Întrebări de la cititori
● Este înţelept ca cineva care nu este botezat să participe la predicarea veştii bune?
Botezul este un simbol pentru faptul că cineva s-a predat să facă voia lui Iehova şi el înseamnă că botezatul îl va urma de atunci înainte necondiţionat pe Isus, făcînd voia lui Dumnezeu (Marcu 8:34). Este bine să ne gîndim că voia lui Dumnezeu constă astăzi şi în faptul că pretutindeni le este dată oamenilor ocazia să audă vestea bună. Insărcinarea specială pe care a încredinţat-o Iehova martorilor săi din prezent este dublă: întîi să vestească vestea bună despre Impărăţia lui Dumnezeu, precum şi vestea sa de judecată oamenilor din toate naţiunile, iar în al doilea rînd să-i instruiască pe cei ce reacţionează favorabil la ea şi să facă din ei ucenici (Mat. 24:14; 28:19, 20).
În mod normal cineva care are în perspectivă botezul, a început deja cu facerea voiei lui Dumnezeu, vorbind cu alţii despre vestea bună şi arătîndu-şi prin aceasta dorinţa de a participa la îndeplinirea acestei misiuni duble. După ce s-a predat lui Iehova Dumnezeu pentru a face voia sa, el trebuie să se lase botezat cu prima ocazie, lucru care ar putea să aibe loc după cîteva săptămîni sau luni. În concordanţă cu predarea sa, este rezonabil de a accepta ca el să se preocupe de lucrarea de pedicare şi învăţare şi se lasă şcolat de cineva în aceasta, cel puţin în timpul în care aşteaptă botezul, dacă nu mai repede.
Conform cuvintelor lui Isus citate mai înainte facerea de ucenici precede botezul? Ce este un ucenic? Un ucenic este mai mult decît un simplu învăţăcel. El este unul care înţelege şi răspîndeşte învăţăturile pe care i le comunică învăţătorul său. El n-ar trebui să se reţină de la această activitate, îndeosebi după predarea sa lui Dumnezeu şi în timpul în care aşteaptă botezul. El ar trebui să înceapă cu aceasta, deoarece vestirea publică a adevărului devine de atunci înainte o parte componentă a vieţii sale.
Dar cum se prezintă lucrurile cu multele persoane amintite în biblie, care evident au fost botezate înainte de a lua parte la predicarea veştii bune despre Cristos? Să se ţină seama că mulţi dintre ei au fost iudei şi prozeliţi care au făcut parte din poporul deja predat lui Iehova şi care erau obligaţi să fie martorii lui Dumnezeu deja înaintea botezului lor în numele lui Isus Cristos (Is. 43:10–12). Cei mai mulţi serviseră zelos pe Dumnezeu după înţelegerea lor a cerinţelor pe care le-aimpus el poporului său sub legea mozaică.
Acei evrei la care predicarea lui Pentru de la Rusalii a găsit ecou şi care au fost botezaţi arătaseră prin aceasta zel pentru Dumnezeul lor venind dinţări îndepărtate pentru a lua parte la sărbătoarea evreilor (Fapt. 2:5, 38–41). Ca şi mulţi alţi evrei şi Pavel arătase zel pentru Dumnezeu, dar nu conform cunoştinţei exacte! Totuşi, după botezul lui el a predicat pe Cristos cu mare zel (Gal. 1:14; Rom. 10:2). Famenul etiopian a fost evident, un cercetător zelos al Sfintelor Scripturi Ebraice şi fusese convertit la închinarea lui Iehova; atunci cînd el a priceput „vestea bună despre Isus“, el s-a folosit repede de ocazia de a fi botezat şi fără îndoială, din acea zi înainte a vorbit despre ea la fel de zelos cu alţii, deoarece dobîndise o înţelegere a veştii bune (Fapt. 8:27–31, 35–39). Lidia, probabil o prozelită evreică, a fost deja o zeloasă „adoratoare a lui Dumnezeu“, înainte de botezul ei şi al celor din casa ei de către Pavel şi nu încape îndoială că ea a continuat să-i slujească lui Dumnezeu din toată inima şi a manifestat şi o ospitalitate exemplară (Fap. 16:14, 15). Cînd Pavel a predicat în Corint, Crispus care-i servea lui Dumnezeu ca fruntaş al sinagogei a devenit credincios împreună cu cei din casa lui şi el a fost unul dintre mulţii corinteni care au fost botezaţi. Ne putem imagina că el i-a servit şi pe mai departe lui Dumnezeu în calitate de creştin (Fap. 18:8).
În cele din urmă, a venit şi rîndul neevreilor convertiţi la creştinism. Raportul arată că Corneliu era un „bărbat devotat lui Dumnezeu, care . . . se temea de Dumnezeu“ şi s-a auzit că el şi tovarăşii din casa lui l-au proslăvit pe Dumnezeu după ce primise spiritul sfînt. De aceea, Petru l-a lăsat să fie botezat. Neîndoielnic, ei au continuat să-l servească pe Dumnezeu. Totuşi, în cazul lor ca şi în cazul altor neiudei convertiţi la creştinism, cum ar fi de exemplu, supraveghetorul închisorii din Filipi cu cei din casa lui precum şi Dionisie şi Damaris din Atena, se pare că ei au vestit public vestea bună începînd de la botez (Fap. 10:1, 2, 44–48; 16:27–34; 17:32–34).
Ar trebui să se ceară astăzi un raport al serviciului de predicare înainte de botez, avînd în vedere aceste exemple? Nu există această necesitate. În această privinţă nu sînt stabilite reguli. Totuşi, se cere de la cel ce ar dori să fie botezat ca martor al lui Iehova să se întrunească cu bătrînii adunării sale şi să arate într-o discuţie că cunoaşte şi înţelege cu adevărat învăţăturile fundamentale ale Bibliei. Pasajele scripturale care tratează aceste învăţături apar în cartea: „Organizaţia pentru predicarea Impărăţiei şi facerea de ucenici“, paginile 17–50.
În plus, ar fi înţelept din anumite motive întemeiate ca cineva să înceapă cu vestirea publică a veştii bune înainte de botez. Nu botezul duce la mîntuirea respectivului, deoarece el nu este decît un simbol exterior pentru ceea ce s-a petrecut deja în inima lui, adică predarea lui Iehova Dumnezeu. De aceea, în Rom. 10:9, 10 se spune: „Dacă vesteşti public acest cuvînt cu gura ta proprie, că Isus este Domn şi exerciţi credinţă în inima ta că Dumnezeu l-a înviat dintre cei morţi, vei fî mîntuit. Căci cu inima se exercită credinţă în vederea dreptăţii, dar cu gura se depune o declaraţie publică în vederea mîntuirii.“ Prin urmare respectivul procedează rezonabil dacă începe cu această vestire publică fără a aştepta botezul, de îndată ce prin studiul bibliei a progresat atît încît crede în vestea bună.
Conştiinţa celor ce au rîs în ziua de Rusalii de predica lui Petru s-a urnit, şi ei s-au simţit îndemnaţi să se lase botezaţi în numele lui Isus. După aceea „ei au continuat . . . să se consacreze învăţăturii apostolilor“, pentru a afla ce trebuiau să creadă şi să predice. Fără îndoială că adunarea din Roma a fost fondată de aceşti veniţi din Roma, care apoi s-au întors acolo (Fap. 2:10, 42). Astfel nu numai botezul în numele lui Isus le-a adus binecuvîntare, ci şi preamărirea lui Dumnezeu din toată inima prin vestirea veştii bune a lui Dumnezeu.
Cei noi care se pregătesc pentru botez, pot lua parte astăzi la acest serviciu îmbucurător de îndată ce îşi dau seama de acest privilegiu şi s-au despărţit de toată necurăţia lumească. Ei pot trage un anumit folos din predicarea împărăţiei de la uşă la uşă, deja înainte de botez. Prin aceasta se familiarizează cu lucrărea publică de vestire şi văd ce se cere pentru a merge cu vestea bună la alţi oameni. Astfel, ei încep să păşească înainte pe calea maturităţii creştine (Evr. 5:13–6:2; 13:15). Cu siguranţă, începînd de la botez, este o cerinţă pentru ei să depună această declaraţie publică şi de aceea este bine să se obişnuiască cu această lucrare încă înainte de botez.
Exemplele biblice despre un şir de persoane care au primit botezul creştin arată că respectivii au devenit sprijinitori foarte zeloşi ai împărăţiei lui Dumnezeu. Predicarea lor a fost atît de hotărîtoare, încît adversarii lor au declarat că „au agitat pămîntul locuit“ cu activitatea lor de mărturie. În mai puţin de treizeci de ani, s-a putut spune că vestea bună „a fost predicată întregii creaţiuni de sub cer“ (Fap. 17:8; Col. 1:23). Fie că şi-au preluat serviciul înainte sau după botez, ei au făcut de cunoscut tuturor oamenilor progresul lor, dînd astfel un exemplu bun tuturor celor care se predau astăzi lui Dumnezeu şi simbolizează aceasta prin botezul în apă.
Ce-i drept, nimeni nu trebuie să înceapă cu vestirea veştii bune înainte de botez, dar este foarte recomandabil ca toţi care ajung la credinţa în „slăvita veste bună“ despre împărăţie să înceapă fără ezitare cu vestirea din casă în casă. Indeosebi, ei ar trebui să facă aceasta de la timpul predării lor, înainte şi după botezul lor (2 Cor. 4:4; 1 Tim. 1:11).