Serviciul sacru în acest „timp al sfîrşitului”

1. De unde ştim că trăim în „timpul sfîrşitului” şi ce afirmă Daniel 12:4 în această privinţă?

ÎN LUMINA profeţiilor biblice revelate, nu trebuie să avem nici o îndoială că trăim în „timpul sfîrşitului” care a fost profeţit. Cu privire la această perioadă critică, profeţia de la Daniel 12:4 afirmă: „Dar tu, Daniel, ţine ascunse aceste cuvinte şi sigilează cartea, chiar pînă la timpul sfîrşitului; mulţi vor alerga încoace şi acolo şi cunoştinţa va trebui să crească.” (The Jewish Publication Society of America; Leeser). Versiunea Septuaginta în limba greacă redă acest text astfel: „Iar tu, Daniel, închide cuvintele şi sigilează cartea pînă la timpul sfîrşitului; pînă cînd mulţi vor învăţa şi cunoştinţa va creşte.” (Bagster; Thomson; Vulgata în limba latină; Sfînta Biblie după manuscrisele orientale antice de Lamsa). „Marea mulţime” care este descrisă în ultima carte a Bibliei a beneficiat şi beneficiază de această cunoştinţă şi înţelegere a Bibliei. — Apoc. 7:9–17.

2. (a) De ce important felul cum „marea mulţime” îndeplineşte „serviciul sacru”? (b) Cum se deosebeşte cuvîntul grecesc în traducere „a servi” de cuvîntul tradus „serviciu sacru”?

² De cînd această „mare mulţime” a început să se strîngă în anul 1935 e.n., ea a „îndeplinit . . . un serviciu sacru” pentru Iehova Dumnezeu. De o mare importanţă este felul în care face ea acest lucru. De ce? Deoarece în ultima noapte cînd au fost împreună, Isus Cristos le-a spus celor unsprezece apostoli fideli următoarele: „V-am spus aceste lucruri ca să nu vă poticniţi. Oamenii vă vor da afară din sinagogă. De fapt, soseşte ceasul cînd oricine vă va omorî, va crede că a îndeplinit un serviciu sacru pentru Dumnezeu” (Ioan 16:1, 2). În loc de „serviciu sacru,” The Jerusalem Bible foloseşte „datorie sfîntă”; The New English Bible foloseşte: „datorie religioasă”; The Emphasised Bible de Rotherham foloseşte: „serviciu divin.” Cuvîntul din originalul grecesc este la.trei’a. Forma verbală a acestui substantiv grecesc este la.treu’ein. Acesta se deosebeşte de verbul grecesc di.a.ko.nein’, care înseamnă „a oficia sau a servi” şi care se foloseşte şi cu privire la lucruri cunoscute, obişnuite, lumeşti, ca de exemplu la Matei 8:15.

3. De ce credeau evreii care ţineau la convenţia Legii că nu puteau greşi dacă îl omorau pe Isus şi îi persecutau pe discipolii lui?

³ Saul din Tars (localitate în Asia Mică), înainte de convertirea sa fusese un evreu care avea o concepţie greşită şi care îi persecuta pe creştini. El vorbea despre compatrioţii săi evrei numindu-i „israeliţi care fuseseră adoptaţi ca fii şi care aveau gloria, convenţiile, darea Legii, serviciul sacru [la.trei’a] şi promisiunile; care aveau patriarhii [Avraam, Isaac şi Iacob] şi din care a ieşit, după carne, Cristos” (Rom. 9:4, 5). Datorită faptului că ţineau la acel „serviciu sacru” cuprins în convenţia Legii, evreii necredincioşi considerau că nu putea fi ceva greşit să îl pironească pe Isus Cristos şi să îi persecute pe discipolii săi credincioşi pînă acolo încît să-i omoare chiar.

4. Cum vorbeşte Pavel despre serviciul preoţilor efectuat în compartimentele cortului şi ce prefigurau aceste activităţi?

⁴ Pentru perioada în care Convenţia Legii era în vigioare, acest „serviciu sacru,” prevăzut prin Convenţie, era corect şi acceptat de Dumnezeu. Astfel, Apostolul Pavel îi acordă un loc de seamă cînd afirmă următoarele: „Deci, în ce o priveşte, vechea convenţie, avea porunci referitoare la serviciul sacru [la.trei’a] şi la locul său sfînt de pe pămînt. Căci înăuntrul cortului fusese construit un prim compartiment în care se aflau sfeşnicul, precum şi masa şi prezentarea pîinilor; şi acesta se numeşte „locul sfînt.” Dar, în spatele perdelei a doua era compartimentul cortului care se numea „Locul prea sfînt” . . . După aceste lucruri au fost astfel construite, preoţii intră întotdeauna în primul compartiment al cortului ca să îndeplinească servicii sacre [la.trei’a]” (Evr. 9:1-6). Acest ceremonial al serviciului sacru era legat de jertfele aduse pentru naţiunea Israel. El nu se referea la faptele de fiecare zi ale oamenilor. Aşa cum subliniază apostolul Pavel, tot acest „serviciu sacru,” cuprins în convenţia Legii era tipic, prefigurînd chestiuni de ordin creştin.

5. Este un lucru obişnuit pentru creştini ceea ce le spune apostolul Pavel la Romani 12:1 să facă? Şi cum îl numeşte?

⁵ În legătură cu aceasta, Pavel spunea în scrisoarea către creştinii din Roma: „În consecinţă, vă implor, fraţilor, prin [pe baza] sentimentelor de compătimire ale lui Dumnezeu, să vă aduceţi trupurile ca un sacrificiu viu, sfînt, plăcut lui Dumnezeu, un serviciu sacru [la.trei’a] [făcut] cu puterea voastră de a raţiona. Şi încetaţi să vă modelaţi după acest sistem de lucruri.” (Rom. 12:1, 2) Deci faptul că ei fac ceva legat de sacrificii sau jertfe este un lucru neobişnuit, un lucru pe care în general persoanele necreştine ale acestui sistem de lucruri lumesc nu-l efectuează.

6. Întrînd în Convenţia Legii, prin Moise, ce s-au obligat israeliţii să facă înaintea lui Dumnezeu? Ce spune martirul Ştefan despre aceasta?

⁶ După ce naţiunea lui Israel a fost eliberată din casa sclaviei din Egiptul antic, i s-a încredinţat o formă organizată de serviciu sacru pe care să-l aducă lui Dumnezeu. După cum l-a descris martirul creştin Stefan: „,Şi voi judeca aceea naţiune căreia ei îi vor fi sclavi,’ a spus Dumnezeu, ,iar după aceasta ei vor ieşi afară şi vor îndeplini un serviciu sacru [la.treu’ein] pentru mine în locul acesta’” (Fapt. 7:7). Întrînd în Convenţia Legii cu Iehova Dumnezeu prin Moise, mijlocitorul lor, israeliţii se obligau să îndeplinească pentru el un serviciu sacru. Mai tîrziu, majoritatea israeliţilor legaţi prin convenţie, au ales să servească altor dumnezei. „Astfel,” după cum a adăugat Ştefan, „Dumnezeu i-a întors şi i-a predat, ca să îndeplinească un serviciu sacru [la.treu’ein] pentru oştirea cerului, după cum stă scris în cartea profeţiilor: ,Mie mi-aţi adus voi oare victime şi jertfe timp de patruzeci de ani în pustiu, o, casă a lui Israel?’” — Fapte 7:42.

7. Ce a spus Pavel că îndeplineau evreii pentru Dumnezeu, ca să ajungă la împlinirea promisiunii sale? În conformitate cu felul pe care evreii îl numeau sectă, ce făcea apostolul Pavel pentru Dumnezeul strămoşilor lui?

⁷ La mulţi ani după ce Iehova Dumnezeu a anulat Convenţia Legii pe care o făcuse cu casa naturală a lui Israel, cu ocazia unei audieri judecătoreşti în faţa regelui Agrippa, la Cezareea, apostolul Pavel a declarat: „Cele douăsprezece triburi ale noastre speră să ajungă la împlinirea acestei promisiuni printr-o îndeplinire intensă [pentru Dumnezeu] a unui serviciu sacru [la.treu’ein] zi şi noapte. Datorită acestei speranţe sînt eu acuzat de către evrei, o, rege” (Fapte 26:7). În urma acestei acuzaţii, Pavel a putut spune în faţa guvernatorului roman Felix, şi în prezenţa acuzatorilor evrei, următoarele: „Într-adevăr recunosc în faţa voastră că potrivit felului pe care ei îl numesc „sectă” eu îndeplinesc în felul acesta (un) serviciu sacru (la.treu’ein) pentru Dumnezeul strămoşilor mei, deoarece cred toate lucrurile expuse în Lege şi scrise în profeţii.” — Fapt. 24:14; 28:22.

8. (a) Care este „secta” aceea potrivit căreia chiar şi „marea mulţime” de astăzi i se închină lui Iehova? (b) De ce există pericolul de a îndeplini un „serviciu sacru” greşit înţeles şi, după spusele lui Pavel, ce constituie protecţia noastră?

⁸ Aşa-zisa „sectă” eretică potrivit căreia Pavel se închina lui Iehova ca Dumnezeu era creştinismul (Fapte 11:26; 1 Pet. 4:16). Astăzi, cei care fac parte din „marea mulţime” recunosc public că sînt martori creştini ai lui Iehova şi din această cauză ei trebuie să fie foarte atenţi cum se străduiesc să-i slujească lui Iehova într-un fel sacru. De cînd „timpul sfîrşitului” a început în 1914, la încheierea „timpurilor păgînilor,” numărul dumnezeilor şi domnilor falşi a crescut (Luca 21:24, Authorized Version). Chiar în urmă cu 19 secole apostolul Pavel a constatat că era necesar să reamintească „creştinilor” care trăiau în capitala Imperiului Roman, că apostaţii evrei „au schimbat adevărul lui Dumnezeu pe o minciună şi au dat onoare şi i-au adus [un] serviciu sacru [la.treu’ein] creaţiei în loc [să i-l aducă] Creatorului” (Rom. 1:25). El a arătat ce constituia protecţia sa faţă de un serviciu sacru greşit înţeles şi a spus: „Chiar dacă există aşa-zişi ,dumnezei’ fie în cer, fie pe pămînt, după cum şi sînt chiar mulţi ,dumnezei’ şi mulţi ,domni,’ în realitate pentru noi nu există decît un singur Dumnezeu: Tatăl, din care sînt toate lucrurile şi noi sîntem prin el; şi există un singur Domn, Isus Cristos, prin care sînt toate lucrurile şi prin el şi noi.” — 1 Cor. 8:5, 6.

CUM ESTE ÎNDEPLINIT ŞI CÎND?

9. Cînd s-au dovedit perimate eforturile de a îndeplini „serviciul sacru” pentru Dumnezeu potrivit Convenţiei legii mozaice şi de ce?

⁹ În timpul celor 1 545 de ani cînd era în vigoare Convenţia Legii pentru naţiunea lui Israel, respectiv de la 1513 î.e.n. pînă la 33 e.n., evreii credincioşi au îndeplinit pentru Iehova Dumnezeu un „serviciu sacru” care îi era plăcut lui. Dar cînd Convenţia Legii a fost desfiinţată, în momentul în care glorificatul Isus Cristos a mijlocit noua convenţie, în cer, în anul 33 e.n., Convenţia Legii mozaice n-a mai constituit mijlocul prin care să se îndeplinească serviciul sacru aprobat de Iehova, Dumnezeul noii convenţii (Evr. 8:10–13). Pentru ca serviciul religios să fie aprobat de Iehova Dumnezeu, trebuia ca evreii să-l îndeplinească printr-un mijlocitor mai mare decît Moise, adică prin Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, ,sămînţa lui Avraam’ (Gal. 3:16). Despre ea s-a vorbit în acea zi de primăvară a anului 2 î.e.n., cînd preotul evreu numit Zaharia a declarat că fiul său în vîrstă de opt zile va purta numele Ioan.

10. (a) În ziua circumciziei fiului său, ce a spus Zaharia cu privire la scopul lui Dumnezeu pentru poporul său, respectiv ce trebuia să aducă lui Dumnezeu acest popor, după viitoarea sa eliberare din mîinile duşmanilor? (b) Al cui predecesor a devenit Ioan în favoarea acelei convenţii întărite prin jurămînt?

¹⁰ Apoi Zaharia, sub inspiraţie, a vorbit despre scopul lui Dumnezeu de „a–şi dovedi îndurarea cu privire la strămoşii noştri şi a-şi aduce aminte de Convenţia sa sfîntă, de jurămîntul pe care l-a făcut lui Avraam, strămoşul nostru, de a ne acorda, după ce vom fi salvaţi din mîinile duşmanilor, privilegiul de a indeplini un serviciu sacru [la.treu’ein] cu loialitate şi dreptate înaintea lui, în toate zilele vieţii noastre” (Luca 1:59–75). Ioan, fiul lui Zaharia, a devenit predecesorul lui Isus Cristos, cel pe care Dumnezeu l-a folosit în vederea îndeplinirii convenţiei pe care o făcuse cu Avraam şi pe care o întărise cu un jurămînt de nezdruncinat. — Gen. 12:3; 22:15–18; Gal. 3:8, 16; Evr. 6:13–17.

11. (a) Unde se străduieşte „marea mulţime” să-şi îndeplinească astăzi „serviciul sacru” pentru Dumnezeu? (b) Ce întrebare generează 1 Cor. 10:31, cu privire la această „mare mulţime”?

¹¹ Ca oameni care sînt deja binecuvîntaţi prin convenţia avraamică, cei care aparţin „marii mulţimi” se găsesc în curţile pămînteşti ale „templului” spiritual al lui Iehova şi se străduiesc să îndeplinească, fără teamă, un „serviciu sacru” pentru Dumnezeul lui Avraam. Dar cum? Este adevărat că cuvintele apostolului Pavel de la 1 Corinteni 10:31 sînt aplicabile „marii mulţimi” ca şi rămăşiţei celor 144 000 de israeliţi spirituali şi anume: „De aceea, fie că mîncaţi, fie că beţi sau faceţi altceva, faceţi totul spre gloria lui Dumnezeu.”

12. Datorită faptului că avem puncte de vedere diferite şi că facem aceste lucruri sub numele de martori creştini ai lui Iehova, se transformă oare aceste lucruri în mod automat în „serviciu sacru” sau nu?

¹² Dar prin aceste cuvinte vrea oare apostolul Pavel să spună că toate lucrurile pe care le facem în prezent ca creştini devin „serviciu sacru” (la.trei’a) datorită faptului că noi avem un punct de vedere diferit de cel al lumii faţă de aceste lucruri? De ce se prezintă astfel lucrurile? Cînd mîncăm, bem, dormim şi facem lucrurile pe care toţi ceilalţi oameni sînt obligaţi să le facă pentru a trăi, cui îi servim oare? Nouă înşine, bineînţeles. Dar, cînd facem astăzi aceste lucruri, avem în vedere gloria lui Dumnezeu. De aceea, nu mîcăm în exces pînă ni se face rău sau simţim că ne plezneşte burta; nu bem băuturi alcoolice pînă la îmbătare; nu ne vom face o regulă din a dormi prea mult, astfel încît să devenim leneşi sau trîndavi. Şi totuşi, cînd mîncăm, bem sau dormim sub numele religios de martori creştini ai lui Iehova, aşa cum fac toţi ceilalţi oameni, sub numele religiilor lor, oare aceste acţiunii fundamentale, esenţiale ale vieţii umane se transformă în mod automat în „serviciu sacru”? Nu; de ce ar cunoaşte o asemenea transformare?

13. De ce este o situaţie deosebită cînd martorii unşi ai lui Iehova sărbătoresc Masa sau Cina Domnului în fiecare an, la data corespunzătoare?

¹³ Desigur că, atunci cînd martorii creştini ai lui Iehova care sînt unşi cu spiritul său sfînt sărbătoresc Masa sau Cina Domnului în fiecare an, lucrurile stau cu totul altfel. Atunci cînd ei mănîncă pîine nedospită şi beau vin roşu în noaptea de primăvară a lui 14 Nisan, lucrurile legate de această ocazie se fac din porunca lui Isus Cristos şi ele au acea profundă semnificaţie pe care el le-a atribuit-o. Aşadar, ele constituie o parte vitală a „serviciului sacru” îndeplinit pentru Dumnezeu de către aceşti membri ai trupului spiritual al lui Cristos. — 1 Cor. 11:20–26; Mat. 26:26–30; Luca 22:19, 20.

14. De ce este recomandabil să facem lucrurile declarate la Romani 13:1–7 şi procedînd astfel, ne deosebim de ceilalţi cetăţeni care respectă legile ţării respective?

¹⁴ Pe de altă parte, cînd toţi martorii creştini ai lui Iehova fac ceea ce apostolul Pavel îi îndeamnă să facă la Romani 13:1–7, ei fac numai ce se pretinde de la toţi ceilalţi cetăţeni sau străini care trăiesc într-o ţară. În mod corespunzător, noi facem aceasta ca persoane corecte şi ordonate, ceea ce fereşte de a avea neplăceri cu „autorităţile superioare.” Noi procedăm aşa şi datorită unei motivaţii superioare, adică pentru a avea conştiinţa împăcată şi a putea să apreciem ce este corect şi corespunzător. Dar faptul că astăzi acţionăm în acest fel sub numele de martori creştini ai lui Iehova nu schimbă în mod automat buna noastră comportare într-un „serviciu sacru,” aşa cum e prezentat în Sfînta Scriptură. Toţi cetăţenii credincioşi legilor fac la fel, cu toate că nu au aceleaşi motive ca şi noi. Unde ne deosebim noi de ei în privinţa aceasta?

15. Dacă sfidăm interdicţiile decretate de oameni cu privire la încetarea închinării la Iehova şi astfel facem ceea ce nu fac ceilalţi cetăţeni, ce fel de serviciu devine acesta şi de ce?

¹⁵ Dar dacă autorităţile din ţara respectivă ne-ar interzice să continuăm închinarea ca martori creştini ai lui Iehova? Ce s-ar întîmpla dacă urmăm cuvintele apostolilor lui Cristos: „Trebuie să ascultăm de Dumnezeu ca guvernator, mai mult decît de oameni”? (Fapte 5:29). Faptul de a continua să facem ceea ce nu fac ceilalţi cetăţeni, şi aceasta pentru ca să ascultăm de ceea ce le ordonă Dumnezeu martorilor săi consacraţi şi botezaţi să facă, întăreşte ideea că noi îndeplinim un serviciu sacru pentru el. Lucrul acesta are valabilitate chiar dacă autorităţile şi alţi cetăţeni ai ţării denunţă activitatea noastră ca faptă ilegală sau fărădelege.

16. Ce exemplu cu privire la acest „serviciu sacru” obligatoriu este dat la Evrei 10:23–25?

¹⁶ De exemplu, Cuvîntul lui Dumnezeu porunceşte: „Să ţinem tare la declararea publică a speranţei noastre, fără şovăire, căci cel care a promis este fidel [promisiunii]. Şi să ne acordăm respect unii altora pentru a ne îndemna la dragoste şi fapte bune, neabandonînd reunirea noastră laolaltă, după cum au unii obiceiul, ci încurajîndu-ne reciproc, cu atît mai mult cu cît vedeţi că ziua se apropie.” — Evrei 10:23–25.

17. Se schimbă oare natura spirituală a comportamentului nostru, datorită felului în care „autorităţile superioare” înfierează, după litera legii lor ascultarea noastră faţă de îndemnul divin?

¹⁷ Este de netăgăduit faptul că ascultarea noastră faţă de acest îndemn inspirat, chiar dacă avem de suferit din pricina ei din partea oamenilor, constituie un serviciu sacru pentru Fiinţa Supremă, Iehova Dumnezeu. Să lăsăm, deci, ca „autorităţile superioare” iritate, din ţara respectivă, să înfiereze cum poftesc, după litera legii lor, supunerea noastră faţă de Dumnezeu. — 2 Tim. 2:8–10.

18. În legăturii cu ce guvernare se face „declaraţia publică” a speranţei noastre şi, astfel, urmarea căror cuvinte cu caracter de obligativitate, exprimate de Isus, este ea?

¹⁸ Această mărturisire sau „declaraţie publică a credinţei noastre” este în legătură cu regatul mesianic al lui Dumnezeu care va guverna pentru a binecuvîntare toate familiile pămîntului. Cu privire la această „declaraţie publică” Isus, atunci cînd a profeţit cu privire la „încheierea acestui sistem [de lucruri]” a spus aceste cuvinte cu caracter de obligativitate: „Această veste bună a Regatului va fi predicată pe tot pămîntul locuit, ca mărturie pentru toate naţiunile; şi apoi va veni sfîrşitul [tel’os]” (Mat. 24:3, 14). „Veţi . . . fi puşi înaintea guvernatorilor şi a regilor din pricina mea, ca mărturie pentru ei. De asemenea, această veste bună trebuie predicată la toate naţiunile.” — Marcu 13:4, 9, 10.

19. Cine sînt cei care trebuie să împlinească acele cuvinte profetice şi ce reprezintă faptul că ei procedează astfel?

¹⁹ Cine trebuie să realizeze împlinirea acestor profeţii, pentru a dovedi că au fost adevărate? Nimeni altcineva decît discipolii consacraţi şi botezaţi ai Celui care a făcut aceste profeţii, Isus Cristos, cei cărora le-au fost făcute. Faptul că ei îşi îndeplinesc sarcina şi că iau parte la împlinirea acestor profeţii face parte din „serviciul sacru” pe care ei n-au voie să-l neglijeze.

20. Dovedind că discipolii săi trebuie să facă acest „serviciu sacru,” ce le-a spus Isus discipolilor săi, pe un munte din Galileea, şi astfel ce trebuie să facă cei care trăiesc „încheierea sistemului de lucruri”?

²⁰ Sprijinindu-se pe faptul că discipolii săi trebuia să continue acest „serviciu sacru,” înviatul Isus li s-a arătat la aproape 500 de discipoli pe un munte din „Galileea naţiunilor” şi le-a poruncit: „De aceea, mergeţi şi faceţi discipoli din oamenii tuturor naţiunilor, botezîndu-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al spiritului sfînt, învăţîndu-i să împlinească toate lucrurile pe care vi le-am poruncit. Şi, iată eu sînt cu voi în toate zilele pînă la încheierea [syn.tel’i.a] sistemului de lucruri” (Mat. 28:19, 20; 4:15; 1 Cor. 15:6). De la sfîrşitul „timpurilor păgînilor” în 1914 trăim „încheierea sistemului de lucruri.” De aceea, noi, toţi discipolii consacraţi şi botezaţi ai lui Isus Cristos cel înviat şi împuternicit cu putere deplină, ne aflăm sub comanda de a duce la bun sfîrşit acest „serviciu sacru” pe care el ni l-a încredinţat. Pînă la sfîrşitul acestei „încheieri a sistemului de lucruri trebuie să acţionăm ca atare şi să nu slăbim nici un moment.

21. (a) Ce privilegii le vor fi acordate celor care vor alcătui Noul Ierusalim ceresc? (b) Ce favoruri le vor fi acordate celor din „marea mulţime” care se vor dovedi fideli pînă la sfîrşitul „marelui necaz”?

²¹ În ceea ce-i priveşte pe cei 144 000 de israeliţi spirituali care obţin intrarea în oraşul ceresc, Noul Ierusalim, este scris: „Şi nu va mai fi nici un blestem. Ci tronul lui Dumnezeu şi al Mielului va fi în oraş iar sclavii săi vor îndeplini pentru el un serviciu sacru [la.treu’ein]; şi ei îi vor vedea faţa şi numele lui va fi pe frunţile lor” (Apoc. 22:3, 4). Cît despre cei fideli şi ascultători care alcătuiesc nenumărata „mulţime mare,” aceştia vor fi binecuvîntaţi cu „salvarea” din „marele necaz” cu care se va încheia acest „timp al sfîrşitului,” iar sub regatul milenar al Mielului lui Dumnezeu ei vor continua să „îndeplinească serviciul sacru” (pentru Dumnezeu) în curţile pămînteşti ale templului său spiritual. „Şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor.” — Apoc. 7:9–17.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 29]

La evrei serviciul sacru era legat întotdeauna de închinarea în ascultare faţă de convenţia Legii

[Legenda ilustraţiei de la pagina 30]

„Serviciul sacru” include ascultarea de Dumnezeu în condiţii de persecuţie, declararea publică a speranţei noastre, învăţarea şi formarea de discipoli.