Să vorbim cu îndrăzneală cuvîntul lui Iehova
„Şi acum Iehova . . . permite sclavilor tăi să continue să vorbească cuvîntul tău cu toată îndrăzneala.“ — Fapte 4:29.
1, 2. (a) Cum şi-a manifestat Isus interesul faţă de discipolii săi după ce a înviat şi astfel ce instrucţiuni le-a dat? (b) Cît de întinsă urma să fie mărturia?
DEŞI moartea l-a despărţit pe Isus de discipolii săi, ei nu au uitat invitaţia sa de a deveni „pescari de oameni.“ Ei au ştiut că aceasta înseamnă vorbirea cuvîntului lui Dumnezeu printre oameni. Dar cum trebuia să procedeze? Ei necesitau îndrumare şi conducere.
2 Spre marea bucurie a discipolilor, înviatul Isus a apărut înaintea lor în cîteva ocazii, înainte ca să se urce la Tatăl său (1 Corinteni 15:3–8; Ioan 20:20). Astfel el a putut să le dea în continuare instrucţiuni legate de lucrarea lor viitoare. În Galileea, el a spus:
„Toată autoritatea mi-a fost dată în cer şi pe pămînt. Mergeţi deci şi faceţi discipoli din oamenii tuturor naţiunilor, botezîndu-i în numele Tatălui al Fiului şi al spiritului sfînt, şi învăţîndu-i să ţină toate lucrurile pe care vi le-am poruncit. Şi iată că eu sînt cu voi în toate zilele, pînă la încheierea sistemului de lucruri.“ — (Matei 28:18–20).
Lucrarea creştină de formare de discipoli, botezîndu-i şi învăţîndu-i, trebuia să ajungă la oamenii tuturor naţiunilor. Ce încurajare era să ştii că acest Fiu înviat al lui Dumnezeu, va fi cu creştinii în lucrarea de fiecare zi a Regatului, pînă la încheierea sistemului de lucruri!
3. Care a fost rolul spiritului sfînt în aceasta, începînd de la Ziua a Cincizecea?
3 Isus promisese discipolilor săi că avea să vină un ajutor: spiritul sfînt (Ioan 14:16, 26). Care trebuia să fie aceasta şi cum urma să acţioneze? Chiar înainte de a se urca la Tatăl său, Isus le-a spus discipolilor:
„Voi veţi primi putere cînd spiritul sfînt va veni peste voi şi îmi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi pînă la cea mai îndepărtată parte a pămîntului“ (Fapte 1:8).
Ce măreaţă perspectivă de extindere a mărturiei! Discipolii s-au întors la Ierusalim şi acolo au perseverat în rugăciune. În cursul sărbătorii Zilei a Cincizecea, ţinută la cincizeci de zile după învierea lui Isus, discipolii erau cu toţii adunaţi într-un loc. Deodată s-a auzit un sunet asemănător „unei violente rafale de vînt“ cu alte manifestări miraculoase. Iehova turna în acel moment peste ei spiritul sfînt promis, forţa sa activă. Şi ce i-a îndemnat acest spirit să facă? El i-a determinat „să vorbească . . . să se exprime.“ — Fapte 2:1–4.
4. Cum a fost primită „vestea bună“ cu această ocazie?
4 Venise timpul să aibă loc o mare ‘pescuire de oameni.’ Cu ajutorul spiritului sfînt, aceşti discipoli puteau vorbi cuvîntul lui Dumnezeu într-o mulţime de limbi. Astfel, oamenii care participau la sărbătoarea Zilei a Cincizecea, veniţi din multe părţi ale lumii, au putut auzi în limba lor maternă vorbindu-se despre „lucrurile măreţe ale lui Dumnezeu.“ Spectatorii erau uluiţi. Atunci Petru s-a ridicat şi a început să explice cu îndrăzneală. El a depus o mărturie amănunţită despre învierea lui Isus Cristos, chemîndu-i pe cei prezenţi să se căiască, să se boteze şi să se salveze din acea generaţie coruptă. Ce a urmat? Aproximativ 3.000 de persoane au acceptat cuvîntul! Ei au fost botezaţi şi adăugaţi adunării creştine. A fost o mare satisfacţie, deoarece „Iehova continua să adauge la ei zilnic pe cei care erau salvaţi.“ — Fapte 2:5–47.
5. (a) În ce scop ajungeau creştinii înaintea conducătorilor în vremuri de împotrivire? (b) Ce încurajare există pentru noi legat de aceasta?
5 Această dovadă de putere a spiritului sfînt a făcut să apară numeroşi noi lăudători ai lui Iehova. Aceştia, la rîndul lor au găsit bucurie în serviciul zilnic, iar mărturia lor publică a umplut Ierusalimul cu „vestea bună.“ Petru şi Ioan au luat iniţiativa în această lucrare, chemîndu-i pe oameni să se întoarcă şi să le fie şterse păcatele, pentru a primi înviorare spirituală de la Iehova. Mulţi dintre aceştia au ascultat cu bucurie „vestea bună“ reacţionînd altfel decît marele preot, decît căpetenia templului sau decît saducheii. Ei i-au arestat pe Petru şi Ioan şi i-au pus sub pază. Astfel discipolii au început să simtă ura de care Isus îi avertizase atunci cînd a zis:
„Iată că eu vă trimit ca pe nişte oi în mijlocul lupilor; dovediţi-vă deci prudenţi ca şerpii, dar inocenţi ca porumbeii. Păziţi-vă de oameni; căci ei vă vor da tribunalelor locale şi vă vor biciui în sinagogile lor. Da, vă vor tîrî înaintea guvernatorilor şi regilor din pricina mea, ca mărturie pentru ei şi pentru naţiuni. Dar cînd vă vor da, să nu vă neliniştiţi cu privire la ce şi cum trebuie să vorbiţi; căci ceea ce trebuie să vorbiţi vă va fi dat în ceasul acela; pentru că nu veţi vorbi doar voi, ci spiritul Tatălui vostru este cel ce va vorbi prin voi.“ — (Matei 10:16–20).
Cu toate acestea, acum aceşti „pescari de oameni“ s-au putut bucura de un mare pescuit a aproximativ 5.000 de noi credincioşi. Ce recunoscători trebuie să fi fost faţă de Iehova pentru această creştere! Şi noi sîntem tot atît de încurajaţi de raportul serviciului lor. — Fapte 4:1–4.
VORBIND ÎNAINTEA CONDUCĂTORILOR
6. (a) Ce au făcut Petru şi Ioan cînd au fost duşi înaintea conducătorilor? (b) De ce a fost bine-venită procedura lor?
6 Ziua următoare a avut loc o adunare a conducătorilor, şi aceştia i-au chestionat pe Petru şi Ioan în legătură cu activitatea lor inclusiv vindecarea omului schilod. Aceasta a fost o excelentă ocazie pentru o mărturie publică. Aşa cum arătase Isus că trebuia să se întîmple, spiritul sfînt l-a făcut pe Petru în stare să zică: „Conducători ai poporul şi bătrîni, dacă noi sîntem supuşi astăzi unui interogatoriu, din cauza unei fapte bune făcute faţă de un om bolnav, [pentru a şti] prin cine s-a făcut bine acest om, să fie cunoscut tuturor dintre voi şi întregului popor al lui Israel, că omul acesta stă sănătos aici, înaintea voastră în numele lui Isus Cristos Nazarineanul, pe care voi l-aţi străpuns dar pe care Dumnezeu l-a ridicat din moarte. El este, piatra care a fost tratată de voi zidarii, ca fiind fără valoare, dar care a devenit capul unghiului.’ Afară de aceasta nu există salvare în nimeni altcineva, căci nu există nici un nume sub ceruri care a fost dat printre oameni prin care noi să fim salvaţi.“ — Fapte 4:8–12.
Aceste adevăruri vitale trebuia să fie proclamate! Prin urmare apostolii au fost deschişi în exprimare. Ei nu s-au reţinut. Petru şi Ioan au fost pescari de rînd, dar ei au fost pregătiţi de Isus Cristos să vorbească într-un mod dinamic, cu încredere şi convingere. Ca martori ai lui Iehova ei au vorbit pentru că au vrut să anunţe cuvîntul lui Dumnezeu. — Compară cu Ioan 7:18, 45, 46.
7. Ce învăţăm noi din relatarea din Fapte capitolul 4, privitor la judecata şi intenţiile împotrivitorilor?
7 Ce recunoscători ai trebui să–i fim lui Iehova pentru relatarea din Fapte capitolul 4! Nu numai pentru că acesta ne arată limpede cum creştinii autentici trebuie să vorbească cu toată îndrăzneala, ci şi pentru că ea ne relatează gîndirea încurcată a conducătorilor lumeşti care se opun lucrării lui Dumnezeu. După ce apostolii au dat acea curajoasă mărturie, conducătorii i-au trimis afară din Sala Sanhedrinului, în timp ce ei au rămas să se sfătuiască între ei. Ce scop aveau? Ei nu puteau nega că un semn de atenţie fusese înfăptuit în numele lui Isus Cristos. Dar ei intenţionau să oprească răspîndirea închinării adevărate. Credeau că prin ameninţări îi puteau înspăîmînta pe apostoli şi că astfel ar cauza încetarea vorbirii lor în numele lui Isus. — Fapte 4:16, 17.
8. Ce arată că discipolii nu s-au temut?
8 Dar i-au putut opri oare aceste simple ameninţări pe acei martori creştini ai lui Iehova? Adevăraţii creştini de astăzi să ia seama la exemplul lor neînfricat:
„Cu aceasta [conducătorii] i-au chemat şi le-au ordonat să nu vorbească nicăieri şi să nu înveţe servindu-se de numele lui Isus. Dar ca răspuns, Petru şi Ioan le-a zis: ‘Judecaţi voi înşivă dacă este drept în ochii lui Dumnezeu de a asculta mai mult de voi decît de Dumnezeu. Dar cît despre noi nu putem înceta să vorbim despre lucrurile pe care le-am văzut şi auzit.’“ — Fapte 4:18–20.
Temîndu-se de opinia publică conducătorii i-au eliberat pe apostoli după ce i-au ameninţat. Cu ajutorul spiritului lui Dumnezeu, acei creştini au învins persecuţia.
AJUTOR CONTINUU DE LA IEHOVA
9, 10. (a) Ce mod de procedare au urmat servii lui Iehova şi care era dorinţa inimii lor? (b) Pentru ce s-au rugat ei şi cum li s-a răspuns?
9 După eliberarea lor, apostolii s-au reîntors la adunare. Ei au raportat fraţilor ce s-a întîmplat şi atunci adunarea a făcut ceea ce creştinii trebuie să facă totdeauna în asemenea împrejurări. Ei i-au vorbit lui Iehova în rugăciune. Aceasta a fost o rugăciune de credinţă exprimînd dorinţa lor vie de a continua să-l servească pe Dumnezeu. Ei au spus:
„Domn Suveran, tu eşti cel care ai făcut cerul şi pămîntul, marea şi toate lucrurile din ele, şi care prin spiritul sfînt ai spus prin gura strămoşului nostru David, servul tău: ‘De ce au ajuns să se agite naţiunile şi de pe popoarele meditează la lucruri deşarte? Regii pămîntului au luat poziţie şi conducătorii s-au strîns ca unul împotriva lui Iehova şi împotriva unsului său.’ Întocmai aşa, Irod şi Pontius Pilat cu oamenii naţiunilor şi popoarele lui Israel s-au adunat în realitate împreună în acest oraş împotriva servului tău sfînt Isus, pe care tu l-ai uns, pentru a face tot ce mîna ta şi sfatul tău decisese dinainte ce trebuie să se întîmple. Şi acum, Iehova, dă atenţie ameninţărilor lor şi permite sclavilor tăi să vorbească cuvîntul tău cu toată îndrăzneala, în timp ce tu îţi întinzi mîna pentru a vindeca şi în timp ce se produc semne şi minuni prin numele servului tău sfînt Isus.“ — Fapte 4:24–30.
10 Discipolii n-au cerut să fie scoşi din lucrare sau să fie feriţi de ameninţările duşmanilor adevărului. Ei îşi cunoşteau însărcinarea dată de Iehova — aceea de a fi martori ai săi. Dorinţa inimii lor era să continue să vorbească cuvîntul lui Dumnezeu cu toată îndrăzneala şi i-au cerut ajutorul pentru aceasta. Ei erau hotărîţi pentru a nu se lăsa copleşiţi de frică. Lui Iehova i-a plăcut această atitudine. Darea de seamă ne spune:
„Şi cînd au făcut această implorare locul în care erau adunaţi s-a cutremurat şi au fost toţi umpluţi cu spiritul sfînt şi vorbeau cuvîntul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.“ — Fapte 4:31.
11. (a) Care a fost urmarea vorbirii lor curajoase? (b) De ce nu i-a făcut întemniţarea să–şi oprească lucrarea?
11 Acei martori ai Regatului şi-au continuat lucrarea cu o vigoare reînnoită şi Iehova a fost cu ei. „Cei care credeau în Domnul, continuau să fie adăugaţi, mulţimi de bărbaţi şi de femei“ (Fapte 5:14). Drept urmare, conducătorii religioşi s-au mîniat din nou şi i-au întemniţat pe apostoli. Dar voia lui Iehova era ca mărturia lor să continue în Ierusalim. Aşa că şi-a trimis îngerul să–i elibereze pe apostoli şi să le vorbească astfel:
„Mergeţi şi cînd vă veţi prezenta în templu, continuaţi să vorbiţi poporului toate cuvintele despre viaţa aceasta.“ — Fapte 5:20.
Aruncarea în închisoare nu i-a readus pe apostoli la tăcere după cum nu a putut-o face nici ameninţările preoţilor şi ale conducătorilor.
12. Cum au ajuns apostolii să dea din nou mărturie înaintea tribunalului? S-au intimidat ei?
12 Totuşi apostolii au fost din nou arestaţi de către ofiţeri şi aduşi în faţa Sanhedrinului pentru a sta în faţa unui mare preot mînios, care le-a zis:
„Noi v-am poruncit categoric să nu mai continuaţi să învăţaţi pe temeiul acestui nume, şi iată că aţi umplut Ierusalimul cu învăţătura voastră şi sînteţi hotărîţi să aduceţi asupra noastră sîngele acestui om.“ — Fapte 5:28.
Vor ceda oare apostolii în faţa acestui tribunal ostil, înaintea căruia fuseseră aduşi sub pază? Vor ceda ei oare în faţa acuzelor rostite prin cuvinte tari de către marele preot? Nu!
„Ca răspuns; Petru şi ceilalţi apostoli au spus: ‘Noi trebuie să ascultăm de Dumnezeu ca domnitor mai degrabă decît de oameni. Dumnezeul strămoşilor noştri l-a înălţat pe Isus pe care voi l-aţi ucis, atîrnîndu-l pe stîlp. Dumnezeu l-a ridicat ca mijlocitor principal şi salvator la dreapta sa pentru a da căinţa lui Israel şi iertarea păcatelor. Şi noi sîntem martori ai acestor lucruri şi la fel şi spiritul sfînt, pe care Dumnezeu l-a dat celor ce-l ascultă ca domnitor.“ — Fapte 5:29–32.
13. Care a fost sfatul lui Gamaliel şi cum l-a privit tribunalul?
13 Şi de data aceasta sîntem recunoscători faţă de raportul scriptural, care arată gîndirea deformată a celor care se opun lucrării lui Dumnezeu. Deşi apostolii erau oameni buni, tribunalul intenţiona să–i facă să dispară. Dar Gamaliel, respectatul învăţător al legii, s-a ridicat şi a dat un sfat oportun conducătorilor religioşi. El a zis:
„Bărbaţi ai lui Israel, fiţi atenţi la voi înşivă în legătură cu ce intenţionaţi să le faceţi acestor oamnei. De exemplu, înaintea acestor zile s-a ridicat Teuda, zicînd că el însuşi ar fi cineva, şi un număr de aproximativ patru sute de oameni au trecut de partea lui. Dar a fost suprimat şi toţi care-l ascultau au fost împrăştiaţi şi nimiciţi. După el s-a ridicat Iuda Galileanul în zilele înregistrării, şi el a atras popor după el. Insă şi acest popor a pierit şi toţi care-l ascultau au fost risipiţi peste tot. Şi aşa că, în împrejurările prezente vă zic: Nu vă ocupaţi de aceşti oameni, ci lăsaţi-i în pace; [pentru că, dacă acest proiect sau această lucrare este de la oameni ea va fi nimicită, iar dacă este de la Dumnezeu, nu veţi fi în stare să–i nimiciţi;] altfel vă veţi trezi poate că luptaţi împotriva lui Dumnezeu.“ — Fapte 5:34–39.
Acest sfat înţelept al lui Gamaliel a fost acceptat în parte. Deşi conducătorii religioşi nu şi-au încetat lupta împotriva lui Dumnezeu, cel puţin nu i-au suprimat pe apostoli. În schimb au fost aspru bătuţi, le-au poruncit să înceteze să mai vorbească despre Isus şi apoi i-au lăsat să plece. — Fapte 5:40.
CURAJ ÎN ÎNCERCĂRI
14. În ce fel au acţionat curajos creştinii apoi şi cu ce rezultat?
14 I-au descurajat toate acestea pe apostoli, oprindu-i să mai vorbească cuvîntul lui Dumnezeu cu îndrăzneală?
„Aceştia, deci, au plecat dinaintea Sanhedrinului, bucurîndu-se pentru că au fost socotiţi demni să fie batjocoriţi pentru numele său. Şi în fiecare zi în templu şi din casă în casă ei continuau fără încetare să înveţe şi să declare vestea bună despre Cristos Isus.“ — Fapte 5:41, 42.
Apostolii şi alţi creştini au continuat în mod curajos să se ocupe cu cuvîntul lui Dumnezeu şi să vorbească în mod îndrăzneţ, iar Iehova le-a binecuvîntat lucrarea.
„Cuvîntul lui Dumnezeu continua să crească şi numărul de discipoli a creşcut considerabil în Ierusalim; şi o mare mulţime de preoţi a început să asculte de credinţă.“ — Fapte 6:7.
15. Care au fost unele dintre lucrurile spuse curajos de Ştefan, şi în ce mod au reacţionat religioniştii?
15 Acum, deşi preoţii se întorceau şi deveneau creştini, opoziţia conducătorilor religioşi cauzatori de greutăţi, nu a cunoscut răgaz. Foarte curînd zelosul martor Ştefan a ajuns şi el în faţa Sanhedrinului. El a dat o mărturie puternică în care a făcut o retrospectivă a realizării scopului lui Iehova. Dar împotrivitorii mînioşi s-au năpustit asupra sa şi l-au omorît cu pietre. Lui Ştefan i se întîmplase aşa cum prezisese Isus. „Vine ceasul cînd oricine vă va ucide îşi va imagina că a adus un serviciu sfînt lui Dumnezeu.“ — Ioan 16:2; Fapte 6:8—7:60.
16. (a) Ce i s-a întîmplat apoi restului adunării creştine? (b) Ce punct de vedere aveau ei faţă de bunurile lor materiale?
16 Martiriul lui Ştefan a fost semnalul începerii unui val de persecuţie cruntă.
„În acea zi s-a pornit o mare persecuţie împotriva adunării care era în Ierusalim; toţi, cu excepţia apostolilor, au fost împrăştiaţi prin regiunile Iudeii şi Samariei.“ — Fapte 8:1.
Dar i-a redus aceasta la tăcere pe martorii lui Iehova din acel timp? Într-adevăr avem de-a face în acest caz cu o altă tentativă satanică de a întrerupe activitatea servilor lui Dumnezeu. Ei au trebuit să–şi părăsească locuinţele şi proprietăţile. Dar ei au avut punctul de vedere corect asupra lucrurilor materiale. În aceasta, ei au fost asemănători cu acei creştini cărora apostolul Pavel le-a scris mai tîrziu următoarele: ‘Căci voi le-aţi arătat simpatie celor din închisoare şi aţi acceptat cu bucurie jefuirea bunurilor voastre, ştiind că aveţi o posesiune mai bună şi mai durabilă.’ — Evrei 10:34.
17, 18. (a) Cum ne arată procedura lui Filip şi a altor creştini care fuseseră împrăştiaţi, modul în care să învingem procedurile lui Satan? (b) Ce binecuvîntări vin, astfel de la Iehova?
17 Discipolii au înţeles pe deplin că ei trebuia să continue să fie martori fideli ai lui Dumnezeu şi ai lui Cristos. În consecinţă, „cei care fuseseră, împrăştiaţi au străbătut ţara, declarînd vestea bună a cuvîntului“ (Fapte 8:4). Filip a mers într-un oraş din Samaria, unde a continuat să vorbească în mod îndrăzneţ cuvîntul, aducînd multă bucurie oamenilor. Curînd, i s-au alăturat şi alţi credincioşi şi a fost trimis un mesaj la Ierusalim pentru a-i informa pe apostoli că Samaria a acceptat cuvîntul lui Dumnezeu. Petru şi Ioan au plecat acolo, spiritul sfînt s-a coborît peste samariteni şi astfel acolo a fost întemeiată o adunare creştină. — Fapte 8:5–8, 14–17, 25; 9:31.
18 Acei creştini din secolul întîi au văzut lucrurile într-o lumină corectă. Ei s-au rugat ca Iehova să–i ajute să vorbească cuvîntul lui Dumnezeu cu îndrăzneală. Ei au şi făcut aceasta, cu ajutorul spiritului sfînt şi el i-a binecuvîntat. După cum spune darea de seamă „mîna lui Iehova era cu ei“! — Fapte 11:19–21.
VORBIND CU ÎNDRĂZNEALĂ ACUM
19. Ce dovezi avem că Iehova Dumnezeu şi Cristos sînt cu martorii creştini contemporani?
19 În decursul secolelor, Isus a fost credincios promisiunii sale: ‘Eu sînt cu voi în toate zilele pînă, la încheierea sistemului de lucruri’ (Matei 28:20). Acum am ajuns în acel timp. Cît de recunoscători sîntem că peste 2 000 000 de martori ‘vorbesc cuvîntul lui Iehova cu îndrăzneală!’ Şi Dumnezeul nostru a binecuvîntat astfel lucrarea acestor „pescari de oameni“ încît „această veste bună a regatului“ a ajuns să fie cunoscută în toate continentele de pe pămînt, pînă în Antarctica. Ea a pătruns pînă în regiunile muntoase îndepărtate şi pînă micile insule dispersate pretutindeni în Oceanul Atlantic, Pacific, Oceanul Ingheţat de Nord, apele Antarticii şi Oceanul Indian (Matei 24:14). Da, lucrarea de mărturie a ajuns la fiecare naţiune „pînă la cea mai îndepărtată parte a pămîntului,“ şi toate acestea au fost îndeplinite prin spiritul lui Iehova. — Fapte 1:8; Zaharia 4:6.
20. Cum şi-a arătat Diavolul împotrivirea faţă de susţinătorii cuvîntului lui Iehova, şi pot oare să oprească lucrarea reprezentanţii lui?
20 După cum a prezis cuvîntul lui Dumnezeu, Diavolul este mînios, fiindcă ştie că timpul care i-a mai rămas este scurt. El continuă să se opună lucrării de mărturie (Apocalips 12:12, 17). Diavolul şi cei înşelaţi de el urîsc pe martorii lui Iehova, căci aceşti creştini „nu fac parte din lume.“ Mulţi dintre ei au fost alungaţi de la casele lor prin persecuţie. Sute dintre ei au făcut faţă unei morţi violente, ca şi Ştefan în secolul întîi al erei noastre (Apocalips 17:6; 20:4). Dar lucrarea s-a dovedit a fi a lui Dumnezeu. Oamenii nu au fost în stare s-o nimicească, iar sclavii devotaţi ai lui Dumnezeu continuă să vorbească cuvîntul său cu îndrăzneală. În acest mod ei au biruit, da, au învins maşinaţiile Diavolului. — Compară cu Efeseni 6:11, 12; Iacov 4:7; 1 Petru 5:8, 9.
21. (a) Ce lucrare doreşte Iehova să facem acum? (b) De ce vrem noi să sfîrşim lucrarea care ne-a fost dată şi cum putem continua să vorbim cuvîntul cu îndrăzneală?
21 Astăzi, lucrarea de „pescuire“ în folosul Regatului continuă să meargă înainte, în ciuda opoziţiei crescînde. Şi binecuvîntările lui Iehova nu încetează să se arate peste ea. Numai în anul trecut de serviciu, Martorii lui Iehova au avut satisfacţia să vadă 113 672 noi botezaţi. Cît de bucuroşi sînt aceştia să ia parte la vorbirea cuvîntului lui Iehova! Aceasta este lucrarea lui Iehova pentru noi astăzi şi în inimile tuturor celor consacraţi lui Iehova trebuie să existe dorinţa de a fi ocupaţi din plin de ea, căci aceasta este misiunea lor (1 Corinteni 9:16). Te îmboldeşte inima să vorbeşte cuvîntul lui Iehova cu îndrăzneală? Deoarece stările mondiale de lucruri nu contenesc să se înrăutăţească, hotărîrea noastră ar trebui să fie de a continua să anunţăm vestea bună a Regatului pînă cînd lucrarea va fi încheiată. Nu trebuie să ne neliniştim dacă apar împotriviri. Noi ne amintim că Isus nu numai că a început dar a şi terminat lucrarea pe care Iehova i-a dat-o s-o facă (Ioan 17:4). El ne-a pregătit să înfruntăm ura lumii. Să fim întotdeauna cu el şi ca apostolii şi alţi creştini din secolul întîi, căutînd cu deplină încredere, ajutorul lui Iehova pentru a împlini voia sa în ce ne priveşte. Întotdeauna rugăciunea noastră unită să fie: „Şi acum Iehova . . . permite sclavilor tăi să continue să vorbească cuvîntul tău cu toată îndrăzneală.“ — Fapte 4:29.