Isus era încă tot singur pe munte. Era de mult acolo. Acum însă‚ putea să vadă că discipolii săi erau în primejdie în vîrful valurilor. Astfel el a coborît de pe munte pe malul mării. El n-a sărit în apă‚ ca să înoate‚ şi nici nu şi-a croit drum prin ea. Nu‚ ci Isus a început să meargă pe marea înfuriată‚ aşa cum am merge noi pe iarbă verde!

Ce s-ar întîmpla‚ dacă tu ai încerca să mergi pe apă? Ştii tu? — Te-ai scufunda şi ai putea să te îneci. Dar Isus era cu totul altceva. El avea puteri deosebite.

Isus avea un drum lung de circa cinci pînă la şase kilometri de străbătut‚ pentru a ajunge la corabie. Era cam pe la revărsatul zorilor‚ cînd discipolii l-au văzut pe Isus venind pe apă spre ei. Dar ei nu puteau crede ceea ce vedeau. Ei s-au temut foarte tare şi au strigat de frică.

Imediat ce Isus s-a suit în corabie furtuna a încetat. Discipolii au fost din nou surprinşi. Ei au căzut în genunchi înaintea lui Isus şi i-au spus: „Tu eşti într-adevăr Fiul lui Dumnezeu.“ — Matei 14:23–33; Ioan 6:16–21.