Cristos cel străpuns — «înţelepciunea lui Dumnezeu»

“Unde este înţeleptul? Unde este cărturarul? Unde este vorbăreţul acestui sistem de lucru? N–a prostit Dumnezeu înţelepciunea acestei lumi?“ — 1 Cor. 1:20.

1. (a) Ce stare religioasă a evreilor a fost tulburată de Isus? (b) Ce schimbări au urmat ca rezultat al predicării de către urmaşii săi?

NAŢIUNEA evreiască fusese sub legămîntul Legii mozaice timp de peste cincisprezece secole. Cărturarii lor dezvoltaseră o mare mulţime de tradiţii orale, interpretînd această lege şi explicînd aplicarea ei la viaţa de toate zilele. O idee îndărătul acesteia era de a–i ţine pe evrei separaţi de păgîni, şi prin aceasta să pastreze religia lor necontaminată cu doctrinele păgîne. Dar acum omul Isus venise şi pretinse că este Mesia, denunţase tradiţiile orale ale înţelepţilor şi cărturarilor lor, spusese că ar fi sfîrşitul legii mozaice prin împlinirea ei şi, în cele din urmă, fusese străpuns ca un blasfemator. După aceea, urmaşii săi, numiţi creştini, au predicat învierea sa şi au răspîndit această învăţătură pretutindeni în Palestina şi în lumea romană. Nu numai evreii, ci chiar şi păgînii au intrat în rîndurile lor cu miile, şi pretutindeni s–au format adunări creştine. Legămîntul Legii se sfîrşise. El servise scopului de a fi un tutore pentru a–i conduce pe oameni la Cristos şi fusese pironit pe stîlpul de tortură al lui Cristos. Acum, închinătorii lui Iehova erau sub un nou legămînt. Legămîntul nu mai era scris pe table de piatră, ci în inimile omeneşti. — Gal. 3:10–25; Evr. 10:15–18.

2. Ce era dificil pentru evreii care au devenit creştini, şi cu ce argumente a întîmpinat Pavel ameninţarea?

² Aceste evenimente importante zguduiseră pămîntul, vorbind din punct de vedere religios. Era dificil pentru unii din farisei şi alţi evrei care deveniseră creştini, să accepte faptul că Isus împlinise Legea mozaică şi prin aceasta se sfîrşise nevoia urmării ei. Ei au încercat să introducă unele din cerinţele ei în adunările creştine (Fapt. 15:1–19). Pavel, apostolul neevreilor, a argumentat puternic împotriva acestor eforturi: „Pentru o astfel de libertate ne–a eliberat Cristos. Aşadar, staţi tari şi nu vă plecaţi iarăşi într–un jug al sclaviei! Eu, Pavel, vă spun că dacă deveniţi circumcişi, Cristos nu vă va folosi la nimic. În plus, mărturisesc din nou oricui se circumcide, că este sub obligaţia de a respecta toată Legea. S–a depărtat de Cristos oricine dintre voi care încearcă să se declare drept cu ajutorul Legii; a căzut din bunătatea lui nemeritată“ (Gal. 5:1–4; 3:10–14). Evreii neconvertiţi ‘făceau stîlpul de tortură al lui Cristos inutil’, întrucît se încredeau în faptele Legii, în loc să înţeleagă necesitatea lui „Cristos cel străpuns“ ca o jertfă de răscumpărare. Unii evrei convertiţi s-au ţinut de unele părţi ale Legii, devenind astfel supuşi întregii Legi şi în modul acesta ‘l–au făcut inutil pe Cristos cel străpuns’. — 1 Cor. 1:17.

PAVEL ŞI FILOZOFII GRECI

3. (a) Care a fost reacţia lui Pavel faţă de filozofii greci? (b) Cum au reacţionat acei filozofi faţă de Pavel în Atena?

³ Pavel a avertizat, de asemenea, împotriva oricăror eforturi de a copia căile filozofilor greci. Roma înlocuise Grecia ca putere mondială, dar cultura şi filozofia greacă caracteriza această civilizaţie. Atît evreii cît şi grecii acestui sistem de lucruri îşi aveau înţelepţii lor, cărturarii sau oamenii lor de litere şi oratorii lor. Pavel a întrebat: „Unde este înţeleptul? Unde este cărturarul? Unde este oratorul acestui sistem de lucruri? N–a prostit Dumnezeu înţelepciunea lumii acesteia?“ Filozofii greci precum şi rabinii evrei erau oratori renumiţi, şi Pavel consideră ambele grupe în aceeaşi categorie: „Iudeii cer semne, iar grecii caută înţelepciune; dar noi îl predicăm pe Cristos cel străpuns care pentru evrei este o pricină de poticnire, dar pentru naţiuni este o prostie“. (1 Cor. 1:20, 22, 23) Pavel avea cunoştinţă directă despre filozofii greci şi despre plăcerea lor de a discuta, pe baza experienţei sale cu ei în Atena. Faptele apostolilor 17:16–21 arată aceasta:

“Pe cînd îi aştepta Pavel în Atena, i se întărîta spiritul la vederea acestei cetăţi pline de idoli. În sinagogă stătea de vorbă cu iudeii şi cu oamenii temători de Dumnezeu, iar în piaţă stătea de vorbă în fiecare zi cu aceia pe care îi întîlnea. Unii din filozofii epicurieni şi stoicii au intrat în vorbă cu el. Si unii ziceau: „Ce vrea să spună palavragiul acesta“? Alţii, cînd au auzit că vesteşte pe Isus şi învierea, ziceau: „Pare că vesteşte nişte dumnezei străini“. Atunci l–au luat, l–au dus la Aeropag, şi au zis: ‘Putem să ştim care este această învăţătură nouă pe care o vesteşti tu? Fiindcă tu ne aduci ceva ciudat la auz. Am vrea dar să ştim ce vrea să zică aceasta. Căci toţi atenienii şi străinii care stăteau în Atena, nu–şi petreceau vremea cu nimic altceva decît să spună sau să asculte ceva nou“ (TNR).

4. Cum l–au văzut unii filozofi pe Pavel şi ce le–a predicat el?

⁴ Filozofii se refereau depreciator la Pavel numindu–l palavragiu, o traducere a cuvîntului grecesc „spermologos“, însemnînd „culegător de sămînţă“. Aceasta înseamnă o cioară sau o altă pasăre care culegea seminţe, şi era aplicată la un om care frecventa străzile şi pieţele şi culegea resturi care cădeau încărcături; de aici — un parazit care trăia pe cheltuiala altora. Figurativ, în jargonul atenian, expresia se referea la un om care culegea frînturi de informaţii şi le folosea pentru a–i impresiona pe alţii, dar care, în realitate, era un plagiator ignorant. Cu toate acestea, Pavel nu era un flecar leneş. El le predica despre „Dumnezeu care a făcut lumea şi toate lucrurile din ea“, că „El a dat tuturor persoanelor viaţă şi suflare“ şi că „El a făcut dintr–un singur om orice naţiune a oamenilor“. Cu privire la Isus, Pavel zicea că Dumnezeu „l–a înviat din morţi“. Aceasta i–a făcut pe unii să–şi bată joc, dar alţii au crezut şi i s–au alăturat lui Pavel. — Fapt. 17:24–26, 31–34.

FILOZOFII INVATAU SUFLETUL NEMURITOR

5. (a) Ce învăţături ale filozofilor au făcut ca învierea să pară o prostie? (b) Ce învăţături ale teologiei orfice au anticipat învăţăturile religioase curente despre iad şi despre indulgenţe?

⁵ Pentru ce menţionarea învierii i–a făcut pe unii să–şi bată joc? S–a ciocnit ea de ceva din înţelepciunea lor filozofică, făcîndu–i astfel să vadă în înviere o prostie? Scriptural, învierea are sens. Dacă, după cum zice Biblia, o persoană moare la fel cum moare un animal, este inconştienţă, se întoarce în ţărînă şi este un suflet mort, atunci învierea este singura sa speranţă de a trăi din nou (Ps. 146:4; Ecl. 3:18–20; 9:5, 10; Ezec. 18:4). Dar învierea nu avea sens la acei filozofi greci! Ea era o prostie! Mulţi din filozofii greci învăţau că omul ar avea suflet nemuritor şi, că astfel n–ar avea nevoie de înviere. Stoicii din auditoriul lui Pavel credeau că sufletul trăieşte mai departe după ce trupul a murit. Cu mult timp înainte, filozoful grec Thales (secolul al VII–lea î.e.n.) a învăţat că există suflet nemuritor în metale, plante, animale şi oameni. Puterea vitală, zicea el, îşi schimbă forma, dar niciodată nu moare.a În secolul al VI–lea î.e.n., renumitul matematician Pitagora a zis că, după moarte, sufletul se duce în Hades pentru a fi curăţit, apoi se întoarce pentru a intra într–un nou corp şi continuă acest lanţ de transmigrare pînă ce culminează într–o viaţă complet virtuoasăb „Sufletul apare limpede a fi nemuritor,“ îl citează Platon pe Socrate, (secolul al V–lea î.e.n.)c Orfeu, sursa unui cult miotic din secolul al VII–lea î.e.n., a dat naştere teologiei orfice, care învăţa că după moarte sufletul merge în Hades pentru a se prezenta la judecată. Darea de seamă a lui Will Durant, în partea a II–a din „The Story of Civilization“, paginile 190, 191, continuă:

“Dacă era declarat vinovat, exista o pedeapsă severă. O formă a doctrinei a plăsmuit această pedeapsă a fi veşnică şi a transmis teologiei de mai tîrziu noţiunea de iad. O altă formă a adoptat ideea transmigraţiei: Sufletul se renăştea mereu în vieţi mai fericite sau mai amare decît înainte, potrivit cu puritatea sau impuritatea existenţei anterioare; şi această roată a renaşterii s–ar învîrti pînă la obţinerea purităţii absolute, sufletul fiind admis în Insulele Binecuvîntării. O altă variantă a oferit speranţa că pedeapsa în Hades ar putea fi terminată prin penitenţele făcute dinainte de către persoana în cauză sau, după moarte, de către prietenii săi. In acest fel a luat naştere o doctrină a purgatoriului şi indulgenţelor“.

EVOLUTIA INVATATA DE FILOZOFII GRECI

6. Pentru ce propovăduirea lui Pavel despre Iehova Dumnezeu ca Creator al întregii vieţi i–a făcut să–i considere vorbirea o prostie?

⁶ Vorbind filozofilor din Atena, Pavel a declarat că Iehova Dumnezeu a fost Creatorul lumii şi a tot ce se găseşte în ea, inclusiv planetele, animalele şi omenirea. Făcînd aceasta, el a fost şi mai excentric pentru filozofii greci. Filozofii epicurieni credeau că viaţa a început printr–o generaţie spontanee şi s–a dezvoltat ascendent din întîmplare, prin selecţia naturală şi prin supravieţuirea celui mai bine adoptat. The Story of Civilization de Durant, partea II, p. 647). Stoicii nu credeau într–un creator personal. Ideea unui Creator care să aducă în existenţă toate creaturile vii de pe pămînt, era o nebunie pentru ei. Timp de secole, filozofii greci învăţaseră că viaţa s–a autogenerat spontan, din întîmplare, în decursul unor perioade îndelungate de timp, s–a schimbat şi a evoluat cu ajutorul selecţiei naturale şi a supravieţuirii celui mai corespunzător „The Encyclopedia Americana“, Vol. 10, p. 606, zice:

“Grecii, ca totalitate, au sugerat mai mult sau mai puţin ideea dezvoltării treptate a organismelor, ideea eliminării greşelilor în formare şi, ca atare, ideea supravieţuirii celui mai bine adaptat, ideea adaptării păr ilor sau a aptitudinilor anumitor structuri la anumite ţeluri, ideea unui proiect inteligent acţionînd constant în natură, precum şi ideea naturii controlate de acţiunea cauzelor naturale, datorate la început legilor întîmplării“.

7. Ce învăţături ale lui (a) Anaximandru, (b) Anaxagora, (c) Empedocle, (d) Aristotel, arată că evoluţia nu este o teorie modernă?

⁷ Şi mai specific, filozoful grec Anaximandru, din secolul al şaselea î.e.n., a învăţat după cum urmează:

“Organismele vii au apărut în etape succesive din umiditatea originală; animalele de uscat erau prima dată peşti şi numai după uscarea pămîntului şi–au dobîndit forma prezentă. Omul, de asemenea, era odată un peşte; el nu putea să se fi născut ca acum la cea dintîi apariţie a sa, căci ar fi fost prea neputincios pentru a–şi asigura hrana şi ar fi fost nimicit“.d

Cu privire la învăţătura lui Anaxagora (secolul al V–lea î.e.n.), citim:

“Toate organismele au fost produse originar din pămînt, umezeală, căldură, şi după aceea unul din altul. Omul s–a dezvoltat dincolo de animale, deoarece poziţia verticală a corpului i–a eliberat mîinile pentru a apuca obiecte“.e

Despre Empedocle, citim:

“Empedocle (493–435 î.e.n.), de exemplu, care a fost numit ‘tatăl ideii evoluţiei’, credea în generaţia spontanee ca explicaţie a originii vieţii, susţinînd că formele diferite de viaţă nu au fost produse simultan. Viaţa plantelor a venit prima dată, iar viaţa animală numai după o serie lungă de procese, originea organismelor fiind un proces treptat. (Aici se face un comentariu asupra multor monştri rezultaţi). Dar produşii nenaturali în curînd s–au stins din viaţă, deoarece ei nu erau capabili să se reproducă. După dispariţia acestor monştri, au apărut alte forme care erau în stare să se întreţină şi să se înmulţească. Astfel, dacă cineva doreşte, poate vedea în ideile lui Empedocle germenul teoriei supravieţuirii celui mai corespunzător, sau selecţia naturală“.f

Renumitul filozof Aristotel (384–322 î.e.n.) a scris:

“Natura trece puţin cîte puţin de la lucrurile neînsufleţite la viaţa animală într–un astfel de mod, încît este imposibil să se determine linia exactă de demarcaţie . . . . Astfel, următorul după lucrurile neînsufleţite, de scara ascendentă, este regnul vegetal . . . . Există în plante o scară continuă de ascendenţă spre animale . . . . Si astfel oriunde pe scara animalelor există o diferenţiere succesivă . . . . O unghie este analogă unei ghiare, o mînă unui cleşte de crab, o pană unui solz de peşte“.g

ORBITI DE PROPRIA LOR INTELEPCIUNE

8. Ce înţelepciune a evreilor şi a grecilor i–a orbit faţă de învăţătura lui Dumnezeu?

⁸ Inţelepciunea cărturarilor evrei şi cea a filozofilor greci i–a orbit faţă de înţelepciunea lui Dumnezeu, Cristos cel străpuns. Pavel a scris: „Deoarece în înţelepciunea lui Dumnezeu, lumea prin înţelepciunea ei n–a putut să–l cunoască pe Dumnezeu, Dumnezeu a văzut de bine să–i salveze prin prostia a ceea ce este predicat, pe cei ce cred“. Această predicare era o prostie pentru evrei. Inţelepciunea lor i–a învăţat că ar fi mîntuiţi prin faptele Legii, prin facerea de milostenii şi prin meritul strămoşilor lor, în special al lui Avraam. De altfel, ei nu doreau un mesia slab, care să se lase pironit pe stîlp! Predicarea era prostie şi pentru greci. Ei nu aveau nevoie de un evreu, care să moară ca criminal dispreţuit pentru a–i salva — ei aveau suflete nemuritoare care urmau să nu moară niciodată! — 1 Cor. 1:21.

9. (a) Ce n–a voit Pavel să facă pentru ca propovăduirea sa să fie mai acceptabilă? (b) Ce au prevăzut Pavel şi Petru şi ce au făcut ei în legătură cu aceasta?

⁹ Astfel, Pavel a scris avertismentul său către adunarea creştină din Corint. Înţelepciunea umană, fie aceea a cărturarilor evrei cu complicaţiile lor legislative în tradiţia orală, fie aceea a filozofilor greci cu disputele şi sofismele lor elocvente, ar face stîlpul de tortură al lui Cristos inutil pentru ei dacă ar persista într–o astfel de înţelepciune. Pavel n–a voit să falsifice Cuvîntul lui Dumnezeu pentru a–l face mai agreabil creştinilor evrei sau greci care doreau să–şi păstreze credinţele lor dinainte. El nu voia să–l dilueze cu astfel de impurităţi, pentru a–l face mai acceptabil unei lumi a cărei înţelepciune era o nebunie pentru Dumnezeu. (2 Cor. 2:17; 4:2; 11:13). Ambii apostoli Pavel şi Petru au prevăzut că va veni timpul cînd învăţături false, provenite din surse evreieşti şi neevreieşti, vor contamina adevărul lui Cristos cel străpuns, şi au dat avertismente:

“Fapt. 20:29, 30: Ştii bine, că după plecarea mea, se vor vîrî între voi lupi răpitori, care nu vor cruţa turma; şi se vor scula din mijlocul vostru oameni, care vor învăţa lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de partea lor.“ (TNR)

2 Tim. 4:3, 4 „Căci va veni vremea cînd oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă; ci îi vor gîdila urechile să audă lucruri plăcute, şi îşi vor da învăţători după poftele lor. Işi vor întoarce urechea de la adevăr şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite“. (TNR)

2 Petr. 2:1: „În nord s–au ridicat şi profeţi mincinoşi, cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi care vor strecura pe furiş secte nimicitoare, se vor lepăda de Stăpînul, care i–a răscumpărat, şi vor face să cadă asupra lor o pierzare năprasnică“. (TNR)

10. Ce dovedeşte că avertismentele lor nu erau alarme false?

¹⁰ Istoria ulterioară confirmă că avertismentele apostolilor erau bine întemeiate „The Encyclopedia Britannica“ (ediţia 1976) declară: „Din mijlocul celui de–al II–lea secol, creştinii care se instruiseră în filozofia greacă, au început să simtă nevoia de a–şi exprima credinţa în termenii acesteia, atît pentru propria lor satisfacţie intelectuală, cît şi pentru a–i converti pe păgînii educaţi“. De asemenea, „The New Schaff–Herzog Encyclopedia of Religious Knowledge“ accentuează: „Mulţi dintre creştinii timpurii, în schimb, au găsit atracţii deosebite în doctrinele lui Platon şi le–au folosit ca arme de apărare şi de extindere a creştinismului sau pentru a răspîndi adevărurile creştinismului într–o formă platonică.

11. Ce fapte arată că majoritatea bisericilor Creştinătăţii din ziua de azi au ignorat avertismentele lui Pavel şi ale lui Petru?

¹¹ Lucrurile s–au schimbat puţin pînă astăzi. Marea majoritate a bisericilor Creştinătăţii învaţă încă asemenea doctrine cum ar fi sufletul nemuritor, Treimea şi altele, care s–au infiltrat în Creştinătatea apostată din secolul al doilea e.n. din filozofia greacă. Grecii, la rîndul lor, le–au dobîndit de la culturile mai vechi, căci ele îşi au originea în religiile egiptene şi babiloniene. Multe religii învaţă azi, de asemenea, că Dumnezeu a adus în existenţă lumea vie cu ajutorul evoluţiei, gîndindu–se la modernizarea doctrinelor lor, îmbrăţişînd de fapt eroarea filozofiei greceşti. Ele pun la o parte adevărul Bibliei că Iehova Dumnezeu a creat viaţa pe pămînt, că viaţa se reproduce „după specia ei“, că Iehova este din veşnicie şi este atotputernic şi că Cristos Isus este Fiul său, avînd un început şi fiind supus lui. Iar unii, ca evreii din primul secol, nu–l mai văd pe Isus ca un preţ de răscumpărare prin care omenirea ascultătoare poate viaţă veşnică.

12. Cum răspund milioane de creştini credincioşi, astăzi, la mesajul lui Pavel către adunarea din Corint?

¹² Din fericire, pentru milioane de oameni de pe pămînt, astăzi, această înţelepciune religioasă şi filozofică care–l consideră pe Cristos cel străpuns o prostie şi–l vede slab, este ea însăşi o prostie goală. Aceşti oameni răspund la declaraţia lui Pavel către adunarea din Corint: „Cristos este puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu, deoarece un lucru prost al lui Dumnezeu este mai înţelept decît oamenii“. Ei înaltă acest strigăt pe tot pămîntul, pentru toţi cei care caută înţelepciunea care dă viaţă: ‘CRISTOS CEL STRAPUNS, PUTEREA LUI DUMNEZEU! CRISTOS CEL STRAPUNS, INTELEPCIUNEA LUI DUMNEZEU!’ — 1 Cor. 1:24, 25.

[Note de subsol]