Mai este oare posibilă astăzi o bună moralitate sexuală?

TRĂIM într-o lume saturată de sex şi faptul acesta este resimţit atît de tineri cît şi de bătrîni. Poate gîndeşti şi tu ca tînărul care a spus: „Toate lucrurile din jurul nostru atrag atenţia asupra sexului. Este ceva la fel de obişnuit ca şi faptul de a respira sau de a dormi. Este imposibil să pui mîna pe o revistă sau să deschizi televizorul fără să dai de acelaşi subiect. El se ţine scai de tine în magazin, la volanul maşinii, la serviciu, la şcoală, în sfîrşit, pretutindeni! Felul în care oamenii se comportă, vorbesc şi se îmbracă atrage în permanenţă atenţia asupra corpului uman şi asupra sexului, acesta constituind subiectul lor preferat de conversaţie.“ Statistici recente arată că pe întregul glob un număr fără precedent de adolescenţi — şi chiar şi de preadolescenţi — practică relaţii sexuale fără să fie căsătoriţi.

MAREA BRITANIE: „Doar o singură fată din şase care depăşesc vîrsta adolescenţei mai este fecioară, iar una din patru are primul contact sexual înainte de a împlini 16 ani,“ arată o anchetă din 1980.

CANADA: „O ‘epidemie’ de mame adolescente necăsătorite,“ arată un raport guvernamental din 1979.

STATELE UNITE: „Patru din cinci tineri şi două din trei tinere au avut relaţii sexuale înainte de vîrsta de 19 ani,“ arată un studiu din 1981.

JAPONIA: În unele oraşe, ‘numărul mamelor celibatare cuprinse între 15 şi 25 de ani a crescut între 1970 şi 1979 de şaizeci de ori.’

FRANŢA: „Mai mult de jumătate din numărul studentelor franceze afirmă că au cu regularitate relaţii sexuale,“ arată o anchetă din 1980.

Articolul „Mame adolescente — o problemă mondială“ publicat recent în ziarul Brazil Herald arăta, pe bază de documente, că aceeaşi creştere se înregistrează în Anglia, Ţara Galilor, Germania Răsăriteană şi Rusia. 85% din totalul cazurilor de boli venerice înregistrate apar la persoanele tinere. Aceste boli au luat proporţiile unei epidemii mondiale.

Din fericire, nu toţi tinerii au sentimentul că au de pierdut dacă-şi păstrează castitatea pînă la căsătorie şi dacă abia apoi au relaţii sexuale. Dar nu le este uşor să-şi păstreze castitatea şi să se „abţină de la curvie,“ aşa cum porunceşte Biblia (I Tesaloniceni 4:3). Ei s-ar putea întreba pe bună dreptate: ‘Există undeva vreo putere care să-i ajute unei persoane să facă faţă înspăimîntătorului flux de promiscuitatea sexuală?’

Da, există. O dovadă covîrşitoare a acestei puteri s-a văzut în urmă cu 2 000 de ani, în timpul uneia dintre cele mai decadente epoci a istoriei umane.

„MORAVURILE DETESTABILE ALE ROMEI“

Omul politic roman Seneca a fost un martor ocular al condiţiilor existente în Imperiul Roman la începuturile creştinismului. El a recunoscut: ‘În fiecare zi dorinţa de a face rău este mai mare. Răutatea a prins atîta putere în inimile tuturor încît inocenţa nu este doar un fapt izolat ci ea pur şi simplu nici nu mai există.’ Iuvenal, care a trăit şi el în timpul acestei perioade, scrie despre „moravurile detestabile ale Romei.“

„Şi-au pierdut orice simţ moral“ spune şi un scriitor biblic despre oamenii timpului său (Efeseni 4:19). Relaţiile sexuale în promiscuitate deveniseră un lucru normal. Istoricul antic Lampridius a declarat că un bărbat necăsătorit trebuia să aibă neaparat o concubină cu care să poată avea relaţii sexuale în mod obişnuit, „căci altfel era cu neputinţă să poată trăi.“ Dar ce anume a contribuit la crearea unei atmosfere atît de josnice?

‘DACĂ UN ZEU O FACE, DE CE N-AŞ FACE-O ŞI EU?’

Zeităţile romanilor, preluate în majoritate de la greci, erau considerate drept modele de comportare. Dar ce personaje imorale erau acestea! Venus şi Flora erau prostituate neruşinate, Bacchus era un beţiv, Mercur era un tîlhar de drumul mare, iar Apolo era un seducător a numeroase femei. Chiar şi despre Iupiter, şeful şi cel mai înţelept dintre zei, se spune că a comis fie adulter, fie incest cu 59 de femei!

Ce efect au avut asupra oamenilor asemenea exemple? Una dintre piesele de teatru din timpul acela îl prezintă pe un tînăr care se întreabă dacă să comită sau să nu comită curvie cu o tînără şi frumoasă fată. El vede atunci un tablou prezentîndu-l pe Iupiter, seducînd o femeie. „Dacă un zeu o face, de ce n-aş face-o şi eu, un om?“, argumentează el, şi „astfel, m-am hotărît s-o fac.“ Această piesă oglindea realitatea, deoarece Seneca a scris că imoralitatea sexuală nu mai constituia vreo ruşine pentru un bărbat, „cînd el vedea că zeii nu erau mai buni decît el.“ Autorii invizibili ai acestei concepţii despre divinităţi erau ‘fiii lui Dumnezeu’ care s-au răzvrătit în timpul lui Noe şi s-au coborît pe pămînt pentru a avea relaţii imorale cu fiicele oamenilor. Deşi aceşti pervertiţi sexuali s-au reîntors în domeniul spiritual, ei continuă de atunci să inunde societatea umană cu spiritul lor imoral — Geneza 6:1–4; Iuda 6, 7.

„O PIAŢĂ PENTRU CURVIE“

Scriitorul Athenagoras din secolul al doilea e.n. îi acuză pe cei care în timpul acela înfiinţaseră „o piaţă pentru curvie şi stabiliseră nişte mijloace scîrboase pentru ca tinerii să obţină orice fel de plăcere josnică.“ Din această „piaţă“ care „vindea“ sexualitate la public în mod ilicit făcea parte şi teatrul. Temele spectacolelor insistau asupra vieţii amoroase imorale a zeilor. Actorii şi actriţele se îmbrăcau deseori în „costumaţie strînsă pe corp“ care dădea impresia de goliciune. În plus, pe pereţii caselor şi templelor care se aflau adesea la vederea oricui, erau picturi reprezentînd o lubricitateb de nedescris şi înfăţişînd uneori chiar actul sexual. Statuile zeilor imorali, deseori reprezentaţi în pielea goală, erau văzute public chiar şi de ochii celor mai tineri privitori. De asemenea, literatura care conţinea unele dintre cele mai murdare expresii şi descrieri menţionate vreodată, circula fără oprelişte printre tineri. Minţile erau contaminate de la o vîrştă fragedă de citirea făcută personal sau cu voce tare de către alţii despre escapadele zeilor şi ale zeiţelor.

Adăugaţi la acestea şi faimoasele băi publice frecventate de către masele de oameni considerate nici mai mult nici mai puţin decît „case de prostituţie sub un nume respectabil“; la fel, sălile de gimnastică unde mulţi tineri şi bătrîni făceau exerciţii în pielea goală şi care deveneau cuiburi de homosexualitate, şi, în sfîrşit, sărbătorile publice care deseori erau de fapt orgiic sexuale în public. Starea lucrurilor devenise întocmai ca aceea descrisă de apostolul Pavel în scrisoarea către creştinii din Roma. Referindu-se la cei care ‘aduceau un serviciu sacru mai degrabă creaţiei decît Creatorului’ şi care urmau morala la modă din vremea aceea, el a scris: „Dumnezeu i-a lăsat în voia unor apetituri sexuale ruşinoase, căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea naturală a corpurilor lor într-una care este contrară naturii; la fel şi bărbaţii lor au părăsit întrebuinţarea naturală a femeii şi s-au aprins în pofta lor unii pentru alţii, bărbaţi cu bărbaţi, făcînd lucruri obscene“ (Romani 1:24–27). Descrierea lui Pavel poate că e şocantă, dar este exactă deoarece depravarea lumii greco-romane a dus la una dintre cele mai dezgustătoare practici din istorie — pervertiread sexuală a tinerilor băieţi de către bărbaţii mai vîrstnici. Această practică murdară a fost glorificată de poezii şi piese de teatru şi întreaga societate era infectată de ea.

Dacă ai fi trăit în acea epocă în care oriunde ţi-ai fi întors privirea nu vedeai decît pervertire morală, cît de greu ţi-ar fi fost poate să te păstrezi curat! Într-adevăr, tinerele şi tinerii care doreau să rămînă virtuoşi aveau nevoie de multă putere şi de un mare ataşament faţă de principiile morale. Şi totuşi, ca printr-un miracol, existau în acea lume antică tineri care au reuşit să rămînă virtuoşi.

UN MIRACOL MORAL

După ce inşiră tipurile de persoane imorale care umpleau oraşul antic Corint — curvari, adulteri, homosexuali şi alţii ca ei — apostolul Pavel, în scrisoarea către adunarea creştină care se afla acolo, a scris: „Iată cum eraţi unii dintre voi. Dar aţi fost curăţati.“ (I Corinteni 6:9–11). Învăţăturile creştinismului adevărat confereau tărie morală, astfel încît aderenţii săi puteau să se schimbe şi să rămînă neafectaţi de imoralitatea sexuală.

„Poate că aspectul cel mai original al doctrinei creştine era importanţa pe care o acorda castităţii“ — conchidea William Sanger în cartea sa Istoria prostituţiei, care tratează în profunzime morala antică. El adaugă: „De la început comunităţile creştine manifestau o îndreptăţită mîndrie cu privire la puritatea moralei lor.“ Ce anume a dat naştere acestei reputaţii? Cu ajutorul venit de la Dumnezeu, ei au putut să imite o „imagine“ mai bună decît aceea a zeilor păgîni obsedaţi de sex.

O „IMAGINE“ SUPERIOARĂ

Apostolul Pavel a dat sfatul următor: „Îmbrăcaţi-vă cu noua personalitate care, prin cunoştinţă exactă, se înnoieşte potrivit imaginii Celui care a creat-o“ (Coloseni 3:10).

Prin informaţii din Scripturile inspirate şi din învăţăturile şi exemplul lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, creştinii au putut să ajungă la o „cunoştinţă exactă“ a calităţilor adevăratului Dumnezeu, Iehova, a cărui „imagine“ se deosebea net de cea a zeilor romani.

Creştinii adevăraţi l-au considerat pe Creatorul lor drept Tatăl lor ceresc, care îi iubea şi se îngrijea de ei (I Petru 5:6, 7). Ei au învăţat că el acţionează întotdeaună cu dreptate şi milă şi că este curat şi sfînt (Deuteronomul 32:4; I Petru 1:15, 16). Ei au fost mişcaţi de calităţile lui şi s-au străduit să urmeze sfatul inspirat: „Deveniţi imitatori ai lui Dumnezeu, ca nişte copii iubiţi“ (Efeseni 5:1). Ei l-au văzut pe Dumnezeu aşa cum li-l revelase Cristos, şi anume — ca pe un prieten veşnic prezent. Astfel ei puteau să-l iubească. Această iubire le umplea inima şi-i îndemna să facă lucrări creştine.

Dumnezeu îi ajuta pe aceşti creştini iniţiali prin intermediul spiritului sfînt care le-a dat „putere ce depăşeşte puterea normală.“ De asemenea la întrunirile lor religioase li se reamintea necesitatea de a se păstra curaţi. Deoarece erau strîns uniţi cu fraţii lor creştini, ei au reuşit să rămînă fideli (II Corinteni 4:7; Evrei 10:24–26). „Noi, care odinioară ne complăceam în curvie, acum luptăm pentru puritate“ afirma Iustin Martirul, scriitor din secolul al II-lea, care se considera creştin. Dar această luptă pentru puritate morală nu era uşoară.

O LUPTĂ ZILNICĂ

Nu trebuie să uităm că primii creştini trăiau într-o lume depravată. Unii care au devenit creştini făceau parte din „casa Cezarului“ (Filipeni 4:22). Cezarul amintit aici era Nero, iar moravurile sale scandaloase erau bine cunoscute. El organiza cele mai licenţioasee distracţii şi chiar s-a „căsătorit“ cu un tînăr, „după toate regulile unei căsătorii obişnuitef.“ Însă cei care făceau parte din „casa“ lui şi care erau creştini (probabil, reprezentanţi ai guvernului sau servitori) au rămas persoane caste, în ciuda acestui mediu.

Creştinii din Roma erau ţinta a numeroase presiuni şi batjocuri din partea contemporanilor lor. Iată, de pildă, care erau unele dintre concepţiile acelei epoci, după cum le descrie Seneca: „Oricine nu are aventuri amoroase este dispreţuit.“ „Castitatea este pur şi simplu o dovadă a urîţeniei.“ Alţii se spune că se plîngeau în aceşti termeni: „Ce femeie era! Şi cît de senzuală! ‘Ce băiat era! Cît de aprins, cît de pătimaş! Acum, iată că au devenit creştini. Ce păcat!’“

Dar acei primi creştini nu era cazul să fie compătimiţi. Ei îşi puteau ţine capul sus cu demnitate. Ei aveau o conştiinţă curată. În calitate de „copii ai luminii,“ lor nu le era ruşine să predice în lung şi-n lat mesajul pe care-l purtau (Efeseni 5:8). N-ai fi considerat drept un privilegiu dacă ai fi fost identificat drept una dintre aceste „stînci“ morale în acea mare de noroi? Modul de viaţă care le aducea o adevărată satisfacţie contrasta evident cu cel al oamenilor dintre naţiuni ‘care nu-l cunoşteau pe Dumnezeu şi care dădeau curs liber apetitului sexual care purta pecetea lăcomiei,’ spre paguba lor. — I Tesaloniceni 4:5.

De exemplu, în timpul secolului întîi viaţa devenise fără sens pentru mulţi. Ei băuseră otrăvitoarea cupă a plăcerii pînă la fund, epuizînd toate formele de plăcere. Nu mai rămăsese nici o încîntare, nici o frumuseţe, dar şi nici o satisfacţie. Potrivit scrierilor lui Iuvenal, un homosexual care îmbătrînise şi fusese respins de iubitul său, se tînguia: „Ce-mi mai rămîne de făcut acum, după toţi aceşti ani irosiţi şi după toate aceste speranţe dezamăgite? Floarea vieţii se vestejeşte prea repede şi trecerea noastră mizerabilă prin viaţă se apropie de sfîrşit; în timp ce bem, în timp ce strigăm după ghirlande, după parfumuri şi fete, bătrîneţea se furişează printre noi pe nesimţite.“ Dar printre creştinii fideli nu existau decepţii şi tristeţi de genul acesta.

Chiar dacă trebuia ca adevăraţii continuatori ai lui Isus să ducă o luptă zilnică pentru a se păstra curaţi din punct de vedere moral, pacea sufletească pe care o dobîndeau drept răsplată făcea să merite să ducă o asemenea luptă. Era deci posibilă printre ei o bună moralitate sexuală.

Întîlnim astăzi oare o tărie morală similară? Da. Nenumăraţi tineri de pe întregul pămînt spun că moralitatea sexuală este posibilă. Aceştia sînt tinere şi tineri asociaţi cu adunările Martorilor lui Iehova. În ciuda influenţei corupătoare a distracţiilor şi a moravurilor din societatea actuală, — care nu se află nici măcar cu un pas în urmă faţă de cea a Romei antice — aceste persoane tinere, ca grup, ies în evidenţă ca nişte strălucitoare exemple de puritate.

Totuşi unii tineri care sînt asociaţi cu aceste adunări creştine au dificultăţi în această privinţă. Chiar unii care au fost crescuţi în familii creştine abandonează principiile morale ale Bibliei. Cum pot tinerii creştini să-şi păstreze aceeaşi puritate morală ca aceea care era atît de evidentă în rîndurile creştinilor adevăraţi din primul secol, — în ciuda unor uriaşe obstacole? Cum pot părinţii lor să-i ajute? Cele două articole care urmează au fost concepute astfel încît să ofere un ajutor practic. — Vezi pagina 7.

[Note de subsol]