Cum te orientezi în viaţă?

„Fericiţi sînt cei fără greseală pe calea lor, aceia care umblă în legea lui Iehova“ — Psalm 119:1.

1. Potrivit faptelor, ce este de mai mare importanţă pentru a dobîndi fericire?

CARE sînt lucrurile ce ţi-ar face viaţa fericită? În răspunsul lor, multe persoane menţionează lucrurile materiale ca: hrană, îmbrăcăminte, adăpost, sau formele de recreare şi distracţie. Totuşi faptele dovedesc că pentru fericirea ta mai importante sînt concepţia ta despre viaţă şi calea pe care ţi-o alegi în viaţă. Vei fi oare cinstit în relaţiile pe care le ai cu superiorii tăi, cu tovarăşii tăi de lucru precum şi în relaţiile tale familiale? Îţi vei însuşi oare ceea ce nu-ţi aparţine? Te vei îndeletnici cu lucruri sau distracţii discutabile?

2. Cum se orientează în viaţă unele persoane? Ce întrebări se ivesc cu privire la aceasta?

² Pentru a clarifica aceste probleme, unii preferă reguli precise, pe care le cunosc sau le consultă în caz de nevoie. Alţii fac ceea ce „simt“ că este bine, în conformitate cu conştiinţa lor. Totuşi poate că înclini să întrebi: Deoarece Biblia are multe lucruri de spus despre „conştiinţă“, ce este de fapt conştiinţa? Cum acţionează ea? Joacă ea un rol fundamental în luarea hotărîrilor şi găsirea fericirii? Şi cum putem să facem astfel încît să putem spune ceea ce a spus apostolul Pavel: „M-am comportat înaintea lui Dumnezeu cu o conştiinţă perfect curată pînă în ziua aceasta“? — Fapte 23:1.

CONŞTIINŢA TA — CE ESTE EA?

3, 4. Ce este conştiinţa? Cine sînt cei dotaţi cu o conştiinţă?

³ Majoritatea oamenilor consideră conştiinţa drept o opinie generală despre ce este corect şi ce este greşit. Avem totuşi o sursă de informaţii mai exacte în această privinţă. Cuvîntul lui Dumnezeu, Biblia ne ajută să considerăm conştiinţa drept un martor care depune mărturie lăuntrică. Astfel, Pavel a spus: „Conştiinţa mea depune mărturie cu mine în spiritul sfînt: (Romani 9:1). El a folosit cuvîntul grecesc synei’desis care înseamnă, literal, o cunoaştere de sine. Deci conştiinţa este capacitatea de a privi la tine însuţi şi a emite o judecată despre tine însuţi, adică de a depune mărturie despre tine însuţi.

⁴ Conştiinţa nu este doar un simplu rezultat al dezvoltării societăţii umane, căci Biblia arată că Dumnezeu a implantat-o în perechea unamă originară (Geneza 3:7, 8). Discutînd despre responsabilitatea iudeilor şi păgînilor, Pavel a scris: „Căci de fiecare dată cînd oamenii naţiunilor (păgînii), care nu au lege, fac din fire lucrurile legii, aceşti oameni — deşi nu au o lege — sînt o lege pentru ei înşişi. Ei arată că în mod categoric conţinutul legii este scris in inimile lor, în timp ce conştiinţa lor depune mărturie împreună cu ei şi, în propriile lor gînduri, ei sînt acuzaţi sau scuzaţi“ (Romani 2:14, 15). Da, chiar popoarele fără o lege scrisă, dată de Dumnezeu, au considerat crima, furtul şi incestul drept lucruri greşite. Din versetele menţionate, conştiinţa apare şi ea o interacţiune a inimii şi a minţii („gîndurilor“).

5. Care este unul din modurile în care acţionează conştiinţa ta?

⁵ Funcţia conştiinţei cu care probabil sîntem cel mai bine familiarizaţi este aceea de judecare a conduitei noastre după comiterea faptei greşite. Cînd ajungem la concluzia că am acţionat greşit sau într-un mod dezonorabil, conştiinţa ne acuză şi ne condamnă (Vezi 2 Samuel 24:10; 1 Ioan 3:20). Dacă reacţionăm favorabil la ea, această funcţie a conştiinţei ne poate ajuta, îndemnîndu-ne să evităm repetarea greşelii. Ea ne poate determina să ne căim, să cerem scuze şi chiar să îndreptăm răul, dacă putem. — Psalm 32:3, 5; Matei 5:23, 24; Luca 19:1–8.

6. În ce alt mod acţionează conştiinţa ta?

⁶ Conştiinţa ne poate servi şi în alt mod. Deşi unii spun că o conştiinţă bună tace atunci cînd sîntem puşi în faţa luării unei hotărîri sau în faţa unei probleme, totuşi, atunci cînd ne aflăm în faţa unei decizii, conştiinţa noastră ar trebui să ne vorbească deschis şi să ne îndemne să facem ceea ce este corect. Un bun exemplu îl găsim în refuzul lui Iosif în faţa avansurilor soţiei lui Potifar. Deşi Dumnezeu nu dăduse încă o lege scrisă împotriva adulterului, conştiinţa l-a îndemnat pe Iosif să respingă imoralitatea (Geneza 39:1–9). Dacă ascultăm de glasul conştiinţei înainte de a acţiona, putem să evităm zbuciumul unei conştiinţe tulburate.

7. Ce dorim să stabilim în urma acestui studiu?

⁷ În ce alt mod acţionează conştiinţa ta? Apar totuşi o serie de întrebări: Cît de mult trebuie să te influenţeze conştiinţa? Crezi că majoritatea problemelor morale şi personale trebuie să fie rezolvate pe baza conştiinţei? Sau sînt de preferat regulile? E necesar să ştim aceste lucruri. Există oare pericole de care trebuie să ne păzim? Ce ne arată Cuvîntul lui Dumnezeu, care afirmă despre sine că este „de folos pentru a învăţa pe alţii, pentru a îndrepta lucrurile, pentru a disciplina în dreptate“? — 2 Timotei 3:16.

PUNCTE DE VEDERE EXTREMISTE

8. Care sînt cele două puncte de vedere extremiste din care era privită moralitatea?

⁸ Disputa între greşeli şi conştiinţă este foarte veche. În articolul despre „Cazuistică“a, Enciclopedia Britanică (ediţia a 11-a) arată că moralitatea „a fost considerată uneori drept o lege exterioară, alteori drept o înclinaţie interioară . . . Cei care cred în lege şi-au pus încrederea în autoritate sau logică, pe cînd cei care cred în firea omului se bazează îndeosebi pe capacităţile instinctive ale acestuia — conştiinţă, bun simţ şi sentiment“. Extremele în ambele situaţii au existat în timpul lui Isus şi ale apostolilor. Putem aprecia mai bine echilibrul util şi înţelepciunea divină a Bibliei dacă analizăm situaţia din timpul acela.

9, 10. a) Cum îşi manifestau fariseii una din atitudinile extremiste pe care şi-o însuşireră? b) În contrast cu ei, ce atitudine se bucura de popularitate în rîndul grecilor şi romanilor?

⁹ Fariseii iudei susţineau cu dîrzenie regulile. Nemulţumiţi de legea mozaică, ei au adus în existenţă numeroase reguli sau „porunci ale oamenilor“ care anulau poruncile lui Dumnezeu. În afară de crearea şi dezvoltarea acestor reguli care treceau dincolo de ceea ce pretindea Dumnezeu, concepţia lor de sprijinitori ai legii favoriza ideea că dreptatea putea rezulta din cunoaşterea şi respectarea acestor reguli omeneşti. — Matei 15:1–20; 23:1–5; Luca 18:9–12.

¹⁰ „La cealaltă extremă se afla Grecia antică“, arată specialistul în cultura şi civilizaţia Greciei şi Romei antice, Samuel H. Butcher. „În rîndul grecilor (. . .) nu s-a transmis niciodată, sub formă de documente, un sistem de doctrină şi respectare a regulilor şi nici manuale care să conţină reguli autoritare despre moralitate . . . Absenţa unor reguli diversificate împiedica acţiunea juridică“. Cu privire la romani, Enciclopedia Britanică spune: „Cicero şi Seneca luau drept ghid bunul simţ. În orice problemă ei decideau în funcţie de aspectele bune şi rele, adică în funţie de particularităţile acesteia, orientîndu-se mai mult după spiritul decît după litera legii“. Această filozofie greco-romană a avut popularitate în primul secol. Dar era ea oare îndrăgită de creştini? Pavel a scris: „Păziţi-vă să nu se găsească cineva care să vă poarte ca pradă a sa prin filozofie şi înşelătorie goală (. . .) potrivit cu lucrurile elementare ale lumii şi nu potrivit cu Cristos“. — Coloseni 2:8; Faptele 17:18–21.

11. Cum s-au manifestat mai tîrziu în istorie cele două extreme?

¹¹ Şi în secolele de mai tîrziu, ambele extreme au avut susţinători chiar în mijlocul celor ce se numeau creştini. Iezuiţii erau cunoscuţi pentru faptul că susţineau o moralitate bazată pe nenumărate legi bisericeşti. După Reformăb, protestantismul a pus accent pe individualism şi conştiinţă, ceea ce a dus la o concepţie răspîndită şi cunoscută sub numele de „etica de situaţie“, popularizată de Dr. Joseph Fletcher, membru al bisericii episcopale. The National Observer relatează: „Dr. Fletcher a clarificat manifestul controversat al libertăţii şi responsabilităţii individului, bazat pe o etică a dragostei frăţeşti, care, spune el, trebuie să elibereze omul modern de regulile şi codurile arhaice şi rigide, ca cele „Zece Porunci“. Deci avînd dragostea ca singurul ghid, avorturile relaţiile sexuale înainte de căsătorie, divorţurile (. . .) şi alte rele convenţionale devin acceptabile din punct de vedere moral pentru dr. Fletcher, în unele situaţii“.

12. Cu ce pericol, pe care trebuie să-l evităm, sîntem confruntaţi?

¹² Este clar că oamenii tind către cele două extreme, lăsîndu-se orientaţi fie de reguli, fie de conştiinţă. Unii care văr slăbiciunea unei extreme reacţionează excesiv mergînd la cealaltă extremă, exact cum un pendul se balansează de la extrema dreaptă la extrema stîngă. De exemplu, în evul mediu, „pendulul“ se balansa de la atitudinea orientată spre reguli a iezuiţilor la accentul pe care reformiştii îl puneau pe libertate şi conştiinţă. De asemenea, poate cunoşti părinţi care au fost excesiv de severi cînd şi-au crescut copiii. Dar cînd aceşti copii au ajuns mari, ei au reacţionat mergînd la cealaltă extremă şi permiţînd propriilor copii să se poarte necuviincios şi să nu ţină seama de reguli, ceea ce a avut consecinţe dezastruoase. Putem vedea adevărul în acest comentariu biblic: „Ştiu bine, o, Iehova, că omului pămîntean nu-i aparţine calea sa. Nu-i aparţine omului care umblă nici măcar să-şi dirijeze pasul“. — Ieremia 10:23.

ÎNDRUMAREA ECHILIBRATĂ ŞI UTILĂ A LUI DUMNEZEU

13. Ce ajutor ne furnizează Biblia cu privire la moralitate şi conştiinţă?

¹³ Iehova a furnizat creştinilor un ajutor echilibrat în Scripturi, astfel încît să putem evita: 1) supraaccentuarea literei legii, fapt care poate duce la o concepţie de viaţă şi o închinare inferioară, formalistă şi rigidă, sau 2) accentuarea exagerată a libertăţii conştiinţei, fapt care i-a condus pe unii la raţionamente umane care scuză chiar faptele rele. Pentru a ne însuşi echilibrul Cuvîntului lui Dumnezeu şi a trage folos din îndrumarea lui, trebuie să avem atitudinea lui David: „Fă-mă să-ţi cunosc căile proprii, Iehova; învaţă-mă cărările tale proprii. Fă-mă să umblu în adevărul tău şi învaţă-mă, căci tu eşti Dumnezeul meu care salvează.“ — Psalm 25:4, 5.

14, 15. Ce putem învăţa din Scripturile greceşti creştine cu privire la concepţia iudeilor şi concepţia lui Dumnezeu despre Lege?

¹⁴ Biblia ne dezvăluie dezaprobarea lui Isus faţă de mentalitatea bazată pe reguli a cărturarilor şi fariseilor. Unor iudei care nu voiau să se folosească de capacitatea de a raţiona pe care a dat-o Dumnezeu omului, le-ar fi plăcut să impună reguli şi pentru spălarea mîinilor, şi anume ca porţiune din braţ trebuie spălată, sau cu privire la ce „munci“ se puteau face în sabat, din ce recolte trebuiea să se dea zeciuială şi aşă mai departe. Această concepţie a dat naştere regulilor apăsătoare care necesitau interpretări interminabile şi distrăgea atenţia de la spirit şi aspectele mai importante ale Scripturilor. Isus le-a spus conducătorilor religioşi: „Voi daţi zeciuială din mentă, mărar şi chimion, dar aţi desconsiderat lucrurile mai importante ale Legii, adică: justiţia, îndurarea şi fidelitatea.“ — Matei 23:23; Marcu 7:3, 4.

¹⁵ Legea mozaică a contribuit la spiritualitatea, moralitatea şi sănătatea iudeilor şi le-a dovedit că, din cauza stării lor de păcat, aveau nevoie de Mesia (Galateni 3:19, 23–25; Romani 7:7–14). Deoarece Legea era un ansamblu de norme perfecte, nici un israelit nu putea s-o respecte integral şi astfel să obţină o conştiinţă perfectă (Evrei 9:9, 10). De aceea, cu toate că acest cod era de origine divină, de îndată ce scopul lui Dumnezeu cu privire la el a fost atins, Dumnezeu l-a luat din calea oamenilor. Apoi, în loc să trateze cu poporul său pe baza unui amplu cod scris, Dumnezeu a ‘pus legile lui în mintea şi în inima’ ‘acestui popor care de acum îi purta numele.’ — Ieremia 31:33; Evrei 10:16; 2 Corinteni 3:5–11.

16. Ce învăţătură este prezentată aici(a) pentru persoanele care sînt foarte severe cu ele însele şi b) pentru noi şi concepţia noastră despre reguli?

¹⁶ Avînd în vedere cele de mai sus, persoanele care acum supraveghează sau coordonează activităţile altor persoane trebuie să aibă grijă să nu le împovăreze pe acestea din urmă cu reguli omeneşti inutile. Înclinaţia de a-i împovăra pe alţii poate fi foarte puternică la aceia care sînt foarte severi sau pretenţioşi cu ei înşişi şi care, de aceea, au impresia că ceilalţi trebuie să privească lucrurile în acelaşi fel. Pavel însă le-a scris creştinilor: „Nu că noi sîntem stăpîni peste credinţa voastră, dar noi sîntem tovarăşii voştri de lucru pentru bucuria voastră, căci prin credinţa voastră staţi voi în picioare“ (2 Corinteni 1:24). Referitor la aceasta, creştinii în general trebuie să se ferească de a dori ca cineva cu autoritate să fabrice reguli pentru fiecare problemă. Noi ar trebui, în schimb, să ne îmbogăţim cunoştinţele despre ceea ce spune Cuvîntul lui Dumnezeu, astfel încît să ne educăm conştiinţa şi capacitatea de percepţie. — Evrei 5:14.

17. Care este o altă concepţie incorectă de care trebuie să ne ferim?

¹⁷ Însă un alt pericol este pendularea sau căderea în cealaltă extremă, cel ce face aceasta avînd impresia că fiecare creştin este liber să facă efectiv orice îi permite conştiinţa. Recent, cîţiva au făcut din aceasta o dispută, spunînd: „Creştinismul nu este o religie de reguli“ şi s-au referit la pasaje ca acesta: „Desigur, voi aţi fost chemaţi pentru libertate, fraţilor; numai să nu folosiţi această libertate ca ademenire pentru carne, ci, prin iubire, slujiţi-vă unul pe celălalt ca sclavi. Căci întreaga Lege se împlineşte într-un singur cuvînt, adica: ‘Trebuie să-ţi iubeşti aproapele ca pe tine însuţi’“ (Galateni 5:13, 14). Este adevărat că creştinii nu sînt nici sub legea mozaică, nici sub un alt cod vast de legi divine. Totuşi, trebuie să fim atenţi ca nimeni să nu ne amăgească cu argumente convingătoare, („argumente convingătoare şi atrăgătoare şi vorbire înşelătoare“, Amplified Bible) deoarece o examinare sinceră a Bibliei arată că ea ne furnizează într-adevăr legi şi reguli remarcabile. — Coloseni 2:4.

CREŞTINII NU SÎNT FĂRĂ LEGE

18, 19. Care este atitudinea creştinilor faţă de legile şi regulile biblice?

¹⁸ Pavel a scris corintenilor că un om vinovat de curvie trebuie eliminat din adunare. El a adăugat că idolatrii, adulterii, homosexualii, hoţii, persoanele lacome, batjocoritorii, extorcatoriic nu vor moşteni regatul lui Dumnezeu“ (1 Corinteni 5:1, 6, 7, 11-13; 6:9–11). De asemenea, citim că creştinii trebuie să se abţină să utilizeze lucruri jertfite idolilor sau sînge sau lucruri strangulate şi că trebuie să evite curvia. Iar fraţii care ar putea, eventual, să promoveze învăţături false, trebuie respinşi (Faptele 15:28, 29; Tit 3:10; 2 Ioan 9–11). Este limpede că aici este vorba de legi. Cine practică asemenea păcate nu poate deveni un creştin adevărat. Iar dacă un serv al lui Dumnezeu va stărui în asemenea păcate, fără să se căiască, el va trebui să fie privat de comunitatea fraţilor.

¹⁹ În Biblie găsim, de asemenea, reguli cu privire la problemele care nu constituie infracţiuni care să atragă excluderea. De exemplu, Pavel a scris că creştinii trebuie să se căsătorească „numai în Domnul“, şi a scris că „dacă cineva nu vrea să muncească, nici să nu mănînce“ (1 Corinteni 7:39; 2 Tesaloniceni 3:10]. Cineva ar putea gîndi astfel: „Dacă nu sînt exclus pentru neascultarea acestor sfaturi, aceste reguli nu sînt atît de importante“. Ce mod de gîndire neînţelept! Dumnezeu consideră că aceste sfaturi sînt importante. Nu a spus Pavel tesalonicenilor să-şi noteze persoanele leneşe şi „să înceteze tovărăşia cu ele“ dacă acestea desconsideră intenţionat regula cu privire la muncă? — 2 Tesaloniceni 3:14, 15.d

20, 21. Ce putem învăţa despre normele directoare ale adunării? Ce atitudine trebuie să avem faţă de ele?

²⁰ Unele reguli se referă în mod concret la bunăstarea adunării. De exemplu, în trecut, unii creştini ştiau să vorbească în limbi. Pavel a dat îndrumări ca numai doi sau trei dintre ei să vorbească în una şi aceeaşi ocazie, şi pe rînd, şi să aibă un traducător — reguli care promovau pacea şi ordinea (1 Corinteni 14:26–33). În mod similar, bătrînii unei adunări de astăzi ar putea da îndrumări cu privire la grija de a nu aglomera spaţiile de la ieşirea din Sala Regatului, de a nu reţine locuri în mod inutil şi de a parca vehiculele ţinînd seama de vecinii din parcaj şi securitatea maşinii. Aceste reguli ale adunării nu sînt reguli nescripturale, deoarece ele au acelaşi scop (pacea şi buna ordine) ca şi sfatul lui Pavel referitor la limbi. În legătură cu aceste aspecte există următorul sfat biblic: „Ascultaţi de cei care deţin conducerea în mijlocul vostru“ (Evrei 13:17). Deoarece evitarea unor păcate ca minciuna şi furtul implică ascultarea noastră faţă de Dumnezeu, textul din Evrei se referă cu siguranţă la ascultarea noastră faţă de îndrumarea pe care o dau bătrînii cu privire la problemele adunării. Şi nici nu este greu să manifestăm o asemenea supunere dacă aceşti bătrîni nu iau o atitudine de legiuitori, „stăpînind peste cei care sînt moştenirea lui Dumnezeu.“ — 1 Petru 5:3.

²¹ Alte „reguli“ sau căi de procedură sînt în folosul turmei mondiale. De exemplu, Martorii lui Iehova sînt solicitaţi să predea rapoarte despre lucrarea de depunere a mărturiei (Vezi Faptele 2:41, 42; 8:14). O persoană care pendulează spre extrema libertăţii individului ar putea să nu fie de acord cu această procedură. Totuşi, gîndeşte-te la binele efectuat, deoarece aceia care supraveghează turma au fost capabili să cunoască din rapoarte extinderea la care a ajuns mărturia despre Regat, unde este nevoie de ajutor şi cînd se poate constitui o adunare din noii discipoli. Şi oare nu ne-am bucurat cînd am citit aceste rapoarte sosite din toată lumea? (Ezechiel 9:11; Marcu 6:30; Faptele 14:21–23; 15:3; 19:1–6). Avînd încrederea că Dumnezeu îşi îndrumă poporul, putem manifesta un spirit de sprijin şi cooperare.

22. De ce trebuie să studiem în continuare problema conştiinţei?

²² În afară de legi sau reguli specifice, Scripturile conţin principii ajutătoare, pe care creştinii înţelepţi le pot aplica pentru a fi „ireproşabili pe calea lor“ (Psalm 119:1). Aceste principii ne ajută îndeosebi pentru a ne pune conştiinţa de acord cu modul de a gîndi al lui Dumnezeu. Dar ce înseamnă toate acestea atunci cînd este vorba despre „probleme de conştiinţă“? Unii au avut impresia că: „Dacă este ceva ce depinde de conştiinţa mea, atunci ceea ce fac mă priveşte personal“. Să examinăm conţinutul articolului următor şi să învăţăm în continuare cum putem să ne educăm conştiinţa, astfel încît să obţinem cele mai mari foloase de pe urma ei.

[Note de subsol]

Poţi explica?

□ Ce este conştiinţa şi în cîte feluri te poate ajuta ea?

□ Care sînt cele două extreme care se practică referitor la moralitate?

□ Cum ne ajută Biblia să avem o concepţie corectă cu privire la îndrumarea morală?

□ Ce punct de vedere scriptural cu privire la legi şi reguli ne este necesar?

[Text generic pe pagina 19]

Persoanele care sînt foarte exigente cu ele însele, trebuie să se ferească de tendinţa de sa fabrica şi a impune multe reguli pentru alţii.

[Text generic pe pagina 20]

Unii au avut impresia greşită că un creştin este liber să facă orice îi permite conştiinţa.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 18]

În materie de moralitate oamenii adesea au pendulat de la o extremă la cealaltă

DATORIE SENTIMENT CONŞTIINŢĂ

LEGI REGULI AUTORITATE