Watchtower – BIBLIOTECĂ ONLINE
Watchtower
BIBLIOTECĂ ONLINE
Română
  • BIBLIA
  • PUBLICAȚII
  • ÎNTRUNIRI
  • w20 iunie pag. 17
  • Întrebări de la cititori

Nu este disponibil niciun material video.

Ne pare rău, a apărut o eroare la încărcarea materialului video.

  • Întrebări de la cititori
  • Turnul de veghe anunță Regatul lui Iehova (studiu) – 2020
  • Materiale similare
  • Vei ‘umbla întotdeauna prin spirit’?
    Turnul de veghe anunță Regatul lui Iehova – 2007
  • Te laşi călăuzit de spiritul lui Dumnezeu?
    Turnul de veghe anunță Regatul lui Iehova – 2011
  • ‘Să continuăm să dăm mult rod’
    Serviciul pentru Regat – 2007
  • Îmbrăcarea noii personalități continuă și după botez
    Turnul de veghe anunță Regatul lui Iehova (studiu) – 2022
Vedeți mai multe
Turnul de veghe anunță Regatul lui Iehova (studiu) – 2020
w20 iunie pag. 17

Întrebări de la cititori

Sunt calitățile enumerate în Galateni 5:22, 23 singurele aspecte ale ‘rodului spiritului’?

  • IUBIREA

  • BUCURIA

  • PACEA

  • ÎNDELUNGA RĂBDARE

  • BUNĂVOINȚA

  • BUNĂTATEA

  • CREDINȚA

  • BLÂNDEȚEA

  • STĂPÂNIREA DE SINE

În aceste versete sunt enumerate nouă calități creștine care fac parte din „rodul spiritului”: „iubirea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunăvoința, bunătatea, credința, blândețea, stăpânirea de sine”. Totuși, nu trebuie să considerăm că aceste calități sunt singurele pe care spiritul lui Dumnezeu ne ajută să le cultivăm.

Să remarcăm ce a scris apostolul Pavel în versetele precedente: „Lucrările cărnii . . . sunt: fornicația, necurăția, conduita libertină, idolatria, spiritismul, dușmăniile, cearta, gelozia, izbucnirile de mânie, disputele, dezbinările, sectele, invidiile, bețiile, chefurile și lucrurile asemănătoare acestora”. (Gal. 5:19-21) Așadar, Pavel ar fi putut menționa și alte elemente care fac parte din „lucrările cărnii”, cum ar fi cele din Coloseni 3:5. În mod asemănător, după ce a enumerat nouă calități excelente, el a spus: „Împotriva acestor lucruri nu există lege”. Termenul din limba originală tradus prin ‘aceste lucruri’ poate fi redat și prin „astfel de lucruri”. Așadar, Pavel nu a intenționat să enumere toate calitățile pe care le putem cultiva cu ajutorul spiritului sfânt.

Putem înțelege această idee comparând „rodul spiritului” cu „rodul luminii”, menționat de Pavel în scrisoarea adresată congregației din Efes: „Rodul luminii constă în orice fel de bunătate, de dreptate și de adevăr”. (Ef. 5:8, 9) „Bunătatea”, la fel ca dreptatea și adevărul, face parte din „rodul luminii”, dar este și un aspect al ‘rodului spiritului’.

În mod asemănător, Pavel l-a îndemnat pe Timotei să urmărească șase calități excepționale: „dreptatea, devoțiunea sfântă, credința, iubirea, perseverența, blândețea”. (1 Tim. 6:11) Dintre acestea, numai trei – credința, iubirea și blândețea – sunt menționate ca aspecte ale ‘rodului spiritului’. Totuși, Timotei avea, în mod sigur, nevoie de ajutorul spiritului sfânt pentru a cultiva și celelalte calități: dreptatea, devoțiunea sfântă și perseverența. (Compară cu Coloseni 3:12; 2 Petru 1:5-7.)

Prin urmare, Galateni 5:22, 23 nu conține o listă a tuturor calităților creștine. Cu ajutorul spiritului sfânt, putem cultiva cele nouă calități menționate ca ‘rod al spiritului’. Însă există și alte calități pe care trebuie să le cultivăm pentru a progresa spre maturitate creștină și pentru a îmbrăca „noua personalitate care a fost creată după voința lui Dumnezeu, în adevărată dreptate și loialitate”. (Ef. 4:24)

    Publicații în limba română (1970-2025)
    Deconectare
    Conectare
    • Română
    • Partajează
    • Preferințe
    • Copyright © 2025 Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania
    • Condiții de utilizare
    • Politică de confidențialitate
    • Setări de confidențialitate
    • JW.ORG
    • Conectare
    Partajează