10. (a) Ce a intenţionat Dumnezeu atunci cînd a „pregătit“ pentru fiul său de pe pămînt, Isus, un trup de carne? (b) Ca şi ce trebuia să fie înviat Isus, pentru a putea trăi mai departe, după ce el fusese omorît în carne, în ce priveşte păcatele?

¹⁰ Prin aceea că Dumnezeu l–a trimis pe propriul său fiu în asemănarea cărnii păcătoase, el l–a înjosit şi l–a pus „cu puţin mai prejos de îngeri“ (Romani 8:3; Evrei 2:7–9; Psalm 8:5). Dar Dumnezeu n–a intenţionat ca, singurul său Fiu născut să rămînă pentru totdeauna o creatură din carne şi sînge care să stea sub îngeri. Dumnezeu voia să–l încoroneze, din pricina credincioşiei sale pe care el a dovedit–o pînă la moartea sa în carne, cu o slavă care să–l ridice deasupra îngerilor. Si astfel, Isus şi–a prezentat ca jertfă lui Dumnezeu, o dată pentru totdeauna, trupul uman perfect pe care Dumnezeu îl „pregătise“ printr–o minune pe pămînt. După cum s–a exprimat însuşi Isus, trupul său a fost dat pentru omenire, pentru ca aceasta să se hrănească din el ca dintr–o pîine: „Pîinea pe care a voi da eu este carnea mea în favoarea vieţii lumii“ (Evrei 10:1–10; Ioan 6:51). Cînd Isus, după ce fusese „omorît în carne“, a fost trezit iarăşi la viaţă, el trebuia să fi fost „facut viu în spirit“, ca fiu spiritual ceresc al lui Dumnezeu.

„Este semănat în putrezire, este înviat în neputrezire. Este semănat în ocară, este înviat în slavă. Este semănat în slăbiciune, este înviat în putere. Este semănat trup fizic, este înviat trup spiritual. Dacă există un trup fizic, atunci extistă şi unul spiritual. Căci este scris: ‘Primul om, Adam a fost făcut un suflet viu’. Cel din urmă Adam a fost făcut un spirit dătător de viaţă. Totuşi, cel dintîi nu este spiritual, ci fizic, şi numai apoi spiritual. Omul dintîi este din pămînt şi făcut din ţărînă: omul al doilea, este din cer. Cum este cel făcut din ţărînă, aşa sînt şi cei făcuţi din ţărînă. Si cum este cel ceresc, aşa sînt şi cei cereşti. Si astfel, după cum am purtat chipul celui făcut din ţărînă, tot aşa vom purta şi chipul celui ceresc.