Cum ‘ajută mustrătorul înţelept’ pe cei rătăciţi

„Un cercel de aur . . . este un mustrător înţelept pentru urechea ascultătoare.“ Prov. 25:12.

1, 2. Ce rezultă din reacţia sau lipsa de reacţie la mustrarea lui Dumnezeu şi de ce au nevoie bătrînii pentru a fi mustrători înţelepţi?

CU MULT timp înainte, credinciosul Elihu a spus despre Iehova Dumnezeu: „El le va descoperi urechea la îndemn şi le va zice că ar trebui să se întoarcă de la lucrurile lor vătămătoare. Dacă ascultă şi servesc îşi vor sfîrşi zilele cu bine şi anii lor cu bucurie. Dar dacă nu ascultă, vor dispare ca un proiectil şi vor pieri fără cunoştinţă. Si cei necredincioşi în inima lor îşi vor aduna mînie în ei înşişi. Ei n-ar trebui să strige după ajutor, deoarece el i-a legat.“ Iov 36:10–13.

² Bătrînii creştini pe bună dreptate doresc să se manifeste a fi mustrători înţelepţi astfel încît să ‘întoarcă pe cei rătăciţi de la ceea ce este vătămător’. Evident, aceasta cere ca ei să înţeleagă ce se înţelege prin „mustrare“ în Biblie.

DEOSEBIREA DINTRE „MUSTRARE“ SI „CERTARE“

3 Ce este o certare şi care este scopul ei în general?

³ In Biblie, în limbile ei originale, noi găsim anumite cuvinte folosite pentru a exprima ideea mustrării şi altele pentru a exprima cugetul certării. Care este deosebirea? „A mustra“ înseamnă a critica aspru sau a cezura în mod sever, ‘a dojeni’. „A certa“ ar putea fi, pur şi simplu o expresie de puternică dezaprobare şi este intenţionată adesea în mod principal de a face pe cineva să oprească o anumită acţiune sau vorbire ofensivă de nedorit (compară Gen. 37:10; Iov 11:3). De exemplu, cînd ucenicii lui Isus îl aclamau pe drumul spre Ierusalim, fariseii i-au spus: „Invăţătorule, creartă-ţi ucenicii“, însemnînd de fapt: ‘Porunceşte-le să se oprească de a mai spune aceste lucruri’. Isus a răspuns că: „Dacă aceştia vor tăcea, pietrele vor striga“. Luca 19:39, 40.

4 Arată o comparaţie a lui Matei 18:15 şi Luca 17:3 că ‘certarea’ şi ‘mustrarea’ pot fi folosite interschimbabil?

⁴ Pentru „a certa“, evanghelistul inspirat a folosit aici cuvîntul grecesc epitimaʹo. Cuvîntul grecesc care corespunde cu „a mustra“ este cuvîntul eléncho. La Matei 18:15 acest cuvînt apare cînd Isus spune că „dacă fratele tău comite un păcat, du-te şi dezvăluie-i dreşeala (greceşte eléncho, traducerea nouă rămănească, „mustră“) între tine şi el.“ (Compară Lev. 19:17) După Luca 17:3 într-un pasaj corespunzător Isus a zis: „Dacă fratele tău comite un păcat, ceartă–l (greceşte epitimaʹo) şi dacă se căieşte iartă–l.“ Nu arată aceasta că „a certa“ şi „a mustra“ sînt interschimbabile şi înseamnă esenţial acelaşi lucru? Ar fi neînţelept să tragem concluzia aceasta pe baza acestui simplu exemplu. Modul în care scripturile folosesc doi termeni descoperă distincţia dintre ele.

5, 6. Ce exemple ilustrează că aceşti doi termeni sînt în realitate distincţi în însemnătate, ce arată aceasta cu privire la folosirea lor în cele două texte menţionate mai înainte?

⁵ In Scripturile greceşti creştine, de exemplu, îl găsim pe Isus ‘certînd’ (epitimaʹo) pe demoni spunîndu-le „să tacă“ şi să „iasă afară“ din persoanele pe care ei le ocupaseră (Mat. 17:18; Marc. 1:25; 9:25; Luc. 4:35, 41; 9:42.) Nicăieri nu vorbesc scriitorii Bibliei despre demoni ca fiind mustraţi (eléncho) de către Isus. El „a certat“, de asemenea, frigurile de care era apucată soacra lui Petru, făcînd ca ele s-o părăsească; şi, pe marea Galileii el „a certat“ vînturile violente şi marea înfuriată, punînd capăt ameninţărilor de a răsturna corabia în care se găseau el şi ucenicii lui (Luc. 4:39; Mat. 8:26; Marc. 4:39; Luc. 8:24).

⁶ Ar fi foarte nepotrivit să încercăm a înlocui cuvîntul „a mustra“ (eléncho) în cazurile premergătoare. Cineva ar putea să certe chiar un animal (Ps. 68:30). Dar, după cum vom vedea, numai oamenii care au putere de raţiune şi calităţi ale inimii şi conştiinţei pot fi mustraţi. Astfel, se pare că folosirea cuvîntului „a mustra“ la Luca 17:3, la care ne-am referit mai înainte ilustrează pur şi simplu, că o mustrare ar putea fi însoţită sau ar putea include o certare.

7 Care era sensul cuvîntului grecesc pentru „a mustra“ care l-au folosit scriitorii inspiraţi ai Bibliei, şi cum au folosit acest termen oamenii din zilele lor?

⁷ La ce se referă, atunci cuvîntul grecesc eléncho (a mustra)? Este adevărat că acest cuvînt altădată era folosit în greaca clasică pentru a exprima ideea „a disgraţia“ sau „a ruşina“. Dar lexicoanele greceşti nu arată cum se folosea în general cuvîntul.a Si ele arată că în Scripturile greceşti creştine aceasta nu era ideea definitiv dominantă a cuvîntului. Să observăm aceste definiţii ale cuvîntului eléncho (a mustra) din lucrarea Liddell Scott’s Greek-English Lexicon:

“Pentru a interoga, a chestiona, . . . a acuza pe cineva de faptă, . . . a fi condamnat . . . 2. a încerca, a aduce dovada, . . . 3. a proba . . . a aduce dovada convingătoare . . . 4. a respinge . . . a pune la punct, a corecta . . . 5. a obţine ceva mai bun . . . 6. a demasca, a descoperi.“

8 Din ce cauză este necesar aşadar, o mustrare?

⁸ Aceste definiţii sînt bazate în mare măsură pe modul cum folosesc cuvîntul scrierile greceşti nebiblice. Dar un singur lucru este destul de clar din aceste definiţii. Ele toate arată că persoana, care trebuie mustrată manifestă, dacă nu o negare completă a oricărei fapte rele, cel puţin o încăpăţînare de a admite răul sau un anumit grad al greşelii, de a recunoaşte adevărata natură a răului şi necesitatea de a se căi de el. Unul ca acesta arată că el necesită să fie „convins“ sau „dovedit vinovat de faptă rea“. Noi vom vedea pentru ce acest punct este important pentru a-l ţine minte.

9, 10. Cum arată Biblia că lipsa de căinţă a faptei rele face mustrarea necesară?

⁹ Aceste definiţii au luat naştere prin folosirea cuvîntului grecesc de către Biblie. De exemplu, să se observe textul mai înainte citat la Matei 18:15, unde Isus zice că „dacă fratele tău comite un păcat, du-te şi dezvăluie-i greşeala (eléncho „mustră–l“, traducerea nouă românească) între tine şi el singur.“ Motivul pentru care răufăcătorul trebuie mustrat prin dezvăluirea greşelii sale este că nu recunoaşte păcatul şi nu se căieşte de el.

¹⁰ Alte scripturi, unde acest cuvînt (eléncho) este folosit, de asemenea, descrie mustrarea acelora care pînă la un anumit punct, n-au acceptat corecţia, arătînd aceasta prin continuarea faptelor lor rele compară Luca 3:19; Ioan 3:20; Efes. 5:6, 7, 11–14; 2 Tim. 4:2–4; Tit 1:9–13 şi 2 Pet. 2:15, 16.

11, 12. (a) Ce mod scriptural pentru mustrarea răufăcătorilor include aşadar ca o caracteristică esenţială, şi ce trebuie să se împlinească prin aceasta? (b) Cum poate deosebirea dintre „certare şi mustrare“ să fie ilustrată în disciplina părintească a copiilor?

¹¹ Prin ce mijloace, deci, sînt mustrate persoanele? Mustrarea implică mult mai mult decît pur şi simplu a aduce o acuzaţie sau a exprima o condamnare a ceea ce cineva a făcut (ca în cazul unei certări). De asemenea, aceasta implică, aşadar, mult mai mult decît citirea simplă a unui anunţ că cineva a apucat într-o conduită rea. Biblia arată că mustrarea cere dovezi sau argumentări. (Compară Evrei 11:1, unde substantivul elénchos este tradus cu „demonstraţie evidentă“ a realităţilor). Astfel, în lumina deosebirii dintre termenii biblici pentru ‘certare şi mustrare’ opera savantului grec Trench Synonyms of the New Testament spune:

“Cineva ar putea să ‘certe’ pe altul, fără a aduce pe cel certat la o convingere că el a comis o greşeală; şi aceasta fie deoarece nu exista o greşeală, şi certarea era aşadar inutilă sau nedreaptă (compară Mat. 16:22; 19:13; 20:31); sau deoarece, deşi greşeala a fost comisă certarea n-a avut ca efect să facă pe răufăcător să o recunoască şi această posibilitate că cineva este ‘certat’ din cauza unui păcat, fără a fi ‘convins’ că a comis un păcat, deosebirea între aceste două cuvinte . . . elénchos (mustrare) include nu numai acuzaţia ci şi adevărul acuzaţiei şi dovada adevărului acuzaţiei. Da, mai mult decît aceasta: foarte adesea şi, de asemenea, recunoaşterea, dacă nu exterior, totuşi interior a adevărului ei din partea celui acuzat . . .“

¹² Această deosebire ar putea fi comparată cu părintele care este satisfăcut că şi-a dojenit copilul pentru a se opri de a face ceva, în comparaţie cu părintele, care este gata să-şi facă timp să lămurească pe copil şi să–l ajute să înţeleagă pentru ce fapta rea este într-adevăr rea şi pentru ce copilul ar trebui într-adevăr să dorească s-o evite. In timp ce certările îşi au locul lor, adesea nevoia de mustrare este mai mare.

13 Ce scop dublu serveşte dovada dată în mustrare?

¹³ Prezentarea dovezii în legătură cu mustrarea, aşadar, ar putea să servească două scopuri: ea ar putea să probeze că persoana a comis într-adevăr fapta sau faptele de care este acuzată sau ar fi nevoie să demonstreze sau să–l facă să recunoască exact cît de rea era calea sa. La Ioan 16:8, 9 Isus a spus că spiritul sfînt al lui Dumnezeu va „da lumii dovada convingătoare (eléncho; „a mustra“) în ceea ce priveşte păcatul . . . deoarece ei nu exercită credinţă în mine“. Dar în ceea ce-l priveşte pe el însuşi, cu toate că vrăjmaşii săi ar putea să–l certe pe nedrept, Isus ştia că ei nu puteau prezenta niciodată „dovada convingătoare“ a vreunui păcat din partea sa şi astfel le zicea: „Cine dintre voi mă poate dovedi (eléncho, „mustra“) că am păcat?“ — Ioan 8:46.

MOTIVUL DINDARATUL MUSTRARII CRESTINE

14, 15. Ce este cu toate acestea, scopul final al mustrării creştine şi dovada convingătoare a ei?

¹⁴ Dar aceasta nu e totul. Pentru servii lui Dumnezeu a mustra înseamnă mai mult decît doar a demonstra şi dovedi că păcatul a fost comis (aşa după cum adesea este sensul expresiei în scrierile greceşti necreştine). Folosirea biblică a cuvîntului se deosebeşte de folosirea lui lumească. In ce mod? In măsura în care îndărătul „mustrării“ în sensul biblic ca motiv nu stă numai intenţia de a convinge pe răufăcători sau de a satisface dreptatea. Concentrînd atenţia asupra ceea ce acel motiv este, Theological Dictionary of the New Testament (vol. II) spune (sublinierile sînt ale noastre):

“Folosirea cuvîntului eléncho în Noul Testament este limitată . . . El înseamnă a arăta cuiva păcatul său şi a-l îndemna să se căiască. Aceasta ar putea fi o chestiune particulară între doi oameni ca în Matei 18:15; Ef. 5:11. Dar ar putea fi de asemenea, o problemă a adunării sub conducătorul ecesteia ca în pastoralele: 1 Tim. 5:20; 2 Tim. 4:2; Tit 1:9, 13; 2:15. . . . Cuvîntul nu înseamnă numai a ‘blama’ sau ‘a mustra’ nici ‘a convinge’ în sensul dovezii, nici ‘a dezvălui’ sau ‘a demasca’, ci ‘pentru a pune la punct’ anume ‘a îndrepta de la păcat la căinţă’“.

¹⁵ Mustrarea biblică deci nu este pur şi simplu, a ruşina sau a exprima dezaprobarea faptei rele a cuiva, aşa cum ar putea fi o certare. In loc de a încerca să se oprească o anumită faptă rea a cuiva, ţelul mustrării este unul pozitiv, anume, de a pătrunde în inima persoanei şi a o face să ajungă să urască acel păcat. Astfel, orice dezvăluire a faptelor rele a unei persoane, nu este intenţia pur şi simplu de a o demasca, ci de a o cîştiga ca un frate şi de a încerca să–l ferim de a fi pierdut din adunare din cauza scufundării mai adînc în păcat. — Mat. 18:15, 16.

MUSTRAT DE INIMILE NOASTRE PROPRII SAU CU AJUTORUL ALTORA

16, 17. Răspunzînd la întrebarea în ceea ce priveşte nevoia de a mustra pe cineva, care deja a abandonat fapta rea, ce factori ar trebui avuţi în vedere?

¹⁶ Dar ce se întîmplă dacă un creştin comite vreo faptă rea o dată sau de mai multe ori, dar după aceea conştiinţa sa îl mişcă să se căiască şi el se întoarce de la o astfel de faptă rea, abandonînd-o? Mai are el încă nevoie de cineva să–l mustre?

¹⁷ Aici ar trebui să ţinem seama de însemnătatea cuvîntului „a mustra“ (eléncho). Noi am văzut că el poate îndemna, de exemplu, ideea de a trebui să acuze şi poate să chestioneze sau să interogheze o persoană, aducîndu-i dovada păcatului său, sau refuzînd prin argument convingător punctul său de vedere greşit despre o oarecare faptă admisă, convingîndu-l prin aceasta în mintea şi inima sa. Si toate acestea pentru aducerea lui la căinţă, astfel încît el să nu se oprească numai de a practica păcatul, ci de a nu se mai întoarce la el.

18 Poate o persoană să fie mustrată de către propria lui inimă, şi dacă este aşa, cum se întîmplă?

¹⁸ In situaţia menţionată înainte, cu toate acestea, a unuia care se căieşte de păcatul său şi-l părăseşte, nu s-a mustrat oare deja răufăcătorul pe sine însuşi? Da, conştiinţa sa îl acuză, Cuvîntul şi spiritul lui Dumnezeu îl condamnă, iar inima sa îl îndeamnă să se căiască şi să se întoarcă de la fapta cea rea. El nu are nevoie de cineva să ‘dezvăluie greşeala sa’ pentru ca să–l facă să recunoască şi să-şi corecteze modul său greşit de procedare (compară Psalm. 16:7; Ierem. 2:19).

19 Ce exemplu de felul acesta găsim noi în acţiunile lui Petru?

¹⁹ Acesta era evident cazul cu apostolul Petru. Isus îl avertizase pe Petru că–l va nega pe Domnul său de trei ori. Cînd au sosit împrejurările grele ale arestării şi judecării lui Isus, Petru a dovedit slăbiciune şi s-a lepădat într-adevăr de trei ori de Isus. Totuşi a fost nevoie doar de o singură privire a lui Isus şi inima lui Petru a fost atinsă şi l-a făcut să iasă afară să plîngă cu amar, căindu-se de ceea ce făcuse. Inima sa proprie şi aducerea aminte de cuvintele mai dinainte ale lui Isus l-au mustrat. Comportarea lui Petru de aici înainte a mărturisit hotărîrea sa de a nu se face vinovat din nou de un păcat grav asemănător. Cu cîteva săptămîni mai tîrziu Isus a socotit potrivit să–l folosească pe Petru ca una din ‘pietrele de temelie’ în formarea adunării creştine. — Luca 22:54–62.

20, 21. (a) Chiar dacă nu s-a hotărît să se întoarcă la fapta rea, de ce îngrijire poate o persoană să dispună de sine în mod înţelept? (b) A avut David nevoie de mustrare, şi cum a procedat Natan cu el?

²⁰ Aceasta nu înseamnă că o persoană n-ar avea nevoie de nici un ajutor în astfel de cazuri. Cu toate că ea ar putea fi hotărîtă de a nu se mai întoarce la păcat, ar putea să fie totuşi nevoie de ajutor din partea altora pentru a întări această hotărîre. Iehova Dumnezeu s-a îngrijit de fraţi pentru a ne ajuta în această privinţă. — Prov. 17:17; Luca 22:31, 32; Gal. 6:2.

²¹ Spre deosebire de Petru, altădată regele David a avut nevoie de cineva pentru a-l mustra. El comisese fapte rele de un mod foarte grav, rezultînd în mare pagubă pentru alţii. Totuşi el nu era pe deplin conştient de răutatea modului său de procedare şi, în schimb, căutase să-şi acopere fapta sa rea. Pentru acest motiv, Dumnezeu l-a trimis pe Natan să–l mustre pe David. Natan a făcut aceasta folosindu-se de o ilustraţie puternică şi reprezentativă, care a descris o situaţie paralelă cu a lui David. Mîniat de egoismul omului descris în ilustraţia lui Natan, David a condamnat lipsa crudă de milă a omului. David era îngrozit cînd Natan i-a spus: „Tu însuţi eşti omul acela!“ Văzînd acţiunile sale în adevărata lor lumină şi înţelegînd şi simţind în mod înţepător cît erau ele într-adevăr de josnice, David acum s-a căit. Dacă el nu făcea aceasta, după propriile sale cuvinte, merita să fie condamnat la moarte. — 2 Sam. 12:1–13.

22 Cum exprimă David o atitudine frumoasă faţă de mustrare şi de asemenea arată foloasele mari pe care le aduce căinţa?

²² Intr-unul din psalmii săi, David a exprimat atitudinea corectă faţă de mustrare, zicînd: „Lovească–mă cel drept, ea va fi bunătate iubitoare; şi mustră–mă el, aceasta va fi ulei pe capul meu, pe care capul meu nu doreşte să–l refuze.“ (Ps. 141:5). Pe mai departe în Psalmul 32:1–6, David a descris suferinţa agonizantă pe care el personal o experimentase, datorită lipsei de a căuta iertarea lui Iehova pentru păcatele comise şi uşurarea binecuvîntată, pe care căinţa şi mărturisirea faţă de Dumnezeu i-au adus-o.

23 Ce va recunoaşte mustrătorul înţelept şi cum ilustrează aceasta textele citate în acest paragraf?

²³ Pentru a fi mustrători înţelepţi, păstorii din adunare au nevoie de asemenea să ţină minte că aşa după cum fapta rea poate varia în mare măsură în gravitate, astfel, de asemenea, mustrarea ar putea avea o largă gamă de grade a severităţii (compară Gal. 6:1, 2 Tim. 2:24–26 cu Tit. 1:13). Chiar aceia care se bucură de un prestigiu bun ca servi ai lui Dumnezeu ar a putea avea nevoie cîte odată de mustrare din cauza unui punct de vedere greşit, a unei vorbiri sau acţiuni.

24, 25. Este posibil pentru servii credincioşi ai lui Dumnezeu, de asemenea, să aibă nevoie de mustrare, şi ce rezultate bune obţin ei din aceasta?

²⁴ Aceasta era adevărat despre Petru cu o ocazie mai tîrziu. Galat. 2:11–14 relatează că atunci cînd el a mers la Antiohia în Siria a fraternizat cu creştinii neiudei, netăiaţi împrejur, mîncînd cu ei. Dar cînd anumiţi oameni din adunarea din Ierusalim (oameni care evident ţineau încă la ideea separaţiei iudaice) au venit la Antiohia, Petru s-a oprit de a se mai asocia cu creştinii păgîni. Apostolul Pavel, văzînd această procedură eronată şi efectele sale rele asupra altor credincioşi iudaici, s-a simţit obligat să–l mustre pe Petru. Prin argument sănătos, el a arătat lui Petru răutatea modului său de procedare, făcînd aceasta în public, în auzul celor prezenţi. Nu poate exista nici o îndoială că Petru a acceptat această mustrare şi mai tîrziu, se referă la Pavel cu apreciere cordială. — 2 Petru 3:15, 16.

²⁵ Da, după cum spune Proverbe 9:8, 9: „Mustră pe cel înţelept şi el te va iubi. Dă celui înţelept şi el va deveni şi mai înţelept.“ Ar trebui să fie o mustrare a celui înţelept, pentru ca el să înţeleagă cunoştinţa, aşa după cum a fost cazul cu Petru. Fie ca noi, deci, să avem urechile noastre întotdeauna deschise pentru a primi înţelepciune, „mustrări şi disciplină“, care sînt „calea vieţii“ pentru toţi aceia care iubesc pe Dumnezeu şi dreptatea sa. — Proverbe 19:25; 6:23; 25:12.

[Note de subsol]

Lucrarea Vincent’s Word Studies in the New Testament zice: „In greaca clasică timpurie înseamnă a disgraţia sau a face de ruşine. Apoi (mai tîrziu), a interoga sau a chestiona, cu scopul de a convinge, de a condamna sau de a respinge . . . despre argumente, de a aduce, de a dovedi; aproba; aprobă printr-un lanţ de concluzii.“ (Sublinierile sînt ale noastre.)