Trinitatea — Este susţinută de Biblie?

„Crezul catolic este acesta: că noi ne închinăm unui singur Dumnezeu în Trinitate şi Trinităţii în unitate . . . Astfel, Tatăl este Dumnezeu, Fiul este Dumnezeu, Duhul Sfânt este Dumnezeu, şi totuşi nu sunt trei dumnezei, ci un singur Dumnezeu.“

CU ACESTE cuvinte, Crezul atanasian descrie doctrina fundamentală a creştinătăţii — Trinitatea.a Dacă sunteţi membru al unei biserici — catolice sau protestante —, probabil vi s-a spus că aceasta este cea mai importantă învăţătură în care trebuie să credeţi. Dar puteţi explica această doctrină? Unele dintre cele mai luminate minţi din creştinătate au mărturisit că sunt incapabile să înţeleagă Trinitatea.

Atunci de ce cred ei în ea? Să fie oare datorită faptului că Biblia susţine această doctrină? Fostul episcop anglican John Robinson a răspuns la această întrebare într-un mod care îndeamnă la reflecţie, în cartea sa de mare succes, Honest to God. El a scris:

„În fond, predicarea şi învăţarea curentă prezintă o imagine supranaturală a lui Cristos care nu se poate contura din Noul Testament. Aceasta spune pur şi simplu că Isus era Dumnezeu într-un asemenea mod încât termenii «Cristos» şi «Dumnezeu» se pot înlocui între ei. Dar nicăieri în Biblie nu se foloseşte aşa. Noul Testament spune că Isus era Cuvântul lui Dumnezeu, spune că Dumnezeu era în Cristos, spune că Isus este Fiul lui Dumnezeu; dar simplul fapt că Isus era Dumnezeu, nu-l spune“.

John Robinson a fost un personaj controversat din Biserica anglicană. Însă, avea el dreptate când a spus că „Noul Testament“ nu spune nicăieri „simplul fapt că Isus era Dumnezeu“?

Ce spune de fapt Biblia?

Unii ar putea răspunde la această întrebare citând versetul cu care începe Evanghelia după Ioan: „La început era Cuvîntul şi Cuvîntul era cu Dumnezeu şi Cuvîntul era Dumnezeu“ (Ioan 1:1, King James Version, Biblia Cornilescu). Oare acesta nu contrazice ceea ce spunea episcopul anglican? În realitate, nu. Aşa cum John Robinson ştia fără îndoială, unii traducători moderni nu sunt de acord cu modul în care King James Version redă acest text. De ce? Deoarece în expresia grecească originală „Cuvîntul era Dumnezeu“, termenul pentru „Dumnezeu“ nu are articolul hotărât „l“. În expresia precedentă — „Cuvîntul era cu Dumnezeu“ —, termenul pentru „Dumnezeu“ are articolul hotărât. Aceasta înseamnă că este puţin probabil ca ambii termeni să aibă aceeaşi semnificaţie.

Aşadar, unele traduceri pun în lumină aspectul calitativ în traducerile lor. De exemplu, unele redau expresia prin „Cuvântul era divin“ (An American Translation, Schonfield). Traducerea Moffatt o redă prin „Logosul era divin“. Cu toate acestea, indicând că „divin“ nu ar fi cea mai potrivită traducere aici, atât John Robinson, cât şi criticul britanic de text Sir Frederick Kenyon au subliniat că dacă Ioan ar fi vrut să accentueze acest lucru, el ar fi putut folosi echivalentul grecesc al termenului „divin“, theíos. New World Translation, considerând în mod potrivit că termenul „Dumnezeu“ are articol nehotărât, şi totodată punând în lumină aspectul indicat de structura din greacă, foloseşte articolul nehotărât: „Cuvântul era un dumnezeu“.

Profesorul C. H. Dodd, coordonatorul proiectului traducerii New English Bible, face următorul comentariu cu privire la acest mod de redare: „O traducere posibilă . . . ar fi: «Cuvântul era un dumnezeu». Nu poate fi nimic greşit într-o traducere cuvânt cu cuvânt“. Totuşi, The New English Bible nu redă versetul în acest mod. În schimb, Ioan 1:1 apare în această versiune astfel: „Când toate lucrurile au început, Cuvântul exista deja. Cuvântul locuia cu Dumnezeu, şi ce era Dumnezeu, era Cuvântul“. De ce nu a ales comitetul de traducere redarea mai simplă? Profesorul Dodd răspunde: „Motivul pentru care ea nu poate fi acceptată este că aceasta contrazice gândirea ioaniană şi, de fapt, gândirea creştină în ansamblu“. — Technical Papers for the Bible Translator, volumul 28, ianuarie 1977.

Sensul nefalsificat al Scripturilor

S-ar putea spune că ideea potrivit căreia Isus era un dumnezeu şi nu una şi aceeaşi persoană cu Dumnezeu Creatorul este contrară gândirii ioaniene (adică a apostolului Ioan), precum şi gândirii creştine în ansamblu? Să examinăm câteva texte biblice care se referă la Isus şi la Dumnezeu şi vom vedea ce au gândit despre aceste texte unii exegeţi care au trăit înainte de formularea Crezului atanasian.

„Eu şi Tatăl una sîntem.“ — IOAN 10:30.

Novaţian (cca 200–258 e.n.) comenta: „Întrucât El a spus «un» lucru,[b] ereticii să înţeleagă că El nu a spus «o» persoană. Căci una plasat la neutru sugerează armonie între persoane, nu unitate ca persoane . . . În plus, El spune una cu referire la înţelegere, la identitatea de judecată şi la însăşi asocierea iubitoare, şi este la fel de logic că Tatăl şi Fiul sunt una în înţelegere, în iubire şi în afecţiune“. — Treatise Concerning the Trinity, capitolul 27.

„Tatăl este mai mare decît Mine.“ — IOAN 14:28.

Ireneu (cca 130–200 e.n.): „Prin intermediul Lui [Cristos] putem afla că Tatăl este mai presus de toate lucrurile. Deoarece «Tatăl, spune El, este mai mare decât Mine». Prin urmare, Domnul nostru a declarat că Tatăl îl depăşeşte în cunoştinţă“. — Against Heresies, cartea a II-a, capitolul 28.8.

„Viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu.“ — IOAN 17:3.

Clement din Alexandria (cca 150–215 e.n.): „A-l cunoaşte pe Dumnezeul etern, dătătorul a ceea ce este etern, şi, prin cunoaştere şi înţelegere, a-l avea pe Dumnezeu, care este primul, şi cel preaînalt, şi unic şi bun . . . Deci celui care ar trăi adevărata viaţă i s-ar impune în primul rând să îl cunoască pe El «pe care nimeni nu-l cunoaşte, cu excepţia celui căruia i-L descoperă Fiul» (Mat. 11:27). Apoi trebuie să fie învăţat cu privire la măreţia Salvatorului care este după El“. — Who Is the Rich Man That Shall Be Saved? VII, VIII.

„Este un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor, care este mai presus de toţi, lucrează prin toţi şi este în noi toţi.“ — EFESENI 4:6.

Ireneu: „Şi astfel este declarat un singur Dumnezeu Tatăl, care este mai presus de toţi şi prin toţi şi în toţi. Tatăl este într-adevăr mai presus de toţi, şi El este Capul lui Cristos“. — Against Heresies, cartea a V-a, capitolul 18.2.

Aceşti scriitori antici au înţeles în mod evident că versetele de mai sus îl descriu pe Tatăl ca fiind suprem, deasupra oricărui lucru sau a oricărei persoane, inclusiv a lui Isus Cristos. Comentariile lor nu oferă nici un indiciu potrivit căruia ei ar fi crezut în Trinitate.

Spiritul sfânt dezvăluie tot adevărul

Isus le-a promis discipolilor săi că, după moartea şi învierea sa, spiritul sfânt le va fi trimis ca ajutor. El a promis: „Cînd va veni Mîngîietorul, Duhul adevărului, vă va călăuzi în tot adevărul . . . vă va vesti lucrurile viitoare“. — Ioan 14:16, 17; 15:26; 16:13.

După moartea lui Isus, acea promisiune a fost îndeplinită. Biblia consemnează modul în care congregaţiei creştine i-au fost descoperite sau clarificate noi doctrine cu ajutorul spiritului sfânt. Aceste noi învăţături au fost consemnate în cărţile care, mai târziu, au devenit a doua parte a Bibliei, Scripturile greceşti creştine, sau „Noul Testament“. Există oare vreo revelare despre existenţa unei Trinităţi în această revărsare de lumină nouă? Nu. Spiritul sfânt dezvăluie ceva foarte diferit despre Dumnezeu şi Isus.

De exemplu, la Penticosta din anul 33 e.n., după ce spiritul sfânt a venit asupra discipolilor adunaţi în Ierusalim, apostolul Petru a depus mărturie despre Isus mulţimii de afară. A vorbit el despre o Trinitate? Să luăm în considerare câteva dintre declaraţiile sale, şi judecaţi dvs. înşivă: „Isus . . . Om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin lucrări de putere, minuni şi semne pe care le-a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru“. „Dumnezeu a înviat pe acest Isus şi noi toţi sîntem martori ai Lui.“ „Dumnezeu a făcut Domn şi Hristos pe acest Isus, pe care L-aţi răstignit voi“ (Faptele 2:22, 32, 36). Departe de a susţine o Trinitate, aceste exprimări ale lui Petru, care era plin de spirit, subliniază faptul că Isus îi este subordonat Tatălui său, că el este un instrument pentru îndeplinirea voinţei lui Dumnezeu.

La puţin timp după aceea, un alt creştin fidel a vorbit despre Isus. Ştefan a fost adus înaintea Sanhedrinului pentru a răspunde acuzaţiilor care se aduceau împotriva lui. Dar Ştefan a întors situaţia, învinuindu-şi acuzatorii că erau la fel de răzvrătiţi ca strămoşii lor. În cele din urmă, relatarea spune: „Ştefan, fiind plin de Duh Sfînt, şi-a aţintit ochii spre cer, a văzut slava lui Dumnezeu şi pe Isus stînd în picioare la dreapta lui Dumnezeu şi a zis: «Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stînd în picioare la dreapta lui Dumnezeu»“ (Faptele 7:55, 56). De ce a dezvăluit spiritul sfânt că Isus era doar „Fiul Omului“, stând la dreapta lui Dumnezeu, şi nu o parte a unei divinităţi, egală cu Tatăl său? Evident, Ştefan nu cunoştea noţiunea de Trinitate.

Când Petru i-a dus vestea bună despre Isus lui Corneliu, s-a ivit o nouă ocazie de a dezvălui doctrina Trinităţii. Ce s-a întâmplat? Petru a explicat că Isus este „Domnul tuturor“. Însă el a continuat să explice că această autoritate îi provenea dintr-o sursă mai înaltă. Isus era „rînduit de Dumnezeu, Judecător al celor vii şi al celor morţi“. După înviere, lui Isus „I-a fost dat [i s-a permis] să Se arate“ continuatorilor săi de către Tatăl său. Şi spiritul sfânt? El apare în această conversaţie, dar nu în calitate de a treia persoană a unei Trinităţi. Dimpotrivă, „Dumnezeu a uns [pe Isus] cu Duh Sfînt şi cu putere“. Astfel, spiritul sfânt, departe de a fi o persoană, este arătat ca fiind ceva impersonal, asemenea ‘puterii’ care este menţionată şi ea în acest verset (Faptele 10:36, 38, 40, 42). Verificaţi cu atenţie Biblia şi veţi găsi dovezi suplimentare care să vă confirme faptul că spiritul sfânt nu este o individualitate, ci o forţă activă care îi poate umple pe oameni, îi poate îmboldi, îi poate înflăcăra şi care poate fi revărsat peste ei.

În fine, apostolul Pavel a avut o ocazie excelentă de a explica Trinitatea — dacă aceasta ar fi fost o doctrină adevărată — atunci când le-a predicat atenienilor. În cuvântarea sa, el a făcut referire la altarul lor dedicat „Dumnezeului necunoscut“ şi a spus: „Ceea ce voi cinstiţi fără să cunoaşteţi, aceea vă vestesc eu“. A vestit el o Trinitate? Nu. El l-a prezentat pe „Dumnezeu, care a făcut lumea şi tot ce este în ea, [şi care] este Domnul cerului şi al pămîntului“. Dar ce a spus despre Isus? „[Dumnezeu] a rînduit o zi în care va judeca după dreptate pămîntul locuit, prin Omul pe care L-a rînduit“ (Faptele 17:23, 24, 31). Acolo nu există nici măcar o aluzie la Trinitate!

De fapt, Pavel a explicat ceva despre scopurile lui Dumnezeu care face să fie imposibil ca Isus şi Tatăl său să fie părţi egale în cadrul Trinităţii. El a scris: „El [Dumnezeu] «a supus totul sub picioarele Lui [Isus]». Dar cînd zice că totul I-a fost supus, se înţelege că afară de Cel care I-a supus totul. Şi cînd toate Îi vor fi supuse, atunci chiar şi Fiul Se va supune Celui care I-a supus toate, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toţi“ (1 Corinteni 15:27, 28). Astfel, Dumnezeu va rămâne mai presus de toţi, inclusiv de Isus.

În consecinţă, este Trinitatea susţinută de Biblie? Nu. John Robinson avea dreptate. Aceasta nu apare în Biblie şi nici nu este o parte a „gândirii creştine“. Consideraţi că acest fapt este important pentru închinarea dvs.? Ar trebui să fie. Isus a zis: „Aceasta înseamnă viaţa veşnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Cristos, pe care L-ai trimis Tu“ (Ioan 17:3). Dacă luăm în serios închinarea pe care i-o aducem lui Dumnezeu, este vital să îl cunoaştem aşa cum este el în realitate, aşa cum ni s-a dezvăluit. Numai în acest caz putem afirma pe drept că suntem printre „închinătorii adevăraţi“ care ‘îl adoră pe Tatăl în duh şi în adevăr’. — Ioan 4:23.

[Note de subsol]

[Text generic pe pagina 28]

Sensul nefalsificat al Scripturilor arată în mod clar că Isus şi Tatăl său nu sunt una şi aceeaşi persoană

[Text generic pe pagina 29]

De ce nu a dezvăluit spiritul sfânt că Isus era Dumnezeu după Penticosta din 33 e.n.?