Onorează căsătoria divină!

PUNCTUL de vedere al lui Iehova cu privire la căsătoria umană este arătat într–un număr de versete cum sînt: „Ceea ce a prins Dumnezeu în acelaşi jug, omul să nu despartă“, şi „El [Iehova] a urît divorţul“ (Marcu 10:9; Maleahi 2:16). Pe de altă parte, marele adversar, Satan Diavolul, se opune la tot ce este curat şi drept. În aceste „zile din urmă“, cînd „oamenii răi (. . .) avansează de la rău la mai rău“, Satan încearcă să arunce reproş asupra tuturor aranjamentelor iubitoare ale lui Iehova, incluzînd instituţia căsătoriei (2 Timotei 3:1–5, 13; Apocalips 12:9, 12). Ţinînd cont de timpurile în care ne aflăm, Martorii lui Iehova, ar trebui să fie determinaţi mai mult ca oricînd să susţină şi să păstreze curat aranjamentul căsătoriei al lui Dumnezeu. — Geneza 2:24; Proverbe 27:11; Evrei 13:4.

Probleme în căsătorie

Să fim siguri, că probleme în căsătorie vor apărea atîta timp cît oamenii sînt imperfecţi (1 Corinteni 7:28–34). Însă, acolo unde amîndoi partenerii sînt credincioşi, există un bun fundament pentru ca legătura conjugală să fie tare deoarece Iehova este luat în considerare. O căsătorie creştină devine ca şi „funia împletită în trei [care] nu poate fi repede ruptă în două“ (Ecleziast 4:12). Dacă există vreo incompabilitate, sau oricare altă problemă, partenerii creştini o pot aduce în rugăciune la Iehova, fiind confidenţi de ajutorul său. Deseori, o soluţie poate fi găsită prin discutarea în mod calm a problemelor în lumina unor scripturi cum sînt 1 Corinteni 13:4–8; Efeseni 5:21–33 şi Coloseni 3:12–14, 18, 19. Astfel, cînd sfatul Bibliei de „a se căsători în Domnul“ a fost urmat, există o bună bază pentru rezolvarea problemelor în lumina Scripturilor. — 1 Corinteni 7:39.

Dacă problema nu poate fi rezolvată satisfăcător în mod privat, cuplul poate opta să caute sfatul vreunui bătrîn din congregaţia creştină. Avînd punctul de vedere al lui Iehova, ei ar trebui să fie în stare să păstreze căsătoria intactă şi să cultive unitatea şi dragostea pe care Dumnezeu iniţial a intenţionat–o pentru partenerii căsătoriţi. — Geneza 2:24; Proverbe 31:10–12, 28, 30; Matei 19:4–6.

Cu un partener necredincios

Situaţia poate fi diferită atunci cînd o persoană devine credincioasă şi partenerul rămîne insensibil la mesajul Regatului. Chiar şi atunci, poate să existe o căsătorie foarte bună, soţul şi soţia arătîndu–şi dragoste unul pentru celălălt. Şi după cum a spus apostolul Petru, „conduita curată împreună cu respectul adînc“ al soţiei creştine poate să cîştige în timp pe soţul necredincios. În acelaşi fel, un soţ recent convertit poate în timp să o cîştige pe soţia sa (1 Petru 3:1–7). În cazul în care problemele sînt mai mari, credinciosul va trebui să le trateze cu tact şi cu multă răbdare, întotdeauna manifestînd „roadele spiritului“. — Galateni 5:22, 23.

În unele cazuri s–ar putea să aibă loc abuz verbal sau fizic, ameninţări şi bătăi. Dar înseamnă aceasta că partenerul de căsătorie creştin ar trebui să–l părăsească pe necredincios? Apostolul Pavel sfătuieşte: „Nevasta să nu se despartă de bărbat. (Dacă este despărţită, să rămînă nemăritată, sau să se împace cu bărbatul ei.) Şi nici bărbatul să nu–şi lase nevasta“ (Biblia Cornilescu). După cum Pavel indică, salvarea căsniciei va fi spre beneficiul spiritual al copiilor existenţi în familie. Într–un mod practic, ar putea, de asemenea, fi spre beneficiul material al părintelui credincios şi al copiilor. Totuşi, în cazul în care abuzul devine insuportabil, sau însăşi viaţa este pusă în pericol, partenerul credincios poate alege să se „despartă“. Dar efortul ar trebui să fie ca în timp „să se împace“ (1 Corinteni 7:10–16). Însă „despărţirea“ nu furnizează prin ea însăşi baze scripturale pentru divorţ şi recăsătorie; totuşi, un divorţ legal sau o separare legală poate asigura o măsură de protecţie împotriva abuzului pe mai departe.

Divorţ scriptural

Există totuşi circumstanţe în care un creştin poate să înainteze şi să obţină un divorţ cu dreptul de a se recăsători? Adu–ţi aminte, Isus a sfătuit: „Ceea ce Dumnezeu a prins în acelaşi jug, omul să nu despartă.“ Dar a mai indicat că ar putea exista un motiv propriu pentru divorţ, deoarece el a zis: „Oricine divorţează de soţie, cu excepţia motivului de fornicaţie, şi se căsătoreşte cu alta, comite adulter.“ — Matei 19:6, 9; vezi şi 5:32.

Înseamnă aceasta că dacă un creştin se plictiseşte de partenerul său de căsătorie sau „se îndrăgosteşte“ de o altă persoană, el poate în mod liber să se folosească de o situaţie implicînd fornicaţia ca să schimbe partenerii? Trist de spus, în anumite cazuri în care amîndoi partenerii susţin a fi credincioşi, şiretlicul de a comite fornicaţie (de obicei adulter) a fost folosit în mod deliberat şi uneltitor pentru a rupe legăturile căsătoriei scripturale. Este posibil ca unii să fie atît de nesăbuiţi încît să creadă că Iehova nu cunoaşte „gîndurile şi intenţiile inimii“? (Evrei 4:12, 13). Arată că astfel de persoane şi–au format punctul de vedere că ei pot comite imoralitate în mod deliberat, să fie excluşi pentru un an sau aşa ceva, şi apoi cu un nou partener de căsătorie să se „căiască“ şi să fie reintegraţi în congregaţie.

Însă, într–un astfel de caz, o perioadă de timp considerabilă se va scurge înainte ca bătrînii să poată măcar să primească orice cerere de repunere în drepturi. Bătrînii conştiincioşi nu vor fi pripiţi. Ei trebuie să vadă evidenţa foarte clară a roadelor care se potrivesc căinţei. Chiar dacă cu timpul un păcătos a fost reintegrat, vor trece mulţi ani până când bătrânii îl vor putea recomanda, dacă îl vor putea recomanda vreodată, pentru privilegii speciale în congregaţie, şi în orice caz nu înainte de recăsătorirea sau moartea partenerului nevinovat (1 Timotei 3:2, 12). Putem să ne dăm seama de gravitatea unui astfel de adulter premeditat în faţa lui Iehova Dumnezeu, reamintindu–ne că sub Legea lui dreaptă în Israelul antic, adulterii erau ucişi cu pietre (Deuteronom 22:22). Şi astăzi, ori şi ce vor decide congregaţiile, Iehova este Judecătorul final. „Dumnezeu va judeca adulterii şi fornicatorii.“ — Evrei 13:4.a

Salvînd căsnicia

Pentru protecţia poporului lui Dumnezeu, şi în speranţa că oricare are probleme de ordin moral va privi spre congregaţia creştină pentru ghidare în onorarea instituţiei căsătoriei a lui Iehova, anumite aspecte ale cazurilor de fornicaţie vor fi discutate aici în mod explicit. Aceasta este făcută în armonie cu scripturile, care sînt directe şi deschise chiar, cînd se discută astfel de probleme delicate şi intime. — Compară Levitic 20:10–23; Deuteronom 31:12; Matei 5:27, 28; Romani 1:26, 27; Iuda 7.

În loc să caute o scuză pentru divorţ, persoanele căsătorite ar trebui să caute căi de a menţine o căsătorie strînsă. Dacă un partener comite imoralitate şi se căieşte, partenerul nevinovat se poate decide să ierte, cu gîndul de a menţine aranjamentul căsătoriei venit de la Dumnezeu. Astfel se poate arăta compasiune, în imitare a uneia dintre calităţile desăvîrşite ale lui Iehova. — Exod 34:6; compară Neemia 9:17.

Însă ce se întîmplă dacă partenerul nu se căieşte, este exclus şi chiar continuă pe o cale dovedită de imoralitate obscenă? Sau ce se întîmplă dacă sănătatea personală şi spirituală a partenerului inocent este pusă în pericol? În timp ce nu ignorăm sfatul scriptural de a prezerva căsătoria pe cît este posibil, cuvintele mai sus citate ale lui Isus din Matei 19:9, indică un motiv de divorţ — singurul motiv scriptural de divorţ —, fornicaţia.

Definind „fornicaţia“

Ce înţelegem aici prin „fornicaţie“? Cuvîntul grecesc din acest text este porneia. Discutînd problema, Turnul de veghere (engl.) din 15 decembrie 1972, pag. 766—768, arăta că porneia „vine de la un cuvînt de bază însemnînd ’a vinde‘“. Astfel el este conectat cu prostituţia, ca acea practicată în multe temple păgîne din primul secol şi în ’casele cu renume prost‘ (bordelurile) de astăzi.

Este adevărat, porneia este cîteodată întrebuinţat în sens limitat, aplicîndu–se la relaţiile sexuale între persoane necăsătorite. Un exemplu de o astfel de întrebuinţare limitată este 1 Corinteni 6:9 unde „fornicatorii“ sînt menţionaţi separat şi în adiţie celor care se angajează în alte vicii sexuale cum sînt adulterul şi homosexualitatea. Dar chiar înainte de aceasta, la 1 Corinteni 5:9–11, Pavel a folosit acelaşi cuvînt cînd i–a sfătuit pe creştini să nu se amestece cu „fornicatorii“. Este rezonabil să credem că aici el se referea doar la persoane imorale necăsătorite? Aceasta nu poate să fie astfel, deoarece capitolul 6 expune o gamă largă de practici sexuale ilicite care trebuie evitate, incluzînd adulterul şi homosexualitatea. În acelaşi fel, Iuda 7 şi Apocalips 21:8, care arată că Dumnezeu judecă pe „fornicatorii“ care nu se căiesc ca demni de distrugere eternă, poate fi cît se poate de puţin limitată numai la persoane necăsătorite care întreţin relaţii sexuale. Iar decretul Colegiului Central din Ierusalim de la Fapte 15:29, „să continui să te abţii (. . .) de la fornicaţie“, trebuie înţeles de a avea cîmpul larg de aplicare.b

Astfel, cuvîntul „fornicaţie“, în sensul larg şi după cum este folosit la Matei 5:32 şi Mt 19:9, în mod evident se referă la o varietate largă de relaţii sexuale nelegale sau ilicite în afara căsătoriei. Porneia implică folosirea imorală obscenă a organelor sexuale (organului sexual) a cel puţin unei fiinţe umane (fie într–un mod natural sau pervers); de asemenea, trebuie să includă şi un alt participant la imoralitate — o fiinţă umană de orice sex sau un animal.c Astfel, abuzul de sine (pe cît de neînţelept şi periculos spiritual poate fi) nu este porneia. Dar pînă azi, termenul porneia include diversele feluri de activitate sexuală care ar putea avea loc într–o casă de prostituţie (bordel), unde favorurile sexuale sînt cumpărate şi vîndute. O persoană care merge la un bărbat sau o femeie prostituată ca să cumpere orice fel de favoruri sexuale va fi vinovată de porneia. — Compară 1 Corinteni 6:18.

Creştini căsătoriţi

Ce se poate însă spune despre activitatea sexuală între cuplurile căsătorite în cadrul căsniciei? Nu este un lucru pentru bătrîni de a se amesteca în viaţa intimă a creştinilor căsătoriţi. Însă, cu certitudine, Biblia intervine în viaţa lor. Acei care vor „continua să umble prin spirit“ nu ar trebui să ignore indicaţiile scripturale ale felului de a gîndi al lui Dumnezeu. Şi ei vor face bine dacă vor cultiva ura pentru tot ceea ce este necurat înaintea lui Iehova, inclusiv ceea ce este clar a fi practici sexuale perverse. Cuplurile căsătorite ar trebui să acţioneze într–un fel care le va păstra conştiinţa curată, în timp ce acordă atenţie nestînjenită pentru a–şi dezvolta „roadele spiritului“. — Galateni 5:16, 22, 23; Efeseni 5:3–5.

Ce se întîmplă însă, dacă unul dintre parteneri doreşte sau chiar impune să se angajeze cu partenerul sau partenera lui în ceea ce este în mod evident o practică sexuală perversă? Circumstanţele mai sus prezentate arată că porneia implică conduita sexuală nelegală în afara aranjamentului căsătoriei. Astfel, forţarea unuia dintre parteneri la fapte perverse, cum sînt sexul oral sau anal în propria–i căsnicie nu va constitui o bază scripturală pentru un divorţ care să dea dreptul oricăruia din ei la recăsătorie.d Cu toate că un partener credincios este nefericit datorită situaţiei în care se află, totuşi străduinţa acestuia de a respecta principiile scripturale va rezulta în binecuvîntări de la Iehova. În astfel de cazuri ar putea fi de mare ajutor pentru cuplu să discute problema în mod deschis, în special păstrînd în minte că relaţiile sexuale ar trebui să fie onorabile, sănătoase, o expresie a unei iubiri gingaşe. În mod cert aceasta ar trebui să excludă orice lucru care ar putea face nefericit sau dăuna partenerului său. — Efeseni 5:28–30; 1 Petru 3:1, 7.

După cum a fost deja arătat, nu este pentru bătrîni de a păzi chestiunile conjugale private ale cuplurilor din congregaţie. Însă, dacă devine cunoscut faptul că un membru al congregaţiei practică sau susţine în mod deschis relaţiile sexuale perverse în cadrul căsniciei, în mod cert acela nu va fi un om stăpînit de sine, şi astfel nu va fi acceptabil pentru privilegii speciale cum sînt să servească ca bătrîn, serv ajutător sau pionier. O astfel de practică şi sprijinire ar putea duce chiar la excluderea din congregaţie. De ce?

Galateni 5:19–21 enumeră multe vicii care nu sînt clasificate ca porneia, şi care ar putea duce la descalificarea aceluia de la Regatul lui Dumnezeu. Printre acestea sînt: „necurăţenia“ (grecescul akatharsia, însemnînd obscenitate, depravare, lascivitate) şi „conduită destrăbălată“ (grecescul aselgeia, însemnînd caracter licenţios, destrăbălare, purtare desfrînată). Ca şi porneia, aceste vicii, cînd devin vulgare, pot să fie motive de excludere din congregaţia creştină, dar nu pentru obţinerea unui divorţ scriptural. O persoană care susţine cu impertinenţă activităţi sexuale şocante şi repulsive se face vinovată de purtare desfrînată. Bineînţeles, o persoană cu o astfel de atitudine ar putea să decadă pînă acolo încît să comită porneia; atunci va exista un motiv pentru un divorţ scriptural.e Cît de preocupaţi ar trebui să fie toţi creştinii devotaţi ca să evite şi să lupte împotriva tuturor acestor „lucrări ale cărnii“! — Galateni 5:24, 25.

Toţi slujitorii lui Iehova, fie căsătoriţi sau necăsătoriţi ar trebui să respingă orice fel de imoralitate. Ei ar trebui să dea suportul lor loial tuturor aranjamentelor lui Iehova, inclusiv instituţiei căsătoriei (Psalm 18:21–25). Cei care sînt căsătoriţi ar trebui, ca „o singură carne“ să se străduiască să–l onoreze pe Iehova, cultivînd dragostea adevărată şi respect în căsnicia lor (Geneza 2:23, 24; Efeseni 5:33; Coloseni 3:18, 19). În felul acesta, ca şi în alte moduri, ei pot demonstra că nu „sînt o parte a lumii“ — o lume pe care Satan a tîrît–o într–o mocirlă a imoralităţii şi corupţiei şi care este aproape de a se „sfîrşi împreună cu poftele ei“. Amintindu–ne că „cel care face voia lui Dumnezeu rămîne pentru totdeauna“, toţi ar trebui să se străduiască să facă „voia“ lui Dumnezeu în legătură cu aranjamentul Său preţios al căsătoriei. — Ioan 17:16; 1 Ioan 2:17.

[Note de subsol]

Dicţionarul The New International Dictionary of New Testament Theology afirmă, de exemplu, că porneia înseamnă „lipsă de castitate, curvie, prostituţie, fornicaţie“. De asemenea spune: „Cuvîntul–grup [implicînd porneia] poate să descrie diverse moduri de conduită sexuală extra–conjugală în măsura în care ele deviază de la normele acceptate social şi religios [homosexualitatea, promiscuitatea, pedofilia (abuzul sexual al copiilor), şi în mod special prostituţia].“ Astfel, porneia va include adulterul (grecescul moikheia), şi poate să cuprindă o gamă mai largă a altor practici imorale în afara căsătoriei, cum sînt sexul oral sau anal şi bestialitatea.

Ediţia din 1979 a mult apreciatului Greek–English Lexicon of the New Testament and Other Early Christian Literature (de Bauer, Arndt şi Gingrich) defineşte porneia ca „prostituţie, lipsă de castitate, fornicaţie, de orice natură a relaţiei intime sexuale nelegale“.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 29]

Căsătoria trebuie păstrată onorabilă şi separată de imoralitatea lumească