-
Să învăţăm o lecţie din relatarea despre NicodimTurnul de veghe – 2002 | 1 februarie
-
-
La numai şase luni după ce Isus îşi începe ministerul pământesc, Nicodim recunoaşte că Isus, ‘în calitate de învăţător, a venit de la Dumnezeu’. Impresionat de miracolele pe care le-a făcut Isus cu puţin timp în urmă, cu ocazia Paştelui din 30 e.n., Nicodim vine, la adăpostul întunericului, să-şi mărturisească credinţa în Isus şi să înveţe mai multe despre acest învăţător. Cu această ocazie, Isus îi spune lui Nicodim un adevăr profund despre necesitatea de a „se naşte din nou“ pentru a intra în Regatul lui Dumnezeu. Tot acum, Isus îi mai spune: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său unic-născut, pentru ca oricine exercită credinţă în el să nu fie distrus, ci să aibă viaţă veşnică“. — Ioan 3:1–16.
Ce perspectivă măreaţă se deschide în faţa lui Nicodim! El poate deveni un prieten apropiat al lui Isus, având posibilitatea să observe nemijlocit diferite aspecte ale vieţii lui Cristos pe pământ. Fiind un conducător al iudeilor şi un învăţător în Israel, Nicodim cunoaşte bine Cuvântul lui Dumnezeu. De asemenea, el are o perspicacitate deosebită. Ne putem da seama de aceasta din faptul că el a recunoscut calitatea lui Isus de învăţător trimis de Dumnezeu. Pe Nicodim îl interesează lucrurile spirituale. El este neobişnuit de umil. Cât de greu a trebuit să fie pentru un membru al curţii supreme iudaice să considere că fiul unui simplu tâmplar era un trimis al lui Dumnezeu! Toate acestea sunt calităţi extrem de preţioase pentru cineva care vrea să devină discipol al lui Isus.
-
-
Să învăţăm o lecţie din relatarea despre NicodimTurnul de veghe – 2002 | 1 februarie
-
-
În primul rând, Ioan a arătat despre acest conducător iudeu că „a venit la [Isus] noaptea“ (Ioan 3:2). Iată ce explicaţie oferă un biblist cu privire la acest fapt: „Nicodim a venit noaptea nu din cauza fricii, ci pentru a evita ca discuţia sa cu Isus să fie întreruptă de mulţimi“. Însă Ioan îl numeşte pe Nicodim „omul care prima dată venise la el [Isus] noaptea“ în acelaşi context în care spune despre Iosif din Arimateea că era „discipol al lui Isus, dar în secret, de teama iudeilor“ (Ioan 19:38, 39). De aceea, este mult mai probabil că Nicodim s-a întâlnit cu Isus la adăpostul întunericului „de teama iudeilor“, exact aşa cum şi alţii din zilele lui s-au temut să aibă vreo legătură cu Isus. — Ioan 7:13.
-