6. Cum a fost identificată „mama“ membrilor „noii creaţii“ în cartea Să vină Regatul tău (publicată în 1891)?

⁶ Este interesant de notat că în cartea Să vină Regatul tău (în limba engleză), publicată în 1891, se spunea următoarele cu privire la cei unşi, care fac parte din „noua creaţie“: „Cît despre textul din Isaia 54:1–8, Apostolul Pavel l-a pus în lumina înţelepciunii supraomeneşti şi l-a aplicat Sionului spiritual, mama sau legămîntul nostru, simbolizat de Sara. Descendenţa naturală a lui Avraam a fost îndepărtată ca să nu fie moştenitoarea promisiunii, iar adevărata descendenţă, Cristos, (prefigurat de Isaac şi Rebeca) a fost primit în calitate de unica descendenţă a promisiunii. — Gal. 4:22, 24, 26–31.“

7, 8. Cine este soţul „mamei“ adunării creştine şi ce spune în această privinţă textul din Isaia 54:1–8?

⁷ Cele afirmate mai sus nu au nici o legătură cu Organizaţia Mondială Sionistă, întemeiată de Theodor Herzl în 1897. Această organizaţie se ocupa de Ierusalimul de jos, pămîntesc, nu de „Îerusalimul de sus“, „mama“ adunării creştine (Galateni 4:26). Cartea Să vină Regatul tău nu a mai explicat faptul că proprietarul conjugal al „mamei“ adunării creştine este Dumnezeu, care a fost simbolizat de către Avraam. Iehova nu este căsătorit nici cu convenţia avraamică nici cu noua convenţie, ci cu „Ierusalimul de sus“, prefigurat de Sara, mama lui Isaac. Asemenea ei, „Ierusalimul de sus“ trebuie, în calitate de „mamă“, să fie ceva viu şi să aibă personalitate.

⁸ Aşadar, ce este „Ierusalimul de sus“? Ca să putem da răspuns trebuie mai întîi să analizăm textul din Isaia 54:1–8. Reproducem mai jos o parte din acest text:

„«Scoate strigăte de bucurie, femeie sterilă care nu ai născut! Izbucneşte în veselie cu un strigăt de jubilare şi scoate chiote tu care nu ai avut durerile naşterii, deoarece fii celei părăsite sînt mai numeroşi decît fiii femeii care are proprietar conjugal», a spus Iehova (...) «Fiindcă marele tău Făuritor este proprietarul tău conjugal, Iehova al armatelor fiind numele său; şi Sfîntul Israelului este Răscumpărătorul tău. El se va numi Dumnezeul întregului pămînt. Căci Iehova te-a chemat ca şi cum ai fi o soţie complet părăsită şi cu spiritul îndurerat, şi ca o soţie din timpul tinereţii care a fost atunci respinsă», a spus Dumnezeul tău. «Pentru un scurt moment te-am părăsit complet, dar cu mare milă te voi aduna. Cu o revărsare de indignare mi-am ascuns faţa de tine doar pentru un moment, dar cu bunătate iubitoare pe timp indefinit voi avea milă de tine», a spus Răscumpărătorul tău, Iehova.“

9. a) Cui vorbea Iehova în mod mîngîietor, în Isaia 54:1–8? b) În conformitate cu Galateni 4:25, 26, cine este „femeia“ simbolică din finalul textului?

⁹ În primul rînd, în acest text Iehova nu vorbea unei convenţii. El se adresa unei naţiuni — poporul său — care era în convenţia Legii mozaice, convenţie pe care el o încheiase cu acest popor. Din punctul de vedere al lui Dumnezeu, această naţiune constituia o „femeie“ complexă care era asemenea unei soţii pentru el. În conformitate cu scrisoarea apostolului Pavel către galateni, această „femeie“ era un simbol, dar el nu spune că ea este o convenţie, sau pact. De altfel, o convenţie nu ar putea fi mîngîiată şi consolată. Pavel arată chiar că „femeia“ propriu-zisă este ceva viu, asemenea unei „mama“, după cum şi „proprietarul conjugal“, Iehova, este o Persoană vie înzestrată cu inteligenţă şi cu capacitatea de a mîngîia pe altul. Vorbind despre femeile din istoria antică, apostolul a menţionat: „Această Agar [slujitoarea Sarei, care i-a născut lui Avraam un fiu — Ismael] reprezintă Sinaiul, un munte din Arabia, şi ea [Agar] corespunde Ierusalimului de astăzi, [acela de pe vremea lui Pavel], deoarece astăzi, acesta este în sclavie [în sclavia convenţiei Legii mozaice] cu copiii săi. Dar Ierusalimul de sus este liber şi el este mama noastră.“ — Galateni 4:25, 26.

Ierusalimul liber

13. Ce a spus Pavel despre Ierusalimul liber? Faţă de cine trebuia să-şi păstreze libertatea „copiii“ lui?

¹³ Pavel a făcut o deosebire între Ierusalimul pămîntesc aflat în sclavie şi „Ierusalimul de sus“, care este „liber“. Citînd din Isaia 54:1–8, el a scris astfel:

„Dar Ierusalimul de sus este liber şi el este mama noastră. Deoarece este scris: «Bucură-te, femeie sterilă care nu naşti; izbucneşte şi scoate strigăte, tu care nu ai durerile naşterii; căci copiii celei părăsite sînt mai numeroşi decît ai celei care are soţ.» Acum, noi fraţilor, sîntem fii care aparţinem promisiunii, la fel cum a fost Isaac. Dar aşa cum atunci, cel care era născut conform cărnii îl persecuta pe cel care era născut conform spiritului, aşa este şi acum. Însă ce spune Scriptura? «Alungă slujitoarea şi pe fiul ei, fiindcă fiul slujitoarei nu va moşteni absolut de loc cu fiul femei libere.» Aşadar, fraţilor, noi nu sîntem fiii unei slujitoare, ci ai femeii libere.“ — Galateni 4:26—5:1.

14. De ce naşterea lui Isaac a fost „conform spiritului“?

¹⁴ Deci creştinii galateni cărora li se adresase Pavel erau „copiii lui Dumnezeu ca rezultat al promisiunii sale“ (Galateni 4:28, Today’s English Version). Ca o prefigurare a acestui lucru, naşterea lui Isaac, fiul centenaruluia Avraam şi a nonagenareib Sara, soţia sa, a constituit împlinirea promisiunii pe care Iehova a făcut-o acestui fidel patriarh. Într-adevăr, naşterea lui Isaac a fost miraculoasă şi, categoric, nu „conform cărnii“ (Geneza 18:11–15). Deci a trebuit ca să se efectueze „conform spiritului“. Da, spiritul lui Iehova Dumnezeu — Cel Mai Mare decît Avraam — a fost neapărat necesar pentru a revitaliza capacitatea de reproducere a Sarei, femeia liberă, şi a lui Avraam (Romani 4:19). Este demn de notat faptul că „promisiunea“ respectivă nu era veche în 1918 î.e.n., anul naşterii lui Isaac, întrucît ea a intrat în vigoare la un interval de numai 25 de ani după venirea lui Avraam, în 1943 î.e.n., în ţara promisă — Canaan.

15. Cît timp a fost „Ierusalimul de sus“ fără copii? Cînd a devenit numeroasă descendenţa lui?

¹⁵ „Ierusalimul de sus“ a fost „părăsit“, adică fără copii, cum se spune, o perioadă mult mai îndelungată decît a fost Sara. De fapt, „Ierusalimul de sus“ s-a aflat în starea aceasta din 1943 î.e.n., anul în care a intrat în vigoare promisiunea făcută lui Avraam, pînă în 29 e.n., anul în care s-a botezat Isus. La data aceasta Isus a fost născut de spiritul Celui Mai Mare decît Avraam, — Iehova — şi a fost uns cu spiritul său pentru a deveni Cristosul sau Cel Uns, adică Mesia. Dar urma ca „Ierusalimul de sus“ să aibă nu numai un singur copil spiritual. De aceea, la Sărbătoarea Zilei a Cincizecea din anul 33 e.n., după învierea şi suirea lui Isus la cer, aproximativ 120 dintre discipolii săi fideli au fost născuţi de spiritul Celui Mai Mare decît Avraam. Atunci ei au fost unşi cu acest spirit pentru a deveni fraţi spirituali ai Celui Mai Mare decît Isaac — Isus Cristos. Mai tîrziu, în cursul aceleiaşi zile, alţi 3 000 de iudei au fost botezaţi ca discipoli ai lui Isus şi au fost unşi cu spiritul sfînt (Fapte 2:1–42). Astfel, în ziua aceea „Ierusalimul de sus“ a devenit „mama“ multor „copii“.

16. Ce este „Ierusalimul de sus“?

¹⁶ Apostolul Pavel ne dezvăluie că femeia despre care este vorba în Isaia 54:1–8 este „Ierusalimul de sus“. Iehova Dumnezeu este „proprietarul“ ei „conjugal“, precum şi Marele ei Făuritor. În mod simbolic, ea este „femeia“, „soţia“ lui, adică organizaţia sa cerească asemănată cu o soţie. Asemenea unui soţ, el este Cel care o face să rodească, astfel încît ea să poată produce adevărata „descendenţă“ promisă în timpul lui Avraam. — Galateni 3:16, 26–29.

17. Cum a devenit „Ierusalimul de sus“, „mama“ componentului principal al „descendenţei“ Celui Mai Mare decît Avraam?

¹⁷ Pentru a deveni membrul principal al „descendenţei“ Celui Mai Mare decît Avraam, singurul Fiu născut al lui Dumnezeu a provenit din organizaţia cerească a lui Iehova, organizaţie care este asemănată cu o soţie. În acest fel, ea a devenit ca o „mama“ pentru Fiul lui Dumnezeu. Isus Cristos nu a fost fiul simbolic al Ierusalimului pămîntesc în timpul în care el a trăit pe pămînt, deoarece acest oraş se afla atunci în sclavie, împreună cu „copiii“ lui, iar Isus nu a fost niciodată făcut sclav (Galateni 4:25). Ierusalimul pămîntesc era „mama“ iudeilor naturali care nu au vrut să-l accepte pe Isus Cristos în calitate de „descendenţă“ promisă nu numai a patriarhului Avraam, ci şi a Celui Mai Mare decît Avraam — Iehova Dumnezeu. — Matei 23:37–39.

11. a) Cui pot fi aplicate astăzi cuvintele lui Pavel referitoare la „Ierusalimul de sus“? b) Ce a spus David despre Ierusalimul pămîntesc în care se afla casa de închinare a lui Iehova?

¹¹ „Femeia“ simbolică a lui Dumnezeu este asemănată cu oraşul ales Ierusalim, denumit în limbaj poetic Sion. Deci cuvintele lui Pavel despre „Ierusalimul de sus“, care este liber, se pot aplica acum „rămăşiţei descendenţei ei“, împotriva căreia „balaurul“ — Satan Diavolul — continuă să „facă război“ (Galateni 4:26). Ierusalimul pămîntesc era o construcţie solidă şi compactă în timpul lui David. Iată ce a zis el despre acest oraş: „Mă bucuram cînd mi se zicea: «Să mergem la casa lui Iehova!» Picioarele noastre au stat înăuntrul porţilor tale, o, Ierusalime! Ierusalimul este construit ca un oraş îmbinat în unitate, la care s-au unit triburile, triburile lui Iah, ca o rememorare pentru Israel, ca să aducă mulţumiri numelui lui Iehova».“ — Psalm 122:1–4.

12. a) Cărei unităţi din prezent îi corespund astăzi cuvintele din Psalm 122:1–4? b) Ce influenţă au exercitat asupra unităţii triburilor Israelului oraşul Ierusalim şi tabernacolul sacru care se găsea în el?

¹² Ce tablou minunat al unităţii de care se bucură organizaţia universală a lui Iehova! Această unitate ieşea în evidenţă îndeosebi cu ocazia sărbătorilor naţionale, cînd cele 12 triburi ale Israelului se adunau pentru a-i aduce în unitate închinare lui Iehova la tabernacolul sacru din Ierusalim. Iar în timpul domniei lui David, păstorul-rege, triburile au rămas unite nu numai datorită legăturilor de sînge care existau între ele, ci în primul rînd datorită închinării organizate pe care ele o aduceau Dumnezeului lor. Da, Ierusalimul era centrul închinării organizate şi unite care se bucura de aprobarea divină şi care se efectua sub o preoţie unică, provenită din tribul lui Levi şi din familia lui Aaron, primul mare preot al Israelului şi fratele mai mare al profetului Moise. Pe lîngă aceasta, toate cele 12 triburi se aflau în acea unică convenţie a Legii care le separa de toate celelalte naţiuni care se închinau demonilor.

13. Ce a spus David despre unitatea de care se bucurau israeliţii din antichitate?

¹³ Toate aceste lucruri constituiau într-adevăr minunaţi factori unificatori. Ei menţineau poporul lui Dumnezeu în unitate, sub forma unei organizaţii naţionale unice, spre siguranţa şi binecuvîntarea lor. Iată ce a declarat David despre această unitate: „Iată, ce bine şi ce plăcut este ca fraţii să locuiască împreună într-o strînsă unitate! Este ca uleiul bun pe cap, ca uleiul care coboară pe barbă, pe barba lui Aaron, care coboară pînă la gulerul veşmintelor sale. Este ca roua Hermonului care coboară pe munţii Sionului. Căci acolo a poruncit Iehova să fie binecuvîntarea, chiar viaţa pe timp indefinit.“ — Psalm 133:1–3.

14. a) Cine sînt cei care, prin atitudinea lor, realizează varianta modernă a unităţii naţionale a Israelului antic? b) Unde stau israeliţii spirituali? Ce cîntare „cîntă“ ei la unison?

¹⁴ Unitatea naţională care a stimulat aceste exprimări sincere îşi găseşte o paralelă în epoca noastră. Unde anume? La „Israelul lui Dumnezeu“, adică israeliţii spirituali a căror provenienţă unică a amintit-o Pavel cînd a spus: „Dar Ierusalimul de sus este liber şi el este mama noastră“ (Galateni 6:16; 4:26). Acest Ierusalim nu îi pune în sclavia legămîntului Legii pe copiii săi născuţi de spirit. Cu toate că, „Israelul lui Dumnezeu“ este alcătuit din 12 triburi, toţi cei 144 000 de membri ai săi sînt sigilaţi cu acelaşi „sigiliu al viului Dumnezeu“ şi toţi sînt înfăţişaţi stînd în picioare pe „Muntele Sion“ ceresc (Apocalips 7:1–8; 14:1–4). Ce grup coral minunat alcătuiesc ei în timp ce cîntă în unitate „cîntarea lui Moise, sclavul lui Dumnezeu, şi cîntarea Mielului“, Isus Cristos! (Apocalips 15:3, 4; Ioan 1:29, 36). Această cîntare îl delectează pe Dumnezeu şi prevesteşte victoria.