Fă totul cu o conştiinţă bună
„Fericit este omul care nu se aduce pe sine însuşi la judecată prin ceea ce încuviinţează“. (Rom. 14:22)
1. Pentru ce ar trebui să fim precauţi cînd sfătuim pe alţii în probleme personale?
Nu este uşor să decidem just în toate problemele în faţa cărora ne vedem puşi în viaţă. Iacov, fratele de jumătate al lui Isus, a întărit acest lucru spunînd cuvintele: „Toţi ne poticnim adesea“. De aceea, el a mai zis: „Să nu fie mulţi dintre voi învăţători, fraţii mei, fiindcă ştiţi că vom primi o judecată grea“ (Iac. 3:1, 2). Si mai mare însă este răspunderea noastră şi vina pentru urmări cînd dăm altora un sfat.
2. Pentru ce fiecare sfat pe care-l dăm ar trebui să se bazeze pe Biblie?
2 Dacă dăm cuiva un sfat şi ne lăsăm conduşi la aceasta numai de conştiinţa şi de părerea noastră, e foarte posibil să–l inducem în eroare. Chiar dacă ne bazăm exclusiv pe Biblie, trebuie să ne asigurăm că sîntem în posesia unei înţelegeri corecte şi că nu pornim numai de la bănuielile şi de la părerea noastră proprie. Nu i-ar folosi prea mult cuiva să accepte şi să urmeze un sfat care a fost stabilit de conştiinţa sau părerea altuia. Ar putea chiar să–i dăuneze. De ce? Fiindcă el nu se lasă condus de propria lui conştiinţă. „In realitate, tot ce nu este din credinţă, este păcat“ (Rom. 14:23).
3. Ce e necesar cînd trebuie să luăm o decizie personală?
3 Pentru a crede în ceva aşa încît să poţi lua o decizie personală, trebuie să ai o cunoştinţă exactă a Bibliei şi a dovezilor sigure şi bazate pe realităţi (Evr. 11:1). „Nu este bine ca sufletul să fie fără cunoştinţă, şi cine este pripit cu picioarele lui, acela păcătuieşte“ (Prov. 19:2). Fără o cunoaştere precisă a voinţei lui Dumnezeu, el ar putea proceda greşit şi să apuce pe o cale greşită.
4. Ce-i poate ajuta unui creştin cînd trebuie să ia o hotărîre într-o situaţie gravă?
4 Există însă creştini care ‘au slăbiciuni în credinţa lor’, lucru ce adesea se datoreşte faptului că duc lipsă de cunoştinţă în ce priveşte anumite probleme sau întrebări care se pot ivi în viaţă. Iacov aminteşte că un creştin căruia îi lipseşte înţelepciunea, poate dobîndi înţelepciunea necesară pentru a ieşi dintr-o situaţie încurcată, dacă se roagă lui Dumnezeu pentru această înţelepciune (Iac. 1:2, 5). Pentru a primi un răspuns de la Dumnezeu, el trebuie, fireşte, să consulte şi Biblia. Pentru ce-i va ajuta aceasta? Fiindcă creştinii de azi au aceleaşi probleme ca servii lui Dumnezeu din veacurile trecute. Dacă citim Biblia, vedem că bărbaţi credincioşi ca apostolii şi tovarăşii lor, s-au ocupat cu aceste probleme şi au dat sfaturi în această privinţă. Imprejurările sînt de la sine înţeles diferite, dar nu există nici o problemă pentru care Biblia să nu conţină un principiu adecvat. La aplicarea principiului, un rol important îl deţin cunoştinţa şi conştiinţa.
LEGEA „SCRISA IN INIMA“
5. Pentru ce a scris apostolul Pavel către adunarea creştină din Roma despre conştiinţă?
5 In capitolul 14 al Scrisorii către Romani, citim ce a spus apostolul Pavel despre conştiinţă. In general, adunarea din Roma era unanimă în înţelegerea celor mai importante învăţături fundamentale ale Bibliei şi a felului în care trebuia să fie vestită „vestea bună“ (Rom. 1:8). Dar în anumite chestiuni personale, părerile divergeau. Această situaţie s-a datorat în cea mai mare parte trecutului şi educaţiei diferite a fiecărui membru al adunării. Aceste diferenţe erau create în principal de marea prăpastie care-i despărţise pe evrei de păgîni, înainte de a deveni creştini.
6, 7. (a) Ce se înţelege prin „slăbiciunile“ pe care le-au avut în credinţa lor unii membri ai adunării? (b) La ce scop a servit Legea Mozaică în primul rînd şi ce schimbări a adus cu sine moartea lui Mesia?
6 Pavel scrie: „Uraţi bun venit omului care are slăbiciuni în credinţa sa“ (Rom. 14:1). Aceste „slăbiciuni“ n-au fost în credinţa în Dumnezeu, Tatăl, şi în Isus Cristos, Domnul, credinţă care duce la mîntuire. Ei trebuie să fi avut toţi această credinţă. (După Fotobibel, acest text sună: „Primiţi-l în comunitatea voastră şi pe cel care are o credinţă fricoasă“). In legătură cu aceste slăbiciuni este vorba de nişte puncte în care ei nu erau încă pe deplin convinţi, sau nu erau cu totul în clar pînă unde mergea libertatea creştină. Evreii se aflaseră, de exemplu, secole de-a rîndul sub „justiţia scrisă“ mozaică (Rom. 13:9; 2 Cor. 3:6), care le interzicea consumarea anumitor mîncări care erau necurate şi le prescria observarea anumitor zile (Lev. 11:46, 47; Deut. 5:12–14.) Dumnezeu a dat evreilor această lege pentru a-i feri pînă la venirea lui Mesia de a se amesteca cu naţiunile păgîne şi de a accepta practicile idolatre ale acestora (Gal. 3:23–25). Apoi, aceasta a trebuit să fie înlocuită prin „legea desăvîrşită, care aparţine libertăţii“, prin legea din ‘interiorul lor’, legea scrisă în inima lor (Iac. 1:25; Ier. 31:33). Această nouă lege este expusă în Scripturile Greceşti Creştine.
7 Isus Cristos, mesia, i-a eliberat într-adevăr prin jertfa sa pe evreii care l-au primit. Si păgînii au putut deveni liberi astfel de robia idolatriei în care s-au aflat pînă atunci. Toţi creştinii — evrei şi păgîni — au ocupat acum aceaşi poziţie în faţa lui Dumnezeu (Ef. 2:14–16). Multor creştini evrei, în care datinile şi obiceiurile de odinioară erau adînc înrădăcinate, le-a căzut greu această schimbare. In multe privinţe ei, pur şi simplu, nu puteau să se pună în acord cu conştiinţa lor.
8. Ce atitudine au avut unii membri ai adunării faţă de cei care au avut „slăbiciuni“ în credinţa lor şi cum ar fi trebuit să–i trateze pe aceşti credincioşi?
8 Apostolul Pavel a sugerat adunării atitudinea corectă în această problemă, arătînd că persoanelor cu o conştiinţă slabă ar trebui să li se spună bun venit, dar „nu în vederea hotărîrilor referitoare la probleme îndoielnice“ (“Nu căutaţi să criticaţi îndoielile lui de conştiinţă“, Schäfer; „Nu vă certaţi cu el dacă are o altă concepţie“, Die Gute Nachricht). Un asemenea om ar trebui — deşi a avut o altă părere, conştiinţa lui a judecat altfel şi probabil a fost „fricos“ — să fie salutat cordial ca un frate cu drepturi depline şi ca un comoştenitor al lui Cristos. La unii însă a existat înclinaţia să se certe din pricina vederii şi părerii lui care-şi avea originea în interiorul său, în inima sa. Aceasta n-a fost corect, căci ar fi putut avea un efect negativ, atît asupra respectivului, cît şi asupra adunării, putînd duce la luări de poziţie divergente şi, prin aceasta, la neunitate.
DOUA EXEMPLE CARE CONFIRMA ACEST PRINCIPIU
9. Ce problemă s-a născut în legătură cu consumarea cărnii?
9 Pavel dă ca exemplu mîncarea cărnii. In acele zile, animalele care se tăiau sau carnea care era vîndută pe piaţă, era oferită mai întîi, adesea, idolilor pentru a o sfinţi, aşa-zicînd, pentru adoratorii care o mîncau. Bineînţeles aceasta nu avea nici o influenţă asupra cărnii. Un idol era, în realitate, nimic. Totuşi, cei ce nu erau convinşi pe deplin de punctul de vedere corect aveau mustrări de conştiinţă dacă mîncau asemenea carne fiindcă se temeau ca nu cumva respectiva carne să fi fost legată de acest rit păgîn (1 Cor. 8:4–7). De aceea, apostolul Pavel a scris mai departe:
“Unul are credinţa că orice [mîncare, inclusiv carnea care se cumpăra de la piaţă] se putea mînca, cel slab mănîncă hrană vegetală [ca nu cumva să mănînce din neştiinţă carne care a fost „pîngărită“ în ochii lui prin obiceiuri păgîne]“ (Rom. 14:2).
10. Ar trebui să fie determinate persoanele care au o părere personală diferită de cea a majorităţii adunării, să-şi schimbe părerea lor pentru ca toţi să fie „uniţi în acelaşi gînd şi în aceeaşi succesiune de idei“?
10 Acum? ar fi necesar ca acest om care mănîncă numai hrană vegetală să-şi schimbe părerea înainte de a fi considerat un creştin matur? Unii ar putea indica spre principiul că ‘toţi ar trebui să vorbească în armonie şi să nu aibă dezbinări între ei, şi ca ei toţi să fie bine uniţi în acelaşi gînd şi în aceaşi succesiune de idei’ (1 Cor. 1:10). Totuşi, prin această unitate nu s-a înţeles că toţi ar trebui să aibă aceaşi vedere cînd este vorba de decizii personale sau de chestiuni de conştiinţă. Ar trebui să urmeze toţi în mod unit pe Cristos şi nu oameni (1 Cor. 11:11–13).
11. Cum au considerat mulţi membri ai adunării pe fraţii lor în problemele de conştiinţă?
11 Unii creştini dintre evrei care înţeleseseră corect chestiunea, precum şi majoritatea creştinilor păgîni din adunare care nu fuseseră obişnuiţi cu prescripţiile mozaice au înclinat să privească dispreţuitor, cu înfumurare, la cei care aveau temeri, şi să–i considere nechibzuiţi, încăpăţinaţi sau chiar fanatici, în timp ce cei cu temeri îi judecau pe ceilalţi, gîndind că aceştia ar proceda greşit în ochii lui Dumnezeu şi ar ieşi peste barierele libertăţii lor. De aceea, apostolul i-a dojenit pe ambii cu cuvintele:
“Cel ce mănîncă să nu privească cu dispreţ pe cel ce nu mănîncă şi cel ce nu mănîncă să nu judece pe cel ce mănîncă, căci Dumnezeu l-a primit bine pe acesta. Cine eşti tu ca să judeci pe slujitorul altuia? Dacă stă în picioare sau cade este treaba stăpînului său. In realitate, el va fi determinat să stea în picioare, căci Iehova poate face ca el să stea“ (Rom. 14:3, 4).
12. Pentru ce trebuie să acceptăm fără rezerve pe creştinii care ar avea o altă părere în chestiuni personale decît noi?
12 Cine sîntem noi deci, ca să–l criticăm pe un om pe care Dumnezeu l-a acceptat spunîndu-i bun venit şi i-a acordat spiritul său, cu toate că respectivul probabil mai are încă unele îndoieli de conştiinţă inutile sau păreri bănuitoare, încăpăţînate sau, probabil, o conştiinţă cu ceva mai largă decît a altora? Ar trebui ca noi toţi să–i dăm socoteală stăpînului nostru. Avem destule probleme proprii, greşeli şi lipsuri, aşa încît să nu fim nevoiţi să ne amestecăm în afacerile altora. Nimeni nu are dreptul să prescrie ceva slujitorului sau angajatului altuia, cum să servească acestuia sau cum să lucreze, şi aceasta se potriveşte asupra unui serv al lui Dumnezeu tot aşa de bine. Dumnezeu este judecătorul servului său. Da, Iehova va „face ca el să stea“.
13. Cum de se poate spune pe bună dreptate că Dumnezeu va face ca servul său să stea în picioare?
13 Prin aceasta, Pavel n-a vrut să spună că Dumnezeu îl sprijineşte pe servul lui în tot ce face — în orice caz nu, dacă comite vreun lucru incorect. Dacă un creştin are o atitudine în conştiinţă care ar putea fi criticată de alţii sau chiar privită ca o trăsătură rea, Dumnezeu nu-l va osîndi pe un astfel de om, ci el se bucură că el procedează după conştiinţa sa. In măsura în care Dumnezeu vede de bine, la timpul său va influenţa conştiinţa servului său în aşa fel ca aceasta să ajungă la o atitudine mai matură. Dar nici un creştin n-ar trebui să încerce să impună altuia conştiinţa sa. Dacă ar face aceasta, l-ar putea aduce pe respectivul în greutăţi sau să zdruncine credinţa acestuia. Astfel, ar „primi o judecată mai grea“, după cum spune Iacov, sau într-un anumit grad ar fi osîndit. (Iac. 3:1).
14–16. Explică cuvintele apostolului din Romani 14:5, 6.
14 Apostolul a mai dat un exemplu:
“Unul judecă că o zi ar fi deasupra alteia; un altul judecă că o zi ar fi ca toate celelalte; fiecare om să fie pe deplin convins în mintea sa proprie. Cine observă ziua, o observă pentru Iehova. De asemenea, cine mănîncă mănîncă pentru Iehova, căci el aduce mulţumiri lui Dumnezeu; şi cine nu mănîncă, nu mănîncă pentru Iehova şi aduce prin aceasta mulţumiri lui Dumnezeu“ (Rom. 14:5, 6).
15 De exemplu, un evreu care-l acceptase pe Cristos, dar care s-a obişnuit de multă vreme să ţină legea sabatului, ar fi avut probabil o conştiinţă pătată dacă într-una din zilele de sabat evreiesc ar fi executat o muncă, adică dacă ar fi gătit, ar fi dereticat prin casă sau ar fi intreprins o călătorie. Chiar dacă ar fi fost vorba de o muncă pentru adunare, pentru ceva ce după aşteptările celorlalţi membri ai adunării el ar fi trebuit să facă pentru ei sau împreună cu ei, n-ar fi făcut aceste lucruri în această zi din motive de conştiinţă. In orice altă zi, el ar fi făcut-o cu plăcere. Totuşi, el a ‘observat această zi pentru Iehova’, cu alte cuvinte, el a crezut că face voia lui Iehova, dacă consideră această zi deosebit de sfîntă. In ce priveşte mîncarea, el a mulţumit lui Dumnezeu că s-a putut ţine curat şi separat pe deplin de idolatrie, deoarece Dumnezeu şi-a expus punctul său de vedere în această privinţă clar în Legea Mozaică. (Să se observe cum s-a gîndit Daniel care pe atunci s-a aflat sub Legea Mozaică [Daniel 1:8]). Nimeni din adunare n-ar fi prejudiciat prin ceea ce respectivul a făcut corespunzător conştiinţei sale şi el nici n-a comis un lucru incorect. De aceea, Iehova nu l-a considerat a fi necurat. Iehova a apreciat că acesta a ascultat de el după cea mai bună ştiinţă şi conştiinţă şi n-a contestat jertfa lui Cristos.
16 In ochii celorlalţi creştini, dimpotrivă, toate celelalte zile erau ale lui Dumnezeu — toate erau la fel de sfinte, nici una nu era mai sfîntă decît alta. Creştinii puteau să mănînce carne cu o conştiinţă curată, fiindcă ştiau că această carne în sine nu s-a schimbat cu nimic dacă mai înainte a fost oferită unui idol, deoarece idolii sînt fără putere. Ei au mulţumit lui Dumnezeu pentru faptul că hrana pe care o primeau prin grija lui o puteau mînca şi au apreciat libertatea pe care le-a acordat-o el prin Cristos.
17. Pentru ce trebuie ca fiecare să fie „convins în mintea sa proprie“?
17 Dar fiecare în parte trebuia să fie „convins pe deplin în propria sa minte“. Dacă un creştin nu înţelegea corect punctul de vedere al altuia şi nu putea fi de acord cu conştiinţa sa, n-ar fi fost spre folosul său, ci mai degrabă spre paguba sa, dacă ar fi preluat punctul de vedere al acestuia în pofida conştiinţei lui. Nimeni n-ar fi avut dreptul să–l critice din această pricină, să se certe cu el, să–l judece sau să–l privească dispreţuitor (Iacov 4:11, 12). Nimeni n-a avut voie să-şi impună propriul său punct de vedere, căci prin aceasta ar fi încercat să domine credinţa altora.
18. Pot face bătrînii sau alţi fraţi ceva pentru a ajuta pe cineva să cunoască mai exact punctul de vedere biblic în privinţa unor probleme personale? Dacă da, cum?
18 Aceasta nu înseamnă că problemele de conştiinţă n-ar fi permis să fie aduse în discuţie sau să fie supuse la cercetări pentru a obţine punctul de vedere al Bibliei. Ar putea fi aduse diferite argumente, dar n-ar trebui să ne certăm din această cauză unii cu alţii sau să ne gîndim că celălalt ar trebui să vadă neapărat cum vedem noi sau să facă aşa cum spunem noi. Bătrînii şi ceilalţi fraţi maturi pot să ajute celor care sînt slabi încă în astfel de puncte sau n-au fost instruiţi încă suficient. Dar ei n-ar trebui să meargă mai departe. Respectivul trebuie să procedeze aşa cum poate fi de acord conştiinţa lui înaintea lui Dumnezeu
UN PRINCIPIU PENTRU HOTARIRI IN CAZURI DUBIOASE
19. Cum putem deosebi care sînt lucrurile care rămîn pe seama conştiinţei şi care nu?
19 Apostolul a citat, ce-i drept, numai aceste două exemple, dar el a stabilit cu acestea un principiu pentru toate cazurile în care este vorba de hotărîri de conştiinţă. Există astfel multe situaţii pentru care nu se află în Biblie vreo indicaţie sau regulă expresă. Se vorbeşte despre asemenea „zone cenuşii“ care apar, spre exemplu, în viaţa profesională sau în legătură cu tratamentele medicale, cu alimentele sau cu îmbrăcămintea. Biblia conţine principii care ne servesc în aceste cazuri ca un îndreptar. Ceea ce Biblia declară în mod expres ar trebui să fie urmat de toţi. De exemplu, ea spune că îmbrăcămintea ar trebui să fie „bine aranjată, aspectoasă şi curată şi că ar trebui să ne împodobim“ cu modestie şi cu o minte sănătoasă“ (1 Tim. 2:9; 2 Cor. 7:1). E necesar să luăm în consideraţie sentimentele fraţilor noştri, să respectăm adunarea şi să luăm seama ca bunul ei renume să dăinuie pe mai departe în faţa publicului. Totuşi, croiala, culorile, etc. atîrnă în mare măsură de gustul fiecăruia.
20. Ce ar trebui să facă cel ce se află în faţa unei probleme a cărei rezulvare el nu o vede clar?
20 In cazurile în care este vorba despre o asemenea „zonă cenuşie“, un creştin ar trebui să consulte Biblia şi mijloacele biblice auxiliare. Dacă după aceea tot nu ştie precis ce să facă, el poate întreba pe un bătrîn sau pe altul, care-l pot ajuta să recunoască ce spune Biblia în această privinţă, dar el n-ar trebui să lase ca alţii să decidă pentru el. Nu alţii sînt „conştiinţa“ sa. El însuşi ar trebui să cumpănească chestiunea, să ia personal o decizie şi apoi să procedeze conform hotărîrii conştiinţei sale. In scurgerea timpului, el ar putea vedea problema într-o altă lumină şi să întreprindă o schimbare, dar n-ar trebui să facă niciodată vreun lucru asupra căruia are îndoieli, ca să nu fie osîndit (Rom. 14:23).
21. Ar trebui să nu ne schimbăm niciodată părerile la care am ajuns pe baza conştiinţei noastre?
21 Toţi creştinii ar trebui să se străduiască necontenit să obţină o înţelegere mai bună şi să imite tot mai fidel pe Dumnezeu şi Cristos. Apoi, cu timpul vor avea o conştiinţă tot mai educată. Ei ar trebui să facă în orice timp toate lucrurile aşa încît să-şi păstreze o conştiinţă bună şi, mai mult, ar trebui să acorde fraţilor lor creştini aceeaşi libertate.
[Legenda ilustraţiei de la pagina 4]
Pavel a recomandat ca noii credincioşi să fie primiţi bine în ciuda ‘slăbiciunilor din credinţa lor’.
[Legenda ilustraţiei de la pagina 7]
Conştiinţa celor noi ar trebui respectată atunci cînd este vorba de ţinerea sabatului sau de consumarea anumitor mîncări.