Viaţă viitoare prin înviere
“Dacă nu mîncaţi carnea Fiului omului şi nu beţi sîngele lui, nu aveţi viaţă în voi înşivă“. — Ioan 6:53
1, 2. Ce a spus Isus la Ioan 6:53, 54, şi datorită cărei învăţături găsesc unii că aceste cuvinte sînt greu de înţeles?
INVATATURA nemuririi sufletului uman este foarte răspîndită. De aceea celor care cred în ea le vine greu să vadă cum ar putea fi adevărate cuvintele lui Isus Cristos, consemnate în Biblie la Ioan 6:53, 54:
2 “Adevărat vă spun: Dacă nu mîncaţi carnea Fiului omului şi nu beţi sîngele lui, nu aveţi viaţă în voi înşivă. Cel care se hrăneşte din carnea mea şi bea din sîngele meu are viaţă veşnică, iar eu îl voi învia în ziua de pe urmă“.
3. Ce întrebări raţionale cu privire la „viaţa în voi înşiva“ şi cu privire la înviere li se ivesc în minte celor care cred în nemurire?
3 Dacă, după cum pretind mulţi, sufletul uman este deja nemuritor, continuînd să trăiască după ce învelişul trupesc din prezent moare, de ce trebuie să mîncăm atunci carnea lui Isus Cristos, a „Fiului omului“, şi să bem sîngele lui ca să avem ‘viaţă în noi înşine’? Dacă sufletul este eliberat la moartea corpului şi evadează viu în lumea spiritelor, de ce mai trebuie atunci ca omul să fie înviat pentru a trăi din nou? Trebuie să admitem cu toţii că este un raţionament logic.
4. Cărora dintre ascultătorii lui Isus le-a venit greu să priceapă sensul cuvintelor spuse de Isus şi cum stau lucrurile astăzi în privinţa aceasta?
4 Nici chiar continuatorilor lui Isus Cristos nu le-a venit uşor să priceapă ce le-a spus el, căci citim: „Dar Isus, ştiind în sine că discipolii săi murmurau cu privire la aceasta, le-a spus: ‘Vă poticneşte lucrul acesta’? (Ioan 6:61) Chiar şi astăzi unii dintre cititorii noştri pot găsi că e greu de înţeles sensul cuvintelor lui Isus. El însă ştia despre ce vorbea în acel timp, căci el personal nu credea în nemuririea sufletului uman. Cuvintele sale dovedeau acest fapt.
5. Prin ce declaraţii a arătat Isus că el nu credea în nemurirea sufletului uman?
5 Odată Isus le-a zis discipolilor săi: „Temeţi-vă de cel care poate distruge atît sufletul cît şi trupul în gheenă“ (Mat. 10:28). Chiar înainte de arestarea sa în grădina Ghetsemani, el le-a spus discipolilor lui: „Sufletul meu este mîhnit adînc, chiar pînă la moarte“ (Mat. 26:38; Marcu 14:34). Isus cita adeseori profeţia lui Isaia şi era de acord cu ceea ce se spune în ea cu privire la el: „El îşi va avea locul de îngropare chiar alături de cei răi şi moartea cu clasa celor bogaţi . . . el şi-a vărsat sufletul în moarte chiar“. — Isaia 53:9, 12.
6. După Ioan 6:53, 54, ce vor face unii cu privire la jertfa umană a lui Isus înainte de „ziua de pe urmă“, şi ce se va întîmpla cu aceştia în acea zi?
6 Iată de ce, la Ioan 6:53, 54, Isus a arătat că el va deveni o jertfă umană şi că vor exista într-adevăr unii care vor mînca sau se vor hrăni cu carnea sa şi care vor bea sîngele său înainte de „ziua de pe urmă“. Aceştia vor muri în decursul timpului, dar cu privire la fiecare dintre ei Isus a spus: „Eu îl voi învia în ziua de pe urmă“. Potrivit cu ceea ce a afirmat Marta din Betania, la Ioan 11:24, timpul învierii morţilor se considera că va fi acea „zi de pe urmă“. Marta locuia în apropiere de Ierusalim. Aici, la puţină vreme după Paştele anului 31 e.n., Isus a vorbit despre misiunea dată lui de către Dumnezeu, şi anume aceea de a-i învia pe cei morţi. El a devenit ţinta criticismului religios pentru că a vindecat într-o zi de sabat un om, spunîndu-i să îşi ia targa şi să plece acasă. Ca răspuns la aceste critici Isus a zis:
7, 8. (a) Pe cine înviară Isus Cristos din morţi şi ca şi cine merită el să fie onorat şi de ce? (b) Cine trece acum de la moarte la viaţă?
7 “Căci după cum Tatăl îi scoală pe cei morţi şi îi face vii, tot aşa îi face vii şi Fiul pe aceia pe care doreşte el. Căci Tatăl nu judecă deloc pe nimeni, ci el i-a încredinţat toată judecata Fiului . . . Cel care nu-l onorează pe Fiul nu îl onorează pe Tatăl care l-a trimis. Adevărat vă spun: cel care aude cuvîntul meu şi crede în cel care m-a trimis pe mine, are viaţă veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut de la moarte la viaţă.
8 Adevărat vă spun că vine ora şi ea este acum, cînd morţii vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, iar cei care i-au dat atenţie vor trăi. Căci aşa cum Tatăl are viaţă în sine, tot aşa i-a oferit şi Fiului să aibă viaţă în sine. Si el i-a dat autoritate să judece, pentru că este Fiu al omului. Nu vă miraţi de lucrul acesta, pentru că vine ora cînd toţi cei din mormintele de amintire vor auzi glasul lui şi vor ieşi afară, cei care au făcut binele la o înviere a vieţii, [iar] cei care au practicat lucruri netrebnice la o înviere a judecăţii. Eu nu pot face nici un singur lucru din proprie iniţiativă; eu judec întocmai după cum aud; iar judecata pe care o fac eu este dreaptă, căci eu caut [să fac] nu propria mea voie, ci voia celui care m-a trimis pe mine“. — Ioan 5:21–30.
9. Indeosebi pe ce chestiuni este pus accentul în cuvintele lui Isus citate în paragrafele precedente?
9 Remarcăm în cuvintele de mai sus accentul pus pe problema judecăţii, cuvintele „judec“, „judecă“, „judecată“, apărînd împreună de şapte ori în total. De asemenea, cel care a practicat lucruri netrebnice aşteaptă o „înviere a judecăţii“.
10. Cui îi va fi predată mai întîi judecata omenirii în cursul domniei de o mie de ani a lui Cristos, şi de ce nu va exista nici un recurs în urma unei asemenea judecăţi?
10 Astfel subiectul învierii este asociat cu judecata. Pentru că Fiul lui Dumnezeu din ceruri a devenit pe pămînt „Fiul omului“. lui i s-a dat autoritatea de a-i judeca pe toţi membrii familiei umane. Astfel, Dumnezeu Tatăl l-a făcut Fiul său credincios să fie coasociatul său în judecată. In timpul domniei de o mie de ani a lui Isus Cristos, judecarea întregii omeniri îi va fi transmisă mai întîi Fiului omului în calitate de judecător asociat. In urma judecăţii făcute de către Fiul lui Dumnezeu nu va exista nici un recurs, pentru că ea va fi perfectă. Judecata pe care o face Iehova Dumnezeu după Ziua de judecată de o mie de ani nu se va datora vreunui recurs al omenirii restabilite către Iehova, Judecător final, Justiţia supremă. — 1 Cor. 15:24–28.
TRECEREA DE LA MOARTE LA VIATA ACUM
11. Cum a explicat Isus la Ioan 5:24, 25 motivul pentru care cei care credeau în el treceau „de la moarte la viaţă“?
11 Cîtă vreme a fost pe pămînt, Isus Cristos a acţionat ca purtător de cuvînt al lui Dumnezeu către oameni. Astfel, credinţa unui ascultător în ceea ce spunea Isus, Fiul lui Dumnezeu, era acelaşi lucru cu credinţa în ceea ce spunea Dumnezeu, Tatăl. Folosul care decurgea din acest fapt pentru evreii care îl auzeau pe Isus, el i-a arătat atunci cînd le-a spus evreilor următoarele cuvinte: „Adevărat vă spun: Cel care aude cuvîntul meu şi crede în cel care m-a trimis pe mine are viaţă veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut de la moarte la viaţă“. Cum vine asta? Isus explică în felul următor: „Adevărat vă spun că vine ora, şi ea este acum, cînd morţii vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, iar cei care i-au dat atenţie vor trăi“. (Ioan 5:24, 25) Fireşte că în acea vreme cei care se aflau literalmente morţi în morminte nu putea auzi cuvîntul vorbit al lui Isus şi să-i dea atenţie în „ora“ despre care vorbea el. Atunci, despre ce fel de morţi vorbea Isus?
12, 13. (a) Pe care „morţi“ îi avea în vedere Isus cînd a vorbit despre ascultarea de cuvîntul său şi viaţa dobîndită ca urmare a acestei ascultări? (b) Datorită unei asemenea îngrijiri divine, ce le-a putut scrie Pavel, conform cu Efes. 2:4–7, celor „morţi“ în greşeli şi păcate?
12 Intrucît Isus a spus că „ora“ cînd trebuia să se întîmple aceasta „este acum“, el nu îi putea avea în vedere decît pe acei oameni care umblau pe pămînt, dar care se găseau sub condamnarea la moarte datorită imperfecţiunii şi stării de păcat moştenite de la Adam. Din punctul de vedere al lui Dumnezeu întreaga omenire este în general „moartă“; oamenii nu au nici un drept la viaţă, iar „plata“ pe care le-o plăteşte păcatul este moartea. (Rom. 6:23) Dar ascultînd şi urmînd „cuvîntul“ lui Isus, ei puteau ieşi de sub condamnarea la moarte hotărîtă pentru ei de Dumnezeu şi, astfel, în sens figurat, ei puteau ‘trece de la moarte la viaţă’.
13 Datorită unei asemenea îngrijiri divine, apostolul Pavel le-a putut scrie credincioşilor „sfinţi“ din Efes care se aflau în „comuniune cu Isus Cristos“ următoarele cuvinte: „In plus voi sînteţi cei pe care Dumnezeu i-a făcut vii deşi eraţi morţi în greşelile şi păcatele voastre . . . . Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea lui mare cu care ne-a iubit, ne-a făcut vii împreună cu Cristos, chiar cînd eram morţi în greşeli — prin bunătatea nemeritată aţi fost salvaţi — şi el ne-a înviat împreună şi ne-a aşezat împreună în locurile cereşti în comuniune cu Cristos Isus, pentru ca în sistemele viitoare de lucruri să se arate clar bogăţiile neîntrecute ale bunătăţii lui nemeritate în graţia lui faţă de noi în comuniune cu Cristos Isus“. — Efes. 1:1; 2:1, 4–7.
14. Unde stau cei făcuţi astfel vii spiritual, în ce fel de grup sînt ei organizaţi şi cu cine trebuie să rămînă în comuniune?
14 Cei care au fost eliberaţi de condamnarea la moarte şi făcuţi vii spiritual pentru a şedea împreună cu Cristos Isus „în locurile cereşti“ au fost făcuţi membri ai corpului congregaţional al lui Cristos. Ei au fost organizaţi de asemenea, într-o clasă a „templului“ în care să poată locui Dumnezeu prin spiritul său sfînt ca într-un „templu sfînt“ (Efes. 1:22, 23; 2:21, 22). Pentru că sînt „corpul“ lui Cristos ei se află într-o specială „comuniune cu Cristos Isus“. Ei trebuie să rămînă în comuniune cu el. — Ioan 15:4.
15. Ce întrebări se ridică cu privire la faptul că Tatăl are „viaţă în sine“?
15 Acestora le sînt aplicabile cuvintele lui Isus: „Intocmai după cum Tatăl îi scoală pe cei morţi şi îi face vii, tot aşa îi face vii şi Fiul pe aceia pe care doreşte el“. (Ioan 5:21) Aceasta înseamnă că şi Fiul are putere de a le da altora viaţă. Motivul l-a arătat Isus cînd a declarat: „Căci aşa cum Tatăl are viaţă în sine, tot aşa i-a oferit şi Fiului să aibă viaţă în sine“ (Ioan 5:26). Ce înseamnă în realitate faptul că Tatăl are „viaţă în sine“? Inseamnă aceasta doar că el este viu ca singurul „Dumnezeu viu şi adevărat“? (1 Tes. 1:9) Inseamnă aceasta că el are viaţă independentă sau inerentă? Cu alte cuvinte — nemurire? Aşa înţelege lucrurile „An American Translation“ (O Traducere Americană), căci ea redă Ioan 5:26 după cum urmează: „Căci întocmai după cum Tatăl are existenţă independentă, el i-a dat şi Fiului existenţă independentă“. In acest sens „The Holy Bible in Modern English“ (Sfînta Biblie în engleză modernă) de Farrar Fenton înţelege că numele de Iehova ar înseamna „întotdeauna viu“ şi aşa redă în Isaia 42:8: „Eu sînt Cel întotdeauna viu; căci acesta este numele meu“. Iehova a fost numit „Cel cu existenţă independentă“.
16. Dacă „viaţă în sine“ dată Fiului lui Dumnezeu nu ar însemna decît viaţă perfectă, de ce atunci Fiul nu s-ar remarca prin nimic în această privinţă?
16 Dar potrivit raţionamentului din contextul imediat, expresia „viaţă în sine“ are un înţeles mult mai profund decît acela de existenţă independentă. Expresia sugerează că Tatăl ceresc are în sine o sursă de viaţă, astfel încît, asemenea unui tată, el este în măsură să le dea altora viaţă. Dacă faptul că Tatăl i-a dat Fiului capacitatea de a avea „viaţă în sine“ ar însemna doar că i-a dat viaţă perfectă, atunci Fiul nu s-ar deosebi prin nimic. De ce nu? Deoarece Dumnezeu le-a dat viaţă perfectă şi îngerilor cereşti. Ba mai mult, el le-a dat viaţă perfectă chiar şi lui Adam şi Eva în grădina Eden. Dar de ce i-a fost dată Fiului lui Dumnezeu „viaţă în sine“?
17. De ce i s-a dat Fiului „viaţă în sine“, şi cum se armonizează rugaciunea din Ioan 17:1, 2 cu acest fapt?
17 Pentru că Fiul lui Dumnezeu şi-a depus viaţa sa umană perfectă ca preţ de răscumpărare pentru întreaga omenire (Mat. 20:28; 1 Tim. 2:5, 6). In felul acesta el a putut răscumpăra omenirea din moartea la care fusese condamnată datorită imperfecţiunii moştenite. Cu acest gînd în minte, Isus şi-a putut începe rugăciunea din noaptea de Paşte prin cuvintele: „Tată, a sosit ora; glorifică-l pe Fiul tău pentru ca Fiul tău să te poată glorifica în conformitate cu autoritatea pe care i-ai dat-o peste toată carnea, pentru ca în ce priveşte numărul întreg al celor pe care i i-ai dat, el să le poată da viaţă veşnică“. — Ioan 17:1, 2.
18. Cum este scos în evidenţă acest adevăr de către traducerea lui R.A. Knox a textului din Ioan 5:26, şi cînd a fost autorizat şi împuternicit Cristos să acorde viaţă?
18 “The New Testament of Our Lord and Saviour Jesus Christ“ (Noul Testament al Domnului şi Salvatorului nostru Isus Cristos) de Ronald A. Knox sesizează acest adevăr şi îl scoate în evidentă în traducerea textului de la Ioan 5:26. Acesta sună acolo astfel: „După cum Tatăl are în el darul vieţii, tot aşa i-a acordat şi Fiului să aibă darul vieţii în el“. (a) După moartea sa de sacrificiu, după învierea sa şi după prezentarea valorii vieţii sale umane perfecte în faţa Tatălui său ceresc, Isus Cristos a putut fi autorizat şi împuternicit să împartă foloasele ei celor care aveau nevoie de ele — întregii omeniri condamnate şi muribunde. In consecinţă, în Romani 6:23 citim: „Plata pe care o plăteşte păcatul este moartea, însă darul pe care îl dă Dumnezeu este viaţa veşnică prin Cristos Isus, Domnul nostru“.
19. De ce Isus Cristos este cel în drept ca Dumnezeu să-l utilizeze în judecarea omenirii?
19 Ca om din carne şi sînge, Isus, „Fiul omului“, i-a putut oferi lui Dumnezeu echivalentul exact a ceea ce a pierdut Adam pentru toţi descendenţii săi prin păcatul său intenţionat din Eden (Evr. 2:9, 14, 15; Ioan 1:14). Avînd în vedere că Iehova Dumnezeu îl utilizează pentru a da viaţă omenirii condamnate, muribunde, Isus Cristos, „Fiul omului“, este cel în drept ca Dumnezeu să-l folosească în judecarea omenirii.
20. Ce a spus Isus la Ioan 5:26, 27 despre autoritatea de a face judecată, şi cum a confirmat Pavel lucrul acesta în vorbirea sa de pe Dealul lui Marte?
20 In armonie cu acest fapt, Isus a continuat astfel: „Aşa că el (Tatăl) i-a acordat şi Fiului să aibă viaţă în sine. Si el i-a dat autoritatea să judece pentru că este Fiu al omului“ (Ioan 5:26, 27). Pentru că Isus Cristos, acum glorificat, a fost cîndva el însuşi un om în mijlocul unui sistem de lucruri lumesc corupt, poate fi un judecător şi îndurător şi drept faţă de cei pe care i-a răscumpărat de la moarte. Faptul acesta a fost declarat cu claritate în faţa celui mai înalt corp judecătoresc din Atena antică, în Grecia, atunci cînd apostolul Pavel a stat alături de judecătorii de pe Dealul lui Marte şi a spus: „El [Dumnezeul necunoscut lor] a stabilit o zi în care îşi propune să judece în dreptate pămîntul locuit printr-un om pe care el l-a hotărît şi a procurat o garanţie pentru toţi oamenii prin aceea că l-a înviat din morţi“. — Fap. 17:23, 31.
[Notă de subsol]
a Cu privire la Ioan 5:25, 26 citim: „Viaţa indicată prin acest zesousin (forma greacă pentru ei vor trăi), avînd în vedere că cei cărora li se aplica erau morţi, trebuia să fie ceva ce este în curs de a le fi acordată — o viaţă care vine de la Fiul, animatorul. Dar el nu ar putea-o acorda dacă nu ar avea în El însuşi asemenea Tatălui o fîntănă de viaţă divină şi independentă, pe care Tatăl, Cel viu în mod absolut (VI 57), i-a dat-o atunci cînd L-a trimis în lume să realizeze lucrarea mesianică; comp. x. Ioan 10:36“ — Pagina 184 din „Critical and Exegetical Hand-Book to the Gospel of John“ de Heinrich August Wilhelm Meyer, publicată în engleză în 1884.
“Good News Bible“ (Biblia Vestea bună) redă Ioan 5:26 astfel: „Intocmai după cum însuşi Tatăl este sursa vieţii, el l-a făcut în acelaşi fel pe Fiul său să fie sursa vieţii“ (Publicată de American Bible Society în 1976).