui Isus, cu care el a avertizat de una din persecuţiile care stăteau în faţa lor. Cum arată Ioan 16:6 aceste cuvinte, evident, au pus pe gînduri pe ucenici şi a declanşat o intristare la ei în legătură cu faptul că ei vor fi persecutaţi şi ar pierde pe Isus. Cînd, aşadar, Isus le-a spus: „Totuşi, nimeni dintre voi nu mă întreabă: ‘Unde pleci?’“, el nu s-a mai referit la întrebarea lui Petru sau la întrebarea lui Toma. Deoarece el s-a folosit de forma prezentă (“întrebaţi-mă“), el a vorbit despre reacţia lor la gîndurile exprimate de el şi la ce a tratat el după aceea. Cuvintele lui Isus atrage, aşaşdar, atenţia asupra faptului că ucenicii erau plini de întristare, n-au mai întrebat mai tîrziu pe Isus, nici după gloria, pe care el o întîmpina, nici nu voia să ştie ce a însemnat pentru adevăraţii închinători şi ce fel de loc ar ocupa ei în realizarea scopului lui Dumnezeu.

[Notă de subsol]