De ce permite Iehova suferinţa?

10, 11. a) În armonie cu Romani 8:19–22, ce s-a întâmplat cu „toată creaţia“? b) Cum ne putem da seama cine a supus creaţia inutilităţii?

¹⁰ Un pasaj din scrisoarea adresată de apostolul Pavel creştinilor din Roma aruncă lumină asupra acestei întrebări esenţiale. Pavel a scris: „Creaţia aşteaptă — cu o aşteptare nerăbdătoare — revelarea fiilor lui Dumnezeu. Căci creaţia a fost supusă inutilităţii nu din propria ei voinţă, ci prin cel care a supus-o, pe baza speranţei că şi creaţia însăşi va fi eliberată din sclavia descompunerii şi va avea glorioasa libertate a copiilor lui Dumnezeu. Căci ştim că toată creaţia continuă să geamă împreună şi să sufere împreună până acum“. — Romani 8:19–22.

¹¹ Pentru a înţelege sensul acestor versete, trebuie mai întâi să răspundem la unele întrebări importante. Una dintre ele este: Cine a supus inutilităţii întreaga creaţie? Unii spun că Satan, iar alţii că Adam. Însă nici unul, nici celălalt nu puteau face acest lucru. De ce? Deoarece acela care a supus creaţia inutilităţii a procedat astfel „pe baza speranţei“. Da, el a oferit speranţa că oamenii fideli vor fi în cele din urmă ‘eliberaţi din sclavia descompunerii’. Nici Adam şi nici Satan nu puteau să ofere o astfel de speranţă, ci numai Iehova. Este evident, aşadar, că el este cel care a supus creaţia inutilităţii.

12. Ce confuzie fac unii cu privire la semnificaţia expresiei „toată creaţia“, şi cum se poate soluţiona această chestiune?

¹² Ce se înţelege însă prin expresia „toată creaţia“ folosită în acest pasaj? Unii sunt de părere că această expresie se referă la întreaga lume vie, inclusiv la lumea animală şi vegetală. Dar au oare animalele şi plantele speranţa de a obţine „glorioasa libertate a copiilor lui Dumnezeu“? Evident că nu (2 Petru 2:12). Prin urmare, expresia „toată creaţia“ se poate referi numai la familia umană. Aceasta e creaţia care este afectată de păcat şi de moarte din cauza răzvrătirii din Eden şi care are cu disperare nevoie de speranţă. — Romani 5:12.

13. Ce efect a avut răzvrătirea din Eden asupra familiei umane?

¹³ Ce efect a avut, de fapt, acea răzvrătire asupra familiei umane? Pavel rezumă consecinţele printr-un singur cuvânt: inutilitate.a Potrivit unei lucrări de referinţă, acest cuvânt descrie „inutilitatea unui obiect care nu funcţionează potrivit modului în care a fost proiectat să funcţioneze“. Oamenii au fost creaţi, sau proiectaţi, să trăiască veşnic şi să colaboreze ca membri ai unei familii perfecte şi unite pentru a avea grijă de un pământ paradiziac. Însă, în prezent, oamenii au o viaţă scurtă, plină de dureri şi, în multe cazuri, plină de frustrări. Aşa cum s-a exprimat Iov, „omul născut din femeie are viaţa scurtă, dar plină de necazuri“ (Iov 14:1). Într-adevăr inutilitate!

14, 15. a) Ce dovezi avem că sentinţa dată de Iehova omenirii a fost dreaptă? b) De ce a spus Pavel că toată creaţia a fost supusă inutilităţii „nu din propria ei voinţă“?

¹⁴ Ajungem acum la întrebarea principală: De ce „Judecătorul întregului pământ“ a supus familia umană acestei existenţe caracterizate prin durere şi dezamăgire (Geneza 18:25, NW)? A dat el dovadă de dreptate procedând astfel? Să ne amintim ce au făcut primii noştri părinţi. Răzvrătindu-se împotriva lui Dumnezeu, ei au luat poziţie de partea lui Satan, cel care a ridicat o controversă universală cu privire la suveranitatea lui Iehova. Prin acţiunile lor, ei au susţinut afirmaţia că omul ar fi mai fericit dacă ar fi independent de Iehova, conducându-se singur sub îndrumarea unei fiinţe spirituale rebele. Condamnându-i pe răzvrătiţi, Iehova le-a dat, de fapt, ceea ce au cerut. El i-a permis omului să se conducă singur sub influenţa lui Satan. În aceste condiţii, ce decizie ar fi reflectat într-o măsură mai profundă dreptatea decât aceea de a supune omenirea inutilităţii, însă pe baza speranţei?

¹⁵ Desigur, această situaţie nu a reprezentat ‘propria voinţă’ a creaţiei. Noi ne naştem ca sclavi ai păcatului şi descompunerii; nu avem de ales în acest sens. Cu toate acestea, dând dovadă de îndurare, Iehova le-a permis lui Adam şi Evei să rămână în viaţă şi să dea naştere la copii. Deşi noi, descendenţii lor, suntem supuşi inutilităţii păcatului şi morţii, avem posibilitatea de a face ceea ce Adam şi Eva nu au făcut. Putem asculta de Iehova şi putem învăţa că suveranitatea sa este dreaptă şi perfectă în timp ce guvernarea umană independentă de Dumnezeu înseamnă numai durere, dezamăgire şi inutilitate (Ieremia 10:23; Revelaţia 4:11). Influenţa exercitată de Satan nu face decât să înrăutăţească lucrurile. Istoria omenirii confirmă aceste adevăruri. — Eclesiastul 8:9.

16. a) De ce putem fi siguri că Iehova nu este vinovat de suferinţa pe care o vedem azi în lume? b) Ce speranţă le-a oferit cu iubire Iehova oamenilor fideli?

¹⁶ Evident, Iehova a avut motive întemeiate să supună familia umană inutilităţii. Dar înseamnă aceasta că Iehova este cauza inutilităţii şi a suferinţei care ne apasă pe fiecare dintre noi? Ei bine, să ne gândim la un judecător care pronunţă o sentinţă dreaptă în cazul unui infractor. Poate că cel condamnat va suferi destul de mult în timp ce îşi ispăşeşte pedeapsa, dar are el dreptul să-l acuze pe judecător că i-a cauzat suferinţa? Categoric nu! În plus, Iehova nu este niciodată sursa vreunui lucru rău. În Iacov 1:13 se spune: „Dumnezeu nu poate fi încercat cu lucruri rele şi el însuşi nu încearcă pe nimeni în felul acesta“. Să ne amintim, de asemenea, că Iehova a pronunţat această sentinţă „pe baza speranţei“. Dând dovadă de iubire, el a luat măsuri ca descendenţii fideli ai lui Adam şi ai Evei să vadă sfârşitul inutilităţii şi să se bucure de „glorioasa libertate a copiilor lui Dumnezeu“. De-a lungul eternităţii, oamenii fideli nu vor mai avea niciodată motive să se teamă că întreaga creaţie s-ar putea degrada ajungând din nou într-o dureroasă stare de inutilitate. Modul drept în care acţionează Iehova va demonstra o dată pentru totdeauna legitimitatea suveranităţii sale. — Isaia 25:8.