Cuvântul lui Dumnezeu rămâne pentru totdeauna
„Cuvântul Dumnezeului nostru rămâne pentru totdeauna.“ — ISAIA 40:8.
1. a) Ce se înţelege aici prin „cuvântul Dumnezeului nostru“? b) Cum sunt promisiunile oamenilor în comparaţie cu cuvântul lui Dumnezeu?
OAMENII sunt înclinaţi să-şi pună încrederea în promisiunile oamenilor proeminenţi. Dar indiferent cât de demne de dorit ar putea fi aceste promisiuni pentru oamenii care tânjesc după o viaţă mai bună, în comparaţie cu cuvântul Dumnezeului nostru ele sunt ca nişte flori care se ofilesc (Psalmul 146:3, 4). Cu mai bine de 2 700 de ani în urmă, Iehova Dumnezeu l-a inspirat pe profetul Isaia să scrie: „Orice făptură este ca iarba şi toată frumuseţea ei ca floarea de pe câmp. Iarba se usucă, floarea cade; dar cuvântul Dumnezeului nostru rămâne pentru totdeauna“ (Isaia 40:6, 8). Ce este acest „cuvânt“ care rămâne? Este declaraţia lui Dumnezeu referitoare la scopul său. Astăzi, acest „cuvânt“ scris este Biblia. — 1 Petru 1:24, 25.
2. În pofida căror atitudini şi acţiuni şi-a împlinit Iehova cuvântul cu privire la anticul Israel şi Iuda?
2 Oamenii din Israelul antic au trăit împlinirea cuvintelor consemnate de Isaia. Iehova a prezis prin intermediul profeţilor săi că, din cauza infidelităţii crase faţă de el, mai întâi regatul celor zece triburi ale lui Israel şi apoi regatul celor două triburi ale lui Iuda vor fi duse în exil (Ieremia 20:4; Amos 5:2, 27). Deşi ei i-au persecutat şi chiar i-au omorât pe profeţii lui Iehova, deşi au ars un sul care conţinea mesajul avertizator al lui Dumnezeu şi i-au cerut ajutoare militare Egiptului pentru a împiedica împlinirea profeţiei, cuvântul lui Iehova nu a eşuat (Ieremia 36:1, 2, 21–24; 37:5–10; Luca 13:34). În plus, promisiunea lui Dumnezeu de a restabili în ţară o rămăşiţă de iudei căiţi s-a împlinit în mod remarcabil. — Isaia, capitolul 35.
3. a) Ce promisiuni consemnate de Isaia prezintă un interes deosebit pentru noi? b) De ce sunteţi convinşi că aceste lucruri se vor întâmpla într-adevăr?
3 Tot prin intermediul lui Isaia, Iehova a prezis că omenirea va avea parte de guvernarea dreaptă a lui Mesia, că va fi eliberată de păcat şi moarte şi că pământul va fi transformat în paradis (Isaia 9:6, 7; 11:1–9; 25:6–8; 35:5–7; 65:17–25). Se vor împlini oare şi aceste lucruri? Fără nici o îndoială! „Dumnezeu . . . nu poate să mintă.“ El a dirijat scrierea cuvântului său profetic spre binele nostru şi a avut grijă ca acesta să fie păstrat. — Tit 1:2; Romani 15:4.
4. Chiar dacă manuscrisele originale ale Bibliei nu au fost păstrate, cum a reuşit cuvântul lui Dumnezeu să rămână „viu“?
4 Iehova nu a păstrat manuscrisele originale în care scriitorii din antichitate au consemnat profeţiile sale. Însă „cuvântul“ său, adică scopul său declarat, s-a dovedit a fi un cuvânt viu. Acest scop se desfăşoară fără a putea fi oprit şi, pe măsură ce avansează spre împlinire, acest cuvânt scoate la iveală gândurile şi motivaţiile lăuntrice ale oamenilor cu care vine în contact (Evrei 4:12). În plus, istoria arată că păstrarea şi traducerea Scripturilor inspirate a fost realizată sub îndrumarea divină.
În faţa tentativelor de suprimare
5. a) Cum s-a străduit un rege sirian să distrugă Scripturile ebraice inspirate? b) De ce nu a reuşit?
5 Conducătorii au încercat de multe ori să distrugă scrierile inspirate. În anul 168 î.e.n., regele sirian Antiochos Epiphanes (înfăţişat la pagina 10) a ridicat un altar în cinstea lui Zeus în templul care îi fusese dedicat lui Iehova. Totodată el a căutat ‘cărţile Legii’, le-a ars şi a declarat că oricine poseda astfel de scrieri avea să fie omorât. Indiferent câte exemplare a ars în Ierusalim şi în Iudeea, el nu a putut suprima complet Scripturile. La vremea aceea existau colonii de evrei împrăştiate în multe ţări, iar fiecare sinagogă avea propria colecţie de suluri. — Compară cu Faptele 13:14, 15.
6. a) Ce eforturi considerabile s-au depus pentru a se distruge Scripturile folosite de primii creştini? b) Care a fost rezultatul?
6 În mod asemănător, în anul 303 e.n., împăratul roman Diocleţian a dat ordin ca locurile de întrunire ale creştinilor să fie rase de pe faţa pământului, iar ‘Scripturile lor să fie aruncate în foc’. Această devastare a durat un deceniu. Dar, oricât de cruntă a fost persecuţia, Diocleţian nu a reuşit să extirpe creştinismul, iar Dumnezeu nu le-a permis trimişilor împăratului să distrugă complet nici măcar o singură porţiune din Cuvântul său inspirat. Însă, prin reacţia lor la răspândirea şi predicarea Cuvântului lui Dumnezeu, împotrivitorii au scos la iveală ce aveau în inimă. Ei s-au dovedit a fi nişte oameni pe care Satan îi orbise şi care înfăptuiau voinţa acestuia. — Ioan 8:44; 1 Ioan 3:10–12.
7. a) Cum s-a încercat oprirea răspândirii cunoştinţei biblice în Europa Occidentală? b) Ce s-a realizat în privinţa traducerii şi publicării Bibliei?
7 Strădaniile de a opri răspândirea cunoştinţei biblice au îmbrăcat şi alte forme. Când latina a ajuns o limbă moartă, cei care s-au opus cu vehemenţă traducerii Bibliei în limba poporului nu au fost conducătorii păgâni, ci cei care se declarau creştini — Papa Gregorie al VII-lea (1073–1085) şi Papa Inocenţiu al III-lea (1198–1216). În efortul de a anihila protestele împotriva autorităţii bisericii, Consiliul Romano-Catolic de la Toulouse (Franţa) din 1229 a decretat că un profan nu putea deţine cărţile Bibliei în limba poporului. Inchiziţia a fost instrumentul de tortură folosit pentru a impune acest decret. Însă, după 400 de ani de Inchiziţie, iubitorii Cuvântului lui Dumnezeu au reuşit să traducă întreaga Biblie şi să pună în circulaţie ediţii tipărite ale Bibliei complete în aproape 20 de limbi şi în alte dialecte, iar mari părţi din ea în alte 16 limbi.
8. Ce s-a întâmplat în decursul secolului al XIX-lea cu traducerea şi răspândirea Bibliei în Rusia?
8 Nu numai Biserica Romano-Catolică a depus eforturi ca să împiedice poporul de rând să aibă acces la Biblie. La începutul secolului al XIX-lea, profesorul Pavsky de la Academia de Teologie din St. Petersburg a tradus Evanghelia lui Matei din greacă în rusă. Şi alte cărţi ale Scripturilor greceşti creştine au fost traduse în rusă, Pavsky slujind ca editor. Acestea s-au bucurat de o largă circulaţie până când, în 1826, sub influenţa clerului, ţarul a fost convins să aducă Societatea Biblică Rusă sub controlul „Sfântului Sinod“ al Bisericii Ortodoxe Ruse, care nu a făcut altceva decât să-i suprime activitatea. Mai târziu, Pavsky a tradus Scripturile ebraice din limba ebraică în rusă. Cam în acelaşi timp, Makarios, un arhimandrit al Bisericii Ortodoxe, a tradus şi el Scripturile ebraice din limba ebraică în rusă. Pentru strădaniile lor, amândoi au fost pedepsiţi, iar traducerile lor au fost puse la păstrare în arhivele sinodului. Biserica era hotărâtă să păstreze Biblia în slava veche, pe care, la vremea aceea, poporul de rând nici nu o mai citea, nici nu o mai înţelegea. În cele din urmă, în 1856, când setea poporului de cunoaştere a Bibliei nu a mai putut fi înăbuşită, „Sfântul Sinod“ a aprobat efectuarea unei traduceri sinodale, dând îndrumări minuţioase care să asigure menţinerea expresiilor ce susţineau doctrinele bisericii. Astfel, din cuvintele şi acţiunile conducătorilor religioşi a început să iasă la iveală discrepanţa dintre manifestările lor şi spiritul lor în legătură cu difuzarea Cuvântului lui Dumnezeu. — 2 Tesaloniceni 2:3, 4.
Păzirea cuvântului de denaturări
9. Cum şi-au demonstrat unii traducători ai Bibliei iubirea pentru Cuvântul lui Dumnezeu?
9 Printre cei care au tradus şi au copiat Scripturile au fost oameni care au iubit cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu şi care au depus eforturi sincere pentru a-l pune la dispoziţia oricui. William Tyndale a fost martirizat (în 1536) pentru contribuţia sa la apariţia Bibliei în limba engleză. Francisco de Enzinas a fost închis de Inchiziţia Catolică (după 1544) pentru că a tradus şi a publicat Scripturile greceşti creştine în spaniolă. Cu riscul vieţii, Robert Morrison a tradus Biblia în chineză (din 1807 până în 1818).
10. Ce exemple arată că unii traducători au fost motivaţi de altceva, şi nu de iubire pentru Cuvântul lui Dumnezeu?
10 Uneori însă, lucrarea copiştilor şi a traducătorilor a fost influenţată de alte considerente, şi nu de iubire faţă de Cuvântul lui Dumnezeu. Să analizăm patru exemple: 1) Samaritenii au ridicat un altar pe muntele Garizim, pentru a rivaliza cu templul din Ierusalim. În sprijinul acestei acţiuni, în Pentateuhul samaritean s-a făcut o interpolare la Exodul 20:17. Ca şi cum ar fi făcut parte din Decalog, s-a adăugat porunca de a se construi un altar de piatră pe muntele Garizim, pe care să se aducă jertfe. 2) Cel care a tradus prima dată cartea lui Daniel pentru Septuaginta greacă şi-a luat libertatea de a se abate de la original. El a introdus afirmaţii pe care le considera explicative pentru textul ebraic sau care, după părerea lui, l-ar fi putut îmbunătăţi. El a omis detalii pe care le considera inacceptabile pentru cititori. Când a tradus profeţia din Daniel 9:24–27 referitoare la timpul apariţiei lui Mesia, el a modificat perioada de timp menţionată, a adăugat şi a schimbat unele cuvinte şi le-a inversat ordinea, evident cu intenţia de a transmite ideea că profeţia sprijinea lupta Macabeilor. 3) În secolul al IV-lea e.n., într-un tratat în latină, un trinitarian înfocat a inclus, după cât se pare, cuvintele „în cer: Tatăl, Cuvântul şi spiritul sfânt; şi aceştia trei una sunt“, ca şi cum aceste cuvinte ar fi fost citate din 1 Ioan 5:7. Mai târziu, acest pasaj a fost inclus chiar în textul unui manuscris biblic în latină. 4) În Franţa, Ludovic al XIII-lea (1610–1643) l-a autorizat pe Jacques Corbin să traducă Biblia în franceză pentru a compensa eforturile protestanţilor. Având în vedere acest obiectiv, Corbin a inclus în text unele adăugiri, printre care cea din Faptele 13:2 referitoare la „sfânta jertfă a liturghiei“.
11. a) Cum a rezistat Cuvântul lui Dumnezeu în pofida necinstei unor traducători? b) Câte manuscrise antice există pentru a dovedi ce a spus originalul Bibliei? (Vezi chenarul.)
11 Iehova nu a împiedicat aceste schimbări făcute în Cuvântul său, dar ele nu i-au schimbat scopul. Care au fost consecinţele? Prin adăugarea referirii la muntele Garizim, religia samaritenilor nu a devenit instrumentul prin care Dumnezeu urma să binecuvânteze omenirea. Din contră, adăugirea a demonstrat că, deşi îşi declara credinţa în Pentateuh, religia samaritenilor nu prezenta încredere în privinţa predării adevărului (Ioan 4:20–24). Deformarea din Septuaginta nu a împiedicat venirea lui Mesia la timpul prezis prin intermediul profetului Daniel. Pe deasupra, chiar dacă în secolul întâi se folosea Septuaginta, potrivit dovezilor disponibile evreii obişnuiau să asculte în sinagogile lor citirea Scripturilor în ebraică. Prin urmare, „poporul era în aşteptare“ când se apropia timpul împlinirii profeţiei (Luca 3:15). Cât despre interpolarea din 1 Ioan 5:7 în sprijinul Trinităţii şi cea din Faptele 13:2 în sprijinul Liturghiei, acestea nu au schimbat adevărul. Iar, cu timpul, înşelătoriile au ieşit la iveală în mod clar. Abundenţa de manuscrise biblice în limba originală face posibilă verificarea validităţii oricărei traduceri.
12. a) Ce schimbări radicale au făcut unii traducători ai Bibliei? b) Cât de cuprinzătoare au fost acestea?
12 Alte tentative de a modifica Scripturile au implicat mai mult decât reformularea câtorva versete. Acestea au constituit un atac la adresa identităţii adevăratului Dumnezeu. Însăşi natura şi amploarea modificărilor oferă dovada unei influenţe mult mai puternice decât a oricărui om sau a oricărei organizaţii umane — da, influenţa duşmanului principal al lui Iehova, Satan Diavolul. Cedând acestei influenţe, traducătorii şi copiştii au început să înlăture — unii cu înflăcărare, alţii cu părere de rău — numele propriu al lui Dumnezeu, Iehova, din Cuvântul său inspirat, din miile de locuri unde apărea. La o dată timpurie, unele traduceri din ebraică în greacă, latină, germană, engleză, italiană şi olandeză omiteau, printre altele, numele divin peste tot sau aproape peste tot unde apăruse. Acest nume a fost scos şi din copiile Scripturilor greceşti creştine.
13. De ce eforturile ample de a modifica Biblia nu au dus la ştergerea numelui lui Dumnezeu din memoria omului?
13 Însă acest nume glorios nu a fost şters din memoria omului. Unele traduceri ale Scripturilor ebraice în spaniolă, portugheză, germană, engleză, franceză şi multe alte traduceri conţineau în mod corect numele propriu al lui Dumnezeu. Prin secolul al XVI-lea, numele propriu al lui Dumnezeu a început să apară din nou şi în diferite traduceri ale Scripturilor greceşti creştine; în secolul al XVIII-lea în germană; în secolul al XIX-lea în croată şi engleză. Chiar dacă oamenii ar încerca să ascundă numele lui Dumnezeu, când va veni „ziua lui Iehova“, ‘naţiunile vor trebui să ştie că eu sunt Iehova’, după cum declară Dumnezeu. Acest scop declarat al lui Dumnezeu nu va eşua. — 2 Petru 3:10, NW; Ezechiel 38:23, NW; Isaia 11:9; 55:11.
Mesajul ajunge pe tot globul
14. a) În câte limbi din Europa s-a tipărit Biblia până în secolul al XX-lea, şi cu ce rezultat? b) În câte limbi din Africa era disponibilă Biblia până la sfârşitul anului 1914?
14 În zorii secolului nostru, Biblia era deja tipărită în 94 de limbi din Europa. Acest lucru i-a conştientizat pe cercetătorii Bibliei din această parte a lumii de faptul că, la sfârşitul Timpurilor Neamurilor, în 1914, urmau să aibă loc evenimente mondiale zguduitoare — şi, într-adevăr, aşa a fost (Luca 21:24)! Înainte ca anul de cotitură 1914 să se încheie, Biblia — fie întreagă, fie unele cărţi din ea — era publicată în 157 de limbi din Africa, pe lângă limbile engleză, franceză şi portugheză, limbi de mare circulaţie. Astfel s-a pus temelia predării adevărurilor biblice eliberatoare din punct de vedere spiritual la cei umili din numeroasele triburi şi grupuri naţionale de acolo.
15. În ce măsură era disponibilă Biblia în limbile oamenilor din Americi când au început zilele din urmă?
15 În timp ce lumea intra în zilele din urmă prezise, Biblia era disponibilă pe scară largă în Americi. Emigranţii din Europa o duseseră cu ei în toate limbile lor. S-a început un program intensiv de instruire biblică, în cadrul căruia s-au ţinut conferinţe biblice şi s-a distribuit pe scară largă literatura biblică publicată de Studenţii Internaţionali în Biblie, cum erau cunoscuţi pe atunci Martorii lui Iehova. În plus, Societăţile Biblice tipăriseră deja Biblia în alte 57 de limbi, pentru a satisface necesităţile populaţiei multinaţionale din emisfera vestică.
16, 17. a) În ce măsură era disponibilă Biblia când a sosit timpul predicării la scară mondială? b) Cum s-a dovedit Biblia a fi o carte cu adevărat durabilă şi foarte influentă?
16 Când a sosit timpul predicării la scară mondială a veştii bune înainte de ‘venirea sfârşitului’, Biblia nu era ceva nou pentru Asia şi insulele Pacificului (Matei 24:14). Ea era publicată deja în 232 de limbi din această parte a globului. În unele limbi, Biblia era completă, însă în multe cazuri erau traduse numai Scripturile greceşti creştine sau doar o singură carte a Sfintelor Scripturi.
17 Evident, Biblia nu a rezistat ca o simplă piesă de muzeu. Dintre toate cărţile care există, ea este cartea cea mai tradusă şi mai răspândită. În armonie cu această dovadă a favorii divine, ceea ce s-a consemnat în această carte urma să se întâmple. Învăţăturile ei şi spiritul care le-a inspirat au avut şi ele un efect de durată asupra oamenilor din multe ţări (1 Petru 1:24, 25). Dar trebuia să aibă loc ceva mai mult, mult mai mult.
Vă amintiţi?
◻ Ce este „cuvântul Dumnezeului nostru“ care rămâne pentru totdeauna?
◻ Ce încercări de a suprima Biblia s-au făcut, dar cu ce rezultat?
◻ Cum a fost ocrotită integritatea Bibliei?
◻ Cum s-a dovedit scopul declarat al lui Dumnezeu a fi un cuvânt viu?
[Chenarul de la pagina 12]
Ştim într-adevăr ce spunea iniţial Biblia?
Există aproximativ 6 000 de manuscrise ebraice care confirmă conţinutul Scripturilor ebraice. Câteva dintre acestea datează din epoca precreştină. Cel puţin 19 manuscrise ale Scripturilor ebraice complete datează din perioada premergătoare inventării tiparului cu litere mobile. În plus, din aceeaşi perioadă există traduceri ale acestor Scripturi în 28 de limbi.
În ce priveşte Scripturile greceşti creştine, sunt catalogate în jur de 5 000 de manuscrise. Se presupune că unul dintre acestea datează dinainte de 125 e.n., prin urmare, fiind scris la numai câţiva ani după original. Iar despre unele fragmente se crede că datează cu mult mai dinainte. În cazul a 22 dintre cele 27 de cărţi inspirate există între 10 şi 19 manuscrise complete scrise cu litere unciale. Dintre cărţile acestei părţi a Bibliei, cel mai mic număr de manuscrise complete cu litere unciale îl are Apocalipsa, având trei manuscrise de acest gen. Există un manuscris care conţine toate Scripturile greceşti creştine şi care datează din secolul al IV-lea e.n.
Nici o altă literatură antică nu este confirmată de un asemenea potop de documente antice.