Răspândirea creștinismului

ÎNAINTE de a urca la cer în 33 e.n., Isus Cristos le-a dat continuatorilor săi următoarea însărcinare: „Veţi primi putere când spiritul sfânt va veni peste voi şi-mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până în cea mai îndepărtată parte a pământului”. (Fa 1:8) Ei s-au dovedit fideli însărcinării primite.

Zece zile mai târziu, la Penticosta, spiritul sfânt a fost turnat peste cei aproximativ 120 de discipoli care așteptau în Ierusalim, iar ei au început să vorbească „despre lucrurile măreţe ale lui Dumnezeu”. (Fa 2:1-4, 11) În aceeași zi, aproximativ 3 000 de persoane au fost botezate. (Fa 2:37-41) În scurt timp, discipolii au ʻumplut Ierusalimul cu învăţătura lorʼ. (Fa 5:27, 28, 40-42) Cu ce rezultat? „Numărul discipolilor se înmulţea foarte mult în Ierusalim”. (Fa 6:7)

De la Ierusalim, lucrarea de depunere de mărturie s-a răspândit mai departe. Din cauza opoziției pe care au întâmpinat-o în predicare în Ierusalim, discipolii s-au împrăștiat în Iudeea și Samaria. Din nou, aceasta a rezultat într-o creștere numerică. (Fa 8:1, 4, 14-17)

În 36 e.n. apostolul Petru a adus vestea bună în Cezareea, unde Corneliu și cei din casa lui au fost botezați, fiind primii neevrei necircumciși care au devenit creștini. (Fa 10) După aceasta, se pare că depunerea de mărturie neevreilor a început în mod organizat în Antiohia Siriană. Drept rezultat, „un mare număr de oameni au devenit credincioşi şi s-au întors la Domnul”. (Fa 11:20, 21) De atunci încoace, lucrarea de depunere de mărturie s-a răspândit la alte națiuni și a ajuns literalmente „până în cea mai îndepărtată parte a pământului”.