Trebuie creştinii să respecte o zi de odihnă?

IUNIE a fost deosebit de ploioasă. Din cauza aceasta o tradiţie seculară a fost încălcată în timpul campionatelor de tenis de la Wimbledon, din 1991. Pentru prima dată în istorie, meciurile s-au jucat într-o duminică pentru a se recupera timpul pierdut. Cu excepţia unor încălcări ocazionale a regulilor, cum a fost cea de mai sus, duminica rămîne în Anglia o zi sacră de odihnă, la fel ca în multe alte ţări.

Unii oameni respectă o altă zi de odihnă. Evreii din toată lumea respectă cu stricteţe sabatul, de la apusul soarelui de vineri pînă la apusul soarelui de sîmbătă. În timpul sabatului, avioanele liniilor aeriene naţionale ale Israelului nu zboară, iar în anumite oraşe transportul public nu funcţionează. În Ierusalim evreii tradiţionalişti închid anumite străzi pentru a bara accesul traficului, pe care îl consideră ilegal în ziua sabatului.

Faptul că multe religii respectă şi acum o zi de odihnă pe săptămînă sau un sabat ridică mai multe întrebări. Numai evreii trebuie să ţină sabatul? De ce majoritatea religiilor creştinătăţii au ajuns să accepte o altă zi de odihnă? Este şi azi respectarea unei zile de odihnă pe săptămînă o cerinţă biblică?

A existat dintotdeauna sabatul?

Prima menţiune scripturală a unui sabat o găsim în cartea Exodul. Cînd erau în deşert, israeliţii au primit de la Iehova o hrană miraculoasă — mana. În fiecare a şasea zi a săptămînii, ei trebuiau să adune o porţie dublă deoarece ziua a şaptea urma să fie „sabatul DOMNULUI“, în timpul căruia orice muncă era interzisă. — Exodul 16:4, 5, 22–25.

Mai mult decît atît, israeliţilor li s-a dat sabatul ca să le aducă aminte că fuseseră sclavi în ţara Egiptului. Acest memento nu ar fi avut aproape nici o însemnătate dacă ei ar fi respectat mai înainte această lege. Aşadar, legile care reglementează sabatul au fost date numai Israelului. — Deuteronomul 5:2, 3, 12–15.

Practici meticuloase şi împovărătoare

Întrucît Legea mozaică nu conţinea prea multe detalii referitoare la sabat, rabinii au elaborat de-a lungul secolelor numeroase interdicţii, care, în general, interziceau de sabat orice fel de muncă. Potrivit Mişnei, munca interzisă era clasificată în 39 de categorii principale, cum ar fi cusutul, scrisul şi lucrările agricole. Multe dintre aceste regulamente nu au o bază biblică. Referindu-se la Mişna, Encyclopædia Judaica recunoaşte că acestea sînt ca „munţii care atîrnă de un fir de păr, deoarece nu există mai nimic pe această temă în Scripturi, totuşi regulile sînt numeroase“.

Pentru a aplica porunca potrivit căreia „în ziua a şaptea, nimeni să nu iasă din locul în care se găseşte“, s-a stabilit o distanţă maximă, iar aceasta a fost denumită „limita de sabat“ (King James Version). Potrivit anumitor surse, ea corespundea cu două mii de coţi sau aproximativ 900 de metri (Exodul 16:29). Totuşi, această regulă putea fi eludată în mod subtil: în seara precedentă, mîncărurile de sabat puteau fi depozitate la o distanţă de două mii de coţi de casă. Acest loc putea fi considerat ca extindere a locuinţei familiei, iar de la locul acela puteau fi numărate alte două mii de coţi.

Multe dintre aceste restricţii făcute de oameni erau în vigoare în timpul lui Isus. Astfel, conducătorii religioşi îi certau pe discipolii săi pentru că aceştia, cînd treceau prin lanurile de cereale, smulgeau spice de grîu şi le mîncau. Discipolii erau acuzaţi că încălcau sabatul — smulgerea spicelor era considerată seceriş, iar frecarea lor cu mîinile era socotită morărit sau măcinat. Isus a condamnat cu diferite ocazii concepţiile lor extremiste deoarece ei denaturau spiritul legii lui Iehova. — Matei 12:1–8; Luca 13:10–17; 14:1–6; Ioan 5:1–16; 9:1–16.

De la sîmbătă la sabatul duminical

„Duminicile vor fi dedicate slujirii lui Dumnezeu cu devoţiune.“ Aceasta este porunca a patra, referitoare la sabat, în viziunea Bisericii Catolice. În lucrarea Catéchisme pour adultes, publicată recent în limba franceză, se arată următoarele: „Duminica creştină este celebrată în ziua de după sabat: în ziua a opta, adică în prima zi a noii creaţii. Ea adoptă elementele esenţiale ale sabatului, dar se axează pe Paştele lui Cristos“. Cum s-a produs această schimbare, de la sîmbătă la sabatul duminical?

Cu toate că duminica era ziua în care Isus a fost înviat, pentru creştinii timpurii ea era o zi de lucru ca oricare alta. Dar un edict dat de un conciliu de la Laodicea (în a doua jumătate a secolului al IV-lea e.n.) arată că, cu trecerea timpului, sabatul evreiesc de sîmbătă a fost înlocuit cu un sabat „creştin“ duminical. Acest edict „le interzicea creştinilor să se iudaizeze şi să se odihnească în ziua sabatului [evreiesc], iar ziua Domnului [ziua săptămînii în care a fost înviat] trebuia să fie respectată într-un mod creştin“. De atunci încolo credincioşii creştinătăţii trebuiau să lucreze sîmbăta şi să se abţină de la muncă duminica. Mai tîrziu li s-a cerut să asiste duminica la liturghie.

Cu sprijinul autorităţilor laice, munca efectuată duminica a fost în scurt timp interzisă în toată creştinătatea. Începînd cu secolul al VI-lea, cei care încălcau interdicţia erau amendaţi sau biciuiţi, iar boii lor puteau fi confiscaţi. Uneori, păcătoşii care nu se căiau puteau fi forţaţi să devină sclavi.

Într-un anumit sens, legile referitoare la munca ce se putea efectua duminica erau la fel de încîlcite ca tradiţiile care guvernau sabatul evreiesc. Dictionnaire de théologie catholique furnizează explicaţii amănunţite privitoare la dezvoltarea cazuisticii ecleziastice şi, printre lucrurile interzise, menţionează munca sclavilor, lucrările agricole, procedurile legale, pieţele şi vînătoarea.

În mod paradoxal, se făcea referire la sabatul evreiesc ca justificare a acestor interdicţii. New Catholic Encylopedia menţionează legile împăratului Carol cel Mare cu privire la duminică: „Ideea de sabat, repudiată cu toată tăria de Sf. Ieronim şi condamnată de Conciliul de la Orléans din 538 ca fiind evreiască şi necreştină, a fost clar exprimată în decretul dat de Carol cel Mare în 789, decret prin care se interzicea orice muncă duminica, deoarece aceasta era o violare [a celor Zece Porunci]“. Astfel, deşi Biserica era încîntată să vadă că autorităţile laice impun ca zi de odihnă duminica, acest lucru a permis autorităţilor laice să justifice aceste interdicţii în baza unui principiu fundamental legal pe care Biserica îl respingea, şi anume Legea mozaică referitoare la sabat.

O atitudine nescripturală

Cu multe secole în urmă, cîţiva Părinţi ai Bisericii, îndeosebi Augustin, au declarat pe bună dreptate că sabatul era un aranjament temporar rezervat evreilor. Făcînd astfel, aceşti Părinţi ai Bisericii au adoptat pur şi simplu explicaţia din Scripturile greceşti creştine, şi anume că sabatul este o parte integrală a legămîntului Legii, care a fost abolit prin jertfa lui Isus. — Romani 6:14; 7:6; 10:4; Galateni 3:10–14, 24, 25.

În lucrarea Vocabulaire biblique, publicată în timpul nostru, este citat teologul protestant Oscar Cullmann, care recunoaşte că „întrucît Isus a venit, a murit şi a fost înviat, sărbătorile religioase din V[echiul] T[estament] sînt acum împlinite, iar a le păstra «înseamnă să ne întoarcem la vechiul legămînt, ca şi cum Cristos nu ar fi venit niciodat㻓. Avînd în vedere această afirmaţie autorizată, poate fi justificată obligativitatea respectării sabatului?

Azi autorii catolici caută de obicei sprijin în Faptele 20:7, unde se vorbeşte despre „ziua dintîi a săptămînii“ (duminica), cînd Pavel s-a întîlnit cu tovarăşii săi pentru a lua masa împreună cu ei. Dar lucrul acesta era doar o chestiune de detaliu. Nimic în acest text, nici în alte versete biblice, nu arată că această relatare era menită să fie un exemplu pe care să-l urmeze creştinii, şi, cu certitudine, nu era o obligaţie. Da, respectarea duminicii ca sabat nu are o bază scripturală.

Ce odihnă există pentru creştini?

Deşi creştinii nu au obligaţia să respecte o zi de odihnă pe săptămînă, ei sînt totuşi invitaţi să respecte un alt fel de odihnă. Pavel le explică acest lucru colaboratorilor săi creştini de origine evreiască: „Rămîne deci o odihnă ca de sabat pentru poporul lui Dumnezeu . . . Să ne grăbim deci să intrăm în odihna aceasta“ (Evrei 4:4–11). Înainte de a deveni creştini, aceşti evrei urmaseră Legea mozaică cît mai scrupulos posibil. Acum Pavel nu-i mai îndemna să caute salvarea prin lucrări, ci să se ‘odihnească’ de lucrările moarte. De acum înainte, ei trebuiau să creadă în jertfa lui Isus, care este singurul mijloc prin care omenirea poate să fie dreaptă în ochii lui Dumnezeu.

Cum putem azi să manifestăm aceeaşi consideraţie pentru punctul de vedere al lui Dumnezeu? La fel ca semenii lor, Martorii lui Iehova, în calitate de oameni raţionali, apreciază faptul că în multe ţări este în vigoare o zi de odihnă pe săptămînă după munca laică. Aceasta le oferă timp pentru a fi şi a se recrea împreună cu familia. Dar ea s-a dovedit a fi îndeosebi o perioadă pentru alte activităţi creştine (Efeseni 5:15, 16). Printre acestea se numără întrunirile şi ministerul public, vizitarea vecinilor noştri pentru a le împărtăşi informaţii biblice despre apropierea timpului în care oamenii credincioşi se vor bucura de pace pe tot pămîntul. Dacă doriţi să cunoaşteţi mai mult despre aceasta, Martorii lui Iehova vor fi bucuroşi să vă ajute, fie sîmbăta, fie duminica sau în orice altă zi a săptămînii.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 28]

Isus a respectat perfect legea privitoare la sabat, nu tradiţiile evreieşti

[Legenda fotografiei de la pagina 29]

Activităţile creştine furnizează relaxare în zilele de odihnă după munca laică