Plini de zel pentru „lucrarea Domnului“
„Deveniţi statornici, de neclintit, fiind întotdeauna ocupaţi din plin în lucrarea Domnului.“ — I Corinteni 15:58.
1. De ce ar trebui să aibă o mare importanţă pentru noi speranţa învierii?
SPERANŢA învierii ar trebui să constituie întotdeauna un puternic imbold pentru fiecare dintre noi. Mai devreme sau mai tîrziu fiecare dintre noi are de-a face fie direct fie indirect cu duşmanul nostru moartea. Atunci cînd noi pierdem nişte fiinţe dragi, să reflectăm la minunatul scop al lui Iehova, ca „să nu ne întristăm ca cei care nu au speranţă.“ Să avem credinţa că morţii vor reveni la viaţă tot aşa cum Isus a fost înviat din morţi (I Tesaloniceni 4:13, 14). Noi mai avem şi asigurarea fermă că, dacă s-ar întîmpla ca noi înşine să murim, Iehova îşi va aminti de noi şi ne va învia, cu condiţia ca noi să fi rămas fideli angajamentului pe care l-am făcut cînd ne-am dedicat lui. — Ioan 5:28, 29; 6:40.
2. Avînd în vedere ce se spune în Ecleziastul 9:11, cum ar trebui să considerăm viaţa?
2 Întrucît „zilele din urmă“ se apropie cu rapiditate de apogeul lor, mulţi dintre noi speră să supravieţuiască „marele necaz“ fără să trebuiască să moară (Matei 24:21; II Timotei 3:1). Totuşi, fie că oameni sînt iuţi, fie puternici, fie înţelepţi, fie inteligenţi, „timpuri şi evenimente neprevăzute vin asupra tuturor.“ Noi am putea deveni brusc victime ale unei boli, ale unui accident sau ale unei catastrofe. Cît ar fi de dorit într-un asemenea moment ca noi să ne fi devotat serviciului divin din toată inima, din tot sufletul, cu toată mintea şi cu toată forţa noastră! Atunci favoarea lui Dumnezeu şi dreptul la înviere ne-ar fi asigurate. În afară de aceasta, integritatea noastră va fi o încurajare şi o binefacere pentru cei care ne-au observat şi ne-au ascultat şi care vor găsi poate şi ei salvarea în speranţa învierii. — Ecleziastul 9:11; Marcu 12:30; I Timotei 4:15, 16.
ÎNTĂRIŢI DE SPERANŢA ÎNVIERII
3. a) Asupra cărui ţel să fie aţintite privirile? De ce? b) În ce mod îi susţine speranţa învierii pe creştini, fie că aceştia sînt unşi sau sînt membrii ai „mulţimii mari“?
3 Apostolul Pavel a scris: „Dacă am sperat în Cristos numai pentru viaţa aceasta, atunci sîntem cei mai de plîns dintre toţi oamenii.“ Credinţa noastră ar fi zadarnică şi predicarea noastră la fel. Dar noi avem privirile bine aţintite asupra ţelului sigur al vieţii într-o nouă ordine promisă de Iehova, indiferent că noi vom atinge acest ţel supravieţuind Har-Maghedonul sau datorită unei învieri apropiate dintre cei morţi, aşa cum este în cazul unora. Pe vremea sa, Pavel se adresa creştinilor care fuseseră unşi cu spiritul lui Dumnezeu şi trebuia ca ei să se supună unui botez în moarte, aşa cum a fost cazul cu Isus în timpul celor trei ani şi jumătate care au precedat execuţia sa pe Golgota. Pavel a pus deci următoarea întrebare: „Dacă morţii nu trebuie să învieze, de ce atunci s-au botezat ei pentru a fi ca nişte morţi?“ Da speranţa învierii îi susţinea pe creştinii din Corint, permiţîndu-le să suporte numeroase încercări, şi această speranţă poate să susţină şi pe creştinii din epoca noastră, atît pe cei a căror speranţă este să trăiască etern în regatul ceresc, cît şi pe aceia, mult mai numeroşi, care speră să trăiască în domeniul pămîntesc al acestui regat. — I Corinteni 15:13–19, 29.
4. Pentru ce motive trebuie să evităm a ne lăsa contaminaţi de filozofia epicuriană?
4 Vorbind despre situaţia care domnea în timpul său, Pavel scris: „Iar noi, de ce sîntem în pericol în orice clipă? În fiecare zi eu înfrunt moartea. Mărturisesc acest lucru prin bucuria pe care o am în Cristos Isus, Domnul nostru, cu privire la voi, fraţilor. Dacă în felul oamenilor m-am luptat cu fiarele în Efes, la ce-mi foloseşte aceasta? Dacă morţii nu vor fi înviaţi, ‘să mîncăm şi să bem, căci mîine vom muri.’“ Predicînd „vestea bună“, axată pe Cristos cel înviat, Pavel se expuse multor pericole şi persecuţii în faţa cărora Dumnezeu îi acordase protecţia şi binecuvîntarea sa. Dar dacă învierea era numai o înşelătorie, atunci toate acestea nu serveau la nimic. Ar fi fost mai bine atunci ca Pavel şi fraţii săi din Corint să-i imite pe filozofii epicurieni şi pe discipolii acestora şi să se distreze. — 1 Corinteni 15:30–32.
5. a) Pînă la ce grad trebuie să fie reală pentru noi speranţa învierii? b) Ce exemple moderne avem cînd este vorba de a face din Regat ţelul nostru?
5 Dar atît învierea cît şi regatul mesianic sînt nişte realităţi. În scopul etern al lui Dumnezeu, acestea două sînt strîns legate. Speranţa învierii îi suştine pe creştinii din epoca noastră aşa cum i-a suştinut pe cei din timpurile apostolice. Istoria modernă a Martorilor lui Iehova străluceşte de miile de exemple de creştini care nu au dat înapoi în faţa morţii, fiind convinşi că dacă vor rămîne integri ei vor face să fie sigură o neîntîrziată înviere, fie în „cerurile noi“ fie în „pămîntul nou.“ În lagărele de concentrare ale lui Hitler (care era catolic), sute de Martori au fost decapitaţi, împuşcaţi, au murit de foame sau de lovituri. În timpurile mai apropiate de noi, numeroşi creştini au cunoscut, de asemenea, pericolele şi persecuţia în unele ţări aşa-zis socialiste, sau în cadrul unor naţiuni tinere. Dar aceşti creştini şi-au păstrat totdeauna încredere în regatul lui Dumnezeu. Ei au făcut din acesta ţelul lor şi doresc să-l atingă, fie supravieţuind „marele necaz,“ fie prin înviere. Acest obiectiv trebuie să-l aibă fiecare dintre noi! — Apocalipsul 21:1–4.
6. Ce exemplu îi poate încuraja pe supraveghetori să depună o activitate intensă, fără să cedeze în faţa fricii?
6 Să luăm exemplul unei ţări din Africa, Zimbabwe, care a fost sfîşiată timp de mai mulţi ani de războiul civil. Martorii lui Iehova din această ţară s-au evidenţiat prin neutralitatea lor creştină, continuînd în acelaşi timp să predice Regatul în această perioadă de violenţe (Ioan 17:16). Pentru supraveghetorii călători era un lucru deosebit de periculos să viziteze adunările cu scopul de a le edifica. Totuşi ei au continuat să facă lucrul acesta, chiar cu riscul vieţii lor. Uneori ei au fost arestaţi pe cînd se deplasau de la o adunare la alta. Au fost acuzaţi că sînt străini şi spioni, şi au fost ameninţaţi cu moartea. De altfel, un supraveghetor de circuit a fost chiar omorît, iar corpul i-a fost lăsat la marginea drumului, alături de bicicletă, ca să servească drept avertisment trecătorilor. Ceilalţi supraveghetori n-au încetat însă să persevereze în serviciul lor, cu îndrăzneală, pînă la venirea unor timpuri mai paşnice, cînd aveau să dispară aceste pericole. Dacă şi noi ar trebui să înfruntăm vreodată nişte condiţii asemănătoare, să ne continuăm „serviciul nostru sacru“ cu aceeaşi îndrăzneală! — Luca 12:4–7; Romani 12:1, 2.
7. Ce binecuvîntări au primit fraţii noştri din Salvador pentru că au ţinut cu tărie la speranţa lor?
7 În prezent, Salvadorul cunoaşte o criză asemănătoare. Războiul civil a devastat întreaga ţară. Dar şi aici Martorii lui Iehova au respectat o strictă neutralitate şi nu au luat parte în nici un fel la violenţe, ceea ce însă nu a împiedicat ca unii dintre ei să se afle surprinşi între două focuri de luptă şi să-şi piardă astfel viaţa. Dar supraveghetorii fideli au continuat să servească adunările şi grupele izolate, ca să le întărească şi să le încurajeze (vezi Isaia 32:1, 2). Unii dintre ei au scăpat de la moarte printr-o minune, dar ei sînt hotăriţi să-şi continue lucrarea de păstori şi învăţători chiar cu preţul vieţii lor (I Petru 5:1–4). Adunările îşi ţin întrunirile înainte de ora stingerii şi Iehova i-a binecuvîntat din abundenţă, acordîndu-le un procent de 22% creştere în ce priveşte numărul de predicatori pe anul 1981. La sfîrşitul anului de serviciu, cei 8 242 de vestitori ai Regatului conduceau 13 948 de studii biblice la domiciliu cu persoane care au început să manifeste interes faţă de mesaj. Iată cît de mult binecuvîntează Dumnezeu pe toţi aceia care merg curajos înainte, chiar dacă sînt „în pericol în orice clipă“!
8, 9. a) Cum s-au lăsat rătăciţi unii creştini în unele ţări prospere? b) Ce trebuie deci să facem noi? De ce?
8 În schimb, în unele ţări mai prospere şi aparent mai „sigure,“ anumiţi creştini au cedat în faţa atracţiilor unui mod de viaţă periculos din punct de vedere spiritual. Ei cred că se poate să aibă relaţii cu lumea şi să trăiască într-o oarecare măsură ca epicurienii, păstrînd însă un picior în organizaţia lui Dumnezeu, ca să zicem aşa. Ei au suferit probabil influenţa unor persoane apostate pe care au făcut imprudenţa să le frecventeze, aşa încît ei nu mai apreciază la justa valoare privilegiul de a servi Regatul în mod regulat şi plin de zel. Ce mare nebunie! Pavel a avertizat clar asemenea persoane cu următorii termeni: „Nu vă lăsaţi rătăciţi. Tovărăşiile rele strică obiceiurile sănătoase.“ Este uşor să părăsim bunele obiceiuri teocratice cum sînt frecventarea întrunirilor şi serviciul pentru Dumnezeu — pentru a ne deda plăcerilor acestei lumi egoiste. În cazul celor care acţionează astfel, viziunea noii ordini a lui Dumnezeu se estompează şi o dată cu ea şi speranţa învierii. Aşa ceva s-a întîmplat cu Imeneu, Alexandru şi Filet, creştini de pe vremea lui Pavel şi, din nefericire, se mai întîmplă şi astăzi cu unii creştini. — I Corinteni 15:33; I Timotei 1:18–20; II Timotei 2:15–19.
9 Oricine încetează să mai susţină din toată inima organizaţia şi serviciul lui Iehova la această oră înaintată a sfîrşitului, se acoperă de ruşine. Sistemul prezent al lumii se clatină pe marginea prăpastiei. Noi sîntem „pe cale de a fi salvaţi,“ cu condiţia să fim devotaţi trup şi suflet pentru „vestea bună,“ şi „să ţinem cu tărie“ la ea. Este neapărat necesar ca noi să păstrăm şi să dezvoltăm cunoştinţa noastră despre Dumnezeu. Celor care nu au acţionat astfel, Pavel le spunea: „Treziţi-vă la cumpătare într-un mod corect şi nu practicaţi păcatul, căci unii nu au cunoştinţă despre Dumnezeu. Vă vorbesc astfel ca să vă fie ruşine.“ — I Corinteni 15:1, 2, 34.
„DEVENIŢI STATORNICI“
10. a) Ce atitudine se observă atît la Pavel cît şi la clasa modernă a „sclavului“ referitor la „fraţii lor iubiţi“? b) Faceţi o legătură cu textul nostru anual pe 1982.
10 Pavel îşi încheie cu un emoţionant şi călduros îndemn argumentarea sa prin care sprijină admirabila speranţă a învierii. În întroducerea încheierii sale el spunea: „Prin urmare, iubiţii mei fraţi.“ Apostolul nu voia ca fraţii săi spirituali să rateze ţinta. În acelaşi fel şi astăzi, „sclavul fidel şi prevăzător“ este plin de grijă pentru bunăstarea spirituală a miilor de persoane din lumea întreagă care manifestă interes faţă de regatul lui Iehova. Acest „sclav“ doreşte să vadă cum toată „marea mulţime“ prezintă condiţiile care se cer pentru a trăi în domeniu pămîntesc al Regatului. Pentru aceasta membrii „marii mulţimi“ trebuie să îşi „spele hainele“ şi să servească lui Dumnezeu cu speranţa că vor ieşi neatinşi din „marele necaz“ (Matei 24:45–47; Apocalipsul 7:9, 14). Acest obiectiv este accesibil acelora care îndeplinesc cu zel lucrarea Domnului nostru Isus Cristos. Tocmai acest lucru îl arată Pavel prin aceste cuvinte care constituie textul nostru anual pe 1982:
„Deveniţi statornici, de neclintit, fiind întotdeauna ocupaţi din plin în lucrarea Domnului.“ — I Corinteni 15:58.
11. Ce înseamnă a deveni „statornic“?
11 Statornicia este o calitate esenţială pentru aceia care doresc „să treacă“ în noua ordine promisă de Iehova. A fi statornic înseamnă a fi hotărît şi a nu te clătina niciodată. Credinţa noastră trebuie să fie o aşteptare statornică a lucrurilor care vor veni şi care, chiar dacă nu se văd, au devenit totuşi pentru noi, datorită studiului nostru din Scripturi, tot atît de reale ca şi cum ar fi deja prezente. — Evrei 11:1.
12. Ce motive avem să nu ne clătinăm niciodată în serviciul nostru?
12 Noi ştim că regatul mesianic a fost instaurat în ceruri în 1914 şi că venirea sa este deci aproape. Pe parcursul evenimentelor care au agitat pămîntul de cînd au început „zilele din urmă,“ noi am văzut „semnul prezenţei“ lui Cristos în gloria Regatului. Noi am observat cum i-a îndrumat îngerii pe servii lui Dumnezeu care au predicat cu zel de misionari „peste tot pămîntul locuit,“ găsind milioane de persoane atente la „vestea bună.“ Desigur că lumea lui Satan exercită presiuni mereu crescînde, dar este oare acesta un motiv pentru a ne clătina în „serviciul nostru sacru,“ serviciul de înaltă valoare pe care ni l-a încredinţat Iehova Dumnezeu, Suveranul vieţii noastre? Absolut de loc! — Matei 24:3–14; 25:31–34; Apocalipsul 7:15; 14:6, 7.
„DEVENIŢI . . . DE NECLINTIT“
13. Cum putem fi „de neclintit,“ după exemplul lui Iov?
13 Pavel ne îndeamnă, de asemenea, să devenim „de neclintit.“ Această calitate merge mînă în mînă cu statornicia. Ea cuprinde ideea că noi nu ne vom lăsa niciodată zdruncinaţi în integritatea noastră, în ascultarea pe care o manifestăm faţă de ordinele lui Dumnezeu. Aceasta a fost atitudinea lui Iov, exemplul de integritate care spunea despre Dumnezeu şi Judecătorul său: „După ce mă va fi pus la încercare, voi ieşi ca audrul.“ Putem noi să exprimăm o asemenea încredere? Da, cu condiţia însă să putem spune tot asemenea lui Iov: „Am păzit calea sa şi nu mă abat de la ea. Nu mă îndepărtez de porunca buzelor sale. Am păstrat cu grijă cuvintele gurii sale mai mult decît este prescris pentru mine“ (Iov 23:10–12). Dacă, asemenea lui Iov, noi mergem mai departe decît ceea ce este prevăzut în programul întrunirilor noastre săptămînale şi sondăm în profunzime publicaţiile Societăţii Watch Tower, cu scopul de a înţelege mai bine aplicarea modernă a Cuvîntului lui Dumnezeu, atunci ne va fi mai uşor să rămînem statornici şi de neclintit în adevăr.
14. a) Cum a iluminat în mod progresiv revista Turnul de veghere persoanele sincere? Ce anume a rezultat de aici? b) Ce ordin a fost transmis? Cum au răspuns numeroase persoane la acest avertisment?
14 De peste 100 de ani revista Turnul de veghere a grupat în mod progresiv o serie de adevăruri cu privire la preţul de răscumpărare depus de Isus, cu privire la speranţa învierii şi apropiata venire a regatului Dumnezeului nostru. Datorită acestui periodic, Biblia a prins viaţă în mintea şi inima a milioane de oameni sinceri. Turnului de veghere le-a ajutat pe aceste persoane să-şi dea seama ce erori se învaţă în bisericile creştinătăţii, ca de altfel în întreg imperiul mondial al religiei false. Revista a anunţat căderea spirituală a acestui imperiu numit şi „Babilonul cel mare“ şi a transmis ordinul profetic pe care un înger îl lansează în următorii termeni: „Ieşiţi din ea, poporul meu, dacă nu vreţi să participaţi împreună cu ea la păcatele ei, şi dacă nu vreţi să primiţi o parte din plăgile ei (Apocalipsul 17:1, 5, 15, 18; 18:2, 4). Multe persoane au ascultat de acest ordin şi au devenit nişte apăratori loiali ai regatului mesianic al lui Iehova.
15, 16. a) Ce anume nu au recunoscut unele persoane? b) Cine este „sclavul“ menţionat în Matei 24:26? c) Cînd şi cum a devenit clar că acesta este singurul canal utilizat de Dumnezeu pentru distribuirea adevărului?
15 Totuşi au existat mereu şi asemenea creştini care în loc să rămînă de neclintit în sprijinirea loială a Regatului, au vrut să se întoarcă spre credinţele şi practicile religiei false. Ei nu recunosc că Stăpînul, Isus Cristos, utilizează tot ansamblul discipolilor săi unşi de pe pămînt ca pe un „sclav fidel şi prevăzător“ însărcinat să distribuie hrana spirituală.
16 În anul 1895, nişte prieteni ai revistei Zion’s Watch Tower au propus ca acest periodic să fie asociat „sclavului“ sau „servului“ (Matei 24:46, Authorized Version). Unii s-au ridicat în mod violent împotriva unei asemenea opinii, aşa încît, Turnul de veghere din 1 octombrie 1909 (engl.) a declarat:
„Prietenii noştri susţin, sprijinindu-se pe acest pasaj din Scripturi, că la sfîrşitul erei evanghelice Domnul n-ar mai distribui adevărul prin mai multe canale, ci doar printr-unul singur . . . Ei susţin că ei toţi au primit cunoştinţa adevărului prezent, fie direct, din publicaţiile Societăţii Watch Tower, fie indirect, prin cei care au primit lumina datorită acestui canal. Ei sînt deci fericiţi să fie ‘colaboratori’ în lucrarea Societăţii, fiind convinşi că în felul acesta ei urmează directivele providenţei divine şi instrucţiunile Cuvîntului lui Dumnezeu.“
17. a) Cum au încercat unii şi astăzi, ca şi în trecut, să discrediteze adevărul? b) De ce ar trebui să găsim plăcere în faptul de a rămîne „de neclintit“ în ataşamentul nostru faţă de „sclavul fidel“?
17 Apoi Turnul de veghere spunea cu referire la duşmanii adevărului:
„Aceştia caută să orienteze în altă direcţie mintea celor care au fost luminaţi, spunîndu-le că ‘fiecare trebuie să caute’ el singur giuvaerurile adevărului divin, că publicaţiile Societăţii au dat numai un simplu punct de plecare, de la care trebuie acum să avansăm, lasînd departe în urmă primele invăţături. Aceşti colaboratori infideli mai pretind că există riscul de-a adora Societatea şi că, pentru a evita acest lucru, este necesar în mod practic să o respingem cu o lovitură de picior sau să-i întoarcem spatele. Ei zic: „Să studiem Biblia dar fără publicaţiile Societăţii!“
Aceste rînduri au fost publicate acum 72 de ani, şi iată că încă şi astăzi există unele persoane care încearcă să discrediteze seria de adevăruri pe care Iehova le-a descoperit în mod progresiv, servindu-se de singurul său canal de comunicare. Pe măsură ce lumina adevărului devine mai clară, ar trebui ca noi să găsim o plăcere în faptul de a rămîne „de neclintit“ în ataşamentul nostru faţă de „sclavul fidel“ al Stăpînului nostru. — Coloseni 1:21–23.
SĂ FIM „ÎNTOTDEAUNA OCUPAŢI DIN PLIN ÎN LUCRAREA DOMNULUI“
18. a) Ce reţetă pentru sănătatea spirituală ne oferă Pavel? Ce citim în această privinţă în cartea Proverbelor? b) Citaţi cîteva metode pentru a fi „ocupaţi din plin în lucrarea Domnului.“
18 Cînd se spune să fim „întotdeauna ocupaţi din plin,“ nu este vorba de a face ceea ce ne place, ci de a face lucrarea Domnului Isus Cristos. Aceasta este o reţetă pentru o bună sănătate spirituală. Cu adevărat, lenevia poate genera îndoieli. Ea poate fi chiar fatală, căci în Proverbele 19:15, citim: „Lenevia face să cazi într-un somn adînc, iar sufletul nepăsător suferă de foame.“ O lenevie spirituală persistentă conduce la foamea şi moartea spirituală. Să fim deci cît se poate de ocupaţi — în a predica cu regularitate din casă în casă (chiar în teritoriile unde oamenii sînt puţin receptivi) să dăm mărturie în mod ocazional, ori de cîte ori este posibil, să vizităm din nou „oile“ şi să conducem cu regularitate studii biblice cu ele, pe baza uneia dintre publicaţiile Societăţii. Unii dintre noi pot fi „pionieri“ sau predicatori cu timp integral în lucrarea Domnului Isus, care, de fapt, a fost „pionierul“ credinţei noastre. — Evrei 12:2, Moffat; Isaia 6:8–10.
19. De ce spirit putem da dovadă cu toţii? Cum pot participa unii dintre noi mai abundent în lucrarea Domnului?
19 Dar fie că sîntem pionieri, fie că nu sîntem, noi putem îndeplini cu toţii, cu bucurie, „serviciul nostru sacru,“ cu un spirit de pionier. Mulţi dintre noi vor putea atunci, din cînd în cînd, să întreprindă serviciul de „pionier auxiliar.“ Dacă bucuria pe care o vom resimţi cu aceste ocazii ne va îndemna să devenim pionieri generali, atunci vom abunda mai mult încă în ce priveşte participarea noastră la „lucrarea Domnului.“ — Romani 12:1, 2.
20. a) Cu cine avem privilegiul să colaborăm? b) Care ar trebui să fie asigurarea noastră în timp ce ne îndreptăm spre ţintă? c) În fine, care sînt acele cuvinte ale lui Pavel pe care ar trebui să ni le însuşim? De ce?
20 Această lucrare care constă în a merge mai departe pe urmele lui Isus este totodată şi „lucrarea lui Iehova“ (I Corinteni 16:10; Ioan 5:17). Ce mare privilegiu este acela de a fi colaboratori ai Domnului Suveran Iehova, ai Domnului Isus Cristos şi ai îngerilor, în acest timp de „încheiere a sistemului de lucruri“! (I Corinteni 3:9; Matei 25:31–33; 28:19, 20). Noi ştim că munca noastră nu este „în zadar în legătură cu Domnul nostru.“ Fie că vom intra în noua ordine prin înviere, fie că vom supravieţui „marele necaz,“ important este să putem spune aşa ca şi fidelul apostol Pavel în 1 Corinteni 15:57: „Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu căci ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Cristos!“ Da, Dumnezeu ne dă biruinţa asupra morţii şi ne deschide astfel calea care duce la viaţă eternă şi la marile binefaceri care o însoţesc.
Aţi înţeles următoarele puncte?
◼ Pentru ce este necesar să avem totdeauna foarte prezentă în minte speranţa învierii?
◼ Ce le poate aduce speranţa învierii fraţilor noştri care înfruntă moartea în fiecare zi?
◼ De ce trebuie „să le fie ruşine“ celor care frecventează pe cei îndoielnici sau pe apostaţi?
◼ De ce este indispensabilă statornicia pentru a „trece“ în ordinea nouă promisă de Iehova?
◼ De trebuie să ne reamintim de ceea ce spunea Turnul de veghere în urmă cu 70 de ani cu privire la „singurul canal“ utilizat de Iehova?
◼ În ce sens poate fi o protecţie serviciul de pionier sau simplul fapt de ‘a fi ocupat din plin’ în „lucrarea Domnului“?
[Legenda ilustraţiei de la pagina 15]
Deşi sînt „în pericol în orice clipă,“ supraveghetori neînfricaţi continuă să servească fraţilor lor.
[Legenda ilustraţiei de la pagina 16]
Bunele deprinderi în frecventarea întrunirilor şi serviciul de teren ne ajută să rămînem plini de zel pentru regatul lui Dumnezeu